ICCJ. Decizia nr. 2491/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2491/2015
Dosar nr. 6207/1/2005*
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 3 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia civilă, sub nr. 4629/C/2003, reclamanţii U.I. şi U.F. au solicitat ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Botoşani, Prefectura Judeţului Botoşani şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să li se acorde în proprietate imobilele deţinute actual cu chirie, situate în Botoşani, str. I.C.B. nr. 94 şi str. P.Ş. nr. 109, în schimbul imobilului expropriat anterior anului 1989, situat în Botoşani, str. S. nr. 2 şi, în subsidiar, dacă nu este posibil, despăgubiri în bani la valoarea actuală pentru casa şi terenul ce au făcut obiectul exproprierii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanţii arată că au o familie numeroasă, alcătuită din 17 persoane şi că au fost proprietarii unei locuinţe situată în Botoşani, str. S. nr. 2, cu anexe şi teren de 2884 mp, ce a fost expropriată de stat prin Decretul nr. 394 din 29 decembrie 1988, primind o despăgubire de 64 . 549 RON. Imobilul îl cumpăraseră prin contractul de vindere-cumpărare din anul 1986.
Mai arată că, după expropriere, casa a fost demolată şi în locul ei şi pe terenul respectiv, s-au construit blocuri de locuinţe.
Considerându-se nedreptăţiţi şi, cum nu li s-a acordat o justă despăgubire şi nici o locuinţă corespunzătoare pentru familie, solicită fie acordarea de locuinţă în schimb, fie despăgubiri băneşti de 1.346.500.000 ROL, conform evaluării din expertiză, pentru imobilele respective.
Pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă, prin înscrisul depus la dosar, reclamanţii şi-au precizat cererea introductivă, arătând că solicită obligarea Statului român, prin Primăria şi Prefectura Botoşani, să îi despăgubească cu diferenţa între valoarea reală a imobilului expropriat, de 1.346.500.000 ROL şi suma (în valoare actualizată) pe care au încasat-o, de 133.188.000 RON, aşadar cu suma de 1.213.312.000 ROL.
Prin sentinţa nr. 493 din 8 iulie 2004 pronunţată în Dosar nr. 4629/C/2003 Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a admis acţiunea, a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să acorde despăgubiri în echivalent reclamanţilor U.I. şi U.F., constând în titluri de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare totală de 1.691.280.000 ROL, reprezentând c/v casei şi terenului de 2884 mp aferent care nu mai există şi nu pot fi restituite în natură; a obligat acelaşi pârât să plătească reclamanţilor suma de 4.000.000 ROL cheltuieli de judecară şi a respins acţiunea reclamanţilor faţă de Primăria Municipiului Botoşani şi Prefectura Judeţului Botoşani.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamanţii au solicitat a li se atribui locuinţa în care stau în prezent în calitate de chiriaşi, aceasta nu poate face obiectul măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât este improprie şi i s-a dat o altă destinaţie, fiind propusă a fi dezafectată de Primăria Municipiului Botoşani şi nici cu alte bunuri nu pot fi despăgubiţi.
Potrivit Legii nr. 10/2001, în situaţia în care imobilele nu mai există în natură, iar din probe rezultă cert că terenul şi casa reclamanţilor nu mai există în prezent, aceştia au dreptul la despăgubiri prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile ce se privatizează, la valoarea imobilelor expropriate, în prezent.
În speţă, cum Primăria Botoşani şi Prefectura Judeţului Botoşani prin Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a apreciat că valoarea imobilelor ar fi în prezent de 479.573.673 RON la cererea reclamanţilor s-a efectuat o expertiză care arată că valoarea casei şi terenului expropriat este de 1.691.280.000 ROL.
În atare condiţii, aşa cum au solicitat în subsidiar reclamanţii, pot beneficia de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, fiind obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să acorde despăgubiri în echivalent, respectiv titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare totală de 1.691.280.000 ROL pentru imobilele expropriate respectiv casă, anexe şi teren de 2884 mp care nu mai există în natură şi nu pot fi restituite.
Cum reclamanţii au făcut cheltuieli de judecată în proces în sumă de 4.000.000 ROL, dovedite cu chitanţa depusă, instanţa, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat acelaşi pârât să le plătească suma respectivă.
Întrucât pârâtele Primăria Municipiului Botoşani şi Prefectura Judeţului Botoşani nu au putut fi obligate la restituirea în natură ori la plata de daune în echivalent, instanţa a respins acţiunea reclamanţilor îndreptată împotriva acestora.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul U.I. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani.
Reclamantul U.I. a arătat că principiul de bază şi prioritar în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură, fie a fostului imobil, atunci când acesta există, fie prin compensare, când partea păgubită deţine imobile din proprietatea Statului.
Acest principiu nu a fost aplicat în pricină şi, prin urmare, s-a făcut o aplicare greşită a legii, în condiţiile în care reclamantul deţine 2 imobile din proprietatea Statului – cel din municipiul Botoşani, str. I.C.B. nr. 94, compus din casă, cu 872 mp teren, evaluat la 126.354.276 RON, conform raportului de expertiză şi imobilul din municipiul Botoşani, str. P.Ş. nr. 19 (39) compus din casă cu 671 mp teren, evaluat la 281.463.195 RON, potrivit expertizei – care puteau face obiectul acordării în natură, ca măsură reparatorie în compensare.
Atribuindu-i-se, prin compensare, cele 2 imobile şi scăzând despăgubirea iniţială de 64.549 RON, actualizată la 572.952.529 RON, ar rămâne să fie despăgubit în echivalent numai cu suma de 710.510.000 RON.
În mod greşit s-a aplicat legea şi, fără nici o justificare, a fost înlăturată cererea de despăgubire prin compensare cu imobilele Statului pe care reclamanţii le deţin cu titlu de chirie. Considerentele hotărârii relevă că nu a fost tratată decât superficial cererea de despăgubire în natură prin compensarea cu atribuirea celor 2 imobile menţionându-se doar imobilul din str. I.C.B. nr. 94, cu omiterea aceluia din str. P.Ş. nr. 19 (39) unde, de asemenea, apelantul este titular al unui contract de închiriere.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, reprezentantă a Ministerului Finanţelor publice, a criticat pentru nelegalitate obligarea Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în sumă totală de 1.691.280.000 ROL, reprezentând contravaloarea casei şi a suprafeţei de 2884 mp teren aferent, care nu mai exista şi nu pot fi restituite în natură, precum şi plata sumei de 4.000.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.
În primul rând, se înţelege că reclamanţii au chemat în judecată doar primăria şi prefectura, iar Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, poate sta în proces în calitate de pârât doar fiind chemat în judecată de reclamant şi nu introdus din oficiu de către instanţă.
Pârâta s-a mai plâns asupra necomunicării acţiunii şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acesteia, a documentaţiei din dosar, fapt ce a condus la lipsirea sa de dreptul la apărare.
Din conţinutul sentinţei se subînţelege că suprafaţa de teren deţinută conform actelor de proprietate de către reclamanţi ar fi 250 mp şi nu de 2884 mp teren pentru care instanţa acordă despăgubiri, motiv pentru care apreciază că acestea sunt nejustificate.
În plus, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanţii nu au respectat procedura administrativă impusă de legea specială care derogă de la prevederile dreptului comun, aspect pentru care acţiunea este prematur introdusă întrucât nu au fost îndeplinite dispoziţiile capitolului 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul ca persoana îndreptăţită să se adreseze justiţiei doar după primirea răspunsului la notificare prin decizie sau dispoziţie motivată.
În acest context, în mod nelegal a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 2763 din 19 noiembrie 2004 pronunţată în Dosar nr. 7171/2004, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor D.G.F.P. Botoşani, a schimbat în totalitate sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea ca prematur introdusă şi a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant, reţinând, în esenţă, că reclamanţii s-au adresat justiţiei fără ca până la acel moment să li se fi comunicat o decizie sau dispoziţie motivată la notificarea formulată, astfel că interesul lor de a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent nu este actual.
Prin decizia nr. 8941 din 7 noiembrie 2006 pronunţată în Dosar nr. 6207/1/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanţilor împotriva deciziei mai sus arătate, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
S-a constatat nelegalitatea reţinerii excepţiei prematurităţii acţiunii, în condiţiile în care unitatea deţinătoare, Primăria municipiului Botoşani, notificată la data de 15 aprilie 2002, cu completări, la data de 22 iulie 2003, nu s-a conformat dispoziţiilor legale de a pronunţa o decizie sau o dispoziţie motivată decât după sesizarea instanţei.
Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz poate şi trebuie cenzurat de către tribunal în condiţiile legii speciale de reparaţie. Conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Învestită cu rejudecarea cauzei, instanţa de trimitere a dispus suspendarea acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 4524/40/2007 al Tribunalului Botoşani, în care s-a atacat de către aceiaşi reclamanţi dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Botoşani în soluţionarea notificării acestora înregistrată sub nr. 48/2002.
Faţă de soluţia pronunţată în Dosarul nr. 4524/40/2007 al Tribunalului Botoşani, Primăria Municipiului Botoşani a invocat, prin întâmpinare, la data de 16 aprilie 2015, că acţiunea din dosarul de faţă a rămas fără obiect, întrucât instanţa a hotărât, în mod definitiv şi irevocabil ca pârâta să emită o dispoziţie cu propunere de măsuri compensatorii, în limita sumei de 14.200,46 RON, pentru imobilele clădiri situate în str. S., nr. 2, expropriate prin Decretul nr. 394/1988.
Prin decizia nr. 573 din 30 iunie 2015 pronunţată în Dosar nr. 6207/1/2005 Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în rejudecare, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, a admis apelul pârâtei D.G.F.P. Botoşani, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, înlăturând şi obligaţia acestui pârât de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000.000 ROL; a menţinut dispoziţia de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu Primăria Municipiului Botoşani şi Prefectura Judeţului Botoşani.
Reamintind cadrul procesual al litigiului, instanţa de apel a precizat că reclamanţii U.I. şi U.F. au chemat în judecată pârâtele Primăria municipiului Botoşani şi Prefectura judeţului Botoşani, solicitând obligarea primei pârâte să îi recunoască valoarea imobilului expropriat, compus din construcţii şi teren, în suprafaţă de 2884 mp, situat în municipiul Botoşani, str. S., nr. 2, de 1.346.500.000 ROL, iar a celei de-a doua pârâte la predarea, în contul acestei sume a imobilelor proprietate de stat, pe care le deţin în calitate de chiriaşi, situate în Botoşani, str. I.C.B. nr. 94 şi cea din str. P.Ş. nr. 19.
Prin precizările la acţiune din 22 ianuarie 2004, reclamanţii au solicitat obligarea Statului Român, prin Primăria Municipiului Botoşani, la plata sumei de 1.213.312.000 ROL, reprezentând contravaloarea imobilului revendicat.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către reprezentanta Statului Român, la dezbaterile din prima instanţă, nu a fost motivată, abia prin memoriul de apel explicitându-se excepţia, prin aceea că reclamanţii nu au înţeles să cheme în judecată decât cele două pârâte, statul neputând fi introdus, din oficiu, în cauză.
Astfel justificată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu a putut fi reţinută întrucât, prin precizările la acţiune, anterior menţionate, reclamanţii au înţeles să se judece şi în contradictoriu cu acest pârât, contrar celor susţinute de apelant.
Cât priveşte excepţia prematurităţii acţiunii, aceasta a fost tranşată, în sensul respingerii sale, de către Î.C.C.J. prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a celor două apeluri formulate.
În memoriul de apel, în afara excepţiilor de prematuritate a acţiunii şi de lipsă calitate procesuală pasivă, pârâtul Statul Român a invocat, însă, şi motive ce vizează fondul cauzei, arătând că sentinţa pronunţată este nelegală şi netemeinică. S-au criticat concluziile expertizei din care rezultă valoarea casei şi a terenului expropriate şi au fost apreciate ca nejustificate despăgubirile acordate.
Apelul pârâtului a fost găsit întemeiat, iar apelul declarat de către reclamant nefondat, pentru considerentele comune a căror analiză a pornit de la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1512 din 30 ocotmbrie 2008 a Tribunalului Botoşani - Dosar nr. 801/39/2010 (fost Dosar nr. 4524/40/2007) -, schimbată în parte prin decizia nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, în Dosarul nr. 801/39/2010, decizie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat în cauză, prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin această hotărâre s-a stabilit, irevocabil, că reclamanţii au dreptul, ca urmare a exproprierii imobilului situat în str. S., nr. 2 din municipiul Botoşani, la măsuri reparatorii prin echivalent, în limita diferenţei dintre valoarea clădirii din str. S., nr. 2, fostă proprietate a reclamanţilor şi valoarea imobilului din str. I.C.B., acordat în compensare prin dispoziţia Primarului municipiului Botoşani nr. 6113 din 12 septembrie 2007, cumulată cu valoarea despăgubirilor primite la data exproprierii, măsuri în sumă de 14.200,46 RON. S-a statuat, definitiv şi irevocabil, că reclamanţii nu au dreptul la despăgubiri pentru terenul expropriat, fiind îndreptăţiţi să primească, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii doar cu privire la imobilul construcţii expropriat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că dreptul la măsuri reparatorii pentru terenul în cauză aparţine înstrăinătorului şi nu reclamanţilor. Referitor la solicitarea reclamanţilor de a li se atribui, în compensare, alte două imobile, respectiv cele din str. P.Ş. nr. 39 şi str. S., nr. 6, instanţele din dosarul arătat mai sus au statuat, de asemenea, definitiv şi irevocabil, că nu se justifică acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma atribuirii în compensare a acestor două imobile.
Aşa fiind, stabilirea persoanei îndreptăţite la măsurile reparatorii solicitate prin prezenta acţiune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, nu mai poate fi readusă în dezbatere judiciară, întrucât ar ignora efectele pe care le produce puterea de lucru judecat al dezlegărilor jurisdicţionale irevocabile, şi anume cele statuate de instanţele care au judecat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele expropriate. Lucrul judecat are un efect pozitiv, potrivit căruia statuările irevocabile ale unei instanţe judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv litigiul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., reclamantul U.I., formulând următoarele critici:
- În mod greşit instanţa de apel reţine că pârâtul Statul Român ar fi contestat şi fondul cauzei, acesta contestând, în realitate, doar faptul că în cauză ar fi incidentă excepţia prematurităţii (soluţionată irevocabil prin decizia nr. 8941/2006 a Î.C.C.J.), sens în care instanţa de apel a depăşit limitele învestirii şi s-a pronunţat asupra ceea ce nu s-a cerut.
- În mod greşit instanţa de apel reţine excepţia puterii de lucru judecat, în condiţiile în care aceasta nu a fost invocată de nicio parte, încălcând astfel în mod grav dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii. Este adevărat că dispoziţia nr. 6113/2007 a fost contestată, însă în Dosarul nr. 801739/2010 al Curţii de Apel Suceava obiectul dosarului a fost altul, părţile au fost altele, figurând ca parte doar primăria Botoşani, nu şi Statul român, hotărârea nefiindu-i opozabilă acestuia.
În acest sens, recurentul-reclamant arată că, deşi părţile au pus concluzii numai asupra unei excepţii procesuale (cea invocată de Primăria Botoşani, privitoare la rămânerea fără obiect a acţiunii), instanţa de judecată se pronunţă asupra unei alte excepţii, pe care nu a pus-o în discuţia părţilor, privându-le pe acestea de posibilitatea de a-şi susţine şi dovedi drepturile, de a combate susţinerile părţii potrivnice ori de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune în exercitarea rolului său activ.
În cauză, nesocotirea principiului contradictorialităţii s-a produs atunci când părţile au pus concluzii numai asupra unei excepţii procesuale, iar instanţa, rămânând în pronunţare asupra ei, s-a pronunţat asupra unei alte excepţii, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor.
Având în vedere că instanţa s-a pronunţat pe o excepţie ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, soluţia este lovită de nulitate, sens în care se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
- Instanţa de apel nu motivează în nici un fel de ce nu reţine apărările reclamantului, astfel încât nu a fost cercetat fondul apelului declarat de acesta.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant arată că a criticat hotărârea de primă instanţă, întrucât în mod greşit a fost obligat Statul Român la acordarea de despăgubiri constând în titluri de valoare nominală şi nu s-a procedat la restituirea în natură prin oferirea de imobile în compensare, cu acordarea unei diferenţe de preţ.
Atât Curtea de Apel Suceava, în primul stadiu procesual, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut reclamanţilor calitatea de persoane îndreptăţite, iar în cauză nu au fost aduse critici asupra acestui aspect, sens în care motivele de apel sunt întemeiate.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparaţie impusă de lege, care depinde de voinţa notificatorului şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.
Prin urmare, legea specială de reparaţie stabileşte o succesiune a măsurilor reparatorii ce pot fi acordate, dacă restituirea în natură, care este prioritară, nu este posibilă.
Cu referire la acest motiv de recurs, recurentul a mai invocat încălcarea art. 6 din C.E.D.O., susţinând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părţilor sunt analizate în mod real de către instanţă, regăsindu-se ori reflectându-se în decizia pronunţată.
La data de 17 septembrie 2015 intimata-pârâtă Primăria Municipiului Botoşani a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanţa de apel nu a soluţionat litigiul pe excepţia procesuală a autorităţii de lucru judecat, după cum greşit susţine recurentul, ci a valorificat doar aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul ce a avut ca obiect contestarea dispoziţiei prin care a fost soluţionată notificarea formulată de către cei doi reclamanţi, litigiu a cărui problematică a fost identică cu cea a cauzei de faţă şi ale căror rezolvări se impun şi prezentei speţe.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecăţii critici care sunt nefondate, potrivit celor ce urmează.
Deşi în fundamentarea recursului declarat au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, în puterea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că se circumscriu exclusiv prevederilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. criticile dezvoltate în motivarea acestuia.
Astfel, cea dintâi critică, ce a invocat depăşirea de către instanţa de apel a limitelor de învestire, aceasta pronunţându-se asupra ceea ce nu s-a cerut – în condiţiile în care apelul pârâtului Statul român ar fi susţinut doar excepţia de prematuritate a acţiunii fără să conţină critici pe fondul cauzei – reclamă, în realitate, înfăptuirea unei judecăţi de apel cu nesocotirea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. prin înfrângerea regulii „tantum devolutum, quantum judicatum”.
Instanţa de recurs nu poate reţine temeinicia acestei critici în condiţiile în care constată ca fiind exact şi corespunzător realităţii sumarul problemelor de drept pune în discuţie prin apelul pârâtului Statul român, astfel cum au fost ele reţinute de instanţa de apel.
Astfel, contrar susţinerilor recurentului, excepţia prematurităţii acţiunii introductive de instanţă (sub motivul neurmăririi procedurii administrative din capitolul 3 al Legii nr. 10/2001 şi adresării de către notificatori instanţei înainte sau în absenţa emiterii unei dispoziţii motivate de soluţionare a notificării lor) a constituit doar una din criticile de apel ale pârâtului Statul român, alături de cele relative la lipsa calităţii sale procesuale pasive, ca urmare a nechemării în judecată prin acţiunea introductivă, şi la netemeinicia recunoaşterii dreptului reclamanţilor la despăgubiri pentru un teren în suprafaţă de 2.884 mp, în condiţiile în care, potrivit actelor de proprietate s-ar deduce că aceştia deţineau doar 250 mp.
Astfel fiind, este justă aprecierea instanţei de apel în sensul că pârâtul a învestit-o cu verificarea în apel, în afara excepţiilor de prematuritate a acţiunii (despre care a şi reţinut că a fost tranşată irevocabil într-un ciclu procesual anterior al litigiului, prin decizia nr. 8941/2006 a Î.C.C.J.) şi a celei de lipsă a calităţii sale procesuale pasive, şi a problemelor care ţin de fondul litigiului, respectiv a celor vizând întinderea dreptului la despăgubiri prin raportare la întinderea dreptului de proprietate deţinut anterior exproprierii (cu referire punctuală la terenul în suprafaţă de 2.884 mp).
În aceste condiţii, nu se poate reţine că judecata în apel a fost efectuată cu depăşirea limitelor de învestire, prin înfrângerea regulii „tantum devolutum, quantum judicatum”, după cum a susţinut recurentul.
Nefondată este şi ce-a de-a doua critică de recurs prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi a principiului contradictorialităţii prin aceea că, deşi la termenul de dezbateri pe fond, instanţa a pus în discuţia părţilor exclusiv excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii (ca urmare a soluţionării irevocabile, prin decizia nr. 395/2014 a Curţii de Apel Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a contestaţiei reclamanţilor la dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Botoşani), s-a pronunţat şi a dat soluţia pe o altă excepţie, nepusă în discuţia părţilor, aceea a puterii lucrului judecat.
Cu referire la această critică, instanţa de recurs reţine că, într-adevăr, pentru a răspunde criticilor de apel aduse pe fondul cauzei atât prin apelul reclamantului U.I., cât, şi prin apelul pârâtului Statul român, instanţa de apel a utilizat un considerent comun, respectiv cel al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1512 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Botoşani, schimbată în parte prin decizia nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâri judecătoreşti care au soluţionat contestaţia celor doi reclamanţi la dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Botoşani în soluţionarea notificării acestora vizând acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul – teren de 2.884 mp şi construcţie – ce le-a fost expropriat de Statul român, situat în str. S. nr. 2 din Municipiul Botoşani.
Astfel, referindu-se la drepturile ce le-au fost în mod irevocabil recunoscute reclamanţilor în acea procedură, instanţa de apel a apreciat că stabilirea persoanei îndreptăţite la măsurile reparatorii solicitate prin prezenta acţiune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, nu mai poate fi readusă în dezbatere judiciară întrucât ar ignora efectele pe care le produce puterea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale irevocabile ale instanţelor care au judecat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat.
Procedând în acest fel, nu se poate susţine că instanţa de apel ar fi soluţionat cauza prin reţinerea excepţiei procesuale a puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate, excepţie pe care – după cum susţine recurentul – nu ar fi pus-o în discuţia contradictorie a părţilor, ceea ce ar fi produs consecinţa încălcării dreptului său la apărare şi la un proces echitabil, ca şi a principiului contradictorialităţii, vicii esenţiale de natură să lovească de nulitate hotărârea recurată.
Instanţa de apel a valorificat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul având ca obiect soluţionarea contestaţiei reclamanţilor la Legea nr. 10/2001 nu ca excepţie procesuală (al cărei regim este dat de dispoziţiile art. 166 C. proc. civ.), prin punerea în valoare a funcţiei negative a lucrului judecat, ci ca prezumţie – mijloc de probă [al cărei regim este dat de dispoziţiile art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], folosind efectul pozitiv al lucrului judecat anterior şi determinând, pe baza acestuia, soluţia în actualul proces, ţinând seama, iar nu ignorând ori contrazicând cele statuate deja în litigiul celălalt.
Este exactă susţinerea recurentului că între acest litigiu şi cel finalizat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 544 din 20 februarie 2015 nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, în privinţa obiectelor acestora şi a părţilor. Aceasta nu infirmă însă corectitudinea judecăţii de apel întrucât este suficient pentru valorificarea funcţiei pozitive a lucrului judecat a unei hotărâri (ce are ca scop evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătoreşti) ca problema litigioasă pe care o rezolvă să aibă legătură cu cele deduse judecăţii într-un alt litigiu, cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză fiind necesară doar în manifestarea funcţiei negative a lucrului judecat, având ca finalitate interzicerea judecării din nou a unui litigiu deja soluţionat.
Or, deşi diferite sub aspectul părţilor (în cauza de faţă figurând ca părţi, în afara Primăriei Municipiului Botoşani - parte şi în celălalt dosar -, Prefectura şi Statul român) şi a obiectelor (întrucât în litigiul de faţă, potrivit dezlegării irevocabile a deciziei intermediare de casare nr. 8941 din 7 noiembrie 2006, reclamanţii au contestat refuzul implicit al unităţii deţinătoare de a restitui imobilul potrivit solicitărilor lor, în timp ce în litigiul vecin aceştia au contestat dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007 a Primarului Municipiului Botoşani, ce conţine un refuz parţial explicit de restituire a imobilului notificat, potrivit solicitărilor acestora), în cele două litigii a fost dedus judecăţii unul şi acelaşi drept, respectiv cel al reclamanţilor relativ la măsurile reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în municipiul Botoşani, str. S. nr. 2, ce a fost expropriat de stat.
Înalta Curte mai reţine că, atât pe calea acţiunii directe (ce face obiectul prezentei judecăţi), cât şi pe calea contestaţiei la dispoziţia emisă, reclamanţii au solicitat recunoaşterea aceluiaşi tip de măsuri reparatorii: restituirea prin compensare cu alte imobile deţinute de stat (în principiu, cele ocupate cu contract de închiriere de către reclamanţi) şi/sau, în completare, măsuri reparatorii prin echivalent, până la valoarea de circulaţie a imobilului – teren în suprafaţă de 2.884 mp şi construcţie – preluat de stat.
Observând că asupra acestui drept instanţele judecătoreşti au statuat deja în mod definitiv şi irevocabil în litigiul finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod corect instanţa de apel a valorificat puterea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale din acea cauză, în litigiul pendinte.
Procedând în acest sens, instanţa de apel nu era ţinută să pună în discuţia părţilor aspectul relativ la puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiul având ca obiect contestaţie la Legea nr. 10/2001, similar cazului în care aceasta ar fi invocat excepţia puterii lucrului (în manifestarea funcţiei sale negative), valorificarea dezlegărilor jurisdicţionale anterioare asupra aceluiaşi drept dedus judecăţii intrând în sfera strică a activităţii deliberative a instanţei în baza căreia aceasta este datoare să evalueze toate împrejurările de fapt şi de drept relevante pentru justa soluţionare a cauzei, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Fiind vorba despre valorificarea funcţiei pozitive a puterii de lucru judecat, ce se manifestă sub forma prezumţiei care este un mijloc de probă, se constată că ceea ce se reproşează practic instanţei de apel de către recurent este faptul de a nu se fi pus în discuţia contradictorie a părţilor a uneia din probele litigiului (prezumţia), chiar dacă s-a dovedit că această probă a fost cea care a fundament soluţia instanţei.
Or, o astfel de critică nu poate fi primită, chiar sub acuza de încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului contradictorialităţii atâta timp cât instanţa de judecată nu este ţinută să pună în discuţia părţilor probele ori anumite probe ale dosarului, cu ocazia dezbaterilor fondului (decât, eventual, când are nelămuriri asupra acestora), aceasta fiind, dimpotrivă, ţinută de obligaţia de menţinere a egalităţii, echidistanţei şi imparţialităţii faţă de părţi şi de situaţia procesuală a acestora.
Pentru aceste motive, susţinerea în sensul că decizia recurată ar fi lovită de nulitate, nu poate fi primită.
Cea de-a treia critică a recursului a invocat necercetarea fondului apelului declarat de recurent întrucât, în opinia sa, hotărârea atacată nu analizează efectiv apărările sale şi nici nu arată motivele pentru care acestea au fost înlăturate, aspect în legătură cu care recurentul a invocat şi încălcarea dreptului său la un proces echitabil.
Critica este însă nefondată întrucât, aşa cum s-a reţinut cu ocazia analizării precedentei critici de recurs, instanţa de apel a soluţionat prezenta cauză prin valorificare efectului pozitiv al lucrului judecat anterior şi a determinat pe baza acestuia, aşa cum o şi spune expres, soluţia din actualul proces.
În alte cuvinte, constatând că dreptul dedus judecăţii în pricina de faţă a primit o dezlegare judiciară irevocabilă în litigiul finalizat prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub toate aspectele litigioase ale prezentei speţe – respectiv asupra întinderii dreptului reclamanţilor la reparaţii recunoscut exclusiv asupra construcţiei, nu şi asupra terenului în suprafaţă de 2.884 mp, asupra formelor de reparaţie, prin acordarea în compensare a imobilului din Botoşani, str. I.C.B. nr. 94, nu şi a celorlalte două imobile solicitate, din str. P.Ş. nr. 39 şi str. S. nr. 6, iar în completare, în limita valorii de 14.200,16 RON, prin măsuri compensatorii în baza Legii nr. 165/2013 – instanţa de apel a reţinut că efectul pozitiv al lucrului judecat o obligă să ţină seama de această rezolvare judiciară anterioară, care se impune deopotrivă părţilor, dar şi instanţelor ulterioare, din nevoia de evitare a contrazicerilor între hotărârile judecătoreşti.
Dezlegarea judiciară anterioară dată asupra dreptului reclamanţilor, dedus judecăţii şi în prezenta cauză, se opune nu doar readucerii în dezbatere judiciară a persoanei îndreptăţite la măsurile reparatorii solicitate prin prezenta acţiune, după cum a afirmat instanţa de apel, ci a oricăror aspecte care ţin de stabilirea şi existenţa dreptului, aşadar inclusiv a acelora privitoare la posibilitatea acordării reclamantului, în compensare, a imobilelor situate în municipiul Botoşani, str. P.Ş. nr. 39 şi str. S. nr. 6 şi, în continuare, până la valoarea imobilului expropriat, „a diferenţei de preţ ce va rezulta în urma compensării”, după cum acesta a solicitat în finalul motivelor sale de recurs. Aceasta, pentru simplul motiv că toate aceste chestiuni litigioase au primita deja o soluţionare irevocabilă din partea instanţelor, astfel că o analiză a instanţei de apel asupra apărărilor reclamantului invocate pe calea apelului exercitat împotriva hotărârii de primă instanţă ar fi echivalat cu înfrângerea ori nesocotirea puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti din litigiul finalizat anterior.
Date fiind aceste considerente, acuzele recurentului de încălcare a dreptului său la un proces echitabil prin nemotivarea hotărârii în privinţa apărărilor sale invocate în apel nu se justifică, fiind nefondate.
Pentru argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul U.I. împotriva deciziei nr. 573 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2501/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2481/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
