ICCJ. Decizia nr. 2368/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2368/2015
Dosar nr. 351/32/2015
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2015
Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În Dosarul nr. 351/32/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorii C.V., C.V.N. şi C.M. împotriva Deciziei civile nr. 232 din 8 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 6556/279/2011, aceştia au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. 80/2013, susţinând că aceste dispoziţii contravin art. 16, 20 şi 21 din Constituţia României şi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 547/2015 din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorii C.V., C.V.N. şi C.M. împotriva Deciziei civile nr. 232 din 8 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, fiind obligaţi contestatorii să achite intimatei SC G.H.C. SA suma de 1.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi să achite intimaţilor T.G., T.L. şi C.R. suma de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, curtea de apel a constatat că textul invocat ca şi neconstituţional - art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 nu are legătură cu cauza, respectiv modul în care declararea acestui text de lege ca fiind neconstituţional ar determina o soluţionare diferită a litigiului.
Norma criticată - art. 38 din O.G. nr. 680/2013 stabileşte ca în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinară sau extraordinară constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente; dispozitivul hotărârii constituind titlul executorii.
Curtea de apel a reţinut că o eventuală neconstituţionalitate a art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 nu are legătură cu soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare; „Legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiilor legale a cărei neconstituţionale se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Astfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune pe de o parte existenţa unor legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătoreşti.
Cum în speţă excepţia invocată priveşte neconstituţionalitatea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la obligaţia instanţei din calea de atac de a pune în seama părţii plata taxelor judiciare neplătite în cuantumul legal, prevederea criticată nu are legătură cu fondul contestaţiei în anulare, astfel ca instanţa a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a respins-o ca inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei.
În termen legal, respectiv la data de 23 septembrie 2015, contestatorii C.V., C.V.N. şi C.M. au declarat recurs împotriva dispoziţiei din Decizia nr. 547/2015 din 21 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, criticând-o ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au arătat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, şi anume:
- excepţia de neconstituţionalitate priveşte art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013;
- hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare (Decizia civilă nr. 547 din 21 septembrie 2015 depindea în parte de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv de verificarea constituţionalităţii art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.
Astfel, contestatorii arată că, Tribunalul Neamţ a admis apelul promovat de pârâţii - contestatori şi a considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 146/997, motiv pentru care nu datorează taxa de timbru, apoi prin decizia civilă contestată, Curtea de Apel Bacău a desfiinţat hotărârea Tribunalului Neamţ, a reţinut că în cauza este aplicabilă O.U.G. nr. 80/2013 şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 38, ignorând prevederile art. 33, hotărârea reprezentând titlu executoriu în baza căruia s-a început executarea silită împotriva lor.
Astfel, având în vedere şi opiniile opuse ale celor două instanţe de control, recurenţii - contestatori au apreciat că în situaţia în care Curtea Constituţională ar constata că art. 38 - O.U.G. nr. 80/2013 este neconstituţional prin raportare la dispoziţiile art. 33 şi CEDO vor putea beneficia de dreptul de a face cerere de ajutor public judiciar în apel unde a fost retrimisă cauza spre rejudecare.
- excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, conform dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ., putând fi invocată inclusiv în calea de atac.
Recurenţii consideră că, în condiţiile în care au invocat excepţia în faţa instanţei de judecată, aceasta era admisibilă, având în vedere şi faptul că până la momentul promovării contestaţiei în anulare aceştia nu au avut niciun motiv să invoce excepţia de neconstituţionalitate, neştiind că prin hotărârea pronunţată în recurs urma să fie obligaţi la plata taxei de timbru datorată pentru apel.
- art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 nu a mai făcut obiectul controlului Curţii Constituţionale şi nici nu a fost deja declarat neconstituţional.
Prin urmare, recurenţii-contestatori susţin că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate şi în consecinţă solicită admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale conform dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
Recursul este nefondat, potrivit celor ce succed.
Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stipulează faptul că instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1)), că excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, de procuror sau de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, din oficiu (alin. (2)) şi că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (alin. (3)).
Conform alin. (5) al aceluiaşi articol, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa în faţa căreia a fost invocată va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Rezultă că, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cuprind o serie de cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, pe care instanţa judecătorească în faţa căreia a fost invocată excepţia este obligată să le verifice, neputând sesiza Curtea Constituţională atunci când constată existenţa oricăreia dintre ele.
Contestatorii s-au rezumat să indice neconstituţionalitatea art. 38 din O.U.G. 80/2013, raportat la art. 16, 20 şi 21 din Constituţia României, în sensul că în situaţia în care în calea de atac se stabileşte prin hotărâre pentru prima dată, obligarea uneia dintre părţi de a plăti o taxă de timbru pentru fazele procesuale anterioare, aceasta să nu fie executorie decât după ce justiţiabilului aflat în această situaţie i s-a acordat dreptul de a formula cerere de reexaminare şi cerere de ajutor public judiciar la fel ca şi celelalte părţi.
Cauza de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută la alin. (1) al art. 29, referitoare la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, pune în discuţie relevanţa şi pertinenţa normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu procesul în care a fost ridicată. Aceasta deoarece, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, o atare cerinţă fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Or, în speţă, în mod corect curtea de apel a constatat că această cerinţă nu este întrunită, deoarece prevederea legală atacată pentru neconstituţionalitate nu are legătură cu fondul contestaţiei în anulare ce face obiectul învestirii sale, ci cu posibilitatea desfiinţării unor hotărâri judecătoreşti anterioare, ce excede cauza de faţă.
Astfel, art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că „hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate prin căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."
Având în vedere că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia, soluţia din decizia recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992.
Pe cale de consecinţă, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, criticile recurenţilor sunt nefondate, astfel că recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii contestatori C.M., C.V. şi C.V.N. împotriva Deciziei nr. 547/2015 din 21 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2369/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2005/2015. Civil → |
|---|
