ICCJ. Decizia nr. 2463/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2463/2015
Dosar nr. 6459/105/2014
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 6459/105/2014, astfel cum a fost precizată la data de 25 septembrie 2014, revizuenta a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 1293 din 12 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3957/105/2007, casarea acesteia şi rejudecarea cauzei în raport de înscrisurile nou depuse, respectiv sentinţa civilă nr. 959 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului Prahova, solicitând evacuare a numitului P.A.A. din imobilul situat în Ploieşti str. B.V. şi obligarea acestuia să-i plătească daune morale în sumă de 100 milioane RON noi, arătând că înţelege să renunţe la despăgubiri în echivalent cerute statului român şi doreşte sa se judece pentru recuperarea imobilului menţionat numai cu numitul P.A.A.
La data de 17 octombrie 2014, revizuenta a depus la dosar o notă de şedinţă, prin care şi-a precizat cererea de revizuire, arătând câ solicită obligarea numitului P.A.A. să-i achite contravaloarea celor trei apartamente situate în Ploieşti, str. B.V. şi anume subsolul, parterul şi etajul 3 şi, totodată, să se constate că avocata F.A. a făcut parte din Comisia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar fiind şi apărătoarea numitelor S.M., T.V. şi l.M. în toate acţiunile civile şi penale introduse în instanţă, solicitând şi obligarea acesteia la plata de daune morale în sumă de 100.000,000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 2431 pronunţată la 29 octombrie 2014, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins cererea de revizuire a sentinţei nr. 1293 din 12 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3957/105/2007, ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că, potrivit precizării depusă la dosar la 25 septembrie 2014, revizuenta a solicitat revizuirea sentinţei nr. 1293 din 12 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare de masuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploieşti, str. B.V., subsol, parte şi etaj 3, apartament 3, ce ar fi aparţinut autorului G.A., fiind preluat în mod abuziv de către stat, cu motivarea ca imobilul a făcut obiectul Hotărârii nr. 727/1997 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii 112/1995, prin care s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului, formulată de numitele I.M., T.V.I. şi S.M.E., în calitate de moştenitoare ale defunctului G.A.
Calificând temeiul juridic a cererii formulate, ca fiind reprezentă de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Tribunalul a reţinut în sinteză, că revizuienta nu a precizat clar, prin notele de şedinţă succesiv depuse, care este actul nou invocat, făcând totuşi vorbire şi de sentinţa civilă nr. 1690, pronunţată în dosarul Tribunalului nr. 2638/2005, de care ar fi luat cunoştinţă la data de 21 august 2014.
Instanţa a reţinut că, în sensul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o sentinţă judecătorească nu poate constitui un "înscris nou", respectiv nu poate reprezenta un înscris doveditor reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, cu atât mai mult cu cât hotărârea invocata a fost pronunţată încă din data de 15 noiembrie 2006, iar revizuienta nu a justificat în niciun mod împrejurările în care a luat cunoştinţă de aceasta abia la 21 august 2014, pentru a se putea eventual verifica şi termenul de revizuire prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Pe de altă parte, s-a constatat de către instanţa de fond că sentinţa nr. 1690/2006, invocată de revizuentă, reprezintă o hotărâre prin care a fost constatată perimată cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu SC E. SA, nerezultând nici legătura cu fondul prezentei cauze şi nici modalitatea în care respectiva sentinţă ar putea avea un efect direct asupra prezentei cauză şi ar fi în măsură să modifice soluţia pronunţată în speţă.
Prin decizia nr. 766 din 20 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta M.A., în nume propriu şi în calitate de mandatar al intimatelor S.E., şi M.N., împotriva sentinţei civile nr. 2431 din 29 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova şi au fost obligate apelantele la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a reţinut că este nefondată critica hotărârii instanţei de fond pe motivul că nu a fost admisă cererea revizuientelor de a se judeca în contradictoriu cu numitul P.A.A. şi cu avocat F.A.I., deoarece în cale extraordinară de atac nu este posibilă schimbarea unei soluţii care se bucură de autoritate de lucru judecat, în contradictoriu cu alte părţi decât cele ce au figurat în litigiul iniţial.
Totodată, s-a reţinut că în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate a acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile, pe de o parte, să fi existat la data pronunţării hotărârii atacate, iar pe de altă parte, să fi fost determinante şi să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta M.A., în nume propriu, precum şi în calitate de mandatar al intimatelor S.E. şi M.N., la data de 12 august 2015, invocând faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este confuză şi străină de obiectul şi fondul cauzei.
Prin înscrisul depuse, revizuenta M.A. a arătat că va depune motivele de recurs până la primul termen de judecată acordat în cauză.
La data de 6 noiembrie 2015, revizuenta M.A., în nume propriu, precum şi în calitate de mandatar al intimatelor S.E. şl M.N., a depus motivele recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 766 din 20 mai 2015, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, invocând, în sinteză, faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este confuză şi străină de obiectul şi fondul cauzei, iar Curtea de Apel Ploieşti a dovedit lipsă de rol activ în a aprofunda aspectele de detaliu ale cauzei care să ducă la dezlegarea pricinii litigioase ce are un aspect pur penal, raportat la falsurile realizate în vederea emiterii dispoziţie nr. 4410 din data de 7 mai 2004 a Primarului municipiului Ploieşti.
Mai invocă, totodată, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală prin faptul obligării apelantelor la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a preciza către cine urma să fie transmisă respectiva sumă, până la acest moment fiind obligată să plătească, urmare a proceselor purtate, suma de 300 milioane RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către numitul A.P., reprezentantul SC D. SRL.
Solicită admiterea cererii de recurs, casarea deciziei nr. 766 din 20 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, anularea dispoziţiei nr. 4410 din mai 2004, emisă de Primarul municipiului Ploieşti şi obligarea reprezentantului SC D. SRL la a le preda, în natură, cele trei apartamente situate în imobilul din Ploieşti, str. B.V., jud. Prahova. Totodată, cer obligarea apărătoarei SC D. SRL la plata sumei de 100 milioane cu titlu de daune cominatorii şi daune morale.
Analizând cu prioritate excepţia de procedură a tardivităţii recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Totodată, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 7 C.proc. civ., „Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde (...) (7) calea de atac şi termenul în care se poate exercita".
Se constată că decizia nr. 766 din 20 mal 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a fost primită de apelante la data de 17 iunie 2015, în dispozitivul hotărârii fiind cuprinsă menţiunea „definitivă".
Ulterior, prin încheiere din data de 14 iulie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 766 din 20 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în sensul că, din eroare, în dispozitivul hotărârii, s-a făcut menţiunea „definitivă", iar nu „cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare", încheierea fiind comunicată apelantelor la data de 30 iulie 2015.
Faţă de pronunţarea încheierii de îndreptare eroare materială, din data de 14 iulie 2015, precum şi în raport de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea, în forma sa completă, a fost comunicată părţilor la data de 30 iulie 2015, iar nu Ia o dată anterioară.
În raport de data comunicării, 30 iulie 2015, Înalta Curte constată că recursul formulat la data de 12 august 2015, a fost depus în termenul de 15 zile de declarare a recursului, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., termen ce, în temeiul dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., începe să curgă la data comunicării hotărârii, respectiv 30 iulie 2015 şi se împlineşte la data de 15 august 2015.
Pentru aceste motive, urmează să fie respinsă, ca nefondată, excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinare.
Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Ministerul Finanţelor Publice şi SC D. SRL, Înalta Curte urmează să o admită, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Termenul legal de exercitare a recursului este de 15 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 301 C. proc. civ., iar potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".
Înalta Curte reţine că decizia civilă nr. 766 din 20 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost comunicată la data de 30 iulie 2015, dată de la care a început să curgă termenul de recurs de 15 zile care, potrivit celor arătate mai sus, s-a împlinit la data de 15 august 2015.
Or, recursul a fost motivat la data de 6 noiembrie 2015, conform rezoluţiei de înregistrare a motivelor de recurs Ia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deci cu depăşirea termenului legai prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.
Totodată, se constată că nu a fost identificat, nici din oficiu şi nici urmare a memoriului depus de recurente la data de 6 noiembrie 2015, vreun motiv de ordine publică, în sensul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, astfel cum a fost formulat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurente la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC D. SRL, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Ploieşti.
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele SC D. SRL şi Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Ploieşti.
Constată nul recursul declarat de recurenta-revizuentă M.A., în nume propriu şi ca mandatar al recurenteior-intimate S.E. şi M.N. împotriva deciziei nr. 766 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurente la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC D. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2482/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2467/2015. Civil → |
|---|
