ICCJ. Decizia nr. 313/2015. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 313/2015
Dosar nr. 1667/118/2006
Şedinţa publică de la 3 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1441/COM din 23 februarie 2011 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea introdusă de reclamanta SC P. SRL prin administrator judiciar D.&C. SPRL împotriva pârâţilor S.V., S.E., G.V. şi G.D., C.C. şi C.N., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC T. SRL şi intervenienta SC A.S. SRL.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL în contradictoriu cu pârâţii B.L. şi B.G. şi în consecinţă:
A obligat pe pârâţii B.L. şi B.G. de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 300 mp, ce reprezintă calea de acces la Y şi de a asigura accesul la calea publică pe aliniamentul configurat prin expertiza tehnică instrumentată de expert B.D., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A dispus grăniţuirea proprietăţii reclamante de proprietatea pârâţilor B.G., B.L., respectiv de proprietatea intervenientei SC A.S. SRL, conform anexei 12 din raportul de expertiză întocmit de expert B.D., care face parte integrantă din prezenta hotărâre astfel:
- lotul reclamantei în suprafaţă regrăniţuită de 6899,96 cu următoarele vecinătăţi la N - B.G., B.L. pe două aliniamente la S - Y, la E - B.G., B.L.; la V- Parcela X.;
- lotul pârâţilor B.G. şi B.L. în suprafaţă regrăniţuit de 5001,88 mp cu următoarele vecinătăţi: la N.: SC A.S. SRL; la S - SC P. SRL; la E - Y, SC P. SRL; la V - SC A.S. SRL;
- lotul intervenientei SC A.S. SRL în suprafaţă regrăniţuită de 3576,93 mp cu următoarele vecinătăţi: la N - L.N.I.; SC N. SRL; G.I. şi G.E.; la S - SC P. SRL; B.L. şi B.G.; la E - str. I.; B.L. şi B.G., la V - parcela X.
A obligat pârâţii B.G. şi B.L. la plata sumei de 580.493,49 RON reprezentând despăgubiri pentru contravaloare lipsă de folosinţă calculate de la 3 iunie 2005 şi până la 1 iunie 2006.
A respins cererea de obligare la plata despăgubirilor, ca nefondată, împotriva intervenientei SC A.S. SRL.
A respins, ca nefondată, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de H.T. şi H.A., T.E. şi T.L., A.V. şi A.I., B.N. şi B.L.
A respins, ca nefondată, acţiunea îndreptată împotriva pârâţilor Municipiul Constanţa şi SC T. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în cauză, pentru dezlegarea situaţiei litigioase, din punct de vedere juridic, s-a dat prevalentă expertizei topografice întocmită de domnul expert B.D., care a concluzionat, fără putinţă de tăgadă, că drumul de exploatare Y a existat şi se află în perimetrul proprietăţii pârâţilor B.L. şi B.G. Această concluzie derivă tocmai din existenţa împrejmuirii materializată printr-un gard de plăci betonate, împrejmuire care are o poziţie fixă încă din anul 1972, anterior dobândirii terenului de către reclamantă şi ceilalţi subiecţi litiganţi.
S-a dat eficienţă acestor concluzii din această ultimă probă, determinate şi de schiţa anexă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în anul 1996 care constituie titlul reclamantei cât şi a contractului de partaj fără sultă autentificat în anul 1997, înscrisuri care individualizează, incontestabil, drumul de exploatare Y cu această destinaţie, respectiv de cale de acces. De altfel, şi expertiza topografică întocmită de domnul expert C.C. a reliefat că acest drum de exploatare cu destinaţia de cale de acces exista doar scriptic, nefiind identificat în formă materială, însă, este drept că nu a fost luată în considerare la pronunţarea soluţiei datorită tocmai unor puncte de vedere contradictorii exprimate de către expert.
Cât priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii H.T., H.A., T.E., T.L., A.V., A.I., B.N., B.L. şi SC B.T. SRL s-a apreciat că aceasta nu are caracter fondat faţă de faptul că intervenienţii nu au probat că ultima pârâtă Ie-a obturat calea de acces, care să determine intervenţia instanţei, iar loturile deţinute în proprietate au caracteristicile unui loc înfundat.
Cât îl priveşte pe pârâtul Municipiul Constanţa atât în cererea principală cât şi în cererea de intervenţie instanţa de fond a apreciat că nu se justifică demersul judiciar faţă de acesta determinat de faptul că litigiul priveşte un drept de proprietate privat şi nu public care să angreneze calitatea de subiect de drept a acestui pârât, sens în care urmează a se respinge atât acţiunea principală cât şi cererea de intervenţie faţă de acesta din urmă.
Instanţa a considerat că reclamanta este îndreptăţită şi la plata daunelor interese constând în lipsirea de folosinţă a suprafeţei de 6131 mp de către pârâţii B.L. şi B.G. cu consecinţa obligării la plata acestora, daune interese totalizând suma de 580.493,49 RON, prejudicierea fiind evidentă atât timp cât reclamanta nu şi-a putut exploata terenul proprietate, prin blocarea căii de acces dat fiind şi destinaţia cumpărării terenului, respectiv edificarea unei hale industriale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâţii B.N.L. şi B.G.
În motivarea apelului B.N.L. şi B.G. arată prin primul motiv de apel că în cauză, litigiul este unul comercial patrimonial astfel cum este el definit prin lege, cel puţin referitor la capetele ce cerere având ca obiect revendicarea imobiliară şi obligarea la plata de daune, că potrivit art. 7201 C. proc. civ., în vigoare şi la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii fiind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pe motiv ca nu s-a realizat procedura prealabilă obligatorie.
Prin al doilea motiv de apel se arată că greşit instanţa de fond a avut în vedere numai înscrisurile şi situaţia de fapt prezentată de reclamanţi.
Prin al treilea motiv de apel se arată că în mod eronat prima instanţă a luat în considerare concluziile unui raport de expertiză efectuat de un expert care nu era de specialitate „topo”, deoarece Y nu a fost corect individualizat, iar reclamanţii în continuare nu vor avea acces la drumul public, deoarece, aşa cum a prezentant expertul, acesta nu există.
De asemenea arată că instanţa de fond greşit a apreciat că poziţia procesuală a apelanţilor a convers spre admiterea acţiunii deoarece au luat legătura cu reclamanţii-intimaţi şi au observat că SC T. SA realizează o barare a Y.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 211 din 24 aprilie 2014, a admis apelul declarat de către apelanţii pârâţi B.N.L. şi B.G. împotriva sentinţei civile nr. 1441/COM din 23 februarie'2011 şi a încheierilor pronunţate de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1667/118/2006.
A schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că:
A obligat pârâţii B.G. şi B.L. la plata către reclamanta SC P. SRL a sumei de 9.000 euro (echivalentul la data plăţii în RON) reprezentând despăgubire pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 300 mp.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
Critica adusă hotărârii primei instanţe prin primul motiv de apel, a fost considerată nefondată întrucât, în primul rând, deşi litigiul este comercial patrimonial, obiectul acestuia nu este evaluabil în bani, că afirmaţia potrivit căreia revendicarea ar fi capătul principal şi nu grăniţuirea este neîntemeiat, deoarece intimata-reclamantă a solicitat grăniţuirea proprietăţilor potrivit suprafeţelor deţinute şi trasarea liniilor de hotar cu consecinţele ce decurg de aici pentru părţile chemate în judecată, situaţie în care, corect s-a stabilit că nu este necesară efectuarea procedurii concilierii directe anterioare introducerii cererii de chemare în judecată reglementată în art. 7201 C. proc. civ.
În ce priveşte critica adusă hotărârii conform căreia greşit s-au avut în vedere concluziile unui expert imobiliar şi nu specialist topo, s-a constatat că această critică a rămas fără obiect, având în vedere că în apel s-a încuviinţat şi dispus efectuarea unei expertize topo, aceasta luând în considerare actele de proprietate ale părţilor a stabilit atât graniţele dintre proprietăţi, cât şi prin cel de-al doilea răspuns la obiecţiuni, că reclamanta-intimată SC P. SRL avea acces la terenul proprietatea sa şi prin partea sudică a acestuia prin Y care se continuă până la intersecţia cu Z.
A apreciat instanţa de control judiciar că, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor la care au fost obligaţi apelanţii către intimata reclamantă SC P. SRL, acesta nu a fost stabilit corect de prima instanţă motivul de apel fiind întemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P. SRL, societate în insolvenţă, prin administrator judiciar D.&C. SPRL solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile apelate ca temeinică şi legală şi cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Argumentaţia adusă în susţinerea criticilor circumscrise art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte:
Instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte capetele principale de cerere având ca obiect revendicare şi grăniţuire, validând încă o dată concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat de expert B.D.
În ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere având ca obiect contravaloare lipsă de folosinţă, instanţa de apel a validat concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în apel de către expert M.S., fundamentându-şi soluţia de admitere a apelului pe afirmaţiile acestuia, deşi nesusţinute de întregul material probator administrat în cauză, atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel.
Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de către expert B.D., răspunsul la obiectivul 3, s-a stabilit o linie de hotar şi s-a realizat o propunere de regrăniţuire a loturilor care să determine o cât mai fidelă reflectare a situaţiei din acte în teren, iar instanţa de fond, cât şi cea de apel, au dat eficienţă juridică acestei expertize care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Modalitatea de grăniţuire propusă de expert B.D. şi agreată de către ambele instanţe de fond face o justă corelaţie între ceea ce fiecare din părţi deţine conform actelor de proprietate exhibate şi ceea ce ar trebui să existe în teren, astfel:
- B.G. şi B.L. deţin cu acte 5.001,85 mp şi prin regrăniţuire urmează să deţină 5.001,88 mp;
- SC A.S. SRL deţine conform acte 3.598,15 mp şi prin regrăniţuire 3.576,93 mp;
- SC P. SRL actualmente SC S.R.S. SRL, conform acte are drept de proprietate asupra 6.900 mp, iar conform regrăniţuirii va poseda în fapt 6.899,96 mp:
Prin raportul de expertiză topografică efectuat în faţa instanţei de apel nu se stabilesc noi linii de hotar şi nici nu se invoca aspecte pe care raportul de expertiză efectuat la fond să le fi reflectat într-un mod neconform cu realitatea din teren.
În condiţiile în care asociat al SC S.R.S. SRL este B.G., apelant-intimat în prezenta cauză este evident că nu se va proceda la o efectivă grăniţuire a celor două proprietăţi.
Recurenta-reclamantă precizează că instanţa de apel nu putea, din moment ce a menţinut soluţia cu privire la primele două capete de cerere pe baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, să îşi motiveze soluţia de admitere a apelului în ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite reclamantei pe concluziile raportului de expertiză efectuat în apel.
Se arată că înlăturarea expertizei topografice efectuate de către expert topograf C.C. s-a realizat „tocmai ca urmare a unor puncte de vedere contradictorii exprimate de către expert”, dar realitatea care rezultă şi din acel raport este identică. La momentul respectiv, apelanţii au formulat obiecţiuni la acel raport şi au solicitat refacerea acestuia, iar măsura refacerii expertizei de către expertul imobiliar B.D. a fost dispusă de către instanţă la cererea expresă a apelanţilor-pârâţi.
În opinia recurentei, raportul întocmit de către expert B.D. a fost cel care a răspuns în mod complet şi corect la toate problemele deduse judecaţii, iar raportul topografic efectuat în apel confirmă aspectele sesizate de către expertul de la fond, blocarea căii de acces proprietatea recurentei şi a Y de către apelanţii B., chiar dacă nu este la fel de detaliat şi a tratat în mod generic anumite aspecte, iar concluziile acestuia sunt eronate.
Apreciază recurenta că instanţa de apel trebuia să analizeze toate probele administrate în cauză, atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel şi că raportul de expertiză topografică efectuat în apel de expert M.S. trebuie coroborat cu cele două rapoarte efectuate de C.C. şi B. la solicitarea Tribunalului Constanţa.
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 998-art. 999 C. civ. din perspectiva aprecierii faptei ilicite a pârâţilor B. şi a legăturii de cauzalitate a acesteia cu prejudiciul produs societăţii aducând următoarea argumentaţie:
Se arată că temeiul juridic al cererii reclamantei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la acordarea de despăgubiri pentru lipsirea de folosinţă cu privire la terenul proprietatea recurentei l-a constituit răspunderea civila delictuală a pârâţilor B., întemeiată pe dispoziţiile art. 998-art. 999 C. civ. 1864 pentru perioada 3 iunie 2005-1 iunie 2010.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor B.G. şi B.L., în raport de fapta ilicită săvârşită de către aceştia, dispunând obligarea acestora la plata sumei de 580.493,49 RON.
Precizează recurenta că existenţa faptei ilicite este dată de faptul că B.G. şi B.L. au blocat atât calea de acces proprietatea reclamantei cât şi Y, acest fapt nefiind contestat nici măcar de către apelanţi care au recunoscut în faţa instanţei de apel că pe calea de acces ce a fost în proprietatea recurentei, cât şi pe Y se află edificate construcţiile proprietatea acestora. Faptul că aceste construcţii edificate de către pârâţii-apelanţi sunt amplasate pe terenul proprietatea reclamantei, cât şi pe domeniul public al Municipiului Constanţa este confirmat de planurile anexate autorizaţiei de construcţie.
Se arată că prin raportul de expertiză efectuat în cauză în faţa instanţei de fond de către expert B.D. se reţine că „accesul la Y, atât al recurentei, cât şi al intervenienţilor este imposibil datorită împrejmuirii existente”, că în raportul de expertiză efectuat în apel, răspunsul nr. 2 la obiecţiuni se recunoaşte că „Y a fost identificat în partea exterioară a gradului SC T. SRL, conform suprapunerii efectuate cu schiţa executată în data de 28 noiembrie 1998 de către Z.C. şi vizată în anexa nr. 3 la raport, iar după ce s-a efectuat suprapunerea cu planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil, situaţia Y se reconfirmă în sensul că se află în partea exterioară a gardului SC T. SRL”.
Consideră recurenta că, în condiţiile în care proprietatea pârâţilor B. s-a extins până la gardul despărţitor cu SC T. SRL, este evident că ea a inclus în mod abuziv şi Y, blocând accesul recurentei, cât şi al celorlalţi proprietari riverani, intervenienţi în prezenta cauză, la Y, făcând precizări suplimentare cu privire la acest aspect.
Se arată că apelanţii-pârâţi nu au respectat autorizaţiile de construire emise pe numele acestora, ci au construit după bunul plac al acestora, ocupând terenul reclamantei, cât şi Y.
Precizează recurenta că atât autorizaţiile de construire, cât şi procesele-verbale de recepţie finală nu sunt însoţite de planuri de situaţie sau de amplasament care să ateste că ar fi vorba despre construcţiile pretinse de pârâţi şi edificate chiar pe drumul public, că în cauză nu prezintă relevanţă nici procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor din 3 august 2010 pentru garaj şi din 3 august 2010 pentru sediu birouri în condiţiile în care pârâţii au edificat clădirile respective pe propria lor răspundere şi cunoscând faptul că terenul respectiv nu le aparţinea fiind domeniul public, cât şi proprietatea reclamantei.
Consideră recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod corect că, pentru a-şi asigura accesul la calea publică în mod corespunzător şi pentru a lărgi această cale, recurenta a cumpărat în mod explicit o suprafaţă de 300 mp (80 X 3,75), parte integrantă a terenului de 6900 mp proprietatea sa, această fâşie învecinându-se la momentul respectiv cu Y la E.
Arată în continuare recurenta-reclamantă că încălcarea dreptului său de proprietate rezultă în mod explicit chiar din concluzia exprimată prin răspunsul la obiecţiuni din apel în care se recunoaşte că Y „se află în exteriorul gradului T.” şi că „aleea noastră de acces se află în partea nordică a lotului nostru şi este ocupată de construcţiile proprietatea pârâţilor-apelanţi B.”, comportamentul ilicit al apelanţilor care şi-au extins în mod abuziv posesia şi asupra terenului de 300 mp proprietatea recurentei, schimbând linia de hotar, determinând imposibilitatea închirierii sau înstrăinării terenului ce aparţinea societăţii reclamante.
În ceea ce priveşte consecinţele acestei fapte ilicite, arată recurenta, ele au fost, în mod greşit, reţinute de către instanţa de apel, care a schimbat în mod nejustificat sentinţa primei instanţe, pornind tocmai de la aprecierea eronată a urmărilor faptei ilicite a pârâţilor-apelanţi B.
Se precizează în acest sens că Y nu comunică cu Z, ambele fiind drumuri publice paralele care teoretic ar trebui să asigure accesul la str. I., pe ambele laturi ale parcelei X, că Z şi Y nu au fost efectiv realizate de către Primăria Constanţa nici până la aceasta, aceste drumuri fiind avute în vedere la parcelarea zonei respective, dar realizarea lor integrală a rămas la stadiul de proiect.
Arată recurenta că potrivit soluţiei instanţei de apel ar fi trebuit să ocolească câţiva km, de-a lungul altor proprietăţi, pentru a accede la str. I. în condiţiile în care acelaşi lucru poate fi făcut străbătând numai 300 mp, aflaţi în proprietatea exclusivă achiziţionat tocmai pentru a-şi facilita accesul la calea publică.
Precizează recurenta că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că răspunsul la obiecţiuni este în contradicţie cu toate celelalte probe administrate în cauză şi că, în primul rând, el este contrar chiar concluziilor expertizei efectuate în faţa primei instanţe şi pe care instanţa de apel a validat-o prin menţinerea soluţiei de admitere pronunţată de către Tribunalul Constanţa cu privite la primele două capete de cerere.
Se mai arată că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că, în faţa Tribunalului Constanţa au fost acordate mai multe termene de judecată pentru ca părţile să identifice o modalitate de soluţionare amiabilă a acestui litigiu, prin stabilirea unei alte căi de acces în afara celei blocate de construcţiile proprietatea apelanţilor B., dar o asemenea rezolvare nu a fost posibilă pentru că nu există o asemenea variantă, soluţia instanţei de apel bazându-se pe o simplă supoziţie a expertizei efectuate în apel potrivit cu care „reclamanta-intimată SC P. SRL avea acces la terenul proprietatea sa şi prin partea sudică a acestuia prin Y”.
În continuare se arată că instanţa de apel a reţinut în mod total greşit că „intimata apelantă mai avea acces pe terenul proprietatea sa şi prin sud, pe Y care se continua cu Z în condiţiile în care exista la dosarul cauzei o adresă din partea pârâţilor în care se arată în mod expres faptul că nu îi vor permite trecerea pe proprietatea lor, în condiţiile în care există un drum special creat în acest scop, respectiv Y. În aceste condiţii nu se poate reţine apărarea apelanţilor B. care pretind că accesul se poate realiza prin intermediul Z.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a analizat în mod complet întinderea prejudiciului suferit de către societatea reclamantă, ceea ce a determinat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 998-art. 999 C. proc. civ.
În acest sens sunt aduse următoarele argumente:
Titlurile de proprietate ale recurentei reclamante, datând din 1996 şi 1997, atestau existenţa Y, deoarece acestea erau mai vechi în comparaţie cu cele ale pârâţilor B., al căror autor G. a cumpărat de la autorul comun, în 1998, iar ei au dobândit terenul în 1999.
La momentul la care recurenta a achiziţionat acest teren a avut în vedere în mod evident existenţa Y în partea de Est a proprietăţii sale şi faptul că acest drum public asigură o exploatare în mod corespunzător a terenului în cauză.
Instanţa de apel s-a raportat la calcularea daunelor-interese în mod exclusiv la suprafaţa efectiv ocupată de către apelanţii-pârâţi B., deşi ar fi trebuit să aibă în vedere toate circumstanţele cauzei şi toate aspectele care conturează prejudiciul suferit de către recurentă ca urmare a acţiunilor ilicite ale pârâţilor-apelanţi B., pe care aceştia le-au recunoscut şi pe care le-au reţinut în mod corect ambele instanţe de fond.
Elocvent este faptul, ignorat de către instanţa de apel, că acest teren nu a putut fi exploatat de recurentă şi nici măcar valorificat prin vânzare-cumpărare decât către SC S.R.S. SRL, societate deţinută tot de către apelanţii B., deoarece numai aceştia au posibilitatea de a folosi acest teren, prin eventuala alipire a celor două proprietăţi, în condiţiile în care calea de acces iniţială a fost blocată de către aceeaşi B.
În condiţiile în care în anul 1999 terenul situat la nord de proprietatea reclamantă a fost cumpărat de către apelanţii B. şi aceşti au început edificarea unor construcţii exact pe Y şi pe calea de acces proprietatea sa, este evident că i-a fost tulburată liniştita folosinţă a acestui teren şi că toate proiectele legate de acest teren au devenit utopice tocmai pentru că el nu mai beneficia de acces la calea publică principală, respectiv str. I.
Instanţa de apel nu ţinut seama de poziţia contradictorie a pârâţilor B. pe parcursul soluţionării în fond a prezentei cauze şi de afirmaţiile nereale ale acestora.
Instanţa de apel nu a avut în vedere atitudinea procesuală a pârâţilor-apelanţi B. atunci când a analizat întinderea prejudiciului cauzat de către aceştia.
La momentul în care recurenta a achiziţionat acest teren, anterior pârâţilor B., calea de acces către str. I. era Y, care avea la acea dată de la 3 până la 4,5 ml. Acest drum se află situat la est de proprietatea sa.
Martorii audiaţi în cauză au relatat faptul că încă din perioada 1970 în exteriorul proprietăţii T., fost T.C.I.N.D., paralel cu gardul de plăci betonate ce mărgineşte proprietatea acestuia există un drum practicat de cei care aveau anumite amenajări pentru creşterea animalelor în zona respectivă. Acest drum nu a fost trasat pe teren de către autorităţi, dar a figurat dintotdeauna în planurile şi schiţele cadastrale aferentei parcelei X şi a fost folosit de cei din zona respectivă.
Nu se pot reţine afirmaţiile apelanţilor-pârâţi potrivit cu care „aleea betonată din incinta SC T. SA a reprezentat de fapt drumul de acces către sere (practic Y) şi care ulterior a fost închis abuziv de către SC T. SA”.
Martorii audiaţi în cauză au relatat faptul că încă din perioada 1970 în exteriorul proprietăţii T., fost T.C.I.N.D., paralel cu gardul de plăci betonate ce mărgineşte proprietatea acestuia există un drum practicat de cei care aveau anumite amenajări pentru creşterea animalelor în zona respectivă. Acest drum nu a fost trasat pe teren de către autorităţi, dar a figurat dintotdeauna în planurile şi schitele cadastrale aferentei parcelei X şi a fost folosit de cei din zona respectivă.
Instanţa de fond a cuantificat în mod corect şi pe baza probelor administrate în cauză cuantumul daunelor-interese acordate recurentei-reclamante la suma de 580.493,49 RON.
Nu poate fi reţinută concluzia instanţei de apel potrivit cu care recurenta ar fi fost lipsită doar de folosinţa terenului de 300 mp pe care pârâţii-apelanţi B. l-au ocupat în mod efectiv din proprietatea sa. Ocuparea celor 300 mp a determinat lipsirea de folosinţă pentru întreaga proprietate căci fără acces la calea publică terenul respectiv a devenit inutilizabil pentru orice activitate economică, iar o altă cale de acces nu există.
Deşi atunci când calculează contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 300 mp instanţa de apel îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în faţa primei instanţe, şi deci acceptă faptul că terenul era intravilan şi destinat utilizării sale industriale, atunci când analizează întinderea prejudiciului suferit de către recurentă instanţa de apel nu mai are în vedere motivul pentru care a achiziţionat acest teren şi rolul lui în activitatea economică a societăţii recurente.
Prejudiciul recurentei este reprezentat tocmai de chiria pe care ar fi încasat-o pentru terenul respectiv dacă folosinţa lui nu i-ar fi fost îngrădită de către apelanţii-pârâţi.
Imposibilitatea de folosire a proprietăţii recurentei a fost generată de acţiunile abuzive ale apelanţilor B. care, deşi există o cale de acces reală şi de peste 8 ml de ieşire la str. I., formată din aleea de acces proprietatea sa şi din drumul public Y, au blocat această trecere, prin edificarea unor construcţii exact pe această cale de acces.
În considerentele sentinţei civile nr. 1441/COM din 23 februarie 2011 se reţine că „prejudicierea noastră este evidentă atât timp cât nu ne-am putut exploata terenul proprietate, prin blocarea căii de acces, dat fiind şi destinaţia cumpărării terenului, respectiv edificarea unei hale industriale”.
Prin blocarea Y este evident că pârâţii B. i-au împiedicat folosinţa asupra întregului teren proprietatea recurentei şi nu numai asupra suprafeţei de 300 mp, alee de acces şi încă 175 mp conform raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, pe care o ocupă în mod efectiv din proprietatea sa.
Destinaţia terenului era intravilan ceea ce înseamnă posibilitatea efectivă de a edifica construcţii, posibilitate afectată de comportamentul abuziv al apelanţilor B.
Construirea unei hale industriale presupune să existe un acces pentru autovehicule de mare tonaj cu diferite echipamente şi care să ajungă la hala respectivă pe o cale cât mai scurtă. O asemenea cale nu putea fi decât Y şi aleea de 300 mp care era situată în nordul proprietăţii sale.
Nu pot fi reţinute apărările pârâţilor B. potrivit cu care, chiar dacă ar fi existat acea cale de acces aflată în proprietatea recurentei din 1996, la momentul când ei au achiziţionat terenul învecinat, în anul 1999, aceasta nu mai există şi recurenţii au fost de bună-credinţă la momentul perfectării contractului lor de vânzare-cumpărare.
Intimatul-pârât Municipiul Constanţa prin Primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Intimaţii-pârâţi B.G. şi N.L. au solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă din perspectiva excepţiei nulităţii invocată de intimatul Municipiul Constanţa prin Primar, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă se raportează în motivare la hotărârile instanţei de fond şi a instanţei de control judiciar, exclusiv din perspectiva situaţiei de fapt reţinută, a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta face referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva temeiului invocat.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ. fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Practic, prin criticile invocate recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţă, aducând în susţinere argumente ce îşi propun să repună în dezbatere clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia excepţiei nulităţii invocată de intimatul Municipiul Constanţa prin Primar şi va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Totodată, constatând îndeplinite cerinţele art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatului Municipiul Constanţa prin Primar suma de 442,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nulităţii invocată de intimatul Municipiul Constanţa prin Primar.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă SC P. SRL prin administrator judiciar D.&C. SPRL împotriva deciziei nr. 211 din 24 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Obligă recurenta să plătească intimatului Municipiul Constanţa prin Primar suma de 442,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 3 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 317/2015. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 312/2015. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
