ICCJ. Decizia nr. 2202/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2202/2015
Dosar nr. 216/99/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 33 ianuarie 2015 sub nr. 216/99/2015, reclamanţii I.N., L.S., V.L.D., N.(B.)L., V.M., C.E.S., C.D., C.M.I., C.N., D.C., H.E., M.M., J.A. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani, Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, solicitând acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru perioada 1 ianuarie 2011 până la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective, plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale aferente acestor sume, începând cu 1 ianuarie 2011, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi salariale şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 884 din 8 aprilie 2015, Tribunalul Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.
Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau sediul.
Astfel, în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul sau locul de muncă reclamantul.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au susţinut că din 2011 au fost încadraţi în funcţia de grefier (respectiv aprod, şofer, agent procedural) în cadrul Judecătoriei Darabani, acest fapt nefiind contestat de către pârâţi. În consecinţă, la momentul înregistrării acţiunii introductive, 12 ianuarie 2015, reclamanţii aveau locul de muncă în judeţul Botoşani.
Or, în condiţiile în care locul de muncă al reclamanţilor, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, era în judeţul Botoşani, s-a apreciat că Tribunalul Botoşani este instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze, raportat la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a apreciat că acestea nu sunt incidente în cauză întrucât, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 127, este necesar ca un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, or, în speţă, această condiţie nu este îndeplinită, reclamanţii, la momentul sesizării instanţei, nedesfăşurându-şi activitatea în cadrul Tribunalului Botoşani, competent în soluţionarea, în primă instanţă, a cauzei.
Învestit prin declinare, Tribunalul Botoşani prin Sentinţa civilă nr. 937 din 22 septembrie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a reţine această soluţie, Tribunalul Botoşani a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi de funcţiile deţinute de reclamanţi la data sesizării instanţei, competenţa de soluţionare a pretenţiilor acestora revine Tribunalului Iaşi, ca instanţă sesizată de aceştia şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest text de lege, respectiv de instanţă competentă în soluţionarea în fond a litigiilor de muncă şi care se află în circumscripţia curţii de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie un conflict de muncă şi priveşte obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a unor drepturi salariate.
Actul normativ care reglementează competenţa în materie de conflicte de muncă şi asigurări sociale este reprezentat de Legea nr. 62/2001 privind dialogul social.
În conformitate cu dispoziţiile art. 210 din actul normativ menţionat, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
De asemenea, potrivit dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau sediul.
Prin urmare, reiese că în materia litigiilor de muncă, legiuitorul a reglementat o competenţa teritorială alternativă în favoarea tribunalului aflat în circumscripţia domiciliului sau a locului de muncă al reclamantului.
Pe de altă parte, dispoziţiile din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. conţin o prevedere specială care reglementează situaţia în care un judecător are calitatea de reclamant într-o acţiune de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea, dispoziţiile fiind pe deplin aplicabile şi procurorilor, grefierilor sau asistenţilor judiciari.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." Potrivit dispoziţiilor alin. (3) al aceluiaşi art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi procurorilor, grefierilor şi asistenţilor judiciari.
Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale mai sus redate, reiese că legiuitorul a vizat situaţia acelor reclamanţi, care, la data sesizării instanţei, deţineau una din funcţiile expres şi limitativ prevăzute, de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar. Având caracterul unei norme speciale, enumerarea făcută de legiuitor este una expresă şi limitativă, neputând fi extinsă şi altor situaţii, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationis.
În cauza de faţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar, conex şi contractual, aşa cum reiese din chiar conţinutul declaraţiei pe care aceştia au depus-o la dosarul Tribunalului Iaşi.
Reiese deci, că neavând niciuna dintre funcţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., incidenţa acestei norme speciale este exclusă.
Prin urmare, în aplicarea principiului mai sus invocat, potrivit căruia normele legale speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare, devin incidente dispoziţiile de drept comun în materia litigiilor de muncă. Potrivit acestora, competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine atât tribunalului în circumscripţia căreia se afla domiciliul reclamantului, cât şi a celui în care se afla locul de muncă al acestuia.
Cum locul de muncă al reclamanţilor se afla în circumscripţia teritorială a Tribunalului Botoşani, reiese că acesta este competent să soluţioneze prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii I.N., L.S., V.L.D., N.(B.)L., V.M., C.E.S., C.D., C.M.I., C.N., D.C., H.E., M.M., J.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, având ca obiect drepturi băneşti - daune interese moratoriu, în favoarea Tribunalului Botoşani.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2203/2015. Civil → |
|---|
