ICCJ. Decizia nr. 2309/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2309/2015
Dosar nr. 462/97/2008**
Şedinţa publică din 22 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara, la data de 30 ianuarie 2015, reclamanta P.K.M.R. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria, Instituţia Primarului, Consiliul local al municipiului Haţeg, Societatea T.G.N. - T. Mediaş, E.G. Distribuţie SA Târgu Mureş şi E.G. România Târgu Mureş, solicitând obligarea pârâţilor 1, 2, 3 să-i acorde suprafaţa de 2530 mp teren în intravilanul oraşului Haţeg, în schimbul aceleiaşi suprafeţe de teren afectată de lucrări de interes public, iar, în subsidiar, să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata contravalorii suprafeţei de 2530 mp la preţul de 35 euro/mp, precum şi la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
Ulterior, acţiunea a fost precizată, în sensul că s-a solicitat scoaterea conductei magistrale de gaz în afara proprietăţii reclamantei, pe cheltuiala pârâţilor şi introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu care să se constate că reclamanta are calitatea de proprietar a conductelor magistrale şi a conductelor de gaze naturale ce traversează terenul proprietatea sa, în temeiul art, 488, art. 489 şi urm. C. civ.
Reclamanta a arătat că este proprietara terenului în litigiu, înscris în CF 1.934 Haţeg, în calitate de unică moştenitoare a defunctului S.I., teren ce i-a fost reconstituit prin titlul de proprietate nr. 87576/71/2003, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Hunedoara. Suprafaţa de 1908 mp de teren este afectată de lucrările de utilitate publică vizând varianta ocolitoare a DN 66, iar o altă suprafaţă de teren nu poate fi utilizată datorită interdicţiilor impuse de lege, respectiv existenţa conductei magistrale de gaze naturale ce traversează terenul, precum şi alte asemenea conducte de suprafaţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 75 din data de 10 martie 2010, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea completată şi precizată pe acest temei de drept.
Prima instanţa a reţinut că reclamanta are calitate de moştenitoare legală a defunctei P.O.H., la rândul ei moştenitoare legală a defunctului său tată, S.I. Acesta din urmă a solicitat Primăriei Oraşului Haţeg, prin Notificarea nr. 75 din 10 septembrie 2001, restituirea terenului în suprafaţă de 23.150 mp intravilan, confiscat prin Sentinţa de condamnare politică nr. 51/1959 a fostului Tribunal Militar al oraşului Stalin. Prin Dispoziţia nr. 181/2001, Primarul Oraşului Haţeg a respins notificarea, arătând că terenul intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 2,08 ha ocupată de construcţii, propunându-se acordarea de despăgubiri, iar pentru suprafaţa de 2369 mp teren disponibil s-a emis titlu de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi nr. i/2000. Dispoziţia nu a fost contestată, iar Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Hunedoara a emis titlul de proprietate nr. 87576/71/2003.
Instanţa a apreciat că situaţia juridică a terenului agricol, restituit pe vechiul amplasament, nu poate fi reglementată decât potrivit Legii nr. 18/1991, cu completările şi modificările ulterioare, iar Legea nr. 33/1994, invocată de reclamantă ca temei de drept, nu-şi poate extinde efectele în timp asupra situaţiilor juridice născute sau consumate înaintea intrării sale în vigoare.
În privinţa suprafeţei de 622 mp teren, afectată de realizarea variantei de ocolire a DN 66 şi varianta de ocolire DN 68, prin Hotărârea nr. 102/1999, s-a reţinut că Instituţia Consiliului Judeţean Hunedoara a declarat de utilitate publică lucrarea respectivă, desemnând ca expropriator Oraşul Haţeg, prin Consiliul local, această suprafaţă intrând sub incidenţa Legii nr. 33/1994. Instanţa a constatat că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 stabilesc cui aparţine calitatea procesuală în cauzele vizând exproprierea, în cauză nefiind chemat în judecată niciunul dintre expropriatori, reclamanta neurmând procedura impusă de Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 145 A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la fond, Judecătoriei Haţeg, motivat de faptul că, având în vedere obiectul acţiunii, despăgubiri, faţă de dispoziţiile art. 1 lit. a) C. proc. civ., îi aparţine judecătoriei competenţa de a soluţiona cauza în fond.
Prin Decizia nr. 5219 din 16 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, au fost admise recursurile declarate de pârâţii SNTGN "T." SA, Primăria Haţeg, Consiliul local Haţeg şi instituţia Primarului Haţeg împotriva Deciziei nr. 145/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iulia, secţia civilă, fiind casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat, în principal, acordarea unei suprafeţe de teren de 2530 mp, în schimbul aceleiaşi suprafeţe de teren afectate de utilităţi publice şi, în subsidiar, plata de despăgubiri pentru terenul expropriat, în temeiul Legii nr. 33/1994, motiv pentru care cererea reclamantei trebuie calificată ca o cerere în materia exproprierii, cu toate consecinţele ce derivă din aceasta sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei, prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ. în considerarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
În rejudecare, acţiunea a fost precizată de mai multe ori, în sensul renunţării la judecată faţă de pârâţii SN T.G.N. T.G. SA Mediaş, E.G. Dsitribuţie SA, E.G. România SA, ANRE - Bucureşti, reclamanta solicitând, conform ultimei precizări, din 21 februarie 2012, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Haţeg, Primăria şi Instituţia Primarului Haţeg, să fie obligaţi la plata contravalorii suprafeţei de 622 mp, pentru care nu a fost despăgubită, în conformitate cu expertiza tehnică efectuată în cauză, cu cheltuieli de judecată, precum şi la plata sumei de 100 lei fiecare pe zi de întârziere, daune cominatorii, de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
Prin Decizia civilă nr. 26 din 21 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa atacată şi rejudecând cauza în fond, a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Haţeg prin Consiliul Local Haţeg şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la plata sumei de 57.265 lei, cu titlu despăgubiri pentru suprafaţa de 622 mp expropriată, precum şi la plata sumei de 11.120 lei, cheltuieli de judecată. S-a respins acţiunea faţă de pârâtul Primarul şi Primăria Oraşului Haţeg, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
În sinteză, în considerentele deciziei, s-au reţinut că reclamanta a solicitat, într-o formă atipică, obligarea pârâţilor Consiliul Local Haţeg, Primăria şi Instituţia Primarului Haţeg, la plata de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 622 mp expropriaţi pentru construirea şoselei de centură a oraşului Haţeg.
Din înscrisuri a rezultat că, deşi prin Hotărârea nr. 1/2008 a Consiliului judeţean Hunedoara s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul expropriat reclamantei, în cuantum de 6220 lei, echivalentul a 1830 euro, stabilit prin raport de evaluare întocmit la data de 07,03.2007 de expert evaluator membru ANEVAR acestea nu au fost plătite pentru că nu s-a ajuns la un acord în privinţa cuantumului, motiv pentru care, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa a desemnat o comisie de experţi care să stabilească valoarea imobilului, prin raport de expertiză fiind stabilită valoarea de circulaţie de 57265 lei, reprezentând 12630 euro pentru terenul în suprafaţă de 622 mp, expropriat de la reclamantă.
Deoarece terenul aparţinând reclamantei este menţionat în domeniul public al oraşului, instanţa a apreciat că, potrivit art. 36 din Legea 215/2001, Consiliul Local Haţeg are calitate procesual pasivă în cauză, în calitate de administrator al domeniului public, motiv pentru care trebuie obligat acest pârât să despăgubească reclamanta cu suma de 57.265 lei, în temeiul art, 27 din Legea 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 399 din 6 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantă, precum şi de pârâtul Consiliul local al Oraşului Haţeg împotriva Deciziei nr. 26/2013 a Curţii de Apel, ce a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În sinteză, Înalta Curte a reţinut că nu sunt întemeiate criticile formulate de pârât, referitoare la nelegala compunere a completului, pe motivul că judecătorul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, precum şi cele referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi art. 134 C. proc. civ., întrucât conduita procesuală a reclamantei, exprimată în precizări ale cererii de chemare în judecată, efectuate în apel, a fost determinată de aspecte ce nu îi pot fi imputate acesteia în totalitate, iar prin încuviinţarea precizării cererii nu se trece peste limitele impuse de decizia de casare, întrucât instanţa de trimitere a considerat că reclamanta are un interes în promovarea unei cereri în materia exproprierii, solicitând o justă despăgubire pentru lipsirea de dreptul de proprietate asupra bunului său, condiţiile de exerciţiu al dreptului la acţiune rămânând, în esenţă, aceleaşi. Nu a fost schimbat obiectul cererii de chemare în judecată şi nici temeiul juridic al acesteia, motiv pentru care a fost apreciată ca neîntemeiată şi critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii, respectiv a dreptului la un proces echitabil.
Înalta Curte a apreciat ca fiind corectă reţinerea tribunalului în sensul că, potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994, expropriator pentru lucrări de interes local este unitatea administrativ-teritorială, respectiv Oraşul Haţeg, cum s-a şi stabilit prin Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 102/1999.
A mai apreciat Înalta Curte, ca fiind întemeiată, critica încălcarea principiului contradictorialităţii, corelativ a dreptului la apărare a! pârâţilor şi a dreptului la un proces echitabil, deoarece instanţa de apel nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 33/1994, invocată de pârâtă, ce decurge din faptul că acţiunea a fost tardiv introdusă.
Totodată, fiind apreciata ca întemeiată şi critica referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmare a faptului că, la întocmirea raportului de expertiză, comisia de experţi a luat în considerare numai oferte de vânzare, iar nu tranzacţii efective, instanţa supremă a dat indicaţia ca, în rejudecare, instanţa de apel, să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, administrând probe din care să rezulte preţul plătit efectiv şi consemnat în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare şi să solicite relaţii compatibile normei legale incidente de la alte instituţii ale statului cu atribuţii în evidenţa/înscrierea/impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu.
S-a constatat întemeiată şi critica referitoare la caracterul contradictoriu al hotărârii, întrucât deşi instanţa de apel a reţinut, în considerente, în temeiul art. 36 din Legea 215/2001, faptul că Consiliul local Haţeg are calitate procesuală pasivă în cauză în dispozitiv, acţiunea a fost admisă împotriva Oraşului Haţeg prin Consiliul Local.
Prin Decizia civilă nr. 29 din 19 mai 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta P.K.M.R. împotriva Sentinţei civile nr. 75/2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 462/97/2008 şi, în consecinţă, a anulat sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii. A admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Oraşul Haţeg prin Consiliul Local Haţeg pe care l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 20,091 lei, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de 622 mp expropriată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.330 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins acţiunea formulată de reclamantă faţă de pârâţii Primarul şi Primăria Oraşului Haţeg. A luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de pârâţii SN T.G.N. T.G. SA Mediaş, E.G. Distribuţie SA, E.G. România SA şi ANRB Bucureşti, A dat în debit reclamanta cu suma de câte 150 lei pentru fiecare din cei trei experţi.
În raport de ultima decizie de casare, Curtea de Apel a reţinut că obiect al discuţiei în cauza de faţă îl constituie solicitarea reclamantei de acordare de despăgubiri pentru imobilul în suprafaţă de 622 mp, ocupat de varianta de ocolire pentru care s-a declarat utilitatea publică prin Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 102/1992, solicitare fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, aceasta a fost stabilită prin decizia de casare ca fiind deţinută de Oraşul Haţeg prin Consiliul local Haţeg, astfel că, faţă de pârâţii Primarul şi Primăria Oraşului Haţeg se impune respingerea acţiunii ca formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea de apel a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi tardivităţii invocate de pârât, instanţa reţinând că, prin Capitolul III al Legii nr. 33/1994 (art. 12 - 20 din lege) se reglementează procedura ce cuprinde măsurile premergătoare exproprierii. Astfel, se prevede că, cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării care va fi soluţionată de o comisie constituită prin Hotărâre a Guvernului. în urma deliberării, comisia poate să accepte punctul de vedere al expropriatorului sau îl poate respinge printr-o hotărâre motivată. În cazul în care comisia respinge propunerile expropriatorului, acesta are posibilitatea să revină cu noi propuneri, cu refacerea corespunzătoare a planurilor. Art. 20 prevede că, în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum şi proprietarii şi celelalte persoane interesate, pot contesta hotărârea comisiei la Curtea de Apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Prin urmare, obiect al contestaţiei la care face referire art. 20 din Legea nr. 33/1994, îl formează hotărârea comisiei prin care s-au respins propunerile expropriatorului referitoare la expropriere, iar nu ale proprietarilor referitoare la despăgubiri. Însă Hotărârea nr. 1/2008 nu respinge propunerile expropriatorului, ci pretenţiile reclamantei referitoare la despăgubiri, astfel că nu se regăseşte în speţă situaţia la care face referire art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 pentru a se putea verifica tardivitatea invocată de pârâtă, pe de altă parte, se impune a se preciza că procedura contestării hotărârii comisiei reglementată de art. 20 nu este obligatorie, textul de lege arătând că persoanele interesate "pot contesta" această hotărâre.
Curtea a mai reţinut că reclamanta, şi-a precizat acţiunea şi sub aspectul temeiului de drept, invocând şi dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 33/1994, iar din interpretarea alin. (2) al acestui ultim text de lege rezultă că instanţele judecătoreşti sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor potrivit capitolului IV din lege (art. 21 - 27) atunci când părţile nu au ajuns la un acord asupra acestei chestiuni.
Totodată, a fost apreciată ca nefondat şi argumentul în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii în sensul că tribunalul este competent să soluţioneze cererea de expropriere doar la sesizarea expropriatorului, nu a reclamantei, Curtea constatând că persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aştepte până când expropriatorul va sesiza instanţa în condiţiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanşate de expropriator. Reclamanta a suferit o expropriere, iar în contextul în care art. 44 din Constituţie garantează dreptul de proprietate şi arată condiţiile în care o persoană poate fi lipsită de acest drept, are posibilitatea de a se adresa instanţei pentru apărarea drepturilor sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pornind de la constatarea că, în divergenţă, este numai cuantumul despăgubirilor, nu şi îndreptăţirea la acordarea de despăgubiri, Curtea de Apel a validat suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, depus la data de 15 ianuarie 2015, întocmit în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2015, apreciind că acesta respectă criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportarea la preţul de piaţă al unui teren similar, din aceeaşi zonă, la data efectuării expertizei, în raport de acest contract, valoarea de circulaţie a terenului în discuţie a fost stabilită la suma de 20.091 lei. În consecinţă, în baza art. 27 din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirii la care reclamanta este îndreptăţită pentru suprafaţa de 622 mp a fost stabilit la suma de 20.091 lei.
Curtea a apreciat că nu se justifică solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei 100 lei pe zi daune-interese şi nici obligarea acestuia de a efectua plata în termen de 30 zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii, neexistând temei legal în Legea nr. 33/1994 pentru aceste cereri.
Prin recursul declarat ta data de 20 iulie 2015, întemeiat de dispoziţiile art. 299 şi art. 274 C. proc. civ., reclamanta a arătat că recursul priveşte: 1) obligarea pârâţilor la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere daune interese începând cu data rămânerii definitive a hotărârii; 2) obligarea pârâţilor ca, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor către reclamantă, potrivit art. 30 din Legea nr. 33/1994 şi 3) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Reclamanta a motivat că pârâtul Oraşul Haţeg, prin Consiliul Local Haţeg, va amâna încă 8 ani până să plătească sumele de bani dispuse de Curtea de Apel Alba Iulia cu titlul de despăgubiri şi de cheltuieli de judecată, motiv pentru care solicită admiterea recursului în sensul de a obliga pârâtul la 100 lei pe zi de întârziere daune interes, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi obligarea acestuia ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Prin recursul declarat la data de 17 iulie 2015, întemeiat de dispoziţiile art 299 şi urm. C. proc. civ. şi art 3041 C. proc. civ., recurentul Oraşul Haţeg, prin Consiliul local Haţeg a solicitat, în principal, admiterea recursului şi modificarea hotărârii contestate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepţiilor tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii, iar subsidiar, să se dispună acordarea unei despăgubiri reclamantei, în concordanţă cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, respectiv o despăgubire care să reprezinte valoarea reală a imobilului expropriat.
Prin primul motiv de recurs, recurentul a invocat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece au fost greşit respinse excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, instanţa interpretând greşit actul dedus judecaţii, în ceea ce priveşte tardivitatea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 33/1994.
Susţine recurentul că procedura derulată cu privire la exproprierea terenului a fost procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publică prevăzută de Legea nr. 33/1994, iar potrivit art. 15 - 20 din respectiva lege, proprietarul, în condiţiile în care a făcut întâmpinare, iar Comisia constituita potrivit art. 15 din lege, a menţinut punctul de vedere al expropriatorului, nemulţumind proprietarul, acesta putea sa facă contestaţie împotriva hotărârii acesteia, în termen de 15 zile.
În consecinţă, acţiunea civilă a fost astfel tardiv introdusă, ceea ce atrage inadmisibilitatea ei, dat fiind faptul ca nu s-a contestat în termen, Hotărârea nr. 1/2008 a Comisiei de expropriere constituita pe lângă Consiliul judeţean, prin care s-a soluţionat întâmpinarea formulata de reclamantă, aşa cum dispune Legea specială în materie, Legea nr. 33/1994.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că, în mod greşit, a fost obligat pârâtul Oraşul Haţeg, prin Consiliul Local Haţeg, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 36.330 lei, reprezentând onorariu expert şi onorariu avocat, suma solicitată de avocatul ales al reclamantei, fiind nepotrivit de mare, motiv pentru care solicită reducerea acesteia, prin raportare la valoarea pricinii, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta fiind relevantă sub aspectul faptului că aceste cheltuieli de judecată efectuate în proces urmează a fi recuperate de partea care are câştig de cauză, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.
Recurentul a mai invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşita a Legii nr. 33/1994 şi a Legii nr. 215/2001, iar în rejudecare nu au fost cercetate/studiate şi înlăturate prin considerentele ce stau la baza dispozitivului deciziei criticate, apărările formulate de pârât prin diverse acte procedurale, în special în ceea ce priveşte excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii.
De asemenea, cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că a avut disponibilitatea în sensul rezolvării amiabile a conflictului, cu condiţia ca suma solicitată să fie rezonabilă, în concordanţă cu valoarea reală a terenului şi cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi i-a fost solicitat reclamantei un cont bancar în care să fie consemnată suma ce putea fi plătită în condiţiile legii, fără ca aceasta să răspundă acestei cerinţe.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta P.K.M.R., în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C. proc. civ. şi art 298 C. proc. civ, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
De aceea, atunci când se constată de către instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului, întrucât nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.
În materia nulităţii recursului, astfel cum este reglementată această sancţiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepţia care priveşte motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părţilor ex officio, în ipoteza de principiu, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părţile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304.
În speţă însă, reclamanta, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondate, a capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere daune interese începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi obligarea pârâţilor ca, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor către reclamantă, potrivit art. 30 din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta se limitează numai la a-şi arăta nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond în legătură cu modul de soluţionare a capetelor de cerere indicate.
Se observă că recurenta nu poate înlătura sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 306 C. proc. civ. prin indicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".
Astfel, se constată că dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., sunt aplicabile numai hotărârilor care nu pot fi atacate cu apel.
Or, cauzele ce intră sub incidenţa Legii nr. 33/1994 parcurg un triplu grad de jurisdicţie, în temeiul art. 40 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prezentei legi", motiv pentru care recursul declarat în cauză nu are un caracter devolutiv.
Dată fiind soluţionarea, cu prioritate, a excepţiei nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin. (1) din acelaşi Cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. şi art. 298 C. proc. civ., excepţia analizată fiind o excepţie absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului de faţă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât, se constată că acesta s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299 şi urm. şi art. 3041 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate permiţând, parţial, încadrarea acestora în art. 304 pct 9 C. proc. civ., de către instanţă, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., astfel că analiza deciziei pronunţate în apel se va face în limita acestor critici de nelegalitate formulate de recurentul-pârât.
Instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce primul motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a invocat faptul că instanţa de apel, procedând la judecarea cauzei, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 33/1994, apreciind că acţiunea introdusă de reclamantă a fost promovată în termen şi, prin urmare, este admisibilă. Susţine recurentul că, în raport de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, reclamanta avea la dispoziţie 15 zile de la comunicarea hotărârii comisiei pentru introducerea acţiunii.
Critica este nefondată pentru cele ce succed:
După cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţiile art. 12 şi urm. din Legea nr. 33/1994, din capitolul "Măsuri premergătoare exproprierii", reglementează o procedură specială care debutează cu propunerile de expropriere ce sunt emise de expropriator şi sunt notificate persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale care, în temeiul art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, au posibilitatea de a formula întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării.
Ulterior, întâmpinările trebuie soluţionate, în temeiul art. 15 din Legea nr. 33/1994, de o comisie constituită prin hotărârea consiliului local, hotărâre ce se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare, în cazul în care comisia respinge propunerile expropriatorului, acesta putând reveni cu noi propuneri, cu refacerea corespunzătoare a planurilor (art. 19).
Potrivit art. 20 din Legea nr. 33/1994, în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum şi proprietarii, pot face contestaţie împotriva hotărârii comisiei, în termen de 15 zile de la data comunicării.
În cauză, potrivit celor reţinute de instanţa de apel, procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor a fost iniţiată de reclamantă, proprietar al imobilului expropriat, iar Hotărârea nr. 1/2008 nu respinge propunerile expropriatorului, ci pretenţiile reclamantei referitoare la despăgubire, date fund circumstanţele speciale ale speţei.
Astfel, în cauză, procedura exproprierii a fost declanşată prin Hotărârea nr. 102/1999 a Consiliului Judeţean Hunedoara, prin care a fost desemnat ca expropriator Oraşul Haţeg prin Consiliul Local, iar dreptul de proprietate asupra imobilului i-a fost reconstituit reclamantei ulterior, prin titlul de proprietate nr. 87576/71/2003.
Se reţine că, pe lista întocmită după declararea utilităţii publice nu se regăseşte şi reclamanta, întrucât la data declarării utilităţii publice, aceasta nu era în posesia titlului de proprietate, ce a fost obţinut în anul 2003. Pe listă apare terenul reclamantei ca fiind propus spre expropriere, teren ce aparţinea la acea dată Statului Român. Se mai constată şi faptul că în afara Hotărârii nr. 1/2008 a Consiliului Judeţean Hunedoara, prin care a fost respinsă solicitarea, reclamantei în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul expropriat, nu a mai fost emisă vreo altă Hotărâre de despăgubire în favoarea reclamantei.
Pentru aceste motive nu sunt incidente în cauză prevederile art. 20 din Legea nr. 33/1994.
De altfel, cum corect a reţinut instanţa de apel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanţele judecătoreşti sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor potrivit cap. IV din lege (art. 21 - 27) atunci când părţile nu au ajuns la un acord asupra acestei chestiuni, în temeiul art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, reclamanta are dreptul de a se adresa instanţei de judecată, în caz de pasivitate a expropriatorului, în vederea determinării cuantumului despăgubirilor pentru imobilul ocupat de lucrarea de utilitate publică, anterior acordării despăgubirii, o interpretare în sens contrar aducând atingere dreptului de proprietate al reclamantei.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitor la modul de soluţionare a capătul de cerere din acţiune, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel tăcând corecta aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli, de judecată.
Astfel, fiind admisă acţiunea promovată de reclamantă, în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat pârâtul Oraşul Haţeg la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat şi onorariu de expertiză.
Cât priveşte critica privind faptul că instanţa de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul micşorării onorariului de avocat, la a cărui plată a fost obligat pârâtul, Înalta Curte constată că dispoziţiile sus-citate lasă la aprecierea judecătorilor posibilitatea de a reduce onorariul de avocat, ori de câte ori acestea sunt apreciate ca fiind nepotrivit de mari faţă de valoarea pricinii sau faţa de munca depusă.
Se reţine că prezenta cauză a cunoscut un număr de trei cicluri procesuale, în care partea reclamantă, prin apărător, a întocmit şi a depus un număr mare de acte de procedură, iar instanţa de apel a soluţionat un apel prin care a anulat hotărârea primei instanţe, cauza fiind rejudecată sub toate aspectele, motiv pentru care, faţă de complexitatea cauzei, se justifică obligarea pârâtului la plata integrală, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată sub forma onorariului de avocat.
De altfel, Înalta Curte constată că recurentul nu indică în ce anume constă disproporţia dintre cuantumul cheltuielilor de judecată şi valoarea pricinii sau munca depusă şi, în condiţiile în care nu a solicitat reducerea onorariului în faţa instanţei de apel, face numai consideraţii cu caracter general asupra conţinutului dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Urmează a fi respinse, ca nefondate, şi solicitările formulate de recurent în sensul de a acorda despăgubiri reclamantei, în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi de a cerceta cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc .civ., precum şi motivul că nu au fost luate în considerare toate apărările formulate de pârât.
Conform celor arătate mai sus, recursul în prezenta cauză nu are caracter devolutiv, putând fi introdus numai pentru motivele strict reglementate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în lipsa formulării unor motive de recurs, subsumate strict dispoziţiilor indicate, instanţa de recurs nu poate reanaliza cauza sub toate aspectele.
Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să constate că recursul declarat de pârât este nefondat şi va dispune în consecinţă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta P.K.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 29 din 19 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Oraşul Haţeg prin Consiliul Local Haţeg împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2308/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2320/2015. Civil → |
|---|
