ICCJ. Decizia nr. 2138/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2138/2015
Dosar nr. 2584/1/2015
Şedinţa publică din 9 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1.520 din 5 iunie 2015 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva Sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. au solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 747 din 3 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 6504/3/2013 în Raport de încheierea din 4 aprilie 2013, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 5180/4/2013.
Prin Sentinţa nr. 38 din 27 februarie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că cererea de revizuire formulată în condiţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Această ipoteză presupune existenţa unor hotărâri al căror dispozitiv cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire, iar în cauză nu se regăsesc condiţiile de admisibilitate prevăzute limitativ în dispoziţiile citate, respectiv existenţa a două hotărâri potrivnice şi nesoluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Împotriva Sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenţii A.D.G. şi A.C.D., reluând aspectele privind interpretarea greşită a probatoriilor şi încălcarea actelor normative în materie.
Recursul a fost apreciat ca inadmisibil, faţă de dispoziţiile legale incidente, fiind declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
La data de 29 iunie 2015 revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 1.520 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, indicând următoarele motive:
Raţiunea reglementării revizuirii, prevăzută, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, justificarea acestui caz de revizuire constând în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri, care conţin dispozitive ce nu pot fi aduse la îndeplinire simultan. Astfel, se susţine că prin Decizia nr. 1.593 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică de la data de 28 mai 2015, în Dosarul nr. 3978/2/2014, calificând cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 15 ianuarie 2015, ca fiind recurs, s-a admis în principiu recursul declarat de revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva Sentinţei civile nr. 111F din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV civilă, şi s-a fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2015, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor în şedinţă publică. Astfel, Decizia nr. 1.593 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică de la data de 28 mai 2015, în Dosarul nr. 3978/2/2014, este încălcată de Decizia nr. 1.520 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 iunie 2015, prin care, în mod contrar, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva Sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Se susţine că instanţa de recurs nu a observat faptul că dispozitivul Sentinţei civile nr. 38 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în şedinţa publică de la data de 27 februarie 2015, în Dosarul nr. 4155/2/2014, este inform redactat, atâta vreme cât, "(...) dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., prevăd în mod expres şi limitativ faptul că dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă".
Se arată că prima condiţie legală de admisibilitate a revizuirii îndeplinită întrucât atât Decizia nr. 1.593 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică de la data de 28 mai 2015, în Dosarul nr. 3978/2/2014, cât şi Decizia nr. 1.520 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică de la data de 5 iunie 2015 sunt hotărâri date de instanţa de recurs.
Se precizează că e îndeplinită şi a doua condiţie, şi anume aceea ca (...) hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice.." Astfel, (...) statuarea irevocabilă a unei instanţe cu privire la o problemă litigioasă", precum Decizia nr. 1.593 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică de la data de 28 mai 2015, în Dosarul nr. 3978/2/2014, este contrazisă de Decizia nr. 1.520 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică la data de 5 iunie 2015, prin care, în mod contrar, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva Sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Se încalcă deci puterea de lucru judecat ce rezultă, în mod vădit, neîndoielnic din prima hotărâre - Decizia nr. 1.593 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică de la data de 28 mai 2015. Şi a treia condiţie privind tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, având aceeaşi calitate, prevăzută, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 1201 C. civ., este îndeplinită întrucât ambele decizii sunt hotărâri date de instanţe de recurs pronunţate în două dosare de recurs, având ca obiect încuviinţare executare silită şi părţile sunt aceleaşi.
Se mai precizează că cererea respectă şi dispoziţiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ. privind termenul de introducere a cererii la instanţă.
Verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., chestiune pusă în discuţie din oficiu la termenul de dezbateri din 9 octombrie 2015, Înalta Curte reţine următoarele:
Faţă de modul de formulare a motivelor cererii de revizuire şi faţă de susţinerea revizuenţilor că la data de 28 mai 2015, instanţa a admis în principiu recursul împotriva Sentinţei 111F din 16 octombrie 2015, pentru ca prin Decizia din 5 iunie 2015, nr. 1520, să respingă recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015, rezultă că revizuenţii invocă contrarietatea Deciziei civile nr. 1.520 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Încheierea din 28 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3978/2014, de admitere în principiu a recursului declarat de revizuenţi împotriva Sentinţei civile nr. 111F din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, recurs respins ulterior prin Decizia civilă nr. 1.593 din 11 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deşi se susţine de către revizuenţi contrarietatea Deciziei 1.520 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Decizia nr. 1.593 din 28 mai 2015 a aceleiaşi instanţe, din actele dosarului rezultă că la data de 28 mai 2015 a fost pronunţată încheierea de admitere în principiu a recursului, iar Decizia nr. 1.593 a fost pronunţată la data de 11 iunie 2015, nu la data de 28 mai 2015.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute, în mod expres, de lege. Astfel, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. statuează că se poate solicita revizuirea a două hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Acest motiv reglementat de lege permite revizuirea în cazul în care s-ar ajunge la situaţia ca un proces să fie soluţionat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl constituie instituţia autorităţii de lucru judecat şi presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să fie vorba de hotărâri potrivnice, acestea să fie pronunţate în aceeaşi pricină, să fi existat tripla identitate de elemente, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite.
Art. 326 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".
În cauză, se solicită revizuirea Deciziei nr. 1.520 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care ar fi potrivnică Încheierii din 28 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis în principiu recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 111F din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului pe fondul acestuia, invocându-se contrarietatea unei decizii de respingere a unui recurs ca inadmisibil cu o încheiere de admitere în principiu a altui recurs.
Prin raportare la dispoziţiile legale ale art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi incident art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece, pe de o parte, nu există două hotărâri definitive potrivnice.
Pe de altă parte, nu există identitate de obiect şi cauză astfel încât să se poată invoca autoritatea de lucru judecat. Şi aceasta deoarece recursul soluţionat prin Decizia nr. 1.520/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este declarat împotriva Sentinţei civile nr. 38/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, iar recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 111F din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admis, în principiu, prin Încheierea din 28 mai 2015 (în complet de filtru) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 38/2015 a Curţii de Apel Bucureşti s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuente împotriva Sentinţei nr. 747 din 3 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a Încheierii de şedinţă din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 111F din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti s-a respins cererea de revizuire a Sentinţei civile nr. 513 din 25 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Drept urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 teza I C. proc. civ. în sensul că nu ne aflăm în situaţia unor hotărâri definitive potrivnice în aceeaşi pricină şi nu este întrunită condiţia identităţii impusă de art. 1201 C. proc. civ., referitoare la obiect şi cauză.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la analizarea altor susţineri ale revizuenţilor care invocă faptul că dispozitivul Deciziei nr. 38/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie e inform redactat, fiind ţinută doar de motivele de admisibilitate a revizuirii şi de faptele pe care cererea de revizuire se întemeiază. A accepta contrariul ar reprezenta ca, într-o cale extraordinară de atac, instanţa să procedeze la examinarea unor aspecte ce nu au fost analizate în cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se solicită, ceea ce nu este posibil deoarece s-ar eluda gradele de jurisdicţie anterioare căilor extraordinare de atac.
Pentru aceste considerente, se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva Deciziei nr. 1.520 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva Deciziei nr. 1.520 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2137/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2143/2015. Civil → |
|---|
