ICCJ. Decizia nr. 2320/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2320/2015
Dosar nr. 1189/99/2015
Şedinţa din Camera de consiliu de la data de 22 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în Judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 38915/3/2014 din 7 februarie 2014, disjunsă. S.C.M.D., în numele şi pentru membrul său R.G., a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: recunoaşterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reţinute în baza deciziei de revizuire nr. 2015/05.12,2011; obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reţinute menţionate mai sus, la care să se adauge dobânda legală şi indicele de inflaţie aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plăţii efective a acestora; indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ,, precum şi dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin Sentinţa civilă nr. 11530 din 10 decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a decimat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Instanţa a reţinut că, din perspectiva dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, precum şi a incidenţei Deciziei pronunţate în recursul în interesul legii nr. 1/2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale menţionate fac referire la dreptul organizaţiilor sindicale de a apăra, în justiţie, interesele membrilor lor derivând din legislaţia muncii şi că art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 prevede că, în exercitarea atribuţiilor de la alin. (1), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Tribunalul Bucureşti a mai reţinut că prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci de asigurări sociale, astfel că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62 din 2011. De asemenea, reţine că nici dispoziţiile Deciziei nr. 1/2013, pronunţate în Recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că sindicatul are calitate procesuală activă în litigiile de munca nu sunt incidente în speţă, astfel încât S.C.M.D., în prezentul litigiu, are exclusiv calitate de mandatar, respectiv reprezentant convenţional al membrilor de sindicat, competenţa teritorială fiind determinata de domiciliul reclamanţilor şi nu de sediul sindicatului.
Se mai reţine că art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că: "Cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliu! ori sediul reclamantul."
Prin Sentinţa civilă nr. 867 din 6 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în vederea soluţionării acestuia.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, competenţa teritorială în soluţionarea cauzei a fost stabilită, imperativ, în favoarea instanţei de la domiciliul ori de la sediul reclamantului, după caz.
Totodată, prin Decizia nr. 3/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare], instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Reţinând că soluţia instanţei supreme nu vizează în mod expres litigiile precum cel de faţă, vizând drepturi de asigurări sociale, în concret dreptul la pensie, Tribunalul Iaşi a apreciat că, dată fund identitatea de reglementare a competenţei teritoriale stabilite în favoarea instanţei de la domiciliul/sediul reclamantului, anume art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 269 alin. (2) C. muncii, pentru identitate de raţiune, se impune a se conferi aceeaşi interpretare a textului de lege şi anume, în acord cu interpretarea oficială menţionată, a se recunoaşte competenţa teritorială a instanţei de la sediul sindicatului, în speţă fiind vorba despre S.C.M.D., din municipiul Bucureşti.
În consecinţă, reluând argumentarea Înaltei Curţi din Decizia nr. 1/2013, instanţa a reţinut că, dat fiind că prin art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, se prevede expres calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale, în calitate de reclamante, în acele litigii în care acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului, întrucât această interpretare asigură o proiecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, ce au preluat, cu unele modificări, dispoziţiile art. 28 din vechea reglementare a Legii nr. 54/2003
"(1) Organizaţiile sindicale apăra drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de munca şi contractele individuale de munca, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune injustiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă."
Astfel cum a dezlegat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată în recursul în interesul legii, având ca obiect stabilirea legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale, precum şi determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze litigiile de muncă promovate de sindicate în numele membrilor acestora, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile de dreptul muncii promovate în numele membrilor de sindicat, instanţa competentă teritorial fiind cea de la sediul sindicatului reclamant, în raport de prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii.
În speţă, se reţine că S.C.M.D., constituit potrivit sistemului Ecris, în baza Sentinţei nr. 83/2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu scopul de a promova şi apăra drepturile cadrelor militare disponibilizate ce derivă din legislaţia asigurărilor sociale legate în principal a dreptul !a pensie, a introdus, în numele membrilor de sindicat, o acţiune ce are ca obiect recunoaşterea drepturilor de pensie şi înlăturarea încălcărilor aduse acestui drept.
În consecinţă, cum litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, iar nu un litigiu de muncă, în cauza nu sunt incidente nici prevederile 28 din Legea nr. 62/2011, nici dezlegările pronunţate în Decizia nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii.
Se reţine, totodată că, dat fiind obiectul diferit al litigiului de faţă, şi în lipsa reglementării exprese a unui drept de reprezentare legală a sindicatelor în acţiunile în apărarea drepturilor de asigurări sociale a membrilor lor, nu se justifică interpretarea extensivă, pentru identitate de raţiune, a dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora "Cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul", similar cu cele ale art. 269 alin. (2) C. muncii.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine, instanţei de la domiciliul reclamantului, persoană fizică, titular al acţiunii, iar nu instanţei de Sa sediul sindicatului,
În consecinţă, în cauză, revine Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul R.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2309/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2323/2015. Civil → |
|---|
