ICCJ. Decizia nr. 2449/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2449/2015
Dosar nr. 2396/117/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 30 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 17 aprilie 2014, reclamanţii B.I., Ş.L. şi P.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea la achitarea dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentinţa civilă nr. 973 din 10 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, începând cu data de 10 decembrie 2007 şi până la plata efectivă a sumelor datorate, dobânda calculată ţinând seama de plăţile parţiale efectuate în tranşe de pârâţi, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 6019 din 6 noiembrie 2014 Tribunalul Cluj şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Mureş.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin sentinţa civila nr. 973 din 10 aprilie 2009 pronunţată de Tribunaiul Ciuj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflictele de muncă şi asigurări sociale s-a admis acţiunea formulată de reclamante şi au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Ciuj Ia plata către reclamanţi a drepturilor salariale reprezentând 50% din indemnizaţia brută lunară începând cu data de 6 noiembrie 2008 şi în continuare.
Această sentinţă a fost menţinută prin decizia civilă nr. 2841 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
S-a mai reţinut că reclamanţii îndeplinesc funcţii de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curţii de Apel Cluj, iar potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dacă un grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, va fi sesizată una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Prin sentinţa civilă nr. 1079 din 24 septembrie 2015 Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întrucât reclamanţii nu au calitatea prevăzută de acest text de lege, ci, potrivit notelor scrise depuse la Curtea de Apel Cluj şi necontestate, reclamantele B.I. şi Ş.L. nu au calitatea de grefieri, ci au funcţia de aprod, personal conex în sensul art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, iar reclamanta P.M. are calitatea de pensionar începând cu data de 1 ianuarie 2012.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt norme derogatorii de la normele de competenţa teritorială de drept comun şi nu pot fi extinse prin analogie.
Ca atare, potrivit prevederilor C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă suni individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Aceste prevederi ale C. muncii au fost modificate implicit, parţial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este şi cauza dedusă judecăţii), reclamanţii au dreptul de opţiune între instanţa locului domiciliului sau a locului de muncă.
S-a mai reţinut că reclamanţii au locul de muncă şi domiciliul în judeţul Cluj.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Mureş, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aliate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".
Aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată, aspect reţinut în motivarea sentinţei civile nr. 973 din 10 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantele B.I. şi Ş.L. au funcţia de aprod, fiind personal conex, în cadrul Curţii de Apel Cluj, iar reclamanta P.M. are calitatea de pensionar astfel că, în privinţa lor, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă devin incidente dispoziţiile art. 208 şi 210 din Legea dialogului sociale nr. 62/2011, cu modificările ulterioare. Astfel, art. 210 din această lege statuează: „Cererile referitoare la soluţio tarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Cum reclamantele au focul de muncă şi domiciliul în judeţul Cluj, potrivit datelor de identificare din cererea de chemare în judecată şi procesului verbal din 11 aprilie 2014 privind procedura de mediere, aflat Dosarul nr. 2396/117/2014 al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2536/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2450/2015. Civil → |
|---|
