ICCJ. Decizia nr. 2201/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2201/2015

Dosar nr. 3303/1/2015

Şedinţa din camera de consiliu de la 14 octombrie 2015

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 septembrie 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul R.S. a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 459/294/2015 al Judecătoriei Sălişte, invocând dispoziţiile art. 140 şi urm. din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Examinând cererea de strămutare, în raport de excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sălişte la data de 25 mai 2015, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia". Or, în prezenta cauză, petentul solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 459/294/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Sălişte.

Înalta Curte, prin raportare la dispoziţiile art. 131, coroborate cu dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a cererii de strămutare în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul R.S., privind strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 459/294/2015 al Judecătoriei Sălişte, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, 14 octombrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2201/2015. Civil