ICCJ. Decizia nr. 2535/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2535/2015
Dosar nr. 27408/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 12 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III -a civilă, sub nr. 27408/3/2014, la data de 8 august 2014, reclamantul D.C. a formulat contestaţie, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împotriva deciziei de invalidare din 22 mai 2014 emisă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor privind terenul în suprafaţă de 3,5 ha situat în comuna Limanu, judeţul Constanţa, solicitând admiterea contestaţiei, emiterea deciziei de validare cu privire la această suprafaţă de teren şi stabilirea despăgubirilor aferente.
În drept, s-au invocat art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 16 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul D.C. a formulat contestaţie împotriva deciziei de invalidare din 22 mai 2014 emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în Dosarul nr. 5551/FFCC din 03 mai 2007 privind terenul în suprafaţă de 3,5 ha situat în comuna Limanu jud. Constanţa prin care s-a invalidat Hotărârea Comisiei Judeţene Constanţa nr. 637 din 25 octombrie 2006, pe motivul că lipsesc actele de proprietate ale autorului D.P., lipseşte registrul agricol deschis pe numele soţilor D.P. şi D.H. pentru întreaga suprafaţă de teren reconstituită şi lipsesc actele de preluare de către stat a suprafeţelor reconstituite.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Totodată, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 4, a art. 17 alin. (1), precum şi art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, instanţa a concluzionat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu an în vedere că deciziile emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor se atacă la secţia civilă a Tribunalului Bucureşti în raza teritorială a căreia se află sediul comisiei, ci la sediul entităţii care are în competenţă soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, sau a cererii depuse în baza Legii nr. 18/1991.
Această interpretare se impune şi faţa de expunerea de motive prezentată privind adoptarea legii care arăta necesitatea urgentării şi finalizării procesului de restituire a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist. Or, principiul enunţat nu poate fi atins decât prin stabilirea competenţei de soluţionare a cererii ce vizează, în cauză, fondul dreptului în favoarea instanţei în raza căreia se află imobilul, fiind facilitată administrarea probelor şi accesul la justiţie al persoanei ce se pretinde îndreptăţită.
Prin sentinţa civilă nr. 1939 din 2 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Tribunalul Constanţa a reţinut că reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în anularea deciziei de invalidare din 22 mai 2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în baza dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, indicat în mod explicit ca temei ai cererii de chemare în judecată, competenţa materială aparţine tribunalului, iar competenţa teritorială este dată de sediul entităţii care a emis actul contestat, cu alte cuvinte sediul entităţii emitente, orice altă interpretare neputând decât să excedeze textului de lege menţionat.
Prin urmare, rezultă cu evidenţă că entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei contestate în prezenta procedură, entitate care are sediul în Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Norma de competenţă, aplicabilă raportului juridic litigios, este Legea nr. 165/2013 ce conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, referitoare la competenţa teritorială a instanţelor învestite cu soluţionarea deciziilor emise de entităţile definite prin art. 3 din acelaşi act normativ.
Astfel, dispoziţiile art. 35 prevăd că: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Se reţine că prin art. 35 din Legea nr. 165/2013, mai sus-menţionat, se instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
"a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".
Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestaţia împotriva deciziei de invalidare din 22 mai 2014, emisă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, privind terenul în suprafaţă de 3,5 ha situat în comuna Limanu, judeţul Constanţa, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii investite cu emiterea deciziei de validare/invalidare a hotărârii Comisiei Judeţene Constanţa, nr. 637 din 25 octombrie 2006.
Cum sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2534/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2536/2015. Civil → |
|---|
