ICCJ. Decizia nr. 2204/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2204/2015
Dosar nr. 460/90/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 460/90/2015, reclamanţii L.E., B.M., M.B., C.H., D.J., P.C.Ş., P.M., R.A.M., S.F., P.I.A., L.D., G.I.N., L.N., B.P. şi P.B. i-au chemat în pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Craiova pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 1 ianuarie 2011 şi în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 1 ianuarie 2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare până la data de 1 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care, în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., pe de o parte, precum şi în raport de calitatea reclamanţilor de judecători, personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Corabia, a precizat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Olt, motiv pentru care a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestuia.
De asemenea, prin întâmpinarea depusă, pârâta Curtea de Apel Craiova a invocat excepţia necompetenţei teritorială a Tribunalului Vâlcea în soluţionarea cauzei privind pe reclamanţi G.I.N., L.N., B.P. şi P.B., dat fiind obiectul cauzei şi funcţia deţinută de aceştia la momentul sesizării instanţei, de aprod, respectiv de muncitori, apreciind astfel că acestora nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 496 din 16 aprilie 2015 Tribunalul Vâlcea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii şi a art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Având în vedere că reclamanţii au atât domiciliul cât şi locul de muncă în circumscripţia teritorială a Tribunalului Olt, acesta este competent în soluţionarea cauzei.
Sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a reţinut că acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză întrucât reclamanţii nu au calitatea de judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri la Tribunalul Olt, competent să judece în primă instanţă cauza, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2010, ci la Judecătoria Corabia.
Învestit prin declinare, Tribunalul Olt, prin Sentinţa civilă nr. 886 din 17 septembrie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Vâlcea, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a reţine această soluţie, instanţa a apreciat că, raportat la calitatea reclamanţilor de judecători, personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Corabia, judecătorie aflată în raza de activitate a Tribunalului Olt, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1)din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Problema de drept care a declanşat prezentul conflict negativ de competenţă este reprezentat de interpretarea diferită pe care instanţele au dat-o noţiunii de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, grefierul, procurorul sau asistentul judiciar" menţionată în cuprinsul dispoziţiilor art. 127 din. Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie un conflict de muncă şi priveşte obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova, la plata către reclamanţii L.E., B.M., M.B., C.H., D.J., P.C.Ş., P.M., R.A.M., S.F., P.I.A., L.D., G.I.N., L.N., B.P., P.B., L.E., a unor drepturi băneşti.
Potrivit art. 127 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prin raportare la alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă un judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Aşadar, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar de la o instanţă, raportarea nu trebuie să se facă la dispoziţiile de drept comun, ci la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cu toate că acest articol are titlul marginal "competenţa facultativă", în realitate, dispoziţiile acestui articol sunt imperative, legiuitorul utilizând expresia "va sesiza".
Deşi textul de lege în discuţie se referă în conţinutul său, la sesizarea instanţei judecătoreşti, de acelaşi grad, cu cea la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, grefierul sau asistentul judiciar, totuşi, textul de lege nu se opreşte aici, ci face, în continuare, referire la circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.
Ca atare, legiuitorul nu a avut în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea la care funcţionează reclamantul, ci a avut în vedere şi posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind raţiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripţia curţii de apel în care se afla instanţa unde se introduce cererea.
Reiese, deci, că noţiunea de "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceia de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc la formularea de cereri de strămutare.
Legiuitorul urmăreşte să scoată din circumscripţia curţii de apel în care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, grefierul sau asistentul judiciar, litigiul în care acesta are calitatea de reclamant, stabilind o competenţa teritorială alternativă în favoarea oricăreia dintre curţile de apel învecinate pentru a elimina orice suspiciune de părtinire.
Prin urmare, raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles sa reglementeze o astfel de situaţie a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţilor.
În speţă, reclamanţii au calitatea de judecători, personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Corabia, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Olt, ca instanţă competentă teritorial şi material în soluţionarea cauzelor având ca obiect drepturi băneşti, cum este cazul în speţă.
Împrejurarea că reclamanţii nu funcţionează efectiv la instanţa competentă material şi teritorial în judecarea pricinii, respectiv Tribunalul Olt, nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispoziţiilor art 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Nici faptul că unii dintre reclamanţi, respectiv G.I.N., L.N., B.P. şi P.B. nu deţineau, la data sesizării instanţei, una din funcţiile de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar, nu poate înlătura aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Aceasta întrucât, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 123 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reiese că o atunci când o instanţă este necompetentă absolut pentru una dintre părţi, aceasta este necompetentă absolut şi pentru celelalte părţi. Or, în cauza de faţă, Tribunalul Olt este o instanţă necompetentă absolut pentru reclamanţii care deţin una dintre funcţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi prin urmare, şi faţă de ceilalţi reclamanţii care nu deţin aceste funcţii, respectiv G.I.N., L.N., B.P. şi P.B.
Faţă de cele ce preced, instanţa competenta teritorial să soluţioneze prezenta pricină este Tribunalul Vâlcea, ca instanţă aflată în circumscripţia curţii de apel învecinate curţii de apel în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii reclamanţii L.E., B.M., M.B., C.H., D.J., P.C.Ş., P.M., R.A.M., S.F., P.I.A., L.D., G.I.N., L.N., B.P. şi P.B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi băneşti, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2203/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2205/2015. Civil → |
|---|
