ICCJ. Decizia nr. 2467/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2467/2015
Dosar nr. 25914/3/2012
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2015
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 20 septembrie 2011, sub nr. 24400/4/2011, astfel cum a fost precizată la data de 05 martie 2012, reclamanta V.L. a chemat în judecată pârâţii Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., SC A.M.C. SRL, Spitalul Clinic N.M., B.M.N., L.R., S.D., P.B., I.P., M.M. şi A.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii la plata următoarelor sume: Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O. - 50.000 euro, SC A.M.C. SRL - 30.000 euro, Spitalul Clinic N.M. - 30.000 euro, B.M.N. - 10.000 euro, L.R. - 25.000 euro, S.D. - 20.000 euro, P.B. - 30.000 euro, I.P. - 30.000 euro, M.M. - 30.000 euro şi A.E. - 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri (daune morale).
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nu au fost respectate de către angajaţii Spitalului O., prevederile art. 54, 51, 52, 49, 56, 57, 37, 59, 44, 60 din Legea nr. 487/2002; nu au fost respectate de către angajaţii SC A. dispoziţiile art. 47, 40 din Legea nr. 487/2002; nu au fost respectate de către managerul Spitalului N.M. prevederile art. 47, 40 şi art. 60 din Legea nr. 487/2002 - Legea sănătăţii mintale.
Reclamanta a mai arătat că în data de 23 iulie 2009, a fost chemată la un examen psihiatrie la Spitalul N.M. de către doamna doctor psihiatru S., care în urma unei unice discuţii, a emis diagnosticul de tulburare de personalitate de tip paranoid, menţionat în scrisoarea medicală pe care a primit-o după o săptămână, respectiv la data de 30 iulie 2009 de la psihologul B.N. Deşi reclamanta a solicitat o întrevedere cu doctorul S. pentru a explica pe ce baza a pus acest diagnostic, acest lucru nu i s-a permis.
S-a mai învederat că la data de 30 iulie 2009, a fost întocmit procesul-verbal şi un bilet pentru a se prezenta urgent la Spitalul O., bilet de trimitere semnat de medicul de medicina muncii dr. L.R. La data de 30 iulie 2009, reclamanta s-a prezentat la Spitalul O. pentru a discuta cu medicul de la camera de gardă, iar acesta i-a spus că poate să se interneze la cerere, pentru a combate cele scrise de dr. S., sau prin consult la cabinetul ambulator de psihiatrie.
Reclamanta a precizat că în primele două săptămâni ale lunii august 2009, a avut concediu de odihnă, iar la data de 25 august 2009, în jurul orei 13,30, în timp ce lucra în mod obişnuit, a intrat în laborator managerul Spitalul N.M. – S.F. împreună cu cei menţionaţi în procesul-verbal, nu a mai fost lăsată să lucreze şi a fost scoasă afară din laborator, în procesul-verbal menţionându-se că este în concediu fără plată şi este obligată să se prezinte la Spitalul O., în caz contrar urmând a fi chemată în faţa comisiei de disciplină.
Reclamanta a relatat circumstanţele în care a avut loc internarea forţată a acesteia, precizând că nu i s-a permis să plece acasă.
A mai arătat reclamanta că nu au fost respectate prevederile art. 52 alin. (1), având în vedere că s-a format o comisie în data de 01 septembrie 2009 (internarea nevoluntară fiind în 26 august 2009) formată din dr. P.B., dr. M.M. şi încă 3 medici, iar reclamanta nu a fost informată asupra deciziei luate, potrivit art. 52 alin. (3). De asemenea, a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 49, reclamanta nefiind informată că va suporta un tratament, acesta fiindu-i administrat, cu toate că a refuzat.
Reclamanta a mai învederat că nu s-au respectat dispoziţiile art. 51, art, 56, art. 57, art. 59 alin. 1 şi 2 şi art. 40 din Legea nr. 487/2002.
Legat de biletul de ieşire din spital, s-a arătat că se menţionează faptul că internarea reclamantei se face la solicitarea serviciului de medicina muncii - Spitalul M. [art. 47 alin. (1)]. Reclamanta a menţionat că dr. S. - medic psihiatru - nu era medicul de îngrijire, iar medicul de medicina muncii (dr. L.R.) a semnat documente medicale fără să o vadă, prima întrevedere cu acesta având loc în luna decembrie 2009.
A mai precizat reclamanta că în anul 2008, dr. B. - medic de medicina muncii la Spitalul M. – i-a dat o trimitere către cabinetul de psihiatrie al d-nei dr. T.A. a cărei adeverinţă cu menţiunea normal psihic a depus-o la Spitalul M., iar de la SC E. SRL (unde lucra part-time), medicul de medicina muncii i-a dat fişa de aptitudini cu menţiunea apt.
Reclamanta a învederat faptul că datorită situaţiei create, nu a putut să se angajeze la Spitalul Urziceni.
La data de 20 ianuarie 2012, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a menţionat că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţii faţă de suferinţa provocată de internarea nevoluntară în Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O.
La data de 23 ianuarie 2012, pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
La data de 25 ianuarie 2012, reclamanta a indicat temeiul de drept al acţiunii având ca obiect răspunderea pentru fapta proprie ca fiind reprezentat de prevederile art. 998-999 C. civ., precum şi de dispoziţiile art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ.
La data de 05 martie 2012, reclamanta a indicat cuantumul despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale de la fiecare pârât, astfel: Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O. - 50.000 euro, SC A.M.C. SRL - 30.000 euro, Spitalul Clinic N.M. - 30.000 euro, B.M.N. - 10.000 euro, L.R. - 25.000 euro, S.D. - 20.000 euro, P.B. - 30.000 euro, I.P. - 30.000 euro, M.M. - 30.000 euro şi A.E. - 10.000 euro.
La aceeaşi dată, reclamanta a depus la dosar completare şi modificare la cererea de chemare în judecată, prin care a arătat că a formulat acţiunea pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice şi intereselor civile ocrotite de lege.
La data de 24 mai 2012, pârâţii P.B., M.M. şi A.E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii, astfel cum a fost completată şi modificată.
În apărare, pârâţii au arătat că reclamanta a fost internată la data de 26 august 2009 la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., în baza scrisorii medicale emise de dr. L.R. (după consultul şi examinarea psihologică efectuate de psihologul N.B.), scrisoarea medicală eliberată la data de 23 iulie 2009 de dr. S.D. - medic specialist psihiatrie şi fişa de aptitudine cu avizul "inapt temporar" eliberată de dr. L.R.
S-a arătat că pârâtul dr. P.B. a constatat faptul că internarea din data de 26 august 2009 a fost de tip nevoluntar, cu criteriul de internare "urgenţă", ceea ce a determinat întocmirea, la aceeaşi dată, a notificărilor către Directorul Medical şi către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, conform Legii nr. 487/2002.
Au mai învederat pârâţii că după discuţia purtată în ziua respectivă de doctorul P.B. cu reclamanta, s-a constatat că la acel moment, nu mai erau întrunite criteriile de internare nevoluntară, motiv pentru care acesta a propus comisiei medicale de revizuire a procedurii nevoluntare, întrunite în aceeaşi zi, 27 august 2009, scoaterea pacientei din internarea de tip nevoluntar, propunere acceptată de membrii comisiei, formată din 2 medici psihiatri şi un psiholog, după ce în prealabil, pacienta a fost examinată şi evaluată de aceştia.
În această situaţie, conform dispoziţiilor legale, doctorul P.B. a adus la cunoştinţa reclamantei faptul că internarea nevoluntară se transformă în internare voluntară, dacă semnează formularele intitulate „consimţământ informat" asupra investigaţiilor şi procedurilor terapeutice, precum şi „nota de informare", formulare pe care reclamanta le-a completat şi semnat fără obiecţii, după ce le-a citit şi a comunicat medicului faptul că a înţeles despre ce este vorba.
După interviul psihiatric din data de 27 august 2009, doctorul P.B. a stabilit schema terapeutică a pacientei V.L. şi a solicitat, conform legii, o evaluare psihologică, programarea fiind făcută pentru data de 31 august 2009 de către psihologul A.E.
Au mai menţionat pârâţii că pe tot parcursul zilei de 27 august 2009, reclamanta a avut un comportament nonviolent şi cooperant, nefiind reţinută cu forţa în spital. Evaluarea stării psihice din data de 28 august 2009 a evidenţiat că tabloul clinic al pacientei V.L. era dominat de ideaţie delirantă de persecuţie, prejudiciu şi referinţă, în concordanţă cu cele constatate până la acel moment.
La data de 31 august 2009 a avut loc evaluarea psihologică de către psihologul A.E., iar ancheta socială a fost efectuată în perioada 31 august 2009-03 septembrie 2009.
Pârâţii au arătat că în data de 01 septembrie 2009, după ce reclamanta a fost examinată de comisia profesională, aceasta a solicitat foaia de observaţie şi a solicitat să fie externată pe proprie răspundere, fiind externată în stare staţionară în data de 01 septembrie 2009.
S-a mai precizat că medicul curant P.B. nu avea atribuţia de a elibera reclamantei un certificat medical psihiatric tip A5, iar pe toată perioada spitalizării reclamantei, acesta şi-a îndeplinit atiibuţiile potrivit fişei postului şi deontologiei profesionale, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 487/2002.
În ceea ce o priveşte pe pârâta psiholog clinician principal A.E., s-a învederat că aceasta îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei a IV-a Clinic Psihiatrie, efectuând examinarea psihologică a pacienţilor internaţi şi contribuind în colaborare cu medicul curant, la stabilirea diagnosticului acestora. În acest sens, reclamanta a fost examinată în data de 31 august 2009 de către psihologul secţiei, la cererea medicului curant.
Cu privire la pârâta dr. M.M., s-a arătat că aceasta este şeful secţiei IV Clinic Psihiatrie, iar în perioada în care reclamanta V.L. a fost internată, a aprobat solicitarea din data de 01 septembrie 2009 a medicului curant P.B., pentru efectuarea CT cerebral, constituirea comisiei profesionale pentru precizarea diagnosticului, iar la externarea pacientei V.L., a parafat, în calitate de şef de secţie, biletul de ieşire din spital, conform atribuţiilor de serviciu şi fişei postului, neputând stabili diagnosticul pacienţilor repartizaţi medicilor din cadrul secţiei.
Pârâta SC A.M.C. SRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că, pe de o parte, persoanele individualizate de reclamantă ca reprezentanţi ai societăţii pârâte, respectiv dr. L.R., dr. S.D. şi dr. B.N., nu au şi nici nu au avut atribuţii de reprezentare, nici legală şi nici convenţională, în raport cu pârâta, iar pe de altă parte, nu se înţelege natura cererii introductive pentru identificarea unei eventuale atrageri a răspunderii comitentului pentru faptele prepusului, raportat la existenţa unei acţiuni delictuale.
Având în vedere faptul că reclamanta a formulat numeroase acţiuni netemeinice în instanţă, privind atragerea răspunderii materiale a societăţii pârâte, s-a solicitat a se constata introducerea acestei acţiuni cu nerespectarea dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. şi să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1081 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4505 din 29 mai 2012, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât valoarea obiectului acţiunii formulate de reclamantă depăşeşte limita de 500.000 RON, fiind de 265.000 euro.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 25914/3/2012, la data de 04 iulie 2012.
La data de 06 iunie 2013, reclamanta a depus la dosar precizări, detaliind aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, reclamanta a arătat că pârâta B.N. - psiholog practicant - răspunde de faptul că a emis o examinare psihologică şi a evaluat sănătatea mintală a reclamantei, fără a discuta cu aceasta, contrar dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 487/2002; pârâtul L.R. - medic medicina muncii - răspunde pentru că nu a realizat o examinare medicală conform specialităţii sale; a eliberat o scrisoare medicală în data de 25 mai 2009, când reclamanta era în concediu de odihnă; a eliberat fişa de medicina muncii din 24 august 2009 fără a efectua examen de medicina muncii; a eliberat un bilet de trimitere pentru internare Ia Spitalul de Psihiatrie O. fără a avea acest drept, conform art. 47 din Legea nr. 487/2002; chiar dacă nu a menţionat internare nevoluntară, a favorizat acest lucru; pârâta S.D. - medic psihiatru - răspunde de punerea unui diagnostic psihiatric fără legătură cu realitatea; nu a realizat evaluarea în instituţii de sănătate mintală - art. 10 alin. (2) Legea nr. 487/2002, nu a respectat art. 14 alin. (1), art. 15 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 487/2002; pârâta SC A.M.C. SRL răspunde pentru prepuşii săi, fiind implicată prin procesele-verbale din 30 iulie 2009 şi din 25 august 2009, care au favorizat internarea nevoluntară; pârâtul Spitalul Clinic N.M. răspunde delictual prin procesele-verbale din 30 iulie 2003 şi din 25 august 2008 şi adresa din 02 martie 2003, favorizând internarea nevoluntară; pârâtul l.P. - medic psihiatru - răspunde pentru faptul de a efectua o internare nevoluntară fără motiv, contrar art. 51 din Legea nr. 487/2002, încălcând totodată prevederile art. 45, art. 38, art. 59 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 487/2002 şi dispoziţiile din Normele de aplicare a Legii nr. 487/2002; pârâtul P.B. - medic psihiatru - răspunde pentru menţinerea internării nevoluntare fără motiv - art. 56 din Legea nr. 487/2002, pentru constrângere morală de a fi pusă să semneze o hârtie de consimţământ informat, prin ameninţare cu pericolul de a fi dusă înapoi în aceeaşi încăpere; reclamanta nu a fost lăsată să comunice cu vreo autoritate, nu a fost informată, nu a putut folosi telefonul mobil, nu a fost informată despre regulamentul de funcţionare a unităţii spitaliceşti - art. 53 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 487/2002; nu i s-a cerut consimţământul - art. 60 din Legea nr. 487/2002 şi art. 29 şi 30 din Legea nr. 487/2002; pârâta A.E. - psiholog - răspunde pentru menţiunile contrare realităţii pe care le-a scris; pârâta M.M. - medic psihiatru - răspunde prin participarea în comisia din 01 martie 2009 şi semnarea diagnosticului pe biletul de ieşire din spital; pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie prof. dr. A.O. răspunde pentru comitenţii săi, reclamanta nefiind informată despre personalul de îngrijire - art. 19, art. 25 alin. (1), (2) şi (3), art. 33 alin. (3) lit. c), art. 34 alin. (2) şi (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 487/2002; art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 487/2002 - i s-au administrat medicamente fără nici o justificare producându-i suferinţă fizică şi psihică; nu s-a respectat art. 28 Legea nr. 487/2002 - i s-au administrat medicamente pentru a-i face rău; nu s-a respectat art. 38 din Legea nr. 487/2002, reclamanta nefiind informată conform prevederilor legii; nu s-au respectat prevederile art. 40, art. 52 alin. (1), (2), (3) şi art. 60 din Legea nr. 487/2002.
La data de 09 septembrie 2013, pârâtul I.P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi a cererilor completatoare şi modificatoare formulate de reclamanta ca neîntemeiate.
Prin încheierea de la termenul din 13 mai 2013, Tribunalul a încuviinţat pentru reclamantă şi pentru pârâţii P.B., M.M. şi A.E., proba cu înscrisuri, iar prin încheierea de la termenul din 07 octombrie 2013, Tribunalul a respins ca nefiind utile cauzei, probele cu înregistrări video, interogatoriul pârâtului P.B. şi expertiza medico-legală psihiatrică a reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 1814 din 14 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea, astfel cum a fost completată şi modificată.
Analizând materialul probator administrat, Tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea, pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral şi material produs acesteia prin internarea nevoluntară, ca urmare a faptelor ilicite ale pârâţilor, constând în încălcarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 487/2002.
Tribunalul a reţinut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform prevederilor art. 998 şi 999 C. civ., este necesară întrunirea cumulativă a 4 condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu cert şi determinabil, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului.
În raport de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., tribunalul a apreciat că în cauza de faţă nu poate fi reţinută condiţia existenţei unei fapte ilicite a pârâţilor.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că în perioada 26 august 2009-01 septembrie 2009, reclamanta V.L. - medic primar medicină de laborator în cadrul Spitalului Clinic N.M. - a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., ca urmare a recomandărilor medicale eliberate de medicul de medicina muncii dr. L.R., în baza consultului şi examinării psihologice efectuate de psihologul H.B. şi conform scrisorii medicale eliberate la data de 23 iulie 2009 de dr. S.D. - medic specialist psihiatrie.
În data de 26 august 2009, reclamanta V.L. s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O. - secţia IV Clinic Psihiatrie, la trimiterea Spitalului Clinic N.M., pentru evaluare psihiatrică şi expertizare a capacităţii de muncă. Conform consultului şi examinării psihologice efectuate la data de 14 aprilie 2009 de psihologul N.B., reclamanta prezenta "tulburare de personalitate paranoidă, stări de nevroză cu elemente de schizofrenie paranoidă". La data de 25 mai 2009, dr. L.R. - medic specialist medicina muncii - a emis scrisoarea medicală adresată Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., solicitând examinarea de specialitate a reclamantei şi eliberarea unui bilet de internare pentru serviciul psihiatrie.
La data de 23 iulie 2009, dr. S.D. - medic specialist psihiatrie - a eliberat scrisoarea medicală în care se menţionează diagnosticul "tulburare de personalitate de tip paranoid", cu recomandarea de "internare şi reevaluare într-un spital de psihiatrie". Din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 30 iulie 2009, rezultă că în urma examinărilor medicale din cadrul medicinei muncii de la Laboratorul Spitalului Clinic N.M., s-a constatat din scrisoarea medicală eliberată de doamna doctor specialist în psihiatrie S.D. că doamnei doctor V.L. - angajat al Spitalului N.M. în cadrul Laboratorului Analize - îi este necesară conform biletului de trimitere de la medicul de medicina muncii, o internare la Spitalul O.
De asemenea, la data de 24 august 2009, pârâtul L.R. - medic specialist de medicina muncii la SC A.M.C. SRL - a emis fişa de aptitudine cu privire la reclamanta V.L., cu avizul medical "inapt temporar" şi recomandarea de a reveni după evaluarea de specialitate.
Reclamanta a imputat pârâţilor N.B. (psiholog) şi dr. S.D. - medic specialist psihiatrie - faptul că examinările psihologice, respectiv psihiatrice, nu ar fi avut loc în mod corespunzător, iar diagnosticele menţionate în urma acestor examinări nu ar corespunde realităţii. Din acest punct de vedere, atât timp cât nu a fost adoptată o decizie a Colegiului Medicilor, în urma sesizării de către reclamantă a faptelor imputate acestor pârâţi, Tribunalul nu a reţinut existenţa vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care să fi fost săvârşită cu vinovăţie de aceştia. Astfel, competenţa profesională a unui medic nu poate fi apreciată de o instanţă de judecată, numai Colegiul Medicilor având atribuţii în acest sens, în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
De asemenea, reclamanta a susţinut că pârâta B.N. ar fi realizat examinarea psihologică şi evaluarea sănătăţii mintale a acesteia, fără a discuta cu aceasta, contrar dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 487/2002, aspect ce nu poate fi reţinut, faţă de menţiunile din scrisoarea medicală din data de 25 mai 2009 emisă de dr. L.R. şi având în vedere procesul-verbal încheiat la data de 30 iulie 2009 între SC A.M.C. SRL şi Spitalul Clinic N.M.
Nici eliberarea scrisorii medicale din data de 25 mai 2009 de către medicul de medicina muncii L.R. nu constituie o faptă ilicită, nefiind prevăzută în legislaţia muncii interdicţia emiterii unui asemenea document în perioada în care angajatul se afla în concediu de odihnă. De asemenea, faptul că pârâtul ar fi eliberat fişa de medicina muncii din 24 august 2009 fără a efectua vreun examen de medicina muncii reprezintă o susţinere nedovedită a reclamantei şi în plus, încălcarea de către pârât a legislaţiei de medicina muncii se analizează fie de către Colegiul Medicilor fie în cadrul unui litigiu de muncă, de competenţa secţiilor specializate ale tribunalelor. Aşadar, în prezentul litigiu civil, Tribunalul nu a analizat modalitatea în care pârâţii persoane fizice, de profesie medici, şi-au îndeplinit atribuţiile sau au respectat dispoziţiile legale din domeniul legislaţiei muncii, care exced competenţei instanţei civile de drept comun.
Astfel cum se observă din cuprinsul scrisorii medicale depuse la dosarul medical comunicat de Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., pârâtul dr. L.R. nu a eliberat vreun bilet de trimitere pentru internare la Spitalul de Psihiatrie O., pentru a se putea reţine încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 487/2002, ci a solicitat emiterea unui bilet de internare.
Au fost înlăturate ca nefondate susţinerile reclamantei privind nerespectarea de către pârâta dr. S.D. - medic psihiatru - a prevederilor art. 10 alin. (2), art. 14 alin. (1), art. 15 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 487/2002, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, nu există dovada adoptării de către Colegiul Medicilor a unei decizii în acest sens cu privire la pârâtă, referitor la modalitatea de evaluare de către aceasta a sănătăţii mintale a pacientei V.L. De altfel, s-a constatat că pârâta dr. S.D. nu a realizat o evaluare a sănătăţii mintale, în înţelesul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 487/2002, pentru a i se imputa faptul că aceasta nu a avut loc într-o instituţie de sănătate mintală, ci numai a eliberat o scrisoare medicală, prin care a recomandat internarea într-un spital de psihiatrie.
Referitor la pârâţii SC A.M.C. SRL şi Spitalul Clinic N.M., atât timp cât nu se poate reţine existenţa vreunei fapte ilicite în sarcina prepuşilor acestora, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a angajatorilor pentru întocmirea proceselor-verbale din 30 iulie 2009 şi din 25 august 2009 şi nici pentru emiterea adresei din 02 septembrie 2009, acte care, în opinia reclamantei, au favorizat internarea nevoluntară a acesteia.
În ceea ce-i priveşte pe pârâţii l.P. şi P.B. - medici psihiatri în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., s-a constatat că toate aspectele semnalate de reclamantă se referă la încălcarea sau îndeplinirea defectuoasă de către aceştia a atribuţiilor ce le revin în calitate de medici, fără a exista însă dovada constatării acestor fapte şi sancţionării pârâţilor de către Colegiul Medicilor. În această situaţie, Tribunalul nu se poate pronunţa asupra legalităţii şi oportunităţii deciziilor medicale luate de medicii psihiatri cu privire la reclamantă.
S-a constatat, însă, că nu poate fi reţinută nerespectarea de către pârâţi a prevederilor Legii nr. 487/2002 - legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, în ceea ce priveşte procedura internării nevoluntare. Astfel, s-a avut în vedere faptul că, potrivit actelor din dosarul medical comunicat de Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., iniţial, la data de 26 august 2009, s-a decis internarea nevoluntară a reclamantei (potrivit art. 53 şi urm. din Legea nr. 487/2002), fiind întocmite în acest sens notificări către Directorul Medical şi către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Conform art. 53 din Legea nr. 487/2002, procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate. Având în vedere că, în urma discuţiei purtate în data de 26 august 2009 de către doctorul P.B. cu reclamanta, s-a constatat că nu mai erau întrunite criteriile de internare nevoluntară, acesta a propus comisiei medicale de revizuire a procedurii nevoluntare, întrunite în data de 27 august 2009, scoaterea pacientei din internarea de tip nevoluntar.
După ce reclamanta a fost examinată şi evaluată de o comisie formată din 2 medici psihiatri şi un psiholog din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., doctorul psihiatru P.B. i-a comunicat că internarea nevoluntară se transformă în internare voluntară, dacă reclamanta semnează formularele intitulate „consimţământ informat" asupra investigaţiilor şi procedurilor terapeutice, precum şi „nota de informare".
Astfel cum rezultă din înscrisurile comunicate în copie în cadrul dosarului medical al reclamantei, la data de 27 august 2009, reclamanta a completat personal şi a semnat fără obiecţiuni formularele menţionate, luând la cunoştinţă despre procedurile şi tratamentul necesare pentru evaluarea stării sale de sănătate.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei, în sensul că ar fi fost constrânsă moral să semneze consimţământul informat, din moment ce pârâţii declanşaseră procedurile impuse de lege pentru internarea nevoluntară, considerând însă că, faţă de atitudinea cooperantă a reclamantei la momentul respectiv, nu se impune menţinerea deciziei de internare nevoluntară.
Referitor la faptele imputate pârâţilor A.E. (psiholog) şi M.M. - medic şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., astfel cum s-a arătat anterior, Tribunalul nu a reţinut aspectele privind competenţa profesională şi atribuţiile acestora în cadrul spitalului, soluţionarea acestor sesizări revenind în exclusivitate Colegiului Medicilor.
În ceea ce priveşte pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., în primul rând, acesta nu poate răspunde delictual în calitate de comitent, nefiind reţinută în sarcina prepuşilor săi săvârşirea cu vinovăţie a vreunei fapte ilicite. În al doilea rând, nu a fost dovedită nerespectarea prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare a spitalului, iar îngrădirea anumitor drepturi ale reclamantei pe perioada internării în cadrul secţiei a IV-a Clinic Psihiatrie şi modalitatea de administrare a tratamentului prescris de medicii psihiatri a fost acceptată de reclamantă însăşi, la momentul semnării formularului „consimţământ informat".
În consecinţă, tribunalul a constatat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, astfel încât acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată şi modificată, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1814 din 14 octombrie 2013 a declarat apel reclamanta V.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinieie, pentru următoarele motive:
După ce a prezentat considerentele de ordin general, doctrinar ale apelului, a precizat că în cazul în care prima instanţă a rezolvat procesul în mod greşit, fără a intra în cercetarea fondului cererii, instanţa de apel este obligată să facă aplicarea prevederilor art. 297 C. proc. civ. şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe.
S-a susţinut că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În ce o priveşte pe pârâta B.N., aceasta schimbându-şi sediul, nu s-a conformat prevederilor art. 98 C. proc. civ., potrivit căruia schimbarea domiciliului unei părţi în timpul judecăţii (inclusiv a domiciliului procesual ales conform art. 93 C. proc. civ.) trebuie sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
În concluziile scrise din 11 octombrie 2013, apelanta-reclamantă a indicat două adrese ale punctelor de lucru pentru B.N. - cabinet individual de psihologie cu citarea acesteia şi repunerea cauzei pe rol, dar prima instanţă nu a admis.
Astfel, apelanta-reclamantă solicită trimiterea cauzei spre rejudecare cu citarea pârâtei B.N. la adresa: str. R.V., nr. 31, sector 3, Bucureşti.
Faptul că apelanta-reclamantă nu a fost informată despre Legea nr. 487/2002 de către pârâţi, îl dovedeşte prin înscrisul reprezentat de răspunsul avocatului L.C. din data de 16 septembrie 2011 ce a oferit medicilor consultanţă juridică on-line care a informat-o despre această lege la data de 16 septembrie 2011, ca şi prin chemarea acesteia ca martor având sediu: str. C.G., nr. 172, sector 1, Bucureşti.
Apelanta-reclamantă precizează că răspunsul Colegiului Medicilor arată că aspectele sesizate nu intră în competenţa sa, precizând că anexează copii din 20 septembrie 2011.
În ceea ce priveşte sesizările din 11 august 2011, apelanta - reclamantă arată că acestea sunt depuse în original la Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 23234/3/2012, secţia a VIII-a de pe care va depune copii.
În mod nelegal prima instanţă a respins depunerea chestionarului psihologic de către B., fiind necesar în judecată.
În mod nelegal, prima instanţă a respins încuviinţarea probei cu înregistrări video, aceasta fiind o probă esenţială în proces fiind vorba despre o internare nevoluntară la psihiatrie, fiind necesar a se dovedi cum s-a comportat persoana în cauză, respectiv reclamanta, iar pârâtul Spital clinic psihiatrie A.O. nu a adus nici un temei legal legat de termenul de 30 zile de păstrare a înregistrărilor.
În mod nelegal prima instanţă a respins expertiza medico-legală psihiatrică, pentru că, deşi aceasta se cere în situaţia în care exista îndoieli în ce priveşte starea psihică a unei persoane, este necesară în condiţiile Legii nr. 487/2002 fiind vorba despre internare nevoluntară.
În mod nelegal prima instanţă a respins interogatoriul pârâtului P.B., deoarece acesta a menţinut internarea nevoluntară prin ameninţare ceea ce trebuie dovedit.
În ce priveşte rezoluţia la care se face referire în încheierea din 07 octombrie 2013, apelanta - reclamantă arată că până la acea dată, aceasta nu primise nici un răspuns legat de plângerea făcută la Secţia Poliţie în data de 01 septembrie 2009.
Apelanta - reclamantă arată că în anul în curs a primit o ordonanţă de clasare din 23 aprilie 2014 în care se menţionează despre Dosarul nr. 10991/P/2009, iar acest dosar se referă la plângerea făcută de sora sa în 31 august 2009.
Precizează că, faţă de ordonanţa din 23 aprilie 2014 a procurorului S., a făcut plângere la Parchetul Judecătoriei sector 4 şi D.N.A. - precizând că anexează copii.
În sentinţă nu se prezintă circumstanţele în care a avut Ioc internarea nevoluntară, acesta fiind elementul esenţial în proces, în jurul căruia au acţionat pârâţii atât înainte, cât şi după data de 26 august 2009.
Procedura prevăzută în capitolul V secţiunea a 2-a a Legii nr. 487/2002 reglementează calea de atac ce poate fi exercitată de o persoană cu privire la care s-a luat decizia de internare nevoluntară şi soluţiile pe care le poate adopta instanţa în cadrul acestei proceduri speciale.
Necesitatea angajării răspunderii medicului şi a personalului medical, în general, este justificată de garantarea, la nivel de principiu constituţional, a dreptului la sănătate (art. 33 din Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429 din 10 octombrie 2003, publicată în M. Of. nr. 429/23 octombrie 2003).
Culpa medicală nu poate fi apreciată în concret, ci prin raportare la un medic diligent, prudent şi dotat cu cunoştinţe profesionale suficiente, care ar fi acţionat identic în aceeaşi situaţie, în sensul art. 642 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Culpa medicală este „o eroare de conduită pe care un medic prudent şi diligent, aflat pe acelaşi plan profesional şi în aceleaşi circumstanţe externe, nu ar fi cornis-o" sau „fapta săvârşită fără intenţie, în timpul şi în legătură cu exercitarea profesiei medicale, prin care se produce un prejudiciu pacientului, pentru care medicul este răspunzător, deoarece, în aceleaşi condiţii, un alt medic cu aceeaşi pregătire profesională nu l-ar fi generat".
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.
Încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis.
Potrivit art. 637 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instanţelor civile de judecată, după parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis în termen de 3 ani de la data prejudiciului.
Potrivit art. 651 din Legea nr. 95/2006, medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia.
Ca atare, un alt caz de răspundere a personalului medical îl reprezintă supunerea pacientului la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament cu potenţial de risc, fără obţinerea consimţământului informat din partea pacientului, a reprezentantului legal sau a rudelor acestuia.
Prin urmare se poate trage concluzia că procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu împiedica liberul acces la justiţie, iar pacienţii nemulţumiţi de modul de exercitare al actului medical pot sesiza, pe lângă Colegiul Medicilor sau Comisia de malpraxis şi instanţele civile.
În toate cazurile însă, potrivit dispoziţiilor art. 642 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, răspunderea civilă reglementată de această lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune, conform legii. Prin urmare, răspunderea civilă, fie că este delictuală, fie că este contractuală, nu înlătură răspunderea penală, ci din contră, acestea pot fi concurente.
Apelanta - reclamantă V.L. a formulat la data de 28 octombrie 2014, primul termen de judecată al apelului, motive de apel suplimentare şi răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul - pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., arătând sub ultimul aspect, că acesta este în culpă deoarece parchetul nu a stabilit dacă internarea nevoluntară este nejustificată nefiind informat în acest sens, dovadă este faptul că nu s-a depus la dosar nici un document de la parchet.
În cadrul motivelor de apel suplimentare, apelanta a arătat că în raport de exigenţele legale ale motivării unei hotărâri judecătoreşti, pe care Ie-a expus, sentinţa apelată şi încheierea de şedinţă din data de 07 octombrie 2013 nu sunt motivate.
În mod eronat s-a precizat că trebuia să se adreseze mai întâi Colegiului Medicilor, atât timp cât acest lucru nu este obligatoriu, neexistând nici o normă în drept care să prevadă acest lucru, iar accesul la instanţa de judecată este liber, fără a fi condiţionat de parcurgerea procedurii în faţa Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.
Prin decizia civilă nr. 284 A din 2 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanta V.L., a anulat sentinţa nr. 1814 din 14 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că este nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimatul SC A.M.C. SRL, în raport de soluţia pronunţată în dosarul penal nr. 21838/4/2014 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti. S-a constatat că prin încheierea penală definitivă din camera de consiliu din data de 31 octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti pronunţată în dosarul penal nr. 21838/4/2014, s-a confirmat soluţia de respingere a plângerii formulate de V.L. împotriva ordonanţei procurorului nr. 3057/P/2011 din 23 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a dispus faţă de o parte dintre pârâţi clasarea cauzei în temeiul art. 16 lit. b) din noul C. proc. pen. Prin urmare, s-a reţinut că nu s-a statuat asupra inexistenţei faptei sau vinovăţiei, ci asupra împrejurării că faptele reclamate nu reprezintă fapte penale ori nu au fost comise cu vinovăţie. S-a apreciat că această concluzie nu este echivalentă inexistenţei, unei fapte ilicite, în sensul legii civile.
S-a mai reţinut că respectiva plângere penală a fost formulată ele reclamantă doar împotriva pârâţilor persoane fizice din prezenta cauză, nu şi împotriva pârâţilor persoane juridice, neputând fi incidenţă autoritatea de lucru judecat invocată de intimat, cu atât mai mult cu cât faptele imputate nu au fost cercetate în cadrul procesului penal.
Curtea de apel a avut în vedere, de asemenea, dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, reţinând că încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube în patrimoniul pacientului, intervine în mod necesar şi răspunderea delictuală pentru malpraxis.
S-a constatat că, potrivit art. 637 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun, textul legal enunţat constituindu-se într-o garanţie legală a liberului acces la justiţie, potrivit dreptului comun, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 228/2006, publicată în M. Of. nr. 372/28 aprilie 2006.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că răspunderea civilă a medicului este supusă normelor de drept comun ale art. 998 şi urm. C. civ.
Reţinând că prima instanţă nu a analizat efectiv cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în mai multe rânduri, limitându-se la constatarea faptului că, atâta timp cât nu a fost adoptată o decizie a Colegiului Medicilor, în urma sesizării de către reclamantă a faptelor imputate pârâţilor, nu se poate reţine existenţa vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care să fi fost săvârşită cu vinovăţie de aceştia. Prin urmare, constatând existenţa unui impediment procedural, prima instanţă a refuzat să cerceteze faptele ilicite reclamate, respingând cererea de chemare în judecată, fără a intra în judecata fondului. Pentru acest motiv, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., apelanta solicitând în mod expres, atât prin cererea de apel, cât şi prin răspunsul la una dintre întâmpinări, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
S-a considerat că se impunea ca prima instanţă să procedeze la cercetarea punctuală, în baza probelor administrate, a fiecărei fapte ilicite imputate de reclamantă, fiecărui pârât în parte, să se stabilească dacă acestea au fost săvârşite cu vinovăţie, daca a fost produs un prejudiciu în patrimoniul reclamantei şi dacă există legătură de cauzalitate între fapte şi prejudiciu, adică să cerceteze dacă sunt sau nu întrunite în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale.
Sub acelaşi aspect, al necercetării fondului curtea de apel a constatat că tribunalul nu a afectat în cadrul sentinţei nicio analiză faptei constând în neexternarea reclamantei la cerere, ulterior momentului formal al transformării internării nevoluntare în internare voluntară.
În ceea ce priveşte motivul de apel vizând nelegala citare a pârâtei B.N., Curtea de apel a reţinut că pe parcursul procesului în faţa primei instanţe, inclusiv la ultimul termen de judecată, aceasta a fost citată la adresa din str. A.S., de unde citaţia s-a întors constant cu menţiunea „mutat" şi prin afişare la uşa instanţei, deşi la data de 10 octombrie 2013, ulterior ultimului termen de dezbateri, în perioada de amânare a pronunţării, reclamanta a depus la dosar un înscris din care rezultă că pârâta are două puncte de lucru ale cabinetului individual de psiholog, situaţie în raport de care s-a solicitat repunerea cauzei pe rol.
Tribunalul a pronunţat, însă, hotărârea, fără a proceda la repunerea cauzei pe rol şi citarea corespunzător noilor adrese ale locului de muncă al pârâtei, contrar art. 90 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel că şi sub acest aspect sunt incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Spitalul Clinic N.M. solicitând desfiinţarea acesteia şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a invocat, ca un prim aspect de nelegalitate, eludarea de către instanţa de apel a cadrului procesual şi ignorarea probatoriilor administrate în faţa primei instanţe, din care a rezultat că raportul juridic contractual avut cu apelanta a încetat prin acordul părţilor, fără perioadă de preavizare şi, prin urmare, nu poate fi atrasă răspunderea medicală a Spitalului M. în raport de dispoziţiile Legii nr. 95/2006.
Cea de-a doua critică a vizat contradicţia între considerentele deciziei atacate în sensul îndrumării date de instanţa de apel ca menţinerea sa în cauză să fie evaluată în rejudecare, deşi s-a invocat o excepţie de ordine publică, în sensul că Spitalul M. nu este legat în niciun mod de răspunderea medicală.
S-a susţinut că instanţa de apel ar fi avut posibilitatea să aplice prevederile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., respectiv să anuleze hotărârea primei instanţe, dacă ar fi apreciat-o ca nelegală şi să judece procesul, evocând fondul.
De asemenea, s-a învederat că s-a apreciat eronat lipsa de procedură cu una dintre intimate, în condiţiile în care, cu rea credinţă, apelanta a solicitat repunerea cauzei pe rol şi citarea la o a treia adresă, ulterior ultimului termen de dezbateri.
În finalul motivelor de recurs, recurentul a solicitat să se analizeze conduita procesuală a apelantei şi conţinutul denigrator al cererilor acesteia, la adresa managerului instituţiei spitaliceşti.
Intimata V.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Odată cu întâmpinarea, intimata reclamantă a depus la dosar, în copie, fişa de aptitudine - medicina muncii, ce i-a fost eliberată la 17 martie 2015 de Cabinetul de medicina muncii Dr. R.D.A.
Examinând criticile formulate de pârâtă, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia acestea i se circumscriu, în parte, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat.
Critica formulată prin primul motiv de recurs, vizând ignorarea de către instanţa de apel a cadrului procesual şi, respectiv, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului „Spitalul Clinic N.M.", nu poate fi primită.
Într-adevăr, prin decizia nr. 75 din 9 septembrie 2009 a Spitalului Clinic „N.M." s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei V.L., începând cu 9 septembrie 2009, conform art. 55 lit. (b) C. muncii.
Faptul că la data formulării acţiunii, reclamanta nu se mai afla în raporturi contractuale de muncă cu pârâtul recurent nu conduce de jure la lipsa calităţii procesuale pasive, având în vedere că obiectul acţiunii îl constituie, conform ultimelor precizări cererea de obligare a pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin fapte ilicite, conform prevederilor de drept comun ale art. 998 şi urm. C. civ.
De asemenea, nu prezintă relevanţă, raportat la cadrul procesual determinat prin acţiune, împrejurarea, invocată de pârâtul recurent prin notele scrise depuse în faza procesuală a apelului, că nu poate fi atrasă răspunderea medicală a spitalului în raport de dispoziţiile Legii nr. 95/2006, întrucât între V.L. şi Spitalul M. nu există o relaţie medicală, respectiv instituţie medicală - pacient.
Aşa cum corect s-a reţinut de către instanţa de apel, dispoziţiile art. 637 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun., independent de răspunderea disciplinară pentru cazurile de malpraxis stabilite în condiţiile legii speciale, răspunderea civilă a medicilor şi instituţiilor medicale fiind supusă normelor de drept comun ale art. 998 şi urm. C. civ.
Reţinând că prima instanţă a soluţionat procesul tară a intra în cercetarea fondului, conform art. 297 C. proc. civ., instanţa de apel nu putea examina chestiunea calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic M., excepţie de fond a cărei soluţionare impunea în mod necesar analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Motivul de recurs vizând refuzul aplicării dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.
În condiţiile în care prima instanţă, constatând existenţa unui impediment procedural în calea cercetării faptelor ilicite imputate şi a celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, atât în ceea ce priveşte pârâţii persoane fizice, cât şi pârâţii persoane juridice, printre care şi pârâtul recurent Spitalul Clinic M., constând în neparcurgerea procedurii administrative în faţa Colegiului Medicilor sau a Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru stabilirea cazurilor de malpraxis, a respins acţiunea reclamantei, fără a o cerceta în fond.
Curtea va constata că instanţa civilă de drept comun avea plenitudine de competenţă să examineze litigiul din perspectiva întrunirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unei fapte licite, existenţa vinovăţiei, a prejudiciului, precum şi a legăturii de cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul vătămărilor.
S-a stabilit corect de către instanţa de apel că prima instanţă trebuia să procedeze la cercetarea punctuală, pe baza mijloacelor de apărare ale pârtilor şi a probelor administrate, a fiecărei fapte ilicite imputate de reclamantă, fiecărui pârât în parte, prin raportare la prevederile juridice indicate de aceasta, cu referire la fiecare dintre părţi, spre a verifica în concret dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Totodată, Curtea va reţine că, faţă de precizarea expresă a reclamantei apelante, formulată atât prin cererea de apel, cât şi prin răspunsul la una dintre întâmpinări, în sensul că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, s-a făcut corect aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 297 C. proc. civ.
Critica vizând reţinerea eronată a nelegalei citări a pârâtei B.N. la prima instanţă este întemeiată, având în vedere că neregularitatea procedurii de citare reprezintă o nulitate relativă, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi, conform art. 108 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi invocată decât de partea pretins vătămată, adică de pârâtă.
Prin urmare, se va constata că apelanta - reclamantă nu putea să invoce pe calea apelului lipsa procedurii de citare cu cealaltă parte la termenul la care au avut loc dezbaterile.
Având în vedere că acesta nu a constituit unicul motiv ce a determinat anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare ia prima instanţă de judecată, astfel cum s-a arătat, Curtea va constata că, deşi întemeiată, această critică nu poate conduce la admiterea recursului, ci doar la schimbarea motivării deciziei recurate în sensul înlăturării respectivelor argumente din cuprinsul considerentelor.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs vizând neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, precum şi solicitarea analizării conduitei procesuale a reclamantei nu vor fi examinate, întrucât nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic N.M. împotriva deciziei nr. 284 A din 2 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2463/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2462/2015. Civil → |
|---|
