ICCJ. Decizia nr. 266/2015. Civil. Obligatia de a face. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 266/2015
Dosar nr. 2348/1/2014
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 1224 din 27 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC I.R.E.D. SRL Bucureşti şi de pârâta SC A.N.B. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 140/2013 din 24 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Împotriva deciziei nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a formulat contestaţie în anulare SC I.R.E.D. SRL Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I şi a II-a C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei pronunţate în recurs şi stabilirea unui termen de judecată pentru rejudecarea recursului, şi în consecinţă admiterea în tot a acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Premisa exercitării căii extraordinare de atac, a contestaţiei în anulare, constă în aceea că hotărârea a cărei retractare parţială o solicită verifică ipotezele reglementate de art. 318 C. proc. civ., în sensul că:
În motivarea deciziei pronunţate de instanţa de recurs, lipseşte orice analiză, judecată a criticilor de nelegalitate privind partea de prejudiciu constând în îndeplinirea condiţiilor legale de recunoaştere a beneficiului nerealizat, în sensul că este cert, actual, evaluabil în bani, continuu şi permanent.
Decizia recurată se întemeiază pe o eroare materială săvârşită de instanţă care nu a observat date esenţiale, mai exact Ie-a negat, deşi ele au fost repetate pe parcursul a 7 ani de judecată, respectiv că societatea sa nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului pe care l-a suportat, la oferta serioasă de cumpărare înaintată de R. în anul 2005, care a fost considerată inexistentă până în anul 2014, cu consecinţa nejudecării, a neobservării acestui motiv de nelegalitate.
- Din cuprinsul deciziei recurate lipseşte orice analiză, judecată a criticilor de nelegalitate privind repararea prejudiciului efectiv şi a beneficiului nerealizat în cea de a patra variantă de calcul din cererea sa de recurs, respectiv la varianta de la pct. 1 lit. d).
- Lipseşte orice analiză, judecată a motivului de nelegalitate privind cheltuielile de judecată suportate de societatea sa, din moment ce instanţa de recurs confirmă fără motivare decizia instanţei de apel pe acest aspect.
Prezenta contestaţie în anulare are drept premisă, vătămarea adusă dreptului său la un proces echitabil, prin raportare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin nemotivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv lipsa analizei, a judecării motivelor de nelegalitate individualizate prin ipoteze diferite, atât ca situaţie de fapt, cât şi ca situaţie de drept privind existenţa condiţiilor de acoperire a întregului prejudiciu suferit, cel efectiv şi cel nerealizat.
Recurenta a susţinut că cererea sa de recurs a fost clar structurată, pe 4 ipoteze de nelegalitate a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, privind structura şi cuantumul prejudiciului suportat în sensul că primele două ipoteze de nelegalitate, corespund primelor două variante din expertiza întocmită de expertul desemnat de instanţa de apel, conform dispoziţiilor din cele două decizii de casare pronunţate de Înalta Curte.
A treia ipoteză de nelegalitate, corespunde unei variante ce ţine de oferta serioasă de cumpărare, înaintată de R., către societatea sa, în cursul anului 2005, pe care Înalta Curte nu a analizat-o, urmare unei greşeli materiale.
Iar a patra ipoteză de nelegalitate, privind suma de 1.757.173 RON, reprezentând diferenţa dintre cât valora bunul său ca teren construibil fără restricţii şi cât valoarea ca teren construibil cu restricţii, corespunde lipsei de analiză totală a prejudiciului efectiv şi a beneficiului nerealizat.
Contestatoarea a susţinut că aparent au fost analizate 3 din 4 ipoteze de nelegalitate, dar că în decizia atacată, instanţa de recurs a făcut doar analiza prejudiciului efectiv, într-o abordare cantitativă, reţinând că sunt excluşi de la construire, doar 6.608,4 mp, din totalul de 49.100 mp, fără să judece condiţiile beneficiului nerealizat ca parte a prejudiciului suportat, în raport de care nu a evaluat caracterul lui actual, cert, evaluabil în bani, continuu şi permanent.
Deşi în cererea de recurs contestatoarea a demonstrat că prejudiciul este cert, pentru fiecare din cele 4 ipoteze de nelegalitate în parte, instanţa nu a răspuns cu propria analiză şi cu raţionamentul contrar pentru a înţelege de ce este incorectă juridic problema de drept.
I. Invocând motivul contestaţiei în anulare de la art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în criticile formulate, contestatoarea a susţinut că, instanţa a omis din greşeală să cerceteze motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării, de ce beneficiul nerealizat nu ar fi şi el actual, cert, evaluabil în bani, continuu şi permanent, dar şi prin raportare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, vătămarea sa fiind evidentă.
În condiţiile nerespectării dreptului la un proces echitabil devin incidente dezlegările date de C.E.D.O., întrucât judecătorul în soluţiile pe care le pronunţă trebuie să se raporteze la jurisprudenţa Curţii Europene, interpretându-le în mod corespunzător şi chiar înlăturând dispoziţiile legale interne contrare convenţiei.
Astfel, prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea C.E.D.O. printre altele şi egalitatea armelor între părţile în proces şi motivarea hotărârii, invocând cauzele Mitrea împotriva României, Hadjianastassiou c.Greciei, Albina c. României, Ryabikh c. Rusiei, precum şi redeschiderea unei proceduri judiciare care nu este incompatibilă cu dispoziţiile convenţiei, cauzele Garcia Ruiz c. Spaniei, Brulla Gomez de la Torre c. Spaniei şi că prin art. 318 teza a II-a C. proc. civ. s-a consacrat posibilitatea pentru recurent de a-şi valorifica pe calea contestaţiei în anulare susţinerile formulate prin cererea de recurs şi omise de instanţă.
Conform jurisprudenţei C.E.D.O., principiul securităţii juridice nu trebuie să descurajeze statele în a reglementa posibilitatea îndreptării unor erori deosebit de grave produse prin înfăptuirea actului de justiţie, astfel cum este procedura contestaţiei în anulare reglementată de art. 318 C. proc. civ.
În cazul dedus judecăţii a fost reclamată o gravă eroare de judecată săvârşită, atât prin neanalizarea problemelor de drept, dar şi printr-o gravă greşeală materială, prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care instituie în sarcina judecătorului, obligaţia de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis sau a respins susţinerile părţilor, de ce a aplicat o normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare.
Instanţa de recurs a omis în speţă să cerceteze motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv lit. d) pct. 1 din cererea sa de recurs, prin care acuza încălcarea dispoziţiilor art. 998-art. 999 C. civ., prin care a solicitat obligarea SC A.P. SA la plata sumei de 1.775.173 RON, la momentul 11 februarie 2005 şi 10 iulie 2006, şi repararea integrală a prejudiciului, în sensul adăugării la aceasta şi a cuantumului beneficiului nerealizat, apreciind greşit asupra răspunderii civile delictuale.
II. Contestatoarea a mai arătat că cererea sa este admisibilă şi din perspectiva art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., în sensul că soluţia de respingere a motivului de recurs prevăzut la petic, este rezultatul unei greşeli materiale ce constă în aceea că în mod greşit a apreciat Înalta Curte, că nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului pe care l-a suportat şi la oferta serioasă de cumpărare de 1448.450 euro înaintată de R. din anul 2005 şi nu a analizat beneficiul nerealizat, în condiţiile în care aceasta a fost făcută încă din primul ciclu procesual, dar şi în al treilea apel după casare, astfel că ipoteza de nelegalitate a ofertei serioase de cumpărare nu a fost făcută pentru prima oară în recurs.
Intimata A.D.S. Bucureşti prin întâmpinarea depusă la dosar la 6 octombrie 2014, a cerut respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, iar pe fond, menţinerea deciziei recurate ca legală, pentru motivele formulate în scris.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC I.R.E.D. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, Curtea urmează a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prealabil examinării contestaţiei în anulare, Înalta Curte, deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii, apreciază că aceasta nu poate fi socotită inadmisibilă sub motiv că abuziv contestatoarea a invocat pe această cale criticile pe care şi-a întemeiat cererea, aşa-zisa neregularitate cu privire la neanalizarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în soluţionarea litigiului, întrucât prin declararea contestaţiei în anulare, contestatoarea luând act de soluţia pronunţată în recurs, îşi prezervă un drept în valorificarea efectivă a acestei căi de atac, conferită de lege.
Temeiul de drept al contestaţiei în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În sensul textului de mai sus, greşeală materială înseamnă greşeală de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Având în vedere caracterul de excepţie al dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., textul presupune o interpretare restrictivă în sensul că sunt vizate numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.
Cu alte cuvinte, pentru a putea fi admisă contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţată de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură.
O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea cărora nu se impune reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Art. 318 C. proc. civ., urmăreşte cu alte cuvinte, neregularităţile evidente privind actele de procedură şi nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu s-a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a stabilit corect situaţia de fapt.
Textul legal prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent, motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul şi în speţă, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
Prima critică a contestatoarei, întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin care a susţinut că, instanţa a omis din greşeală să cerceteze motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce viza lit. d) pct. 1 din cererea sa, prin care acuza încălcarea dispoziţiilor art. 998-art. 999 C. civ., şi a solicitat obligarea SC A.P. SA la plata sumei de 1.775.173 RON, la momentul 11 februarie 2005 şi 10 iulie 2006, şi repararea integrală a prejudiciului, în sensul adăugării la aceasta şi a cuantumului beneficiului nerealizat, nu este confirmată în cauză, considerentele deciziei din recurs răspunzând exigenţelor art. 261 C. proc. civ.
Se reţine că în recurs au fost analizate toate criticile de nelegalitate subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulate de reclamanta SC I.R.E.D. SRL Bucureşti, în raport de angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei, conform dispoziţiilor art. 998-art. 999 C. civ.
Instanţa de recurs a avut în vedere faptul că litigiul poartă exclusiv asupra obligaţiilor prevăzute de legislaţia specifică, în vigoare la momentul încheierii convenţiei, referitoare la comunicarea amplasamentelor apeductelor, din perspectiva condiţiilor de atragere a răspunderii civile delictuale conform dispoziţiilor legale menţionate, existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului, existenţa vinovăţiei persoanei care a cauzat prejudiciul, precum şi existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu suferit, dar şi din perspectiva beneficiului nerealizat.
Astfel, se constată că prin hotărârea din recurs s-a reţinut că prin cele două decizii de casare nr. 2600 din 28 octombrie 2009 şi nr. 3219 din 20 octombrie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că există faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, concluzionând pe acest aspect că obligaţia legală de informare făcută de SC A.P. SA către Primăria D. cu privire la existenţa în subteranul terenului în cauză a apeductelor, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, art. 24 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 32/2002 şi a art. 20 din H.G. nr. 101/1997.
În raport de aceleaşi decizii de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs a constatat şi nerespectarea obligaţiei de informare a existenţei zonei de protecţie sanitară ca urmare a nerespectării obligaţiei de marcare a zonei respective, faţă de art. 20 din H.G. nr. 101/1997, în sensul că panourile de semnalizare şi stâlpii care ar fi fost montaţi de către SC A.P. SA să fi existat pe terenul cumpărat de reclamantă în mod continuu, fără întrerupere, dovada neîndeplinirii acestei obligaţii constituind-o însuşi faptul că la data de 29 martie 2006 a fost întocmit un proces-verbal din care reiese că reprezentanţii părţilor litigante au procedat la identificarea apeductelor şi marcarea zonei de protecţie sanitară.
Înalta Curte, prin decizia nr. 1224 din 27 martie 2014 pronunţată în recurs, a analizat şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei SC A.P. SA şi prejudiciul SC I.R.E.D. SRL, stabilind în mod clar că SC A.P. SA este vinovată de producerea acestui prejudiciu, vinovăţia acesteia constând în omisiunea de a comunica Primăriei comunei D. toate informaţiile solicitate prin adresa din 17 august 2004, cu privire la existenţa pe raza teritorială a comunei, ce vizează şi terenul în cauză, a apeductelor ce subtraversează zona, în vederea reactualizării Planului Urbanistic General.
De asemenea, se constată că au fost cercetate şi condiţiile privind stabilirea prejudiciului solicitat de reclamantă, care cuprinde atât prejudiciu efectiv, constând în scăderea valorii de circulaţie a terenului cumpărat ca urmare a existenţei interdicţiei de construire în zona de protecţie sanitară cu regim sever, cât şi beneficiul nerealizat constând în imposibilitatea de a folosi terenul potrivit scopului pentru care a fost achiziţionat, reţinându-se neîndeplinirea condiţiilor cerute pentru a se dispune repararea lui, apreciind caracterul cert şi efectiv, atât în privinţa existenţei, dar şi a posibilităţii de evaluare a lui, cât şi a scăderii valorii de circulaţie a terenului.
Astfel, instanţa de recurs a apreciat şi că prejudiciul invocat trebuie dovedit inclusiv sub aspectul cuantumului, respectiv al întinderii acestuia, el neputând fi stabilit la valoarea de circulaţie a terenului la data vânzării-cumpărării ca teren construibil în întregime.
Pronunţându-se asupra criticilor formulate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, reţinând concluziile expertizei tehnice topografice şi ale expertizei tehnice evaluatoare a proprietăţii imobiliare, a stabilit în mod corect faptul că prejudiciul efectiv este în sumă de 14.322, acesta fiind dat de diferenţa dintre preţul de cumpărare a terenului plătit de reclamantă, respectiv 700.000 euro şi valoarea de circulaţie a terenului în condiţiile în care acesta este construibil, dar cu restricţiile impuse de interdicţia de construire în zona sanitară cu regim sever, respectiv 685.678 euro, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, folosind repere specifice răspunderii civile delictuale, şi nu răspunderii contractuale.
De altfel, instanţa de recurs a analizat şi înlăturat şi critica prin care reclamanta a susţinut că suma de 700.000 euro ar fi prejudiciul efectiv, iar suma de 1.112.209,5 euro ar fi beneficiul nerealizat, apreciind că existenţa acestora nu este sigură, ci este îndoielnică.
Susţinerea prin care contestatoarea a arătat că soluţia de respingere a motivului de recurs prevăzut la pct. 1.c, este rezultatul unei greşeli materiale ce constă în aceea că în mod greşit a apreciat Înalta Curte, că nu ar fi solicitat raportarea prejudiciului pe care l-a suportat şi la oferta serioasă de cumpărare de 1.448.450 euro înaintată de R. în anul 2005 şi nu a analizat beneficiul nerealizat, nu poate fi primită, avându-se în vedere că o astfel de solicitare a fost făcută pentru prima oară în recurs, iar prejudiciul a fost în mod corect cuantificat de instanţa de apel, raportându-se şi la faptul că suprafaţa de teren construibilă s-a redus faţă de suprafaţa de teren cumpărată cu 6.608,4 mp.
Faţă de această situaţie, corect în recurs instanţa a apreciat că soluţia instanţei de apel este justă, întrucât în aplicarea celor două decizii de casare ale Înaltei Curţi, au fost respectate principiile reparării prejudiciului, raportându-se la momentul achiziţionării terenului, dar folosind estimarea preţului pentru un teren construibil cu restricţii.
Analizând criticile prin care contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a săvârşit o greşeală materială în sensul că nu s-a pronunţat punctual asupra fiecărei critici din motivele de recurs, făcând referire la aşa numitele aspecte de procedură esenţiale, de natură a schimba soluţia pronunţată în cauză, se reţine că, întreaga argumentare duce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei din recurs, contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestaţia în anulare fiind o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate.
Mai mult decât atât, neexaminarea tuturor argumentelor de fapt şi de drept, subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ori gruparea de către instanţa de recurs şi analizarea lor în bloc, nu echivalează cu o nemotivare, ştiut fiind că este admisă o analiză globală, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori analizarea unui singur aspect considerat esenţial în dezlegarea pricinii.
Or, această cale de atac, contestaţia în anulare, tinde la anularea unei hotărâri pronunţată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
În continuare, Înalta Curte urmează a analiza prevalenta dreptului comunitar într-o situaţie particulară, observând şi dacă dreptul intern este în acord cu garanţiile statuate prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire expresă la respectarea dreptului privind accesul la justiţie.
Astfel, accesul la justiţie reprezintă un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic, având semnificaţii deosebite în plan procesual. În acest plan, accesul liber la justiţie se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acţiune.
Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede în art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, ceea ce se traduce prin dreptul de acces concret şi efectiv, care presupune ca justiţiabilul să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale.
Liberul acces la justiţie este consacrat prin art. 21 din Constituţia României, iar orice condiţionare a accesului la justiţie ar reprezenta o nesocotire a unui principiu fundamental constituţional.
Este adevărat că prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea Curţii Europene printre altele şi egalitatea armelor, motivarea hotărârii, dar şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât în măsura în care aceste observaţii sunt analizate cum se cuvine de instanţa de judecată, ceea ce s-a întâmplat în cauză, contestatoarea beneficiind de un proces echitabil, instanţa exercitându-şi rolul activ cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi a tuturor drepturilor procesuale.
Aşa cum s-a arătat, se cuvin a fi reamintite şi concluziile C.E.D.O. legate de faptul că instanţele nu pot utiliza oportunitatea creată prin contestaţia în anulare formulată pentru a reexamina mijloacele de probă şi pentru a desfiinţa hotărâri definitive şi obligatorii, vezi cauza Mitrea, cauza Androne, şi jurisprudenţa constantă a Curţii în sensul că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 şi art. 1 trebuie interpretate în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante.
Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului îl constituie principiul securităţii juridice, care impune ca atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie, vezi cazul Brumărescu c/României, acest principiu subliniind faptul că nici o parte nu poate solicita anularea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei, aşa cum în speţă sunt dezvoltate motivele.
Cum criticile formulate de SC I.R.E.D. SRL Bucureşti nu se circumscriu dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I şi teza a II-a C. proc. civ., contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a fondului recursului, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestaţia în anulare fiind o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate, Înalta Curte, urmează să respingă ca nefondată, contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC I.R.E.D. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 1224 din 27 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2015. Civil. Pretenţii. Obligatia de a... | ICCJ. Decizia nr. 265/2015. Civil. Contestaţie. Revizuire -... → |
|---|
