ICCJ. Decizia nr. 2369/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2369/2015
Dosar nr. 4581/2/2015
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2015
Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 5372 din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis cererea formulată de reclamanta SC R.I. SRL şi a fost obligată pârâta SC F. SRL la plata către reclamantă a sumei de 572.408,17 RON reprezentând contravaloarea Facturii proformă din 11 aprilie 2012 prin care au fost individualizate obligaţiile de plată ale pârâtei izvorâte din Acordul Comercial nr. 1 din 1 octombrie 2009. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii penalizatoare aferente cuprinse în Factura din 11 aprilie 2012 începând cu 11 aprilie 2012 până la data executării integrale a obligaţiei de plată. A fost obligată pârâta să ridice mărfurile ce formează obiectul returului notificat prin Adresa nr. 621 din 19 martie 2012, precum şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.956, 30 RON (taxă judiciară de timbru şi onorariul de expert).
Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2015, în temeiul art. 280 (5) C. proc. civ., SC F. SRL a formulat cerere de suspendare vremelnică pe calea ordonanţei preşedinţiale a executării Sentinţei civile nr. 5372 din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului, în contradictoriu cu pârâta SC R.I. SRL Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 149 din 16 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins excepţia privind calitatea de reprezentant legal al domnului I.S.T., invocată de pârâtă şi s-a respins cererea pentru nedepunerea cauţiunii în cauza privind pe reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.I. SRL. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.735,07 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.
În motivarea acestei hotărâri, cu privire la excepţia privind calitatea de reprezentant legal al domnului I.S.T., invocată de pârâtă, coroborând probele administrate în cauză, curtea de apel a reţinut că s-a probat calitatea de reprezentant a acestuia şi implicit a d-lui avocat D.Ş.G. ca reprezentant convenţional, urmare voinţei exprimate de dl. administrator R.B. prin acordul inserat în înscrisul aflat la dosar care completează celelalte acorduri vizând mandatul dat d-lui I.S.T. şi contractul de asistenţă juridică încheiat între dl. I.S.T. şi SCA Ş.G. & A.
În ceea ce priveşte cauţiunea, curtea de apel a reţinut că deşi reclamanta a fost obligată la plata sumei de 572.408,17 RON debit şi la plata dobânzii penalizatoare începând cu data de 11 aprilie 2012 până la data executării integrale a obligaţiei de plată precum şi la ridicarea mărfurilor ce formează obiectul returului notificat prin Adresa nr. 621 din 19 martie 2012, pentru cererea de suspendare a Sentinţei civile nr. 5372 din 3 noiembrie 2014 s-a stabilit o cauţiune de 57.240 RON reprezentând un procent de 10% din valoarea doar a debitului de 572.408,17 RON. S-a reţinut că, nu s-a avut în vedere şi dobânda penalizatoare care ar fi trebuit calculată de la 11 aprilie 2012 şi până la data formulării cererii de faţă, respectiv, 22 iulie 2015. De asemenea, nu s-a stabilit cauţiunea nici în considerarea valorii mărfurilor ce trebuiau ridicate şi ce fac obiectul returului notificate prin Adresa nr. 621 din 19 martie 2012, valoare stabilită de către expert la 624.280, 77 RON.
Din încheierea eliberare sume de la 11 august 2015 emisă de Biroul Executorului judecătoresc T.C.T. în Dosarul nr. 241/2015 a rezultat că pentru perioada 11 aprilie 2012 - 3 august 2015 dobânda penalizatoare s-a calculat pentru suma de 151.914,83 RON.
Concluzionând, curtea de apel a reţinut că la stabilirea cauţiunii nu s-a avut în vedere toate capetele de cerere şi că oricum maximul de 20% prevăzut de art. 7231 (2) C. proc. civ., s-a diminuat la 10% din valoarea doar a debitului principal.
De asemenea, suspendarea hotărârii vizează întreg titlul executoriu şi nu numai un anume capăt de cerere, cauţiunea stabilită la suma de 57.240 RON fiind rezonabilă şi suportabilă de către reclamantă.
Având în vedere principiul disponibilităţii părţilor, curtea de apel a reţinut că reclamanta nu a consemnat suma de 57.240 RON motivat de faptul că pentru pretenţii a fost efectuată executarea silită.
Altfel, această cauţiune s-a stabilit de la bun început într-un cuantum redus faţă de cele trei obligaţii cuprinse în sentinţa a cărei suspendare s-a solicitat, iar obligaţia de ridicare a mărfurilor din retur nu este o obligaţie neevaluabilă în bani, expertul stabilind că stocul de returnat existent la 19 martie 2012 are o valoare de 624.280,77 RON şi cum a reţinut şi instanţa de fond în sentinţă, această sumă este superioară capătului 1 de cerere privind debitul.
În altă ordine de idei, s-a arătat că o condiţie legală de admisibilitate a unei cereri de suspendare a executării unei hotărâri conform art. 280 alin. (5) C. proc. civ. este consemnarea cauţiunii stabilită de instanţă, fapt neprobat în speţă.
Astfel, cum cererea nu putea fi analizată pe fond în lipsa consemnării cauţiunii, curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului şi, în baza art. 137 C. proc. civ. cu referire la art. 280 (5) C. proc. civ., art. 7231 (2) C. proc. civ. şi art. 581 C. proc. civ., a respins cererea pentru nedepunerea cauţiunii.
Văzând prevederile art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a obligat pe reclamantă la plata sumei de 2.735,07 RON cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând onorariul de avocat plătit pentru redactarea întâmpinării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal recurenta-reclamantă SC F. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond şi, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii introductive sau respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ori cenzurării cuantumului acestora.
Cu prioritate, recurenta apreciază că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care se impune casarea hotărârii pronunţate cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7231 C. proc. civ.
Recurenta consideră că nu putea fi în mod legal obligată să achite o cauţiune calculată la valoarea unei dispoziţii care deja fusese executată, în condiţiile în care suspendarea acesteia nu mai era posibilă la momentul pronunţării hotărârii recurate.
Mai mult, arată că nici nu se poate susţine că trebuia să achite voluntar o altă sumă atâta timp cât doar instanţa putea stabili cuantumul acesteia, în limitele prevăzute de art. 7231 C. proc. civ.
În aceste condiţii, susţine recurenta că în mod nelegal instanţa de fond a respins cererea pentru neplata cauţiunii raportat la situaţia că cuantumul acesteia fusese în mod nelegal stabilit.
În subsidiar, dacă instanţa apreciază că nu se impune casarea hotărârii, recurenta solicită, raportat la motivele expuse, stabilirea unei cauţiuni într-un cuantum situat în limitele prevăzute de art. 7231 C. proc. civ., respectiv de cel mult 2.000 RON, şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii introductive.
De asemenea, recurenta solicită reanalizarea cererii R. de obligare la plata cheltuielilor de judecată şi, în consecinţă instanţa să dispună, fie respingerea acesteia, raportat la faptul că cererea introductivă trebuia să se judece fără citarea părţilor şi apărarea nu era obligatorie, fie să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată raportat la activităţile efectiv desfăşurate - esenţialmente circumscrise invocării unei excepţii a lipsei calităţii de reprezentant care a fost respinsă.
Analizând sentinţa recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Critica prin care se impută curţii de apel aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7231 C. proc. civ., întrucât instanţa a stabilit o cauţiune calculată la valoarea unei dispoziţii care fusese deja executată (obligarea la plata sumei de 572.208,17 RON plus dobânzi), deşi recurenta a învederat faptul că mai susţine cererea doar cu privire la suspendarea executării celei de-a doua dispoziţii din sentinţă, respectiv cea privind obligaţia de a ridica mărfurile ce formează obiectul returului, este nefondată.
Conform art. 280 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., "Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum îl va fixa instanţa.
Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin. (4)."
Cauţiunea constă în depunerea unei sume de bani stabilită de instanţă în temeiul legii, de către partea care solicită suspendarea executării silite a unei hotărâri judecătoreşti, cu titlu de garanţie, în scopul dezdăunării pentru eventualele pagube pe care cealaltă parte le-ar încerca prin luarea măsurii de suspendare.
Obligativitatea depunerii rezidă în ideea de risc a părţii care obţine suspendarea executării dar şi de garanţie anticipată pentru cealaltă parte.
Aşadar cauţiunea este o formalitate obligatorie pentru luarea unei asemenea măsuri iar nedepunerea acesteia conduce la respingerea cererii de suspendare a executării.
Curtea de apel în baza textelor de lege precitate cu referire la art. 7231 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit un cuantum de 57.240 RON cu titlu de cauţiune pe care reclamanta trebuia s-o consemneze, acordându-i termen în acest sens.
În stabilirea acestui cuantum al cauţiunii, curtea de apel a luat în calcul 10% din valoarea doar a debitului principal (572.408,17 RON) şi nu a avut în vedere toate capetele de cerere, cum ar fi dobânda penalizatoare (151.914,83 RON) şi nici valoarea mărfurilor ce trebuiau ridicate şi care fac obiectul returului (624.280,77 RON).
Prin urmare, nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei în sensul că nu a consemnat suma de 57.240 RON motivat de faptul că pentru pretenţii a fost efectuată executarea silită, având în vedere că suspendarea hotărârii vizează întreg titlul executoriu, iar obligaţia de ridicare a mărfurilor din retur nu este o obligaţie neevaluabilă în bani, expertul stabilind că stocul de returnat are o valoare de 624.280,77 RON, sumă care este superioară primului capăt de cerere privind debitul.
Astfel, curtea de apel a stabilit în mod corect cauţiunea, cu respectarea dispoziţiilor art. 7231 alin. (2) C. proc. civ. şi a dispus în mod legal respingerea cererii de suspendare vremelnică a hotărârii pentru nedepunerea cauţiunii, constatând că nu se mai impune cercetarea fondului.
Cât priveşte critica referitoare la greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată se constată că, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, fundamentul obligării părţii „căzute în pretenţii" la plata cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea judecăţii constă în culpa sa în declanşarea procesului.
Ca o consecinţă a respingerii cererii de suspendare vremelnică pentru nedepunerea cauţiunii, reclamanta SC F. SRL are calitatea de parte căzută în pretenţii, motiv pentru care în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
Nefondată este şi critica vizând cenzurarea cheltuielilor de judecată, onorariul de avocat acordat fiind dovedit cu chitanţa aflată la dosar.
Înalta Curte nu poate face ea însăşi o apreciere a proporţionalităţii onorariului cu valoarea litigiului şi nici a complexităţii cauzei, deoarece recursul este o cale de atac care poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de recurenta-reclamantă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 149 din 16 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2368/2015. Civil → |
|---|
