ICCJ. Decizia nr. 2481/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2481/2015
Dosar nr. 8210/2/2010*
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 42910/3/2006, reclamanţii T.N. şi G.I. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii Primarul General al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general, anularea dispoziţiei nr. 6751 din 14 noiembrie 2006, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi obligarea acestuia la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1 .
În motivare, reclamanţii au arătat că în mod greşit prin dispoziţia sus menţionată le-a fost respinsă notificarea, atâta vreme cât prin sentinţa civilă nr. 85 din 10 iunie 1974 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, li s-a stabilit calitatea de comoştenitori asupra averii defuncţilor P.Ş.N. şi P.P., din a căror masă partajabilă a făcut parte suprafaţa de teren de 2.303,80 mp situată în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1.
Din această suprafaţă de teren, o bună parte a făcut obiectul unui decret de expropriere, aşa încât li se cuvine, în indiviziune cu V.M., ei fiind singurii moştenitori ai celor doi defuncţi care au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 1266 din 10 octombrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, reţinându-se că, prin dispoziţia nr. 6751 din 14 noiembrie 2006, Primarul General al Municipiului Bucureşti a dispus respingerea notificării formulată de către contestatori, privind restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1, motivat de faptul că, prin titlul de proprietate din 20 noiembrie 1995 emis în baza Legii nr. 18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3.05 ha teren, depăşind cota de 1/7, la care aveau dreptul, în calitate de moştenitori ai defunctului P.Ş.V., astfel cum a fost stabilită prin sentinţa nr. 85/1974 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi sentinţa nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Tribunalul a mai reţinut că imobilul în litigiu situat în str. D.G. nr. 80, sector 1, a fost atribuit numitei V.M. conform sentinţei civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor prin decizia nr. 828 din 08 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi irevocabilă prin respingerea recursurilor prin decizia nr. 679 din 07 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. În raport de această sentinţă, imobilul în litigiu a fost restituit în natură numitei V.M. prin dispoziţia nr. 6749 din 14 noiembrie 2006, reţinându-se că aceasta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin hotărârea judecătorească mai sus arătată s-a pus capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul imobil stăpânit în comun de către copărtaşi a fost împărţit între aceştia, proprietară exclusivă asupra bunului în litigiu devenind numita V.M.
Deşi contestatorii invocă un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că aceştia nu fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, din actele depuse rezultând că dreptul de proprietate aparţine numitei V.M., căreia i s-a şi restituit în natură imobilul în litigiu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii T.N. şi G.I. arătând că instanţa a făcut o greşită apreciere a probelor dosarului când a reţinut că notificarea lor are drept obiect suprafaţa de 584,70 mp teren situat în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1, ce a fost atribuită în exclusivitate numitei V.M. prin sentinţa civilă nr. 22282 din 20 decembrie 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
În realitate, atât V.M., cât şi reclamanţii au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 1.719,61 mp teren situat tot în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1, care a fost preluată la stat prin expropriere şi care este diferită de suprafaţa de 584,70 mp teren rămasă neexpropriată şi atribuită numitei V.M. prin hotărâre judecătorească de ieşire din indiviziune pronunţată în 1999.
De asemenea, instanţa a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 10/2001, căci în temeiul art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, atât lor cât şi numitei V.M., li se cuveneau drepturi la măsuri reparatorii, în cote de ½, pentru suprafaţa de 1.719,61 mp teren, ei beneficiind şi de restul cotelor de 1/7 ale celorlalţi comoştenitori care nu au formulat notificări.
Prin decizia nr. 891 din 26 noiembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 42910/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul, ca nefondat, instanţa însuşindu-şi motivarea din sentinţă.
Prin decizia nr. 1893 din 19 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 42910/3/2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanţilor declarat împotriva acestei decizii, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Instanţa de recurs a reţinut că, pentru o legală soluţionare a cauzei, în apel trebuia să se analizeze pe fond criticile reclamanţilor şi să se stabilească, pe baza probelor administrate, dacă într-adevăr terenul pentru care s-au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, este dat de diferenţa dintre cei 2.303,80 mp reţinuţi în prima hotărâre de partaj şi cei 584,70 mp, atribuiţi prin a doua hotărâre, dacă această diferenţă a fost preluată de stat abuziv în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 şi dacă da, când anume.
Numai în raport de aceste elemente hotărâtoare se poate stabili dacă imobilul în litigiu intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 10/2001 şi, după caz, în patrimoniul cui se găsea la momentul preluării, pentru a se putea şti dacă cei doi reclamanţi beneficiază sau nu de dispoziţiile de favoare cuprinse în art. 4 al legii, aşa cum susţin.
Dacă se vor confirma susţinerile reclamanţilor, faptul că a formulat notificare şi V.M. şi că, fără a dispune conexarea, pârâtul Primarul municipiului Bucureşti i-a soluţionat-o cu prioritate şi favorabil, nu poate constitui un argument valabil pentru respingerea notificării reclamanţilor.
Prin decizia nr. 191/A din 28 aprilie 2014 pronunţată în rejudecare Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamanţilor G.I. şi T.N. împotriva sentinţei nr. 1266 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, a admis în parte acţiunea şi a anulat dispoziţia atacată, obligându-l pe pârâtul Municipiul Bucureşti să emită o dispoziţie nouă cu propunere de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 405,17 mp situat în Bucureşti, sector 1, str. C.D.G. nr. 80.
Instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţia nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 s-a restituit în natură numitei V.M. teren în suprafaţă de 511,84 mp în str. S.R. nr. 55, sector 1, secţiune din imobilul situat în str. D.G. nr. 80, sector 1, teren ce a fost vândut către Consiliul Local sector 1 în baza contractului de vânzare–cumpărare autentificat din 28 decembrie 2011 la B.N.P. B.A.M.G.
De asemenea, prin dispoziţia nr. 6750 din 14 noiembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-au acordat numitei V.M. măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 753,16 mp situat în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1, dispoziţie ce a fost revocată prin dispoziţia nr. 10501 din 19 mai 2008 emisă de aceeaşi autoritate şi prin care s-a mai dispus restituirea în natură în favoarea cesionarei F.R.L. (conform contractului de cesiune autentificat din 08 februarie 2008 încheiat de B.N.P.A. C.S.N.A.) terenul în suprafaţă de 346,33 mp, situat în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1. Şi acest teren de 346,33 mp a fost înstrăinat către Consiliul Local sector 1 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 decembrie 2011 la B.N.P. B.A.M.G., în prezent având adresă poştală în Bucureşti, sector 1, str. S.R. nr. 55 A.
Cât priveşte întinderea suprafeţei de teren din str. C.D.G. nr. 80, s-a reţinut că, potrivit declaraţiei întocmită de defunctul P.N. la 13 februarie 1958, acesta deţinea 1800 mp; totodată, prin sentinţa nr. 85 din 10 iunie 1974 pronunţată în Dosarul nr. 3585/1973 s-a reţinut, pe baza unor expertize şi pe baza acordului părţilor, că terenul de la aceeaşi adresă ar avea suprafaţa de 2.303,80 mp. În anul 1999, după ce se expropriase suprafaţa de 1.265 mp, s-a constatat că părţile mai deţineau în str. D.G. nr. 80, sector 1 numai 584,70 mp care a fost atribuită numitei V.M. Însumând cele două suprafeţe de 1265 şi 584,70 mp, rezultă că în str. C.D.G. nr. 80, sector 1 a existat circa 1800 mp (din calcul circa 1848,70 mp), suprafaţa semnificativ identică cu cea arătată în declaraţia de impunere.
S-a concluzionat astfel că terenul, atribuit numitei V.M. prin sentinţa nr. 2228 din 20 decembrie 1999 pronunţată în Dosarul nr. 14802/1992, reprezintă o parte din terenul deţinut de P.Ş.N. în raza comunei Băneasa, str. C.D.G. nr. 80, sector 1, restul de teren de 1265 mp fiind expropriat în anul 1975.
Din totalul de 1800 mp (din calcul circa 1849,70), numita V.M. a beneficiat direct sau prin cesionar de următoarele terenuri: 584,70 mp prin sentinţa nr. 22282/1999, 511,84 mp prin dispoziţia nr. 6749 din 14 noiembrie 2000 şi 346,33 mp prin cesionara F.R.L. – în total 1442,87 mp. În consecinţă, din suprafaţa iniţială de teren din calcul de circa 1848 mp, au mai rămas de restituit circa 405 mp.
S-a mai arătat că terenul din str. C.D.G. nr. 80, sector 1 este diferit de terenul de 15.000 mp situat în şoseaua N. nr. 58 – 60, sector 1, pentru care s-a emis dispoziţia nr. 10512 din 19 mai 2008 numai pe numele reclamanţilor şi că ceilalţi moştenitori (în afară de V.M.) ori urmaşii acestora, nominalizaţi în sentinţa nr. 85 din 10 iunie 1974 şi sentinţa nr. 22282 din 20 decembrie 1999, nu au depus notificări pe Legea nr. 10/2001, astfel că de drepturile acestora beneficiază V.M. şi reclamanţii T.N. şi G.I.
Reclamanţii, deşi au luat cunoştinţă de dispoziţiile emise pe numele numitei V.M., nu le-au contestat, motiv pentru care nu mai pot beneficia decât pentru restul de teren nerestituit sau pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii.
Cum diferenţa de teren de circa 405 mp, pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii, este (potrivit rapoartelor de expertiză) ocupată de Şcoala generală nr. XX, pentru care s-a şi expropriat terenul, devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că, neputându-se asigura restituirea în natură, reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general.
Prin decizia nr. 3001 din 4 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi, dar a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Referitor la recursul reclamanţilor - al cărui singurul motiv a fost acela că numitei V.M. nu ar fi trebuit să i se acorde o suprafaţa atât de mare de teren, în raport de cota de 1/7 a autorului său, ci de cel mul ½, ca urmare a formulării notificărilor numai de către ei reclamanţi şi de către aceasta – s-a arătat că pune în discuţie legalitatea emiterii dispoziţiilor nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 şi nr. 10501 din 19 mai 2008, prin care a fost soluţionată notificarea formulată de către V.M. în temeiul Legii nr. 10/2001, care nu face obiectul prezentului dosar.
Referitor la recursul pârâtului s-a arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nerespectând dispoziţiile deciziei de casare.
Astfel, prin decizia de casare nr. 1893 din 19 martie 2010 s-a constatat că prin apel s-a susţinut că terenul din prezentul litigiu este distinct de cel care a făcut obiectul procedurii urmate în temeiul Legii nr. 18/1991, însă instanţa de apel nu a răspuns în nici un fel acestor critici.
Instanţa de apel a stabilit că terenul în suprafaţă de 1265 mp a fost expropriat în 1975 şi că reclamanţii ar fi trebuit să obţină, potrivit Legii nr. 10/2001, cota ½ din acest teren care nu a fost inclus în masa partajabilă în 1999, fără să explice cum a ajuns la această concluzie prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind terenul din str. D.G. nr. 80, sector 1, arătând că sunt moştenitorii defuncţilor P.Ş.N. şi P.P., raportat la moştenirea cărora s-a dispus ieşirea din indiviziune potrivit sentinţei civile nr. 85 din 10 iunie 1974, prin care s-a constatat că reclamanţii au împreună o cotă succesorală de 1/7.
Alin. (3) al art. 4 nu este aplicabil întrucât succesiunea defuncţilor P.Ş.N. şi P.P. a fost acceptată şi dezbătută conform sentinţei din 1974.
Atâta timp cât terenul care face obiectul notificării în cauză a fost expropriat în 1975, persoane îndreptăţite sunt reclamanţii, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu autorii lor, care au decedat înainte de exproprierea terenului.
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Reclamanţii se situează în categoria persoanelor îndreptăţite, iar nu a moştenitorilor persoanei îndreptăţite, astfel că nu pot susţine întemeiat că li se aplică art. 4 alin. (4) atâta timp cât nu au susţinut nici un moment că ar fi formulat notificarea şi în calitate de succesori ai celorlalţi moştenitori ai autorilor comuni decedaţi anterior exproprierii.
În rejudecare, curtea de apel a dispus efectuarea unei noi expertize topometrice pentru elucidarea situaţiei de fapt în raport de îndrumările date de instanţa supremă prin cele două decizii de casare.
Prin decizia nr. 298/A din 5 iunie 2015 pronunţată în rejudecare Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat sentinţa, a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 6751 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru cota de 1/7 din suprafaţa de 1719 mp (cota indiviză de 245,5 mp) situat în municipiul Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul G.S. în chenar, în favoarea reclamanţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă, a fost admisă acţiunea de partaj formulată de reclamantul V.D. împotriva pârâţilor V.N., V.C., S.M., G.A., I.F., T.N. şi G.I., în sensul că s-a constatat deschisă succesiunea defuncţilor P.Ş.N. şi P.P., calitatea de moştenitori ai reclamantului şi pârâţilor, în cote de 1/7 (pârâţilor T.N. şi G.I. revenindu-le împreună cota de 1/7 după mama lor predecedată, fiică a defuncţilor) şi compunerea masei succesorale ca fiind de 2303,80 mp teren situat în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1 şi din alte terenuri ce nu interesează prezenta cauză. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ieşirea din indiviziune prin vânzarea la licitare publică după obţinerea autorizaţiei legale a terenului susmenţionat.
Prin sentinţa nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.N. şi G.I. în contradictoriu cu pârâţii I.R., V.E., R.A.M., I.V., L.I., A.C., V.M., R.T.C., I.A., I.F., S.N., V.E., S.F., I.A., P.C., I.C., I.G., D.E. şi A.M. în sensul că:
- a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat ridicată de către pârâţi cu privire la capetele de cerere privind deschiderea succesiunii după defuncţii P.Ş.N. şi P.P., stabilirea masei succesorale şi a calităţii de succesori şi a cotelor acestora, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa civilă nr. 85/1974 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă;
- a constatat că dispoziţia privind ieşirea din indiviziune prin vânzare la licitaţie a pierdut autoritatea de lucru judecat;
- a constatat că unica moştenitoare a lui V.D. decedat la 28 octombrie 1007 este V.M., soţia supravieţuitoare, căreia îi revine cota de 1/7 stabilită prin sentinţa civilă nr. 85/1974 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă;
- a atribuit imobilul constând din suprafaţa de 584,70 mp teren şi construcţie de 83,19 mp situat în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1 către pârâta V.M.
Or, prin sentinţa nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, intrată astfel în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că din masa succesorală rămasă după defuncţii P.Ş.N. şi P.P. face parte suprafaţa de 2303,80 mp teren situat în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1, că autorului numitei V.M., respectiv V.D., între timp decedat, i se cuvine cota de 1/7, iar reclamanţilor T.N. şi G.I., împreună, cota de 1/7 din acest teren, desigur alături de alţi moştenitori.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G.S. rezultă că prin Decretul nr. 88/1975, aplicat prin decizia nr. 637/1975, a fost trecută în fapt în proprietatea statului o parte din suprafaţa de 2303,80 mp teren, respectiv suprafaţa de 1719 mp teren în scopul de a se construi o şcoală, restul terenului de 584,70 mp rămânând în proprietate particulară.
Acest din urmă teren, respectiv suprafaţa de 584,70 mp din str. C.D.G. nr. 80, sector 1, care nu a făcut obiectul exproprierii, a fost atribuit numitei V.M. prin sentinţa nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă.
Terenul din str. D.G. nr. 80, sector 1 nu a făcut obiectul titlului de proprietate din 20 noiembrie 1995 şi nici a proceselor verbale de punere în posesie a Primăriei Otopeni emise în baza Legii nr. 18/1991 deoarece aceste imobile se află în extravilanul localităţii şi sunt diferite de cele aflate în intravilan şi care fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, aceleiaşi V.M. i s-au acordat măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 511,84 mp, iar cesionarei de drepturi litigioase F.R.L., tot în contul numitei V.M., prin dispoziţia nr. 10501 din 19 mai 2008 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, i s-au acordat măsuri reparatorii, pentru o altă suprafaţă de teren de 346,33 mp, ambele făcând parte din suprafaţa de 1719 mp din perimetrul din Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1, ce a făcut obiectul exproprierii.
Astfel fiind, a rămas neatribuită suprafaţa de 860,93 mp teren situată în curtea Şcolii nr. XX, sector 1 din str. S.R. nr. 55 A, aflată în proprietatea Municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local al Primăriei sectorului 1 Bucureşti.
Instanţa de apel a constatat că, în realitate, şi suprafeţele de 346,33 mp teren şi 511,84 mp teren, ce au făcut obiectul dispoziţiilor sus menţionate emise în baza Legii nr. 10/2001, sunt aferente tot Şcolii nr. XX, sector 1 Bucureşti şi au rămas în proprietatea Municipiului Bucureşti.
Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul, astfel că reclamanţii, care au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din suprafaţa de 1719 mp teren cuprinsă în perimetru identificat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză, nu pot obţine restituirea terenului în natură, ci doar măsuri reparatorii în echivalent sub formă de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013.
Reamintind statuările obligatorii ale instanţei de casare din cuprinsul deciziei nr. 3001 din 4 noiembrie 2014, care a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanţii - care erau proprietarii cotei de 1/7 din imobilul situat în Bucureşti, str. D.G. nr. 80, sector 1 la data exproprierii acestuia - sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în calitate de persoane fizice, în baza art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu în temeiul art. 4 alin. (3) şi 4 din aceeaşi lege, s-a arătat că aceştia nu pot beneficia de cotele celorlalţi comoştenitori, astfel cum au fost ele stabilite prin sentinţa nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ei fiind proprietarii imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia prin expropriere, astfel încât le sunt incidente art. 3 alin. (1) lit. a) conform cu care sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, arătând că deşi prin cele două hotărâri de casare s-a dispus suplimentarea probatoriului în sensul stabilirii cu certitudine a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii preluării abuzive şi a deţinătorului acestor imobile la momentul preluării, în apel nu s-au administrat astfel de probe.
În apel trebuia stabilită aplicabilitatea art. 3 sau 4 din Legea nr. 10/2001, stabilirea cuprinsului şi titularilor tuturor notificărilor formulate pentru acest imobil, lucru care, de asemenea, nu s-a realizat.
Se stabileşte faptul că reclamanţii deţin o cotă de 1/7 din suprafaţa de 1719 mp (cota indiviză de 245,5 mp), deşi se reţine faptul că suprafaţa de 584,70 mp din str. C.D.G. nr. 80, sector 1, nu a făcut obiectul exproprierii.
De asemenea, nu s-a făcut dovada situaţiei juridice, urmare a noii configuraţii a terenului de la momentul actual.
La data de 06 noiembrie 2015, intimaţii-reclamanţi au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, motiv pentru care îl va respinge în consecinţă.
Deşi recurentul critică o pretinsă nerespectare de către instanţa de apel a deciziilor de casare intermediare anterioare, dovedeşte el însuşi o necunoaştere sau o neînţelegere exactă a dezlegărilor acestora.
Aceasta întrucât, invocând o nedeterminare cu certitudine a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin stabilirea preluării abuzive şi a deţinătorului imobilului la momentul preluării abuzive, ca şi o nedeterminare a aplicabilităţii în cauză fie a dispoziţiilor art. 3, fie a celor ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, recurentul ignoră nu doar judecată înfăptuită prin decizia de apel atacată, dar şi pe aceea obligatorie şi intrară în puterea lucrului judecat a deciziei de casare nr. 3001 din 4 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Bunăoară, prin decizia de recurs amintită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod obligatoriu şi cu putere de lucru judecat în privinţa judecăţilor ulterioare, pornindu-se de la anexa nr. 6 a Decretului de expropriere nr. 88/1975 (ce menţiona ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, situat în str. D.G. nr. 80, pe toţi succesorii defuncţilor P.Ş.N. şi P.P. regăsiţi în sentinţa civilă nr. 85/1974 a Tribunalului Bucureşti) că art. 4 alin. (3) nu este incident cauzei atâta timp cât terenul care face obiectul notificării a fost expropriat în 1975, reclamanţii fiind persoane îndreptăţite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu autorii lor, care au decedat înainte de exproprierea terenului.
Tocmai întrucât reclamanţii se situează în categoria persoanelor îndreptăţite, iar nu a moştenitorilor persoanei îndreptăţite, s-a reţinut şi că, în cazul lor, nu pot fi incidente nici dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”.
În raport de aceste dezlegări irevocabile şi obligatorii în puterea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de judecare nu mai avea nici sarcina determinării „cu certitudine a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii preluării abuzive şi a deţinătorului acestor imobile la momentul preluării” sau pe aceea a stabilirii aplicabilităţii art. 3 ori a art. 4 din Legea nr. 10/2001, dar nici pe aceea a administrării unor probe suplimentare pe aceste aspecte, cum fără temei susţine recurentul, fiind suficient ca, în judecata sa, instanţa de apel să se raporteze la aceste dezlegări ca elemente ale litigiului câştigate cauzei (ceea ce, de altfel, aceasta a şi făcut).
Contrar susţinerilor recurentului, care a invocat faptul că în apel nu s-ar fi stabilit cuprinsul şi titularii notificărilor formulate pentru imobilul din str. D.G. nr. 80, se constată că decizia recurată evocă şi acest element al cauzei, clarificat, de altfel, încă din a doua rejudecare a litigiului în apel, în sensul că pentru acelaşi imobil, în afara reclamanţilor, a mai formulat notificări şi numita V.M. care a beneficiat de restituirea în natură a unor secţiuni din teren, în mod direct, în baza dispoziţiei nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti (pentru suprafaţa de 511,84 mp teren), şi prin cesionara F.R.L., în baza dispoziţiei nr. 10501 din 19 mai 22008 (pentru suprafaţa de 346,33 mp).
Nu decizia de apel atacată a stabilit că reclamanţilor le revine o cotă de 1/7 din imobilul notificat, ci acest element a fost reţinut pornindu-se de la dezlegările intrate în puterea lucrului judecat ale sentinţei civile nr. 85/1974 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă, şi cele ale sentinţei civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 1, definitivă şi irevocabilă, potrivit cărora reclamanţii au cules moştenirea defuncţilor P.Ş.N. şi P.P. în limita cotei de 1/7, în calitate de descendenţi ai numitei T.I. (E.), fiica predecedată a celor doi defuncţi.
Această statuare, unită cu dezlegarea obligatorie a deciziei de recurs nr. 3001 din 4 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că reclamanţii acţionează în calitate de persoane îndreptăţite, iar nu de moştenitori ai persoanei îndreptăţite [ei neputând beneficia, în virtutea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor ce nu au formulat notificare], a condus instanţa de apel la concluzia corectă în sensul că acestora li se cuvine o cotă de 1/7 din imobilul preluat de stat prin expropriere (ei figurând, alături de ceilalţi moştenitori ai celor doi defuncţi, în calitate de titulari ai dreptului în anexa 6 a Decretului de expropriere nr. 88/1975), din care s-a scăzut suprafaţa de 584,70 mp atribuită numitei V.M. în proprietate exclusivă, prin ieşirea din indiviziune dispusă în baza sentinţei civile nr. 22282/1999 a Judecătoriei sector 1, definitivă şi irevocabilă (dovedindu-se prin aceasta că din totalul de 2.303,80 mp cât a figurat la adresa din str. D.G. nr. 80, potrivit sentinţei civile nr. 85/1974 a Tribunalului Bucureşti, doar suprafaţa de 584,70 mp nu a făcut obiectul exproprierii).
În sfârşit, nedovedirea situaţiei juridice, urmare a noii configuraţii a terenului la momentul actual – critică ce vizează elemente de netemeinicie a hotărârii atacate şi care excede controlului în legalitate al judecăţii de recurs – este nu doar impropriu invocată pe această cale, dar şi nejustificată, de vreme ce tocmai configuraţia actuală a terenului şi situaţia sa juridică au fost cele care au stat la baza aprecierii instanţei de apel asupra imposibilităţii asigurării unei restituirii în natură a terenului solicitat de reclamanţi şi a acordării în favoarea acestora a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 (terenul nerestituit, în suprafaţă de 860,93 mp fiind ocupat de şcoală, curtea şcolii, alei de acces, etc.).
În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că este nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 298 A din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2491/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2482/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
