ICCJ. Decizia nr. 2291/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2291/2015
Dosar nr. 34724/3/2013
Şedinţa publică din 21 octombrie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 971R din 27 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de S.T.V., B.D. şi M.A. împotriva Deciziei nr. 3434 din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 22936/299/2008, în contradictoriu cu intimatul D.M., ca tardivă.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire, B.D. şi S.T.V., înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 august 2015.
Competenţa soluţionării cererii de revizuire urmează a fi declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed.
La termenul de astăzi, 21 octombrie 2015, s-a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei instanţei supreme de a soluţiona cererea de revizuire formulată de B.D. şi S.T.V., în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Or, în speţă, potrivit precizărilor revizuenţilor în şedinţă publică, ultima dintre hotărârile atacate a fost pronunţată de tribunal.
Pentru cele ce preced, având în vedere că instanţa care a pronunţat ultima decizie atacată este Tribunalul Bucureşti, se va declina competenţa soluţionării cererii de revizuire în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa soluţionării cererii de revizuire formulată de B.D. şi S.T.V. în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 2290/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2292/2015. Civil → |
---|