ICCJ. Decizia nr. 2205/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2205/2015
Dosar nr. 71679/299/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 5 noiembrie 2014, sub numărul 40193/245/2014, petenta D.D.M.I.X.X. AG reprezentată prin Cabinet de Avocat T.A.G., a chemat în judecată pe intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B.G., solicitând anularea Încheierii nr. 1036 din 15 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul de executare nr. 1036/2014, prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire formulată şi a fost refuzată deschiderea procedurii de executare silită.
În motivarea cererii, petenta a arătat că, urmare a cesiunii succesive de creanţe de către R.B.S.B.R. SA denumită anterior A.B.N.A.B.R. SA, către A.P.S.F.A.U.I.F. AS şi în final către petenta D.D.M.I.X.X. AG, aceasta din urmă a devenit creditor al debitoarei D.O.E.
În această calitate, petenta a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc B.G., prin Cererea de executare silită înregistrată sub nr. 1036 la data de 14 octombrie 2014, punerea în executare silită (exclusiv prin poprirea conturilor debitorului deschise la unităţile bancare cu sediul în Municipiul Bucureşti) a titlului executoriu constând în contractul de împrumut pentru uz personal încheiat între debitoarea D.O.E. şi A.B.N.A.B.R. SA ulterior R.B.S.B.R. SA, în baza căruia debitorii datorează petentei suma de 7.116,67 euro şi suma de 4.877,14 RON, conform extrasului de cont R.B.S.B.R., aferent perioadei 16 iunie 2013 - 15 iulie 2013.
Prin Încheierea nr. 1036 din 15 octombrie 2014, Biroul Executorului Judecătoresc B.G. a respins cererea de executare silită şi a refuzat deschiderea procedurii execuţionale, invocând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 632, art. 662 şi art. 663 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Judecătoria Iaşi, prin Sentinţa civilă nr. 5907 din 30 aprilie 2015, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului I Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că încheierea de respingere a cererii de executare silită a fost pronunţată de Biroul Executorului Judecătoresc B.G., cu sediul în Bucureşti, str. F. sector 1. Or, în raport de dispoziţiile art. 644 alin. (1) (în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită - 14 octombrie 204) şi de dispoziţiile art. 781 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., până la momentul încuviinţării executării silite, prin instanţă de executare nu se poate înţelege decât instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc sesizat cu solicitarea de înregistrare a cererii de executare silită. Astfel, instanţa competentă în soluţionarea cauzei este cea în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc.
Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 15889 din 15 septembrie 2015, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 664 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., împotriva încheierii de refuz a deschiderii procedurii de executare silită, creditorul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, la instanţa de executare.
Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii de executare silită - 14 octombrie 2014, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel
Prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.
Reiese că pentru determinarea instanţei de executare competente să soluţioneze plângerea împotriva Încheierii nr. 1036 din 15 octombrie 2014, dată de Biroul Executorului Judecătoresc B.G., în Dosarul de executare nr. 1036, instanţa de executare este instanţa în circumscripţia căreia are domiciliul/sediul debitorul, în sensul dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ.
Cum, în speţă, debitoarea D.O.E. are domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Iaşi (Iaşi, str. P.) şi cum nu s-a solicitat şi nici nu s-a dovedit că aceasta ar deţine vreun imobil situat în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa de executare este Judecătoria Iaşi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Problema de drept care a declanşat prezentul conflict negativ de competenţă este reprezentat de interpretarea diferită pe care instanţele au dat-o noţiunii de "instanţă de executare" menţionată în cuprinsul dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi aplicarea în timp a acestei norme în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014.
Potrivit dispoziţiilor art. 664 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., (devenit după republicarea din M. Of. din 10 aprilie 2015 - art. 666 alin. (6)) împotriva încheierii prin care executorul judecătoresc refuză deschiderii procedurii de executare silită, creditorul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, la instanţa de executare.
Instanţa a fost sesizată cu plângerea de faţă la data de 5 noiembrie 2014, dată la care instanţa de executare era, potrivit art. 650 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. ( textul art. 650 a devenit după republicarea din M. Of. din 10 aprilie 2015, art. 651)
Deci, ca principiu, dacă sediul debitorului este în ţară şi este cunoscut, instanţa de executarea este cea în a cărei rază de activitate se află sediul sau domiciliul debitorului, cu excepţia cazului în care o normă specială prevede altfel.
În cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 781 C. proc. civ. întrucât creditorul a solicitat executarea silită prin poprire. Potrivit textului: (1) Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit; (2) În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenţa aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competenţa pentru înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.
Acest text nu stabileşte o competenţă derogatorie de la dispoziţiile art. 650 noului C. proc. civ. în privinţa instanţei judecătoreşti care reprezintă instanţa de executare, ci doar o competenţă alternativa a executorului judecătoresc, fie cel de la sediul debitorului, fie cel de la sediul terţului.
Ca atare, în lipsa unui text de lege derogator, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva încheierii prin care executorul judecătoresc a respins cererea creditorului de deschidere a procedurii de executare silită este cea a instanţei de executare, astfel cum este definită de art. 650 C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 138/2014 adică judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului,
Cum cererea de executare silită este îndreptată împotriva debitoarei D.O.E., aceasta având domiciliul în Iaşi, str. P., competenţa de soluţionare a plângerii împotriva Încheierii nr. 1036 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Biroul Executorului Judecătoresc B.G., în Dosarul de executare nr. 1036/2014, aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se afla domiciliul debitoarei, respectiv Judecătoriei Iaşi, cea care de altfel a fost învestită iniţial.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta D.D.M.I.X.X. AG în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc B.G., având ca obiect plângere împotriva Încheierii nr. 1036 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Biroul Executorului Judecătoresc B.G., în Dosarul de executare nr. 1036/2014, în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2204/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2185/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
