ICCJ. Decizia nr. 262/2015. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 262/2015
Dosar nr. 4236/1/2014
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 2461 din 26 iunie 2014, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei civile nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte, a constat următoarele:
A respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, reţinând că sentinţa civilă nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei anulare s-a cerut, a fost pronunţată la data 21 noiembrie 2013, iar comunicarea s-a făcut la 24 decembrie 2013, prin urmare, faţă de data introducerii cererii, 13 ianuarie 2014, termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ. nu este depăşit.
Raportat la condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, Înalta Curte, a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă la instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Analizând hotărârile pretins contradictorii, s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 6114 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de inadmisibilitate şi lipsă a calităţii procesuale pasive a intimatei Casa Naţională de Pensii Publice şi a respins ca nefondate cererile de revizuire principală şi conexe formulate de revizuientul A.D. în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii Publice şi Camera Deputaţilor, Secretariatul General împotriva sentinţei civile nr. 3245 din 16 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 10500/3/2012 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de A.D., în contradictoriu cu intimata Camera Deputaţilor, Secretariatul General, împotriva sentinţei civile nr. 1634 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a civilă, conflicte de munca şi asigurări sociale, ca inadmisibilă.
A rezultat că, pretinsa contrarietate a fost invocată de revizuient în raport de două hotărâri judecătoreşti pronunţate în două cereri de revizuire vizând obiecte şi temeiuri juridice diferite, astfel că susţinerile revizuientului privind drepturile salariale şi pensia de serviciu nu pot face obiectul unei cereri de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
La data de 2 decembrie 2014, contestatorul A.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2461 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, susţinând în esenţă că aceasta este rezultatul unei greşeli materiale prin omiterea de a se trece în dispozitiv a informaţiilor necesare identificării sentinţei civile nr. 6114 din 30 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal, faţă de care a solicitat să se constate autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 10246 din 21 noiembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
S-a mai susţinut că în cauză erau îndeplinite condiţiile admiterii cererii sale de revizuire, în raport de prevederile art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ., pe care le menţionează.
În drept, contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.D. împotriva deciziei civile nr. 2461 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
În speţă, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 2461 din 26 iunie 2014, a cărei anulare se solicită, care este o decizie irevocabilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Conform art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare numai hotărârile instanţelor de recurs.
De altfel, indiferent de temeiul de drept pe care se întemeiază, art. 317 sau art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textele de lege anterior menţionate, numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată într-o cale de retractare, într-o cerere de revizuire, contestaţia în anulare de faţă urmează a fi respinsă.
Aşa fiind, pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.D. împotriva deciziei civile nr. 2461 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.D. împotriva deciziei civile nr. 2461 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 263/2015. Civil. Revocare donaţie.... | ICCJ. Decizia nr. 259/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
