ICCJ. Decizia nr. 2687/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2687/2015

Dosar nr. 5434/2/2014

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01 octombrie 2012, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamantul R.Ș.C., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al fiicei sale, R.M.Y., a chemat în judecată pe pârâţii D.B., SC D.M.I. SA pentru postul de televiziune K. - Bucureşti, S.C., SC L.M. SRL, pentru postul de televiziune Z. şi pe L.L., P.A. şi I.M., și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care ce o va pronunţa, să oblige pârâţii, în solidar, la plata sumei totale de 550.000 RON, reprezentând: 50.000 RON prejudiciul moral suferit de reclamant şi de fiica acestuia prin încălcarea de către pârâţi a dreptului la viaţa privată, la propria imagine şi la demnitate şi a principiului interesului superior al minorului şi 500.000 RON daune materiale suferite de reclamantul R.Ş.C. din culpa pârâţilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 998, art. 1000 alin. (1) şi (3) şi art. 1003 C. civ. din 1864, precum şi pe dispozițiile art. 1349 şi art. 1357 raportat la art. 71 - 73 şi art. 74 lit. e), f), h), i) C. civ. (Legea nr. 278/2009).

Prin cererea depusă la data de 25 martie 2013, reclamantul R.Ş.C., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al fiicei sale, R.M.Y., şi-a modificat acţiunea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

1. obligarea pârâţilor SC D.M.I. SA, postul de televiziune K., S.C., SC L.M. SRL , postul de televiziune Z. şi L.L. să difuzeze timp de o săptămână, în fiecare zi, mesaje de retractare, care să conţină fraza: „Postul de televiziune K. îşi cere scuze public dl. R.Ş.C., întrucât în emisiunea ,,L.L.L.” din 27 septembrie 2011 acestuia i-a fost afectată în mod grav imaginea publică, prin afirmaţii jignitoare şi neadevărate, referitoare la viaţa sa de familie” (pentru pârâţii SC D.M.I. SA, postul de televiziune K. şi S.C.), precum şi fraza: „Postul de televiziune Z. îşi cere scuze public d-lui R.Ş.C., întrucât în cadrul Ştirilor K. din 27 septembrie 2011, acestuia i-a fost afectată în mod grav imaginea publică, prin afirmaţii jignitoare şi neadevărate, referitoare la viaţa sa de familie” (pentru pârâţii SC L.M. SRL, postul de televiziune Z. şi L.L.);

2. obligarea pârâtului D.B. să elimine toate articolele care au făcut referire la reclamant, scrise, semnate sau postate de pârât pe diverse site-uri, pe internet şi, de asemenea, să scrie şi să posteze în locul acestora, articole de retractare şi prezentare de scuze în mod public, în care să arate în mod clar că toate articolele anterioare semnate şi postate de acest pârât au conţinut afirmaţii jignitoare şi neadevărate, referitoare la viaţa de familie a reclamantului, care i-au afectat în mod grav imaginea publică;

3. obligarea pârâtelor P.A. şi I.M. să publice în cel puţin 3 ziare naţionale care se publică atât pe suport de hârtie, cât şi pe internet, mesaje care să conţină scuze publice faţă de reclamant, precum şi împrejurarea că au recunoscut în mod public faptul că prin afirmaţiile jignitoare şi neadevărate referitoare la viaţa sa de familie, făcute de aceste pârâte în cadrul emisiunilor L.L.L. din 27 septembrie 2011 şi Ştirile K. din 27 septembrie 2011, i-a fost afectată în mod grav imaginea publică;

4. să ia act de renunţarea la judecarea capătului de cerere privind daunele materiale;

5. obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 6386 din 25 martie 2013, Judecătoria sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1890 din 25 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Învestită cu soluționarea conflictului de competență, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 81F din 26 noiembrie 2013, a stabilit competenţa de soluţionare a acestei cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 181 C. proc. civ. și la valoarea obiectului cererii de la data sesizării instanței.

La termenul de judecată din data de 28 februarie 2014, tribunalul a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâţii SC D.M.I. SA şi S.C.

La termenul de judecată din data de 23 mai 2014, a fost admisă excepţia de litispendenţa ca urmare a constatării identității de cauză, obiect şi părţi între acţiunea de faţă şi cea care face obiectul Dosarului nr. 16453/299/2013 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 960 din 27 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea aşa cum a fost modificată şi restrânsă și în consecință: a obligat pârâtul D.B. să elimine toate articolele ce fac referire la reclamantul R.Ş.C., scrise şi semnate de pârât şi postate pe internet, precum şi să posteze în locul articolelor defăimătoare mesaje prin care să îşi ceară scuze pentru afirmaţiile jignitoare şi neadevărate, referitoare la viaţa de familie a reclamantului; a obligat pârâta P.A. să publice în 3 ziare naţionale mesaje care să conţină scuze publice faţă de reclamantul R.Ş.C., pentru afirmaţiile jignitoare şi neadevărate referitoare la viaţa de familie a reclamantului, făcute de această pârâtă în cadrul emisiunilor „L.L.L.” din 27 septembrie 2011 şi „Ştirile K.” din 27 septembrie 2011; a obligat pârâţii SC L.M. SRL şi L.L. să difuzeze în fiecare zi, timp de o săptămână, mesaje de retractare care să conţină fraza: „Postul de televiziune Z. îşi cere scuze public domnului R.Ş.C., întrucât în cadrul emisiunii „L.L.L.” din 27 septembrie 2011, acestuia i-a fost afectată în mod grav imaginea publică, prin afirmaţii jignitoare şi neadevărate, referitoare la viaţa de familie”.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi a obligat pe pârâţii P.A., D.B., SC L.M. SRL şi L.L. la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată parţiale, către reclamantul R.Ş.C.

Reclamantul R.Ş.C., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al fiicei sale, R.M.Y., şi pârâţii D.B. şi P.A. au declarat apel împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr. 222 din 05 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul promovat de apelanţii – reclamanţi, a admis apelurile apelanţilor – pârâţi și a schimbat în parte sentința civilă nr. 960 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul că: obligarea pârâtului D.G.B. la eliminare va viza îndepărtarea din articole a tuturor menţiunilor privitoare la reclamanţi, care nu vizează refuzul reclamantului de a permite pârâtei P.A. să aibă legături personale cu minora reclamantă şi atitudinea reclamantului în acest context; obligaţia pârâtului D.G.B. de postare a scuzelor pentru afirmaţiile jignitoare şi neadevărate eliminate, referitoare la viaţa de familie a reclamanţilor, se va realiza în continuarea articolelor modificate potrivit dispoziţiei instanţei; obligarea pârâtei P.A. la publicarea scuzelor va viza un singur ziar naţional şi va fi contrapusă în mod exclusiv afirmaţiilor acesteia privind coruperea justiţiei de către reclamant şi privind abuzarea şi maltratarea sa de către reclamant, în alte contexte decât cel al încercărilor dumneaei de a avea legături personale cu fiica sa, afirmaţii realizate în cadrul celor două emisiuni.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., a luat act că apelanţii - pârâţi nu au solicitat cheltuieli de judecată aferente apelului şi a respins cererea apelanţilor - reclamanţi privind cheltuielile de judecată, ca nefondată, reţinând culpa lor procesuală în declanşarea şi desfăşurarea fazei de judecată a apelului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul R.Ş.C., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al fiicei sale, R.M.Y.

Cererea de recurs este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții susținând că hotărârea instanței de apel cuprinde considerente contradictorii și că este dată cu aplicarea greșită a legii și dezvoltând o serie de argumente în sprijinul motivelor de recurs invocate.

În temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va exercita controlul judiciar de legalitate din perspectiva motivului de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 2821 C. proc. civ.: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în (…) litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv (…)”.

Prin cererea depusă la data de 25 martie 2013, reclamantul R.Ş.C., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al fiicei sale, R.M.Y., şi-a modificat acţiunea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 2821 C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului litigiului, hotărârea pronunțată în primă instanță nu era supusă apelului, ci doar recursului, în temeiul art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în mod greșit instanța de apel s-a considerat învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de tribunal în prima instanță, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru judecarea recursului la aceeaşi curte de apel.

Față de soluția pronunțată, Înalta Curte nu va analiza motivele de recurs formulate în cauză de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanţii R.M.Y. şi R.Ş.C. împotriva deciziei civile nr. 222 din 05 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru judecarea recursului la aceeaşi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2687/2015. Civil