ICCJ. Decizia nr. 277/2015. Civil. Acţiune în constatare. Constatare nulitate act, obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 277/2015
Dosar nr. 7653/3/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 29 ianuarie 2015
Asupra recursului, constată următoarele:
În cauză, prin cererea înregistrată sub nr. 11582/3/2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâta SC B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala M.C.C.B. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:
- să constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 26.1.1 din contractul de credit din data de 4 iunie 2007, clauză introdusă prin actul adiţional din 13 septembrie 2010; al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul pentru facilitate de credit din 31 iulie 2009, clauză introdusă prin actul adiţional din 13 septembrie 2010 şi al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul pentru facilitate de credit din 3 iunie 2008, clauză introdusă prin actul adiţional din 13 septembrie 2010;
- să se reţină dubiul evident în interpretarea clauzelor contractuale prevăzute în cele trei texte sus-menţionate şi cele cuprinse în anexele 3 la cele trei contracte, referitoare la garanţii (clauze introduse prin aceleaşi acte adiţionale) şi să se facă aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000;
- să se dispună eliminarea clauzelor abuzive menţionate, cu derularea în continuare a contractelor.
Prin sentinţa civilă nr. 5718 din 18 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins acţiunea reclamantului P.T. formulată în contradictoriu cu pârâta SC B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala M.C.C.B.
A obligat reclamantul la plata sumei de 13.446,25 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 558 din 9 iulie 2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.T. împotriva sentinţei civile nr. 5718 din 18 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B.R.D.-G.S.G. SA Sucursala M.C.C.B.
Împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamantul P.T., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susţinut că în cauză sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., după cum urmează:
- Invocând motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ. a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile Legii nr. 193/2000, în sensul că în mod nelegal a reţinut faptul că are calitatea de profesionist şi nu de consumator şi că, clauzele menţionate în contractele de credit, modificate prin acte adiţionale, nu se încadrează în categoria clauzelor care pot face obiectul cererii sub aspectul caracterului abuziv.
În opinia sa, orice persoană fizică care încheie un act juridic cu banca, se prezumă că are calitate de consumator, astfel că băncii îi revenea obligaţia de a administra probe pentru răsturnarea acestei prezumţii şi că simpla deţinere a calităţii de director general la SC R.P. SA, în numele căreia a semnat contractele de credit şi actele adiţionate atacate, pe baza mandatului primit de la consiliul de administraţie, este suficientă pentru a atrage în relaţia cu banca statutul de consumator, astfel că motivarea instanţei de apel, ar fi putut fi luată în consideraţie doar în cazul restrictiv al societăţilor de persoane (SRL-uri), nicidecum în cazul societăţilor pe acţiuni, care sunt societăţi de capitaluri.
- Recurentul a susţinut că decizia instanţei de apel cuprinde motive străine de natura cauzei, arătând că, clauzele menţionate în acţiune sunt abuzive şi prin faptul că s-a formulat cerere de executare silită împotriva sa, acestea fiind interpretate în sensul că şi-ar fi asumat în nume propriu obligaţii faţă de bancă, pentru a garanta îndeplinirea de către societatea al cărui reprezentant şi acţionar este, de restituire a sumelor de bani împrumutate şi destinate activităţii comerciale a societăţii, deşi prin contractele de credit încheiate nu a primit nici o sumă de bani, motiv de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.
Se arată că, clauzele invocate ca fiind abuzive, al căror conţinut este redat amănunţit, în baza cărora banca a început executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, prin poprire asupra tuturor veniturilor şi conturilor bancare, a bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul său, au caracter abuziv în raport de cerinţele art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi că în aceste condiţii motivarea instanţei de apel pe acest aspect este străină de natura cauzei, avându-se în vedere dezechilibrul semnificativ creat între drepturile şi obligaţiile părţilor, care este în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinte.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 4 decembrie 2014 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 8 decembrie 2014, astfel că ambele părţi au formulat puncte de vedere asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 14 octombrie 2014, precum şi prin punctul de vedere depus la dosar la 14 decembrie 2014, privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimata pârâtă SC B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala M.C.C.B. a cerut în principal respingerea recursului ca inadmisibil, invocând art. 483 noul C. proc. civ., faţă de obiectul acţiunii, constarea abuzivă a clauzelor contractelor de credit şi de dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora hotărârea este supusă numai apelului, iar în secundar respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:
În cauză, SC B.R.D.-G.S.G. SA SUCURSALA M.C.C.B. a încheiat cu debitoarea SC R.P. SA, în calitate de împrumutat, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, contractele de credit din 3 iunie 2008, din 31 iulie 2009 şi din 4 iunie 2007, garantate prin contractele de ipotecă autentificate din 4 iunie 2007, din 4 iunie 2007, din 31 iulie 2009 şi din 11 septembrie 2008 şi contractul de garanţie reală mobiliară asupra contului curent şi a soldurilor creditoare încheiate la 31 iulie 2009 şi 4 iunie 2007, modificate prin actele adiţionale din 13 septembrie 2010.
Excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata pârâtă SC B.R.D.-G.S.G. SA este nefondată, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) noul C. proc. civ., care prevăd că hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 13 alin. (4), ce fac parte din Capitolul III al Legii nr. 192/2000, pe care le invocă pârâta prin întâmpinare nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea stabilesc organele abilitate pentru constatarea contravenţiilor şi soluţionarea litigiilor legate de aceste contravenţii, prin parcurgerea a două grade de jurisdicţie.
Prezenta cauză are ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 26.1.1 din contractul de credit din 4 iunie 2007, clauză introdusă prin actul adiţional din 13 septembrie 2010, al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul pentru facilitate de credit din 31 iulie 2009, clauză introdusă prin actul adiţional din 13 septembrie 2010, al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul pentru facilitate de credit din 3 iunie 2008, clauză introdusă prin actul adiţional din 13 septembrie 2010, în raport de prevederile Legii nr. 193/2000, clauze ce au caracter patrimonial ca urmare a obligaţiei instituite în sarcina reclamantului P.T., ca şi codebitor garant al debitoarei SC R.P. SA, de restituire către bancă a creditelor contractate, a dobânzii şi comisioanelor aferente, a căror valoare depăşeşte cu mult suma de 1.000.000 RON, menţionată prin art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, astfel că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este atacabilă cu recurs conform art. 97 alin. (1) noul C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul recursului sunt de reţinut următoarele aspecte:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Critica recurentului reclamant prin care a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale cu referire la condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi considerat consumator nu poate fi primită în raport de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prin care se menţionează că prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii care, în temeiul unui contract, care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale şi de dispoziţiile art. 2 din Directiva CE 93/13/CEE, care defineşte consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa prezentei directive, acţionează în scopuri care se află în afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale.
Astfel, este de observat că, contractul de credit din 4 iunie 2007 a fost încheiat între pârâta SC B.R.D.-G.S.G. SA şi SC R.P. SA, reprezentată prin P.T., în calitate de director general şi V.C., în calitate de director economic, fiind evident aşadar că acest contract, ca şi contractele din 3 iunie 2008, şi din 31 iulie 2009, a fost semnat de reclamant în calitate de director general, deci ca reprezentant legal al unei societăţi comerciale pe acţiuni, situaţie în raport de care nu se poate reţine calitatea sa de consumator, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Or, cum reclamantul a acţionat în sfera activităţii comerciale a SC R.P. SA, în scopul obţinerii de către societatea al cărui acţionar este a finanţării necesare activităţii comerciale curente a acesteia, neavând calitatea de consumator, reclamantul nu poate să beneficieze de protecţia oferită consumatorilor de Legea nr. 193/2000, el neavând această calitate, în sensul legii.
Faţă de această situaţie, se reţine ca nefondată şi susţinerea recurentului în sensul că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind sarcina probei, avându-se în vedere că instanţa de apel în virtutea rolului devolutiv al apelului, în baza înscrisurilor existente la dosar, în mod just a apreciat că recurentul nu se poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 193/2000.
În aceeaşi ordine de idei, se constată că şi distincţia pe care o face recurentul, între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri, este irelevantă, dispoziţiile legii pe acest aspect fiind clare, nelăsând loc de interpretare.
- Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Înalta Curte, apreciază şi această critică ca nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentului, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând că în condiţiile în care acesta nu are calitatea de consumator, în înţelesul dispoziţiilor legale în materie, reclamantul nu poate să invoce caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul menţionat.
Nici afirmaţia referitoare la dezechilibrul prestaţiilor despre care vorbeşte recurentul nu poate fi primită, întrucât acesta a garantat obligaţia de restituire a sumelor de bani împrumutate, a dobânzilor şi comisioanelor, numai cu acţiunile pe care le deţine la SC R.P. SA, societate care, la rândul său, a oferit garanţii solide pentru împrumuturile contractate, reprezentând imobile, terenuri şi clădiri prin a căror valorificare s-ar putea obţine sume care să acopere cuantumul împrumuturilor acordate.
Faţă de această situaţie, avându-se în vedere aplicarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate, cum soluţia instanţei de apel este corectă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 275/2015. Civil. Pretenţii. Obligatia de a... → |
|---|
