ICCJ. Decizia nr. 2305/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2305/2015
Dosar nr. 641/119/2009/aI
Şedinţa publică din 22 octombrie 2015
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin încheierea din data de 17 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 641/119/2009, a fost admisă cererea de înlocuire a expertului L.M., ce a efectuat expertiză, în cauză, în specialitatea topografie cadastru, cu expertul S.I.
Totodată, L.M. a fost obligat să restituie, în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în întregime, în termen de 30 de zile, suma primită pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză, urmând ca suma restituită să constituie avans pentru lucrarea ce va fi efectuată în cauză de noul expert.
Pentru a pronunţa această, hotărâre, tribunalul a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 221 din O.G. 2/2000, conform cărora "1) Dacă expertul tehnic judiciar numit este înlocuit din motive imputabile acestuia, (...) instanţele judecătoreşti (...) pot dispune, odată cu înlocuirea, şi restituirea în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de zile, a sumelor primite pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauza respectivă. (2) Nerestituirea sumelor în termenul stabilit în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare constituie abatere disciplinară".
De asemenea, instanţa de fond a constatat că raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul L.M. nu a corespuns exigenţelor instanţei şi nu a putut fi folosit în cauză, cu atât mai mult cu cât expertul nu a răspuns la obiecţiuni, tergiversându-se în acest fel soluţionarea cauzei.
Prin Decizia civilă nr. 750/Ap din data de 9 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respins apelul promovat de apelantul "L.M. împotriva încheierii Tribunalului Covasna, ca nefondat.
În ce priveşte chestiunea de drept a admisibilităţii caii de atac, curtea a reţinut că situaţiei expertului înlocuit în cauză i se aplică, prin asemănare, normele din procedura necontencioasă, dată fiind inexistenţa vreunui drept potrivnic ce s-ar stabili faţă de o altă persoană, procedură în cadrul căreia, calea de atac poate fi exercitată de orice persoană interesată, potrivit art. 336 alin. (3) C. proc. civ. care, deşi se referă la calea de atac a recursului, se aplică şi pentru cazul apelului, admisibil în cauză. S-a mai reţinut că petentului nu i se poate interzice accesul la justiţie, în temeiul art. 21 din Constituţie şi art. 13 din Convenţia Europeană asupra Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, care garantează accesul la justiţie şi la un "recurs efectiv", adică la posibilitatea de a exercita o cale de atac.
Pe fond, curtea a reţinut ca apelul nu este fondat, întrucât de la data de 4 aprilie 2012, când s-a dispus, în funcţie de obiecţiunile depuse de părţi, completarea raportului de expertiză pe care petentul l-a întocmit, au trecut nu mai puţin de 11 termene de judecată, mai mult de un an de zile, timp în care expertul nu şi-a executat obligaţia şi nici nu a adus la cunoştinţa instanţei situaţia sa în ce priveşte starea de sănătate, invocată în motivele de apel, astfel încât, temeinic şi legal, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 221 din O.G. nr. 2/2000, când a dispus înlocuirea sa şi restituirea sumelor încasate drept onorariu. A mai reţinut instanţa că restul susţinerilor din apel, referitoare la procedura administrativă în curs la Ministerul Justiţiei, exced cadrului procesual determinat de soluţia şi considerentele încheierii atacate şi nu pot determina schimbarea hotărârii primei instanţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs expertul L.M., la data de 22 iulie 2015.
Prin motivele de recurs, întemeiate de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că, în cauza de faţă, ce are ca obiect im litigiu privind proprietatea asupra unui teren situat în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, a efectuat o expertiză în specialitatea topo, în anul 2010.
Arată că, datorită intrării în vigoare a Ordinului nr. 1882/2011 al Ministerului Justiţiei, care a stabilit obligaţia instanţei de a solicita viza OCPI pe orice expertiză topografică şi datorită prelungirii procesului, prin solicitări neclare şi obiecţiunile la expertiză formulate de părţi, s-a ajuns ca, abia în anul 2012, să fie depusă expertiza judiciară la OCPI, pentru viză.
Susţine că a răspuns la obiecţiuni, una dintre ele fiind legată de instalaţiile din infrastructură, care nu intrau în specialitatea sa şi a anunţat acest lucru, legea interzicând să efectueze expertiză în altă specialitate decât cea pentru care este autorizat. În acelaşi timp, a arătat că pentru viza OCPI era necesară o adaptare a expertizei din 2010, făcută sub alte reglementări şi că această adaptare are amploarea unei noi expertize în cazul respectiv. Or, deoarece era foarte bolnav, având piciorul amputat datorită diabetului şi se deplasa greu, a cerut să fie schimbat. Susţine că expertiza pe care a efectuat-o a desţelenit situaţia, a clarificat aspectele cadastrale şi de teren, deci putea fi folosită de un alt expert numit de instanţă, care să adapteze lucrarea la noile cerinţe.
Mai arată că a fost deficitară comunicarea cu instanţa şi nu a fost ţinut la curent cu evoluţia cauzei în cei 3 ani care au urmat depunerii raportului. Instanţa a numit alt expert care, însă, a preferat să facă o nouă expertiză şi a solicitat onorariul întreg, iar nu numai pentru completări. Cum părţile au refuzat o nouă plată, noua expertiză nu s-a efectuat până în anul 2015.
Pentru aceste motive, instanţa de fond l-a obligat la restituirea onorariului pentru raportul depus, fără să îi comunice încheierea ca să o pot ataca sau să stabilească im mod de colaborare cu noul expert. Totodată, s-a adresat direct Ministerului Justiţiei, Biroul Central de Expertize, pentru a-i aplica sancţiunea disciplinară, deoarece nu a returnat onorariul, iar ministerul a emis o decizie de sancţionare cu avertisment, contestată la Ministrul Justiţiei, care a respins-o nemotivat. Ulterior, pe motivul că încheierea nu era definitivă la data când s-a dispus sancţionarea sa şi că nu este în culpă profesională, a contestat decizia administrativă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Arată că, deşi Curtea de Apel Braşov a recunoscut dreptul său de a ataca decizia Tribunalului Covasna, nu a mai urmat un alt termen pentru dezbaterea fondului, după pronunţarea pe admisibilitate şi nu i s-a dat efectiv ocazia să lămurească situaţia.
Susţine faptul că, în cauză, se pun în speţă mai multe probleme de legalitate, de reglementare a regimului juridic al expertizelor în vechea procedură şi după intrarea în vigoare a Ordinului Ministerului de Justiţie nr. 1882/2011, respectiv: dacă expertul judiciar este obligat să urmărească personal evoluţia cauzei şi să se informeze ce anume vor părţile care nu formulează obiecţii coerente din punct de vedere tehnic, sau instanţa are obligaţia să îl cheme în faţa ei pentru a lămuri cu întrebări clare, cenzurate de ea; dacă informarea expertului intră şi în obligaţia părţilor şi dacă da, unde este culpa expertului; dacă instanţa a numit alt expert datorită trecerii timpului sau datorită specializării în instalaţii a acestui expert, recurentul nefiind competent decât pentru partea de topografie teren; dacă noul expert a avut doar sarcina de a obţine viza OCPI sau a trebuit, pe baza unor obiective clare, să refacă expertiza iniţială, dacă a refăcut-o şi a considerat-o complet greşită, care ar fi onorariul specific în aceste cazuri şi cine îl plăteşte; daca instanţa poate decide returnarea onorariului el nefiind în culpă, deoarece culpa trebuie dovedită, iar simpla trecere a 12 luni nu este relevantă în speţă, câtă vreme raportul a fost depus şi este valabil; dacă instanţa poate solicita sancţionarea administrativă (sau de altă natură) de către Biroul Central, ţinând seama că expertul este o Persoană Fizică Autorizată, deci agent economic independent pe piaţa expertizei judiciare, iar mai nou este funcţionar public, punându-se problema dacă expertul se supune regulilor răspunderii funcţionarilor publici, care nu sunt preluate în legislaţia specială; dacă instanţa poate anula un raport de expertiză depus în timp şi reglementar, sau este nevoie de o contraexpertiză care să facă acest lucru, motivat.
Mai arată că încheierea apelată nu menţionează suma de returnat, o parte din onorariu fiind încasată înaintea sa, de alt expert şi niciun termen pentru aceasta.
Analizând cu prioritate posibilitatea încadrării criticilor formulate în dispoziţiile imperative şi limitative ale art 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu respectarea termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea recursului.
Dispoziţiile legale stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi expus şi dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor veritabile critici de nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Totodată, instanţa este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile dispoziţiile înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: "indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, daca dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".
Sancţiunea nerespectării acestor exigenţe legale este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor care se referă la motivele de ordine publică.
De aceea, atunci când se constată de către instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului întrucât nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.
În materia nulităţii recursului, astfel cum este reglementată această sancţiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepţia care priveşte motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părţilor ex officio, în ipoteza de principiu, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părţile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304.
În speţă însă, reclamantul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondat, a apelului declarat împotriva încheierii din data de 17 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Covasna.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul se limitează numai la a-şi arăta nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond în legătură obligarea expertului la restituirea onorariului încasat, precum şi cu privire la procedura administrativă în cursul căruia a fost sancţionat, procedură ce nu face obiect ai cauzei de faţă. Totodată, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate subsumate dispoziţiilor art. 304 pct, 7 şi 9 C. proc. civ., invocate în mod formal de recurent, în cuprinsul motivelor de recurs, acesta se limitează la a face interogaţii retorice la adresa legislaţiei în vigoare sau a situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi de apel.
În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal, (când hotărârea pronunţată este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii), recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi să indice în mod expres care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate în mod greşit.
În ceea ce priveşte indicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se poate constata, de asemenea, că nici acestui temei juridic nu îi este circumscrisă nicio argumentaţie juridică, motivarea prezentată neputându-se substitui motivele de drept invocate.
În acelaşi sens, potrivit normei ce reglementează acest caz de nelegalitate, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate solicita când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipotezele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispoziţiilor legale menţionate sunt dintre cele mai diferite: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Or, recurentul nu dezvoltă acest pretins motiv de nelegalitate, putându-se constata, de altfel, că, în cauză, instanţa de apel a expus într-o manieră clară, precisă şi concisă argumentele de fapt şi de drept ce au stat la baza adoptării hotărârii pronunţate.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţine că susţinerile reclamantului, din cuprinsul cererii de recurs, nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluţia pronunţată prin decizia instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, au fost indicate, ca temei de drept, dispoziţiile înscrise în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Dată fiind soluţionarea, cu prioritate, a excepţiei nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin. (1) din acelaşi Cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. şi art. 298 C. proc. civ., excepţia analizată fiind o excepţie absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurentul L.M. împotriva Deciziei civile nr. 750Ap din 09 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2326/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2306/2015. Civil → |
|---|
