ICCJ. Decizia nr. 2534/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2534/2015
Dosar nr. 8484/99/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 12 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la 28 noiembrie 2013, reclamanţii M.P.D., P.I., A.C.F., P.M., T.D., C.V.A. şi M.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi Ministerul Finanţelor Publice obligarea pârâţilor la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri, reprezentând diferenţe salariale în baza Legii nr. 330/2009 precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor la alocarea fondurilor necesare plăţii.
Prin încheierea din 22 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5265/110/2013, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenta instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa Ia care îşi desfăşoară activitatea" şi, faţă de opţiunea reclamanţilor, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea spre competenţă de soluţionare la Tribunalul Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 534 din 25 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8484/99/2014, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, şi Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Instanţa a reţinut că reclamanţii sunt salariaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, competenţa teritorială, raportat la obiectul cererii, drepturi salariale, aparţinând Tribunalului Bacău, în raza căruia reclamanţii îşi au locul de muncă, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Tribunalul Iaşi a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., motivat de faptul că reclamanţii nu funcţionează pe lângă Tribunalul Bacău, ci pe lângă Judecătoria Bacău.
A considerat Tribunalul Iaşi ca art. 127 C. proc. civ., ca orice prevedere de excepţie, se impune a fi aplicată şi interpretată restrictiv, în acord cu raţiunea instituirii excepţiei, aceea de a apăra imparţialitatea instanţei de judecată şi aparenţa de imparţialitate prin aceea că nu poate soluţiona pricina instanţa la care funcţionează sau pe lângă care funcţionează ca judecător, procuror sau grefier reclamantul. Or, acest text de lege ar fi aplicabil Judecătoriei Bacău care însă nu poate să instrumenteze cauza în primă instanţă sau în căile de atac, pentru că, raportat la obiectul cauzei, acestea sunt de competenţa instanţelor superioare Judecătorie Bacău. A aprecia că art. 127 C. proc. civ. exclude orice instanţa de pe raza curţii de apel în care se află instanţa la care/pe lângă care funcţionează reclamantul ca judecător, procuror sau grefier, încât ar justifica declinarea cauzei în afara Curţii de Apel Bacău, ar echivala cu o interpretare extensivă a art. 127 C. proc. civ., neconformă atât literal, cât şi teleologic.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Litigiul de faţă, având ca obiect cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Având în vedere locul de muncă al reclamanţilor, respectiv oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, rezultă că revine Tribunalului Bacău competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Problema pe care o ridică conflictul de competenţă este dacă, faţă de norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus-menţionate şi de competenţa care derivă din acestea, sunt incidente în speţă dispoziţiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul cărora:
„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea
(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeaşi instanţă.
Astfel, din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., rezultă faptul că aceeaşi regulă, prevăzută de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., incidenţă în cazul judecătorilor, se aplică şi procurorilor care funcţionează pe lângă instanţa competentă să judece cauza, precum şi asistenţilor judiciari şi grefierilor, personal auxiliar de specialitate, aceştia funcţionând, evident, în cadrul instanţei competente să judece cauza.
Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare şi nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.
În cauză, se reţine că o parte dintre reclamanţii din prezenta cauză sunt magistraţi - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, iar în cauză, instanţa competentă să soluţioneze cauza, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011 este Tribunalul Bacău, motiv pentru care, într-o asemenea situaţie, ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabilă, deoarece aceştia nu funcţionează la parchetul pe lângă instanţa competentă să judece cauza.
De asemenea, calitatea celorlalţi reclamanţi, de personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Buhuşi, respectiv grefieri şi conducător auto, nu atrage incidenţa normei de excepţie prevăzute de art. 127 C. proc. civ.
Prin urmare, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
De altfel, după cum a reţinut Tribunalul Iaşi, nici scopul normei de excepţie reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., respectiv acela de a asigura imparţialitatea instanţei de judecată, nu justifică interpretarea extensivă a textului de lege, devreme ce cauza este de competenţa tribunalului, iar eventuala cale de atac a apelului s-ar judeca, potrivit art. 96 C. proc. civ., de curtea de apel.
Înalta Curte mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispoziţiile art. 140 şi urm. C. proc. civ., instituţia juridică a strămutării la care părţile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuiala asupra imparţialităţii judecătorilor pentru motive legate de calitatea părţilor.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2525/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2535/2015. Civil → |
|---|
