ICCJ. Decizia nr. 2292/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2292/2015
Dosar nr. 2034/1/2015
Şedinţa publică din 21 octombrie 2015
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 20 iulie 2011, formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Imobiliară Oradea, s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor să îi plătească, în solidar, despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciu material şi moral cauzat reclamantului.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 1000 şi urm. C. civ.
Primul ciclu procesual în cauză a fost finalizat prin Decizia nr. 562 din 18 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosar nr. 9194/111/2011* prin care s-au admis recursurile declarate de reclamantul G.G. şi de pârâta Administraţia Imobiliară Oradea împotriva Deciziei nr. 42/A din data de 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că nu au fost analizate motivele de apel care ţin de temeinicia hotărârii, ceea ce echivalează cu nestabilirea deplină a împrejurărilor de fapt şi atrage imposibilitatea verificării aplicării corecte a legii, conform art. 314 C. proc. civ.
Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a analizat susţinerile pârâtei privind inexistenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi împrejurarea că reclamantul nu îşi achitase datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite, situaţie care se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte a arătat că urmează a fi menţinută partea din hotărârea recurată privind soluţia primei instanţe de respingere, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a cererii de chemare în judecată formulată împotriva R. Bank, care a intrat în puterea lucrului judecat.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 552A din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Administraţia Imobiliară Oradea, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins în întregime acţiunea, fiind păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.G. împotriva aceleaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în fapt, Consiliul Local Oradea - Administraţia Imobiliară Oradea a demarat procedura de executare silită împotriva reclamantului, în vederea recuperării sumei de 63215,65 lei reprezentând debit şi majorări de întârziere pentru neplata, la termenul scadent, a facturilor în sumă totală de 23.769, 62 emise în scopul încasării chiriei pentru folosinţa suprafeţei de teren în temeiul contractului de închiriere nr. 3305 din 22 mai 2000 pentru anii 2005 - 2006, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi cheltuielile de executare silită, respectiv pentru neplata facturii fiscale în sumă de 2.788,99 lei emisă în scopul încasării chiriei pentru folosinţa suprafeţei de teren în temeiul Contractului de închiriere nr. 3309/2001 la care s-au adăugat majorările de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale.
Administraţia Imobiliara Oradea a solicitat O. Bank România SA, Băncii C.R., Băncii R., R. Bank SA precum şi altor bănci poprirea sumelor datorate de către acestea reclamantului G,G., până la concurenta sumei de 115.684,74 lei. Pârâtele Banca R. SA, O. Bank România au procedat la înfiinţarea popririi asupra conturilor deţinute de reclamant la aceste bănci.
Instanţa de apel a reţinut că nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul pretins, nefiind întrunite astfel condiţiile cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală.
S-a constatat că, prin Decizia nr. 283/R/COM/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 8058/271/2008, care a modificat în parte Sentinţa nr. 8689/2010, s-a statuat în sensul legalităţii şi temeiniciei executării silite, derulate în Dosarul nr. 57432/2007, transformat ulterior în Dosarul nr. 60180/2008, până la concurenţa sumei de 4917,83 lei, sumă pentru care s-a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu, respectiv Decizia nr. 71/C/2005 a Curţii de Apel Oradea.
În urma popririi instituite asupra conturilor apelantului-reclamant, au fost virate în conturile Administraţiei Imobiliare Oradea: 147,64 lei cu OP din 27 august 2008, emis de O. Bank şi 4.339,91 lei cu OP din 26 septembrie 2008, emis de O. Bank, rămânând astfel de recuperat, potrivit celor dispuse prin Decizia nr. 283/R/COM/2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 8058/271/2008, suma de 430,28 lei.
S-a apreciat că inexistenta unor disponibilităţi băneşti suficiente pentru satisfacerea integrală a creanţei pentru care apelanta-pârâtă deţine titlu executoriu, a fost dovedită cu înscrisurile administrate în rejudecare.
Drept urmare, în condiţiile în care prin poprire nu s-au încasat sume nedatorate (deci a căror valoare totală să depăşească suma până la concurenţa căreia s-au menţinut ca legale formele de executare silită) ci, dimpotrivă, prin poprirea instituită nu s-a recuperat în totalitate nici debitul datorat în temeiul Deciziei nr. 71/C/2005-A, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 4179/C/2004A, s-a considerat că nu există raport de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul pretins, criticile formulate de apelanta pârâtă în acest sens fiind întemeiate.
În consecinţă, câtă vreme reclamantul nu şi-a achitat datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite, s-a apreciat a fi eronată acordarea daunelor morale de către instanţa de fond, cu motivarea că onoarea acestuia ar fi fost prejudiciată prin crearea impresiei că ar fi rău platnic.
Mai mult, s-a considerat că, în lipsa unor dovezi certe privind legătura de la cauză la efect, neplata ratelor scadente datorate în temeiul contractelor de credit încheiate de apelantul-reclamant G.G. cu societăţile bancare intimate, respectiv cele datorate în baza contactului de leasing încheiat cu SC Ţ.L.I. SA., nu poate conduce, în mod automat, la concluzia că s-ar datora apelantei pârâte Administraţia Imobiliară Oradea.
Deoarece nu s-a dovedit faptul că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana apelantei-pârâte Administraţia Imobiliară Oradea, nu au mai fost analizate criticile apelantului G.G. vizând respingerea pretenţiilor referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contract de locaţiune staţii distribuţie a carburanţilor încheiat cu SC M.R. şi antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL Bucureşti.
S-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea faţă de pârâţii O. Bank SA. şi Banca R. câtă vreme aceste instituţii au obligaţia legală, în calitate de terţ poprit, de a proceda la plată, către organul de executare fiscală, în contul indicat de acesta, neexistând nicio prevedere legală care să stabilească obligaţia terţului poprit de a verifica legalitatea creanţelor fiscale stabilite printr-un titlu executoriu emis de o autoritate a administraţiei publice, terţul poprit neputând refuza instituirea unei popriri atâta timp cât aceasta îndeplineşte condiţiile legale.
În ceea ce priveşte cererea apelantului-reclamant de obligare a pârâtelor de rândul 2, 3 şi 4 să procedeze la radierea sa din C.R.B., s-a reţinut că, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi or, atâta timp cât în fond apelantul nu a formulat un capăt de cerere în acest sens, o astfel de solicitare formulată de reclamant în apel apare ca fiind inadmisibilă.
Criticile formulate de apelantul-reclamant referitoare la R. Bank nu au fost analizate, deoarece în primul ciclu procesual s-a stabilit că aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei decizii declarat recurs reclamantul-apelant G.G., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. pentru următoarele aspecte:
Judecătoarea P.C. avea obligaţia să se abţină de la soluţionarea acestui dosar.
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală deoarece apelul reclamantului nu a fost deloc analizat, fiind incident motivul de recurs menţionat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacată şi rejudecarea apelului.
Instanţa de apel nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin Decizia de casare nr. 562/2012, de a analiza motivele de apel referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contractul de locaţiune staţii distribuţie a carburanţilor încheiat cu SC M.R. SA şi antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL Bucureşti, de natură a afecta stabilirea exactă a prejudiciului material, cât şi motivele de apel aferente pârâţilor O. Bank SA şi Banca R.
Instanţa de apel nu a analizat fluctuaţia contului curent al reclamantului anterior înfiinţării popririi, iar neachitarea sumei de 430 de lei către creditoare şi nealimentarea contului corespunzător cu această sumă, nu este în măsură de a-l cataloga pe reclamant drept rău platnic. Suma de 430 de lei era prescrisă, aspect care îl îndreptăţea pe reclamant să refuze achitarea ei.
Instanţa de apel nu a analizat culpa băncilor pârâte O. Bank SA şi Banca R. privind instituirea popririi prin prisma prevederilor legale în materie de poprire. În noul C. civ. sunt definite băncile ca fiind profesionişti, care trebuiau şi puteau să distingă dacă actele înaintate de creditoare se încadrează ori nu în prevederile legale referitoare la poprire.
Invocă şi argumentele contradictorii ale instanţei de apel care a reţinut că, din sumele de bani existente în conturile recurentului, s-a virat către creditoare suma de 4.500,83 lei, rămânând un rest de plată de 430,28 lei pentru ca, ulterior, să menţioneze că, în conturile bancare ale recurentului nu au existat sume de bani disponibile.
Prin Decizia nr. 1204 din 8 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat recursul cu următoarea motivare:
Incompatibilitatea unuia dintre judecătorii din compunerea completului de judecată din apel este reglementată de instituţia recuzării sau a abţinerii şi nu poate fi cenzurată pe calea recursului, decât în ipoteza respingerii cererii de recuzare, potrivit art. 34 C. proc. civ. Recurentul nu invocă decât faptul că unul dintre membrii completului de judecată avea obligaţia de a se abţine, fără a menţiona că s-ar fi făcut o astfel de cerere sau o cerere de recuzare. Chiar în situaţia în care s-ar fi formulat o cerere de abţinere, indiferent de soluţia care s-ar fi dat unei astfel de cereri, nu era deschisă nicio cale de atac împotriva acestei soluţii. Cu atât mai mult, invocarea direct în recurs a acestui caz de incompatibilitate este inadmisibilă.
Verificând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a analizat ambele apeluri, însă a expus, în motivare, numai argumentele relevante pentru soluţionarea cauzei, precizând expres că, în absenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtei Administraţia Imobiliară Oradea potrivit dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., întrucât aceasta presupune întrunirea cumulativă a celor patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului prejudiciului.
Instanţa de apel a precizat în motivare că nu va mai analiza celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale din moment ce nu a fost îndeplinită una dintre acestea, cea a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, ceea ce face inutilă, datorită caracterului cumulativ al acestor condiţii, analizarea celorlalte, inclusiv a aspectelor legate de existenţa şi întinderea prejudiciului, în raport de dobânda aferentă contractului de leasing, a contractului de locaţiune a staţiilor de distribuţie a carburanţilor sau a antecontractului de închiriere.
În consecinţă, absenţa analizării celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, justificată de caracterul cumulativ al acestora, nu constituie o nemotivare a hotărârii în accepţiunea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în contextul în care singurul motiv pe care soluţia s-a sprijinit a fost cel legat de lipsa legăturii de cauzalitate.
Înalta Curte a apreciat că nu există nici motivare contradictorie, instanţa de apel arătând că, ulterior plăţii sumei de 4.500,83 lei, prin contul său deschis la O. Bank, în conturile debitorului nu a mai existat rulaj, fapt care nu a permis plata diferenţei de 430,28 lei datorate pârâtei-creditoare sau a ratelor către alţi creditori şi care dovedeşte că debitorul a fost rău platnic. Lipsa rulajului a determinat imposibilitatea determinării solvabilităţii debitorului pentru a-şi plăti ratele şi către ceilalţi creditori.
Nici critica de nemotivare a culpei băncilor pârâte O. Bank SA şi Banca Românească, privind instituirea popririi prin prisma prevederilor legale în materie de poprire, nu a fost considerată fondată, deoarece instanţa de apel a arătat că nu există nicio prevedere legală care să stabilească obligaţia terţului poprit de a verifica legalitatea creanţelor fiscale stabilite printr-un titlu executoriu emis de o autoritate a administraţiei publice, terţul poprit neputând refuza instituirea unei popriri atâta timp cât aceasta îndeplineşte condiţiile legale.
S-a considerat că prevederile noului C. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece acţiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a noului C. civ., iar calitatea de profesionişti a băncilor nu le atribuie acestora drepturi dincolo de prevederile legale. Numai instanţa de judecată are competenţa de a verifica legalitatea titlului executoriu, iar punerea în executare a acestui titlu este singura atribuţie legală care revine băncilor, în calitate de terţi popriţi.
Înalta Curte a constatat că nu se poate reţine greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, deoarece aceasta a avut în vedere nu întreaga sumă de 115 684,74 lei, până la concurenţa căreia pârâta-creditoare Administraţia Imobiliară Oradea a solicitat înfiinţarea popririi, ci suma de 4917,8 lei pe care reclamantul o datora acestei creditoare în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 71/2005 a Curţii de Apel Oradea, astfel cum s-a decis în urma soluţionării contestaţiei la executare, prin Decizia civilă nr. 283/2010 a Tribunalului Bihor. Prin urmare, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă caracterul abuziv al debitului pentru care s-a instituit poprirea.
O eventuală prescripţie a dreptului de a solicita diferenţa de 430 lei, precum şi contestarea debitului pentru care s-a înfiinţat poprirea, puteau fi invocate pe cale de acţiune sau de excepţie în cadrul unor proceduri judiciare, însă nu justifică refuzul pârâtului de a-şi alimenta conturile şi nu dovedesc existenţa fondurilor băneşti necesare în acest sens.
De vreme ce reclamantul nu a făcut dovada că nu datora suma de 430 lei sau că a achitat această sumă, cât şi că avea disponibilităţi băneşti pentru a-şi plăti celelalte credite, s-a apreciat că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut insolvabilitatea debitorului, manifestată prin neplata integrală a creanţei de 4917,83 lei şi, legat de aceasta, lipsa legăturii de cauzalitate dintre poprirea dispusă de Administraţia Imobiliară Oradea şi neachitarea celorlalte credite pe care debitorul le contractase.
Împotriva acestei hotărâri recurentul a formulat contestaţie în anulare pentru următoarele motive:
1. Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În acest sens susţine că au fost încălcate prevederile art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 republicată, privind repartizarea aleatorie a cauzelor pe complete, care se face o singură dată.
În speţă, cauza a fost repartizată aleatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual, iar prin Decizia nr. 564 din 18 februarie 2014 s-a dispus admiterea recursului declarat, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel, după casarea cu trimitere, a fost atacată cu recurs, însă s-a procedat la a doua repartizare aleatorie a recursului, ceea ce este nelegal, fiind efectuată cu încălcarea prevederilor privind competenţa de judecată, chestiune care este de ordine publică şi face incident motivul de contestaţie invocat. Componenţa completului de judecată care a pronunţat Decizia nr. 562 din 18 februarie 2014 este diferită de cea care a soluţionat cauza prin Decizia nr. 1204 din 08 mai 2015 iar la dosarul cauzei nu a existat niciun incident procedural care să justifice componenţa completului de recurs, altul decât cel iniţial.
2. Referitor la motivul de contestaţie prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatorul susţine că a invocat mai multe motive de nelegalitate a hotărârii atacate, însă instanţa de recurs nu le-a analizat pe toate, ci numai prejudiciul cauzat prin înfiinţarea popririi asigurătorii asupra contului său curent, raportându-se la fluctuaţiile financiare aferente contului.
Prejudiciul reclamat se referă şi la cel cauzat prin indisponibilizarea bunurilor sale imobile. Din această cauză, iniţial, instanţa de recurs a trimis cauza spre rejudecare, pentru a se analiza şi prejudiciul cauzat ca urmare a indisponibilizării bunului imobil ce a format obiect al contractului încheiat cu V. SRL.
De asemenea, instanţa de recurs s-a aflat într-o eroare materială atunci când a analizat temeinicia recursului declarat prin prisma prevederilor noului C. civ., întrucât nu a făcut trimitere decât la simplul fapt că în acest nou C. civ., sunt definiţi profesioniştii, categorie de persoane care, după vechea reglementare, se regăseau în categoria "comercianţi".
Prin urmare, acel motiv de recurs nu a fost analizat de instanţă, faţă de reţinerea ca neincidente în cauză a criticilor privind noul C. civ.
Tot în eroare s-a găsit instanţa de recurs atunci când a concluzionat că ar fi dator intimatei A.O. cu suma de 430 lei în condiţiile în care nu a fost pusă niciodată în executare această sumă de către A.O. şi prin urmare nu putea face referire la aceasta hotărârea pronunţată în contestaţia la executare.
Susţine că nu există un echilibru între o eventuală datorie de 430 de lei şi suma de 115.784,74 lei, ulterior rectificată în 63.215,65 lei, cu cât a procedat la indisponibilizare şi la poprirea conturilor. Echitabilitatea trebuia avută în vedere numai până la concurenţa sumei pretins datorată, respectiv de 430 lei şi nu mai mare. Ce depăşeşte această sumă reprezintă prejudiciu.
Aceste aspecte nu au fost analizate de instanţa de recurs, ceea ce face incident motivul de contestaţie invocat.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare este admisibilă, în principiu, în condiţiile în care este îndreptată împotriva unei hotărâri irevocabile pronunţată în recurs de aceeaşi instanţă.
În ceea ce priveşte motivele invocate, acestea sunt nefondate.
În primul rând, verificarea incidenţei principiului repartizării aleatorii, considerat de către contestator inaplicabil la reînvestirea instanţei de recurs, nu se subsumează tezei prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care vizează, limitativ, doar încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă.
Or, necompetenţa de ordine publică este strict definită de dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ., aspectele ce ţin de compunerea completului din perspectiva normelor de organizare judecătorească neputând constitui temei de exercitare a contestaţiei în anulare.
Contestatorul a mai invocat, prin prisma dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., faptul că instanţa de recurs a omis a analiza motivul de nelegalitate referitor la prejudiciul rezultat din indisponibilizarea bunurilor sale imobile.
Contrar susţinerilor contestatorului în ceea ce priveşte apelul său, limitele deciziei de casare în primul ciclu procesual vizează nepronunţarea asupra aspectelor referitoare la dobânzile din contractele de leasing, locaţiune şi închiriere şi respingerea acţiunii faţă de O. şi Banca R. şi nu la prejudiciul rezultat din imposibilitatea de valorificare a bunurilor sechestrate.
În aceste limite a analizat instanţa de apel pretenţiile referitoare la despăgubirile cerute pentru imposibilitatea de plată a ratelor scadente ale contractului de credit şi cele aferente dobânzilor contractuale, concluzionând că această situaţie nu se datorează pârâtei Administraţia Imobiliară, nefiind întrunite, în persoana acesteia, elementele răspunderii civile delictuale. În legătură cu acest aspect, instanţa de recurs a apreciat că, faţă de neîndeplinirea uneia dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, justificat instanţa de apel nu a mai analizat stabilirea exactă a prejudiciului.
Prin urmare, în al doilea ciclu procesual, nu s-a pus problema unui prejudiciu rezultat din sechestrarea bunului.
Contestatorul a mai invocat, prin prisma dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., eroarea materială în care s-ar fi aflat instanţa de recurs care a analizat temeinicia recursului prin raportare la prevederile noului C. civ., deşi nu făcuse trimitere, din această lege, decât la definiţia profesioniştilor, care, după vechea reglementare, se regăseau în categoria "comercianţi".
Nu poate fi reţinută o eroare materială a instanţei de recurs care, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ., a răspuns aserţiunii recurentului referitoare la calitatea de profesionişti a băncilor, în sensul că o astfel de calitate nu le atribuie dreptul ca, peste dispoziţiile legale, să verifice legalitatea creanţelor fiscale din titlurile executorii.
Contestatorul a mai invocat eroarea instanţei de recurs atunci când aceasta a concluzionat că ar fi dator intimatei Administraţia Imobiliară Oradea suma de 430 lei în condiţiile în care această sumă nu a fost pusă în executare. Apreciind că reclamantul nu a făcut dovada că nu datora respectiva sumă sau că a achitat-o, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra acestui aspect, motiv pentru care această susţinere nu poate fi inclusă în categoria erorilor materiale de natura celor reglementate în textul de lege invocat de contestator, care vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, nu aprecieri ale instanţei de recurs prin care se dezleagă anumite probleme de drept.
În fine, contestatorul afirmă şi că instanţa de recurs nu a analizat susţinerea sa potrivit căreia lipsa de echilibru între o eventuală datorie de 430 de lei şi suma de 115.784,74 lei, ulterior rectificată în 63.215,65 lei cu cât s-a procedat la indisponibilizare şi la poprirea conturilor, se concretizează într-o diferenţă care constituie prejudiciu. Înalta Curte constată că această aserţiune nu este subsumată unui aspect de nelegalitate invocat în recurs, fiind un simplu argument în susţinerea existenţei prejudiciului care, alături de celelalte argumente în acest sens, nu au mai fost analizate, faţă de reţinerea ca neîndeplinită a unei alte condiţii a răspunderii civile delictuale şi anume a inexistenţei unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. În acest context s-a considerat că nu prezintă relevanţă analiza eventualului caracter abuziv al debitului pentru care s-a instituit poprirea, de vreme ce cuantumul acestuia a fost cenzurat pe cale jurisdicţională în contestaţia la executare.
Faţă de toate aceste considerente, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de G.G. împotriva Deciziei nr. 1204 din 8 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2291/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1816/2015. Civil → |
|---|
