ICCJ. Decizia nr. 2287/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2287/2015
Dosar nr. 6703/279/2012*
Şedinţa publică din 21 octombrie 2015
Asupra recursului constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin Decizia nr. 341 din 13 mai 2015 a constatat nul recursul promovat de reclamanta C.A. împotriva Deciziei civile nr. 383/AC din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 6703/279/2012*, în contradictoriu cu intimatul-pârât C.V., pentru nemotivarea sa în termen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.A.
În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac. În caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanţă din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Or, în speţă, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 341 din 13 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în recurs.
Prin urmare, hotărârea curţii de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea "recursului la recurs", ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Astfel, reclamanta nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva Deciziei nr. 341 din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 2284/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2288/2015. Civil → |
---|