ICCJ. Decizia nr. 2765/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2765/2015
Dosar nr. 34704/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 3 decembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii D.I. şi SC R.A. SRL au solicitat, in contradictoriu cu pârâţii SC L.L. SRL şi A.G.C., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, prin înlăturarea articolelor „Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla", „în atenţia ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct vamal fix în locaţia unui posibil infractor?", „R., cea mai mare fabrică de avioane din România, e condusă de un dezaxat sexual", publicate de către pârâţi; interzicerea pentru viitor a săvârşirii faptelor ilicite, prin interzicerea publicării de articole şi a difuzării în presă a afirmaţiilor din categoria celor cuprinse în articolele „Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla", „în atenţia ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct vamal fix în locaţia unui posibil infractor?", „R., cea mai mare fabrică de avioane din România e condusă de un dezaxat sexual", „O incompatibilitate de funcţii mult mai mare decât „aeroportul internaţional" Tuzla", şi constatarea caracterului ilicit al acestora; obligarea pârâţilor, pe cheltuiala acestora, la publicarea în integralitate a hotărârii de condamnare în varianta on-line, pe spaţiile editoriale alocate articolelor şi cea tipărită a revistei „K.", sub sancţiunea aplicării de daune cominatorii pe zi de întârziere; obligarea pârâţilor, în solidar la plata sumei de 200.000 RON (estimare provizorie) către D.I., cu titlu de daune morale; obligarea pârâţilor, în solidar la plata sumei de 50.000 RON (estimare provizorie) către SC R.A.S. SRL, cu titlu de daune morale; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 711 din 19 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Ill-a civilă, a admis în parte acţiunea; au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 20.000 RON către reclamantul I.D. şi la plata sumei de 5.000 RON către SC R.A.S. SRL, reprezentând daune morale. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acţiunii. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8000 RON.
Pentru a se pronunţa în acest mod, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Termenii folosiţi de către pârâtul A.G.C. sunt tendenţioşi şi ofensatori, fără a se putea reţine că s-ar încadra în limitele unei prudenţe sugestive. Informaţia furnizată trebuie să fie exactă, precisă, riguros verificată şi trebuie să îmbrace o formă lingvistică atractivă. Or, prin limbajul jurnalistic folosit, pârâtul A.G.C. a realizat o campanie de denigrare la adresa pârâţilor, depăşind, în mod vădit, limitele sugestiei şi a precauţiei.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că articolele publicate au caracter calomnios la adresa reclamanţilor, fiind astfel angajată răspunderea civilă în sensul art. 252 coroborat cu art. 257 C. civ., atitudinea culpabilă a pârâţilor rezultând din nerespectarea limitelor precauţiei în vederea informaţiilor care ar atrage atenţia asupra unei probleme de interes public.
Ca urmare, dacă pârâtul jurnalist ar fi vrut să informeze opinia publică cu privire la statutul şi activitatea aeroportului Tuzla, acesta ar fi trebuit să folosească un limbaj normal, firesc, civilizat.
Pe cale de consecinţă, constatând existenţa faptei ilicite (afirmaţii defăimătoare la adresa părţilor), a prejudiciului (afectarea imaginii, demnităţii), legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi culpa ziaristului, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 1357 şi art. 1372 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor – A.G.C. şi a comitentului SC L.L. SRL.
În privinţa stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru repararea daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma de 20.000 RON pentru reclamantul I.D. şi suma de 5.000 RON pentru reclamanta SC R.A.S. SRL, au caracter compensatoriu, proporţional cu situaţia de fapt.
În ceea ce priveşte capetele 1 şi 2 din cerere, tribunalul, în raport de prevederile art. 253 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. civ., a reţinut că sunt nefondate întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada faptului că în prezent drepturile nepatrimoniale sunt nerespectate în continuare, iar pe de altă parte, prin aplicarea despăgubirilor se apreciază că dreptul al cărei încălcare s-a constatat a fost reabilitat.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat apel în termen legal reclamanţii D.I. şi SC R.A.S. SRL, cât şi pârâtul C.A.G., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin întâmpinarea formulată la 10 octombrie 2014, apelantul-pârât a invocat excepţiile lipsei de interes a SC R.A.S. SRL în promovarea acţiunii şi a apelului, precum şi a depăşirii limitelor cadrului devolutiv al apelului, excepţii care la termenul de judecată de la 5 ianuarie 2015 au fost unite cu fondul cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din 02 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în complet de divergenţă, în majoritate, a admis proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi a respins proba cu interogatoriu şi proba cu martori, ca neutile cauzei.
Prin decizia civilă nr. 169 din 26 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţiile lipsei de interes în formularea apelului a reclamantei SC R.S. SRL şi a depăşirii limitelor cadrului devolutiv a apelului; a admis apelul formulat de reclamanţi; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că: a admis capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la încetarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamanţilor, prin înlăturarea articolelor "Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla", "în atenţia ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct vamal fix în locaţia unui posibil infractor", "R., cea mai mare fabrică de avioane din România e condusă de un dezaxat sexual", "O incompatibilitate de funcţii mult mai mare decât "aeroportul internaţional Tuzla", publicate de către pârâţi, a admis capătul de cerere privind obligarea pârâţilor, pe cheltuiala acestora la publicarea hotărârii judecătoreşti în varianta on-line, pe spaţiile editoriale alocate articolelor şi în varianta tipărită a revistei "K."; au fost obligaţi pârâţii, către reclamanţi, la 9552 RON cheltuieli de judecată parţiale efectuate la instanţa de fond; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate; a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 5.007 RON, către reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei decizii s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei SC R.A.S. SRL în promovarea acţiunii, s-a reţinut că, prin articolele pretins defăimătoare publicate de către pârâţi se susţine că sunt afectate într-un mod semnificativ interesele economice ale societăţii reclamante, acesta fiind interesul născut direct, actual şi legitim justificat de către reclamanta SC R.A.S. SRL.
În ceea ce priveşte interesul promovării căii de atac a apelului, instanţa a reţinut ca interesul este dat de calitatea de parte a societăţii reclamante şi ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 33 raportat la art. 470 noul C. proc. civ., această excepţie a fost respinsă, ca nefondată.
În ceea ce priveşte excepţia depăşirii limitelor efectului devolutiv al apelului, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 478 noul C. proc. civ., prin apel părţile nu pot schimba cadrul procesual şi nu se pot folosi de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele invocate la prima instanţă.
În raport de aceste dispoziţii legale, s-a apreciat că depăşirea limitelor efectului devolutiv al apelului de către reclamanţi, prin motivele de apel, nu este o veritabilă excepţie procesuală, ci vizează modul de soluţionare a cererii de apel, în acest cadru procesual.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut, într-o motivare amplă, următoarele:
Instanţa de fond a apreciat că articolele publicate au caracter calomnios la adresa reclamanţilor, constatând angajată răspunderea civilă în sensul art. 252 coroborat cu art. 257 noul C. civ., cât şi îndeplinirea dispoziţiilor art. 1357 şi art. 1372 noul C. civ. în acelaşi sens.
Dispoziţiile art. 1349 noul C. civ. invocate de către reclamanţi reglementează răspunderea civilă delictuală, iar dispoziţiile art. 1373 noul C. civ. reglementează răspunderea comitenţilor pentru prepuşi.
Împrejurarea că prima instanţă a constatat îndeplinirea şi a condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 1357 şi art. 1372 noul C. civ. nu poate duce la concluzia că a schimbat natura obiectului dedus judecăţii prin aplicarea în cauză a normelor generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât prima instanţă de fond a apreciat în primul rând asupra răspunderii speciale instituite de dispoziţiile art. 253 noul C. civ., făcând trimitere la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Contrar susţinerilor apelantului-pârât, prima instanţă nu a acordat ceea ce nu s-a solicitat, ci s-a pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.
De asemenea, nu se poate reţine că, prin soluţia adoptată, instanţa de fond a respins solicitarea reclamanţilor de constatare a caracterului ilicit al articolelor de presă, prin respingerea capătului 2 al cererii, ca nefondat, întrucât petitul 2 al cererii nu are ca obiect constatarea caracterului ilicit al articolelor de presa, ci interzicerea pentru viitor a săvârşirii faptelor ilicite, prin interzicerea publicării de articole din aceeaşi categorie cu articolele în discuţie.
În ceea ce priveşte îndeplinirea dispoziţiilor art. 252, 253 şi art. 257 raportat la dispoziţiile art. 1349 şi 1357 noul C. civ., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prima instanţă a constatat, în mod corect, îndeplinirea acestor dispoziţii legale.
Astfel, apelantul-pârât nu a justificat existenţa unei baze factuale precise, fiabile şi solide care a stat la baza afirmaţiilor cuprinse în articolele defăimătoare, nu a furnizat nici o dovadă a diligentei sale de profesionist în verificarea acestora, invocând dispoziţiile art. 10 C.E.D.O. care consacră libertatea de expresie.
Susţinerea apelantului-pârât în sensul că dovedirea afirmaţiilor cuprinse în articolele defăimătoare ar fi condus la deconspirarea surselor sale, nu a fost primită de către instanţa de apel şi faţă de împrejurarea că, în faţa primei instanţe, acesta nu a formulat întâmpinare, nu a solicitat probe şi nu a înţeles să formuleze apărări în consecinţa.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului-pârât potrivit căreia, prin expresiile şi termenii folosiţi a respectat limitele precauţiei şi prudenţei, folosind cuvinte ca „posibil infractor", „posibile piste penale", „suspiciuni legate de traficul de armament, ţigări", instanţa de apel a reţinut că, în mod corect prima instanţă a apreciat asupra caracterului agresiv, denigrator al campaniei de presă în ansamblu, aceasta fiind excesivă, depăşind limitele unor informaţii echilibrate, aşa încât folosirea izolată a expresiilor de care face vorbire apelantul-pârât nu poate înlătura agresivitatea nejustificată a campaniei de presă.
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului stabilit de instanţa de fond, aspect criticat de ambele părţi, instanţa de apel a reţinut că acesta este rezonabil şi conduce la o reparare a prejudiciilor morale către reclamanţi, însă obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile nu este suficientă pentru înlăturarea consecinţelor negative produse prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale ocrotite de dispoziţiile art. 252 noul C. civ.
S-a mai reţinut că, în raport de constatarea îndeplinirii condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 253 noul C. civ., prima instanţă trebuia să admită şi capetele de cerere 1, 2 şi 3 având ca obiect obligarea pârâţilor la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamanţilor prin înlăturarea articolelor în discuţie, precum şi obligarea pârâţilor, pe cheltuiala acestora, la publicarea hotărârii de condamnare în varianta on-line, pe spaţiile editoriale alocate articolelor şi cea tipărită a revistei K., conform dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) şi b) noul C. civ.
Instanţa de apel a apreciat că se impune această soluţie având în vedere că, în prezent, articolele defăimătoare sunt menţinute pe site-ul revistei K., respectiv în mediul virtual accesibil publicului şi, ca urmare, drepturile personale nepatrimoniale sunt încălcate şi în prezent, producând prejudicii ce afectează demnitatea şi imaginea reclamantului D.I., dar şi imaginea şi reputaţia societăţii reclamante.
Remediul efectiv pentru încetarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale nu poate fi asigurat decât prin înlăturarea acestor articole de pe site-ul revistei K.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că, în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) noul C. proc. civ., a acordat numai suma de 8.000 RON, reprezentând onorariu de avocat parţial, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă, în parte.
La data de 20 mai 2015 pârâtul C.A.G. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 169 din 26 martie 2015 şi a încheierii de şedinţă din 02 martie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.
După comunicarea cererii de recurs, reclamanţii au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au invocat inadmisibilitatea căii de atac, în raport de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, precum şi nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
La data de 19 octombrie 2015 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 22 octombrie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Intimaţii D.I. şi SC R.A.S. SRL au depus un punct de vedere prin care au arătat că recursul este inadmisibil.
Analizând recursul formulat, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare de către iniimaţii-reclamanţi D.I. şi SC R.A.S. SRL, Înalta Curte constată următoarele:
Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apei, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Se reţine că, prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În speţă, decizia instanţei de apel a fost pronunţată într-o acţiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată.
Ca atare, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, decizia nr. 169 din 26 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 02 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în acelaşi dosar, Înalta Curte constată că prin această hotărâre instanţa s-a pronunţat asupra probatoriului solicitat de părţi, astfel încât această încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul.
Or, în speţă, câtă vreme decizia pronunţată pe fondul cauzei nu este supusă nici unei căi de atac, astfel cum s-a arătat mai sus, nici încheierea din 02 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti nu este supusă recursului.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.A.G. împotriva încheierii din 2 martie 2015 şi a deciziei nr. 169 din 26 martie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.A.G. împotriva încheierii din 2 martie 2015 şi deciziei nr. 169 din 26 martie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără nici o cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2754/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2766/2015. Civil → |
|---|
