ICCJ. Decizia nr. 2412/2015. Civil

Decizii civile ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2412/2015

Dosar nr. 2839/1/2015

Şedinţa publică din 29 octombrie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 25920/63/2012, contestatorul I.M. a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 51 din 10 mai 2010, prin care a fost desfăcut contractul de muncă încheiat cu intimata CS Fotbal C.A. Ploieşti, iar, ulterior, prin precizarea acţiunii, reintegrarea pe postul de preşedinte de Consiliu Director şi acordarea despăgubirilor în temeiul art. 78 alin. (1) C. muncii, pentru perioada 10 mai 2010 până la data reintegrării efective.

Prin sentinţa civilă nr. 5253 din 05 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosar nr. 25920/63/2012, s-a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimată; s-a respins excepţia puterii lucrului judecat invocată de intimată; s-a admis contestaţia; s-a anulat decizia nr. 51 din 10 mai 2010 emisă de intimată şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia, anterioară emiterii deciziei anulate; a fost obligată intimata angajatoare către contestatorul-salariat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul potrivit contractului individual de muncă şi a actelor adiţionale pe perioada 10 mai 2010-05 iulie 2013.

Pentru a se pronunţa astfel, cu referire la fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

Motivarea deciziei de către intimată, în forma "ţinând seama de faptul că prin hotărârea nr. 1 din data de 18 februarie 2010, (..) Adunarea Generală Extraordinară a Fotbal C.A. Ploieşti a împuternicit Consiliul Director să efectueze toate demersurile necesare având drept rezultat emiterea deciziei privind încetarea contractului individual de muncă (..) pe care C.A. l-a încheiat cu domnul I.M. (..)" conduce la ideea că concedierea salariatului s-a constituit într-un scop în sine pentru care s-a mobilizat întreaga Adunare Generală într-o şedinţă extraordinară, la iniţiativa Preşedintelui Adunării Generale.

Cum decizia criticată nu face vorbire despre dificultăţi economice, despre transformări tehnologice sau despre cerinţa îmbunătăţirii activităţii, tribunalul a constatat că desfacerea contractului de muncă al salariatului este rezultatul voinţei pur potestative a preşedintelui Adunării Generale, însuşită şi consacrată de membrii adunării cu ignorarea prevederilor legale şi contractuale.

Aceeaşi Adunare Generală a hotărât desfiinţarea funcţiei de Preşedinte al Consiliului Director, toate sarcinile, atribuţiile şi responsabilităţile aferente funcţiei desfiinţate fiind preluate de Directorul Executiv al C.A.

Intimata este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, iar potrivit art. 28 din O.G. nr. 26/2000 "Organele fundaţiei sunt: a) consiliul director; b) cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori", iar art. 29 stabileşte în sarcina acestui organ colegial conducerea şi administrarea fundaţiei.

Dacă prin hotărârea nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare s-a stabilit "desfiinţarea funcţiei de Preşedinte al Consiliului Director, toate sarcinile, atribuţiile şi responsabilităţile aferente funcţiei desfiinţate fiind preluate de Directorul Executiv al C.A.", această conduită nu se mai încadrează în prevederile legii chiar în condiţiile în care, concomitent, s-ar proceda la o modificare a statutului asociaţiei, deoarece statutul nu poate fi mai presus decât legea.

Pe de altă parte, hotărârea adoptată este confuză şi contradictorie, deoarece, pe de o parte, toate sarcinile atribuţiile şi responsabilităţile aferente funcţiei de Preşedinte al Consiliului Director sunt preluate de Directorul Executiv iar, pe de altă parte acelaşi Consiliu Director este împuternicit să efectueze toate demersurile necesare privind încetarea contractului individual de muncă al contestatorului.

Se poate concluziona că Directorului Executiv al C.A. nu îl vor reveni chiar toate atribuţiile aferente funcţiei desfiinţate, atributul încetării contractului individual de muncă revenind în continuare Consiliului Director, adică aşa cum prevede şi O.G. nr. 26/2000 prin art. 29 referitor la conducerea şi administrarea fundaţiei.

Din această perspectivă, decizia nr. 51 din 10 mai 2010 semnată de Directorul executiv nu se aliniază nici prevederilor legii nici hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare.

Directorul executiv, care semnează decizia de încetare a contractului de muncă nu se regăseşte în nici una din organigrame, ambele înscrisuri, indicând funcţia de Preşedinte executiv în subordinea Consiliului Director.

Această împrejurare consolidează ideea că, în realitate, nu a avut loc o reorganizare a fundaţiei, atribuţiile Preşedintelui (contestatorului) fiind transferate către o persoană ce încadrează un post care nu se regăseşte în organigramă, respectiv postul de director executiv.

Transferul de atribuţii nu se putea realiza anterior adunării generale pentru că postul de director executiv încă nu exista. De abia prin hotărârea nr. 1 se stabileşte că „din Consiliul Director (..) urmează să facă parte Domnul C.L. (..) care va ocupa funcţia de Director Executiv (..)" (Se prezuma că funcţia este de Director executiv al Consiliului Director).

În aceste condiţii invocata reorganizare nu a avut, ca şi consecinţe, decât schimbarea denumirii postului din Preşedinte în Director executiv în scopul înlăturării salariatului contestator din structurile angajatorului, din orice motive.

În cauza dedusă judecăţii, pentru toate considerentele mai sus dezvoltate, tribunalul a constatat că decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost emisă cu încălcarea legii şi anulând-o a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea angajatorului la plata despăgubirilor prevăzute de art. 80 C. muncii.

Prin decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia l civilă, s-a admis recursul declarat de intimată, a fost modificată în parte sentinţa în sensul înlăturării obligaţiei de plată a despăgubirii pentru perioada ulterioară datei de 21 septembrie 2011 şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În faza procesuală a recursului, instanţa a dispus ataşarea la prezentul dosar a Dosarului nr. 4422/63/2010*, dosar având ca obiect contestaţia formulată de contestatorul I.M. împotriva deciziei nr. 8 din 22 februarie 2010 ce a fost revocată prin decizia nr. 51/2010, contestată în prezentul dosar.

S-a reţinut că, prin notificarea înregistrată, contestatorul I.M. a solicitat fostului său angajator executarea sentinţei nr. 9154 din 24 iunie 2011 a Tribunalului Dolj prin care instanţa a respins excepţiile invocate de ambele părţi în cauză, a admis acţiunea precizată, a dispus anularea deciziei nr. 8 din 22 februarie 2010, reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, respectiv preşedinte al C.S. Fotbal C.A. Ploieşti şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri calculate potrivit art. 78 C. muncii şi la 4407 RON cheltuieli de judecată.

În executarea acestei sentinţe, angajatorul a expediat salariatului o convocare, invitându-l pe acesta să se prezinte „în ziua de miercuri, 21 septembrie 2011, ora 17:00, la adresa din Municipiul Ploieşti, str. S., judeţul Prahova (Stadion-clădirea birouri)". Prin această convocare, angajatorul şi-a exprimat în mod neechivoc atitudinea în relaţiile de muncă.

Cu toate acestea, încălcându-şi această obligaţie, salariatul nu s-a prezentat la muncă, deşi începând cu data de 21 septembrie 2011 angajatorul a comunicat intenţia sa de a-l reprimi la muncă. Din răspunsul adresat de salariat la convocarea unităţii, răspuns înregistrat din 21 septembrie 2011, rezultă în mod evident că salariatul nu doreşte să se prezinte la muncă la data la care a fost convocat, impunând angajatorului emiterea unei decizii de reintegrare. Solicitarea salariatului nu are vreun suport legal, neexistând dispoziţii legale care să impună angajatorului emiterea unei decizii de reintegrare în muncă.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că, începând cu data de 21 septembrie 2011 salariatul s-a aflat în culpă, încălcând astfel principiul bunei-credinţe statuat de art. 8 C. muncii, motiv pentru care a înlăturat obligaţia de plată a despăgubirii pentru perioada ulterioară datei de 21 septembrie 2011.

La data de 29 martie 2010, contestatorul I.M. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 08 din 22 februarie 2010 emisă de pârâtul Fotbal C.A. Ploieşti, solicitând instanţei constatarea nulităţii acesteia, obligarea unităţii pârâte la reîncadrarea pe postul deţinut şi la acordarea despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale de care trebuia să beneficieze dacă ar fi rămas în funcţie pe perioada 22 februarie 2010 - data reintegrării efective pe post, cu cheltuieli de judecată.

La data de 14 iunie 2010, contestatorul I.M. a depus la dosar o precizare de acţiune prin care a solicitat instanţei să admită acţiunea şi să oblige pârâtul la plata sumelor de 43.000 RON net drepturi salariale şi 22.000 euro net prime de joc şi contravaloarea Actului adiţional nr. 2 la contract la care se adaugă toate drepturile financiare (până la repunerea în funcţie) până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă, cât şi cheltuielile de judecată în valoare de 1500 RON net.

Prin sentinţa nr. 9154 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4422/63/2010, instanţa a respins excepţiile invocate de ambele părţi în cauză, a admis acţiunea precizată, a dispus anularea deciziei nr. 8 din 22 februarie 2010, reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, respectiv preşedinte al C.S. Fotbal C.A. Ploieşti şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri calculate potrivit art. 78 C. muncii şi la 4407 RON cheltuieli de judecată, reţinând următoarele:

Prin încheierea din data de 05 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 4422/63/2010, s-a admis cererea formulată de contestatorul I.M., în contradictoriu cu Asociaţia Fotbal C.A. Ploieşti.

S-a dispus lămurirea cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei, în sensul că a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri în sumă de 469.319 RON, reprezentând drepturi salariale de la data concedierii, 22 februarie 2010 şi până la 01 iunie 2011, precum şi la piaţa unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la 01 iunie 2011 şi până la data reintegrării efective.

Prin decizia nr. 6269 din 15 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis recursul intimatei, a fost casată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinându-se, în esenţă, că decizia nr. 8 din 22 februarie 2010, fiind revocată prin cea din data de 10 mai 2010, încetarea contractului individual de muncă al reclamantului nu a operat începând cu data de 22 februarie 2010, ci cu data de 10 mai 2010, astfel încât instanţa a rămas învestită a se pronunţa, în cadrul prezentului litigiu, asupra drepturilor băneşti cuvenite reclamantului pe perioada 01 februarie 2010 – 10 mai 2010.

Cu ocazia rejudecării, tribunalul va examina cererea privind drepturile salariale cuvenite reclamantului pe perioada 01 februarie 2010 – 10 mai 2010, în raport de clauzele contractului individual de muncă, ale actelor adiţionale la acesta, de prevederile din regulamentul de ordine interioară al clubului de fotbal aplicabil pe perioada dedusă judecăţii şi de dispoziţiile incidente din legislaţia muncii şi, pe baza acestora şi a probelor ce se vor administra, se va pronunţa motivat asupra cererii cu care a rămas învestită, având în vedere atât susţinerile reclamantului, cât şi apărările pârâtei.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare sub nr. 4422/63/2010*, iar prin sentinţa nr. 2205 din 06 martie 2013 pronunţată în acest dosar instanţa a respins cererea precizată a contestatorului.

Prin decizia civilă nr. 7949 din 06 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 4422/63/2010*, Curtea de Apel Craiova a admis recursul contestatorului, a casat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând, în esenţă, că, câtă vreme instanţa de recurs a apreciat că prima instanţă este obligată să soluţioneze, în fond, prin administrarea de probatorii, apte să răspundă argumentat la toate susţinerile şi apărările corelative ale părţilor, circumscrise raportului juridic dedus judecăţii, cererea de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului, aferente perioadei 01 februarie 2010-10 mai 2010, prima instanţă nu mai avea îndrituirea să procedeze în alt mod şi să soluţioneze cererea trimisă în vederea rejudecării în fond, decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 4422/63/2010**.

Prin sentinţa civilă nr. 5128 din data de 01 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4422/63/2010**, s-a admis în parte cererea, a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma netă de 76838 RON, reprezentând: drepturi salariale şi indemnizaţia de concediu medical cuvenite în perioada 01 februarie 2010 – 10 mai 2010 în cuantum de 26271 RON, 3020 RON compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent aceleiaşi perioade, 27218 RON prime de joc cuvenite atât în baza contractului individual de muncă, cât şi în baza hotărârii AGA din 1 iulie 2009, 20329 RON bonusul pentru clasarea pe locul 14, sumă ce urmează să fie reactualizată de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, s-au respins celelalte capete de cerere privind anularea decizie de concediere din 22 februarie 2010, repunerea în situaţia anterioară, prima de obiectiv de 10.000 euro şi compensarea în bani a preavizului.

Prin decizia civilă nr. 73 din 05 februarie 20J5, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de contestator şi de intimată împotriva sentinţei nr. 5128 din data de 01 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4422/63/2010**, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire I.M., întemeiată pe art. 322 alin. (2), alin. (5) şi alin. (7) C. proc. civ. solicitând, în esenţă, următoarele: admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 73/2015 pronunţată în Dosarul nr. 4422/63/2010** de către Curtea de Apel Craiova ca fiind netemeinică şi nelegală şi dată în contradictoriu cu sentinţa civilă nr. 5253/2013 a Tribunalului Dolj, cât şi cu decizia civilă nr. 9411/2013 a Curţii de Apel Craiova, ambele pronunţate în Dosarul nr. 25920/63/2012; în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ. modificarea în parte a acesteia, în sensul: acordării despăgubirilor cuvenite în baza art. 78 alin. (1) C. muncii privind concedierea nelegală pentru perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2015 (data pronunţării deciziei civile nr. 73/2015 a Curţii de Apel Craiova), perioadă din care se excede de la plata despăgubirilor perioada 10 mai 2010-21 septembrie 2011 acordate în Dosarul nr. 25920/63/2012 în aceeaşi cauză; - să se modifice hotărârea în sensul solicitat prin recurs al renunţării la despăgubirile privind perioada 10 mai 2010-21 septembrie 2011 acordate în mod irevocabil, constituind putere de lucru judecat în Dosarul nr. 25920/63/2012.

Prin decizia civilă nr. 418 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de revizuire formulată de către I.M., împotriva deciziei civile nr. 73 din 05 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în Dosarul nr. 4422/63/2010**, în contradictoriu cu intimatul Asociaţia Fotbal C.A., întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 20 iulie 2015, iar la termenul de judecată din 29 octombrie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată, atât de către intimată, prin întâmpinare, cât şi de instanţă, din oficiu, excepţie pe care, analizând-o cu prioritate, o va admite şi va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de revizuire invocată de către intimată, prin întâmpinare, motivată de faptul că hotărârea atacată nu evocă fondul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care hotărârile pretins potrivnice au fost pronunţate în cauze având ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., în cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, nesusceptibile de apel, instanţa poate să examineze cauza sub toate aspectele, evocând astfel fondul cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile simt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauza şi aceleaşi părţi. În asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată, de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Aceasta pentru că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, care conduce în final la anularea hotărârii pronunţate cu încălcarea acestui principiu, respectiv a ultimei hotărâri.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauza.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 4422/63/2010, contestatorul I.M. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 08 din 22 februarie 2010 emisă de pârâtul Fotbal C.A. Ploieşti, solicitând instanţei constatarea nulităţii acesteia, obligarea unităţii pârâte la reîncadrarea pe postul deţinut şi la acordarea despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale de care trebuia să beneficieze dacă ar fi rămas în funcţie pe perioada 22 februarie 2010 - data reintegrării efective pe post, cu cheltuieli de judecată.

După mai multe cicluri procesuale, prin sentinţa civilă nr. 5128 din data de 01 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4422/63/2010**, s-a admis în parte cererea. A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma netă de 76838 RON, reprezentând: drepturi salariale şi indemnizaţia de concediu medical cuvenite în perioada 01 februarie 2010 – 10 mai 2010 în cuantum de 26271 RON, 3020 RON compensarea în bani a concediului de odihnă neetectuat aferent aceleiaşi perioade, 27218 RON prime de joc cuvenite atât în baza contractului individual de muncă, cât şi în baza hotărârii AGA nr. 992 din 1 iulie 2009, 20329 RON bonusul pentru clasarea pe locul 14, sumă ce urmează să fie reactualizată de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. S-au respins celelalte capete de cerere privind anularea decizie de concediere 22 februarie 2010, repunerea în situaţia anterioară, prima de obiectiv de 10.000 euro şi compensarea în bani a preavizului.

Prin decizia civilă nr. 73 din 05 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în Dosarul nr. 4422/63/2010**, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de contestator şi de intimată împotriva sentinţei nr. 5128 din data de 01 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj.

Prin sentinţa civilă nr. 5253 din 05 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosar nr. 25920/63/2012, s-a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimată; s-a respins excepţia puterii lucrului judecat invocată de intimată; s-a admis contestaţia; s-a anulat decizia nr. 51 din 10 mai 2010 emisă de intimată şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate; a fost obligată intimata angajatoare către contestatorul-salariat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul potrivit contractului individual de muncă şi a actelor adiţionale pe perioada 10 mai 2010-05 iulie 2013.

Prin decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de intimată, a fost modificată în parte sentinţa în sensul înlăturării obligaţiei de plată a despăgubirii pentru perioada ulterioară datei de 21 septembrie 2011 şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Aşadar, Înalta Curte constată că obiectul Dosarului nr. 4422/63/2010 a fost contestaţie împotriva deciziei de concediere din 22 februarie 2010, iar obiectul Dosarului nr. 25920/63/2012 l-a constituit anularea deciziei nr. 51 din 10 mai 2010. De asemenea, se reţine că, în Dosarul nr. 4422/63/2010, soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 73 din 05 februarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, au fost acordate despăgubiri salariale contestatorului pentru perioada 01 februarie 2010 – 10 mai 2010, iar în Dosarul nr. 25920/63/2012, soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-au acordat despăgubirile aferente perioadei 10 mai 2010-21 septembrie 2011.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc civ. se găseşte în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceiaşi obiect, aceeaşi cauză, aceleaşi părţi. În asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

În cauza de faţă, însă, între ultima hotărâre pronunţată, decizia civilă nr. 73 din 05 februarie 2015, şi decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2013, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, invocate de revizuent, nu se poate reţine contrarietatea, pentru că obiectul acestora este esenţial diferit. Astfel, nu se poate pune semnul egalităţii, din punctul de vedere al obiectului, între cele două decizii de concediere ce au făcut obiectul a două dosare distincte.

Chiar dacă izvorul acestor litigii dintre părţi îl constituie neînţelegerile generate de decizia de concediere din 22 februarie 2010, emisă de către intimată, hotărârile judecătoreşti invocate de revizuent dau dezlegare unor cereri cu obiect diferit, cu finalitate diferită.

Or, elementele triplei identităţi (părţi, obiect şi cauză) trebuie întrunite în mod cumulativ, astfel încât este suficientă neîndeplinirea unuia dintre aceste elemente pentru respingerea cererii de revizuire.

Înalta Curte mai constată că revizuentul este nemulţumit de modul de soluţionare a cererilor sale privitoare la despăgubiri, respectiv, de felul în care, prin decizia a cărei anulare o solicită, a fost valorificată autoritatea de lucru judecat a celor reţinute în Dosarul nr. 25920/63/2012, finalizat prin decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, însă aceste nemulţumiri se constituie în critici de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în cadrul prezentei cereri de revizuire. În plus, se constată că, în cadrul recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 5128/2014 a Tribunalului Dolj revizuentul a invocat hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 25920/63/2012 (sentinţa civilă nr. 5253 din 05 iulie 2013 a Tribunalului Dolj şi decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova), iar instanţa de recurs, prin decizia civilă nr. 73 din 05 februarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, a analizat incidenţa hotărârilor pronunţate în celălalt litigiu, situaţie în care problema autorităţii de lucru judecat nu mai poate fi readusă în discuţie pe calea revizuirii.

În realitate, solicitând prin cererea de revizuire să i se acorde despăgubiri pe perioada ulterioară datei de 21 septembrie 2011, revizuentul tinde la încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 9411 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, prin care i s-au respins, în mod irevocabil, aceste pretenţii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Se va proceda, totodată, la reducerea onorariului achitat de intimată, la suma de 1.000 RON, raportat la criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv munca depusă de avocat, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.M. împotriva deciziei nr. 73 din data de 5 februarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 4422/63/2010**.

Obligă revizuentul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata Asociaţia Fotbal C.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 2426/2015. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2407/2015. Civil →

ICCJ. Decizia nr. 2412/2015. Civil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2412/2015. Civil