ICCJ. Decizia nr. 322/2015. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 322/2015
Dosar nr. 2853/1/2014
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă, la data de 19 august 2009, pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, S.R. prin M.F.P. şi A.N.C.P.I. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea parţială a hotărârii nr. 86 din 19 mai 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei expropriate şi despăgubirile acordate. În consecinţă, pârâtele să fie obligate în solidar la acordarea de despăgubiri în valoare de 50 euro/mp în lei la cursul B.N.R. din data plăţii pentru întreaga suprafaţă de 30.100 mp având număr cadastral 11519 înscris în cartea funciară cu nr. 12104 a unităţii administrativ teritoriale Cumpăna, situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „varianta de ocolire a municipiului Constanţa” km 0+000-km 21+861, judeţul Constanţa.
În subsidiar, s-a solicitat să se constate nulitatea parţială a hotărârii nr. 86/2009 şi obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei cu care reclamanta a achiziţionat imobilul având număr cadastral 11519, teren extravilan arabil în suprafaţă de 30.100 mp, sumă ce reprezintă valoarea reală a terenului şi plata prejudiciului compus din scăderea valorii de circulaţie a terenului rămas şi imposibilitatea de folosire a acestuia datorită modului în care este poziţionată autostrada.
Prin sentinţa civilă nr. 3073 din 22 iulie 2013 a Tribunalului Constanţa a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.C.P.I., acţiunea fiind respinsă ca atare cererea faţă de această entitate şi a fost respinsă acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin hotărârea contestată au fost stabilite despăgubiri în valoare de 129.980 euro.
S-a reţinut că terenul expropriat face parte din terenul în suprafaţă totală de 30.100 mp reprezentând parcela A358/94, dobândit de reclamantă la data de 3 octombrie 2008 prin contract de vânzare-cumpărare, la preţul de 602.000 euro, adică 20 euro/mp, la care s-a adăugat TVA.
În ceea ce priveşte cererea de expropriere totală a suprafeţei de 30.100 mp, instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât iniţiativa exproprierii aparţine expropriatorului, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că porţiunea de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, de 17.102 mp, nu ar putea fi utilizată conform destinaţiei sale agricole. Raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi, de nord şi de est, zona de protecţie a autostrăzii fiind inclusă în porţiunea expropriată, astfel încât nu există nici un motiv pentru care reclamanta să nu poată edifica construcţii pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea legislaţiei aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas şi-ar fi pierdut din valoare.
În privinţa modalităţii de stabilire a despăgubirilor, tribunalul a pornit de la premisa că la determinarea valorii de circulaţie a bunului expropriat trebuie să se ţină cont de destinaţia şi caracteristicile la data exproprierii, fiind irelevante împrejurările ulterioare exproprierii (creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară ca urmare a dezvoltării zonei).
Instanţa a înlăturat concluziile reieşite din raportul de expertiză efectuat în cauză şi care au cantonat preţul imobilului expropriat la 17,50 euro/mp, întrucât experţii au selectat 3 valori comparabile, dintre care au ales comparabila B, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare referitor la un teren în suprafaţă de 15.000 mp la preţul de 20 euro/mp.
S-a reţinut că în contractul indicat, calitatea de cumpărător revine SC B.B. SRL de la care a cumpărat SC T.T. SRL şi terenul în cauză, astfel încât, fără a fi înlăturat din start, trebuie privit cu o anume rezervă, întrucât un nivel ridicat al preţurilor pe piaţa imobiliară nu poate fi probat numai pe baza tranzacţiilor în care sunt implicaţi aceiaşi doi parteneri, în lipsa coroborării cu alte probe.
Pe de altă parte, raportul de expertiză s-a bazat pe datele dintr-o serie de anunţuri imobiliare, în afara celor 3 selectate, dintre care nu se pot lua în seamă cele situate în zona km. 5 – Sere pentru că nu sunt pe teritoriul administrativ al localităţii Cumpăna şi nici terenurile declarate ca fiind construibile, întrucât terenul în cauză era agricol la data exproprierii. Dintre terenurile neselectate, au fost observate constant preţuri oferite de 2,5-5 euro/ mp, 8 euro/mp şi 10 euro/mp, ceea ce vine în consonanţă cu menţiunea din raportul de expertiză în sensul că „din analiza acestor anunţuri reiese că preţurile ofertate în zonă sunt cuprinse între 1-10 euro/mp, în funcţie de apropierea de localitate, caracterul terenului, utilităţi, suprafaţă, deschidere”.
Instanţa de fond a analizat ulterior fiecare din comparabilele luate în considerare prin expertiză şi a conchis în sensul că au fost aplicate corecţii nefundamentate, unele dintre ele ajungând să majoreze însuşi preţul stabilit de părţi.
Prin decizia nr. 101/ C din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 33/1994 fac trimitere la dreptul celui expropriat de a cere instanţei să verifice dacă este posibilă preluarea integrală a imobilului supus exproprierii, având în vedere diminuarea considerabilă a valorii acestuia sau imposibilitatea utilizării lui potrivit destinaţiei date de proprietar. Însă, trimiterea făcută prin art. 2 alin. (5) din Legea nr. 198/2004 la prevederile Legii 33/1994 este limitată doar la regulile privind modalitatea de soluţionare a acţiunii exercitate în temeiul Legii nr. 198/2004, privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Pe de altă parte, s-a reţinut că trimiterea făcută la prevederile care reglementează zona de protecţie nu pot fi avute în vedere deoarece restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate nu conferă titularului său posibilitatea de a pretinde exproprierea terenurilor, care constituie conform legii zona de protecţie, ci, eventual, despăgubiri atunci când situaţia de fapt o impune. Cu aceleaşi argumente au fost înlăturate susţinerile reclamantei în sensul că nu mai poate construi şi, în general, nu mai poate folosi pentru scopul pentru care a fost achiziţionat întregul teren, suprafaţa rămasă, de 17.102 mp, în sensul că aceasta şi-a pierdut din valoare şi nu mai poate susţine o dezvoltare imobiliară preconizată.
S-a mai reţinut că nu s-a dovedit existenţa unor premise certe de modificare a regimului juridic al terenului expropriat, din agricol extravilan în intravilan construibil, la momentul exproprierii, precum şi a unor proiecte de dezvoltare deja derulate în legătură cu acesta.
Evaluarea s-a făcut înainte de adoptarea H.G. nr. 213/2009 şi chiar mai înainte de adoptarea O.U.G. nr. 228/2008 (care a fost de altfel respinsă prin Legea nr. 9/2013).
Prin urmare, cerinţa instituită prin acest act normativ, care a modificat Legea nr. 198/2004 prin introducerea textului art. 4 alin. (9), ce dispunea că raportul de evaluare se întocmeşte având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, nu era aplicabilă acestei evaluări, comisia nefiind obligată să refacă evaluarea în acest context.
Apelanta a criticat înlăturarea de către judecătorul fondului a concluziilor şi argumentelor aduse de către experţi prin raportul de expertiză judiciară, apreciind că „o lucrare ştiinţifică nu poate fi reevaluată de către judecătorul care nu are cunoştinţele necesare” şi că elementele de comparaţie şi de calcul aduse de către specialişti nu pot fi înlăturate prin raportarea instanţei la altele, apreciate ca fiind mai relevante şi mai apropiate de realitate.
Aceste critici au fost înlăturate de instanţa de apel, care a reţinut că în sistemul procesual românesc probele nu au, din perspectiva art. 167 alin. (1) C. proc. civ., o ierarhie în abordare, iar expertiza judiciară de evaluare nu are, din acest punct de vedere, o importanţă preponderentă faţă de celelalte probe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.T. SRL invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. S-a mai invocat încălcarea art. 14 din C.E.D.O., care interzice aplicarea unui tratament diferit pentru persoanele aflate în situaţii similare.
De asemenea, s-a mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Sub acest aspect, s-a arătat că se impunea ca despăgubirile să aibă în vedere preţul de 20 euro plus TVA din contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a dobândit terenul, cumpărându-l de la SC B.B. SRL, precum şi faptul că terenul expropriat face parte dintr-o suprafaţă mai mare, întregul lot fiind expropriat parţial, ceea ce face ca exploatarea acestuia să fie ineficientă, să ducă la diminuarea valorii reale. Restul terenului rămas neexpropriat devine inutilizabil pentru proprietar ca poziţionare, ca posibilităţi de investiţie.
Instanţa de apel nu şi-a manifestat rolul activ cu privire la expertiza efectuată în cauză, pentru ca această probă să fie utilă şi concludentă în soluţionarea cauzei. În acest sens, instanţa avea obligaţia ca, din oficiu, să dispună refacerea expertizei sau efectuarea unei noi expertize şi să întreprindă măsurile ce se impuneau pentru aflarea de la notarii publici de informaţii cu privire la tranzacţiile încheiate în unitatea administrativ teritorială în cauză în perioada exproprierii.
În condiţiile în care în aceeaşi zonă prin acte de vânzare-cumpărare au fost vândute terenuri cu preţuri între 30 şi 88, 86 euro este evident că expropriatorul, acordând cca. 10 euro/mp, iar instanţa neexercitându-şi rolul activ, a fost încălcat art. 14 din Convenţie referitor la aplicarea unui tratament diferit pentru persoane aflate într-o situaţie similară.
Instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu se impune acordarea de despăgubiri pentru întregul lot de 30.100 mp motivat de faptul că din raportul de expertiză a rezultat că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi (N şi E), zona de protecţie a autostrăzii fiind inclusă în zona expropriată, întrucât la parcela expropriată se poate ajunge numai pe drumuri de exploatare din extravilanul municipiului Constanţa.
Un alt element pentru formarea preţului ce nu a fost avut în vedere este suprafaţa mare a terenului, deschiderile, forma acestuia.
Nu s-a avut în vedere aproprierea de municipiul Constanţa, terenul fiind inclus în planurile de extindere ale municipiului Constanţa. Terenul rămas neexpropriat nu mai poate fi utilizat prin faptul că nu mai există acces la el.
În mod greşit s-a reţinut opinia potrivit căreia contractele de vânzare-cumpărare prezentate ar fi încheiate între aceleaşi părţi.
Art. 4 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 198/2004, care stabileşte modalitatea de întocmire a raportului de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008 şi, vizând o normă de procedură, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, sens în care în mod greşit instanţa de apel a considerat că expertiza întocmită de expropriator a fost legal întocmită.
Prin decizia nr. 2121 din 2 iulie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursul declarat de reclamantă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
Sub un prim aspect, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, apreciindu-se că susţinerile formulate prin memoriul de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, s-a reţinut, în ce priveşte motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 C. proc. civ., că acestea au fost invocate formal, întrucât nu au fost dezvoltate critici încadrabile în aceste motive de recurs.
Cât priveşte criticile încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea au fost înlăturate ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Atât art. 44 alin. (3) din Constituţie, cât şi art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum şi art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. statuează asupra faptului că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege.
Instanţa a aplicat corect dispoziţiile legale, iar faptul că suma acordată ca despăgubire nu coincide valorii cu care reclamanta a cumpărat terenul sau nu este la fel de mare cu cea a preţurilor la care aceasta face referire, precum şi faptul că nu s-a acordat o despăgubire pentru întreaga suprafaţă de 30.100 mp nu sunt factori care să determine atingerea drepturilor acesteia, aşa cum sunt ocrotite prin textele de lege evocate şi nu duce la încălcarea art. 14 din C.E.D.O. în sensul aplicării unui tratament diferit pentru persoanele aflate într-o situaţie similară.
În mod corect s-a reţinut că nu s-a dovedit că porţiunea de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, nu ar putea fi utilizată conform destinaţiei sale agricole. De asemenea, s-a reţinut că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi, de nord şi de est, zona de protecţie a autostrăzii fiind inclusă în porţiunea expropriată, astfel încât nu există nici un motiv pentru care reclamanta să nu poată construi pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea legislaţiei aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas şi-ar fi pierdut din valoare.
Faptul că reclamanta a achiziţionat o suprafaţă de teren fără a avea cunoştinţă de eventualele restricţii ale dreptului de proprietate nu justifică solicitarea pe cale judecătorească a unei reparaţii care să reprezinte echivalentul restricţiilor suferite prin expropriere, a faptului că nu a putut utiliza terenul potrivit cu intenţiile ce le avea la momentul achiziţionării şi în raport de posibila extindere a municipiului Constanţa, respectiv a celorlalte criterii, care, în opinia reclamantei, duc la o corectă stabilire a valorii despăgubirii.
În apel, faţă de suplimentarea probatoriului, instanţa nu a mai considerat oportun a se dispune întocmirea unui nou raport de expertiză.
Faţă de exigenţele textului de lege evocat şi faţă de argumentele prin care instanţa a justificat respingerea cererilor reclamantei de suplimentare a probatoriului, nu se poate reţine încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor textului de lege evocat, care se referă la rolul activ al judecătorului.
S-a apreciat că nu se impunea refacerea raportului de expertiză, întrucât O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 şi H.G. nr. 213 din 4 martie 2009 nu sunt incidente, raportul de expertiză fiind întocmit la data de 17 iulie 2008 (în procedura exproprierii), când aceste dispoziţii nu erau în vigoare.
Împotriva deciziei civile nr. 2121 din 02 iulie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare SC T.T. SRL., invocând următoarele motive:
Instanţa a omis sa se pronunţe asupra unuia dintre motivele de modificare sau de casare. conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., respectiv:
- dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că instanţa a apreciat in mod eronat cu privire la data la care prevederile O.U.G. nr. 228/2008 an intrat in vigoare, întrucât în raport de această dată trebuia să fie analizată dacă H.G. nr. 213 publicată la data de 04 martie 2009 în M. Of. produce efecte juridice şi, pe cale de consecinţă, dacă raportul de expertiză întocmit de expropriator nu trebuia să satisfacă cerinţa imperativă în sensul de a fi efectuat numai prin raportare la expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 alin. (5) C. fisc.:
- instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare sau de casare, respectiv nu s-a pronunţat asupra cererii cu privire la stabilirea cuantumului daunelor aduse proprietarului si nu a făcut nicio menţiune cu privire la dovezile prezentate privind întinderea prejudiciului suferit.
În fapt, contestatoarea susţine că a încheiat, la data de 03 octombrie 2008, cu SC B.B. SRL, în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2373 din 03 octombrie 2008 de către B.N.P.A. D.C. și D.C., prin care a dobândit imobilul teren arabil în suprafaţa de 30.100 mp, situat in extravilanul Comunei Cumpăna, parcela A 358/ 94, Judeţul Constanta, identificat prin număr cadastral 11519, intabulat în Cartea Funciară nr. 12104 a unităţii administrativ teritoriale Cumpăna, pin încheierea numărul 11837 din 29 februarie 2008 eliberată de O.C.P.I. Constanta – B.C.P.I.
Prin contractul de vânzare - cumpărare părţile au convenit ca preţul imobilului să fie de 602.000 euro plus TVA 19 %, acesta fiind achitat la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Dreptul de proprietate transmis prin contractul de vânzare - cumpărare s-a intabulat in favoarea contestatoarei sub B.4 din Cartea Funciara 12104/Cumpăna prin încheierea nr. 77514 din 06 octombrie 2008 eliberată de către O.C.P.I. Constanta – B.C.P.I.
Una dintre criticile formulate prin cererea de recurs a fost aceea că suma propusă cu titlul de despăgubire pentru expropriere este derizorie raportată la preţul de circulaţie al terenului expropriat care este mult mai mare, în raport cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 Ia C.E.D.O.
În raport de aceste criterii, expropriatorul era obligat să acorde despăgubiri la nivelul daunelor provocate contestatoarei, prin raportare la preturile cu care s-au tranzacţionat terenurile în acea zonă sau prin raportare la preţul de 20 euro plus TVA/mp stabilit prin contractul de vânzare - cumpărare prin care s-a dobândit terenul.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi preţul oferit de expropriator prin Hotărârea nr. 86 din 19 mai 2014, acesta este cu mult mai mic decât preţul real cu care au fost tranzacţionate terenurile in acea zonă, prin raportare la valorile ce reies din extrasul oferit de C.N.P., respectiv 13 euro/mp pentru teren arabil, luând insa in calcul si zona în care este amplasat terenul.
Susţine contestatoarea că toate demersurile de a obţine grila cu preturi minimale la nivelul localităţii Cumpăna s-au lovit de refuzul C.N.P. Constanţa, care a furnizat aceste informaţii numai la solicitarea unor complete ale Curţii de Apel Constanţa.
O.U.G. nr. 228/2008 a introdus in Legea nr. 198/2004 obligativitatea efectuării acestui raport de expertiză prin raportare la expertiza actualizată de C.N.P. potrivit art. 77 alin. (5) C. fisc.
Data la care a fost emisă H.G. nr. 213/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situata pe amplasamentul lucrării de utilitate publică varianta de ocolire a municipiului Constanta Km 0 + 000 - km 21 + 861, este 04 martie 2009, deci ulterior intrării in vigoare a OUG nr. 228 din 30 decembrie 2008 care impunea modalitatea de efectuare a expertizei.
Modificarea cadrului legal înainte de efectuarea exproprierii impunea efectuarea unui nou raport de expertiză în acord cu legislaţia in vigoare la acea dată, faţă de principiul aplicabilităţii legii civile în timp. Orice susţinere contrară cu privire la acest aspect ar înfrânge cele donă principii care guvernează aplicarea legii în timp şi anume principiul neretroactivităţii legii civile şi principiul aplicării imediate a legii civile noi.
După intrarea in vigoare a noilor dispoziţii privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească raportul de expertiză, expropriatorul trebuia să întocmească un alt raport de expertiză cu respectarea acestor dispoziţii legate, nemaiputând sa folosească rapoarte de expertiză ce nu îndeplineau aceste criterii legale.
Art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, care stipulează modalitatea de întocmire a raportului de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008. Această modificare a legii viza o normă de procedură, respectiv criteriile care trebuie avute în vedere la efectuarea raportul de expertiză, în baza căruia de stabilesc despăgubirile. Potrivit art. 725 alin. (I) C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Deşi a fost investită cu un capăt de cerere vizând stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului, instanţa de recurs nu s-a pronunţat, chiar in sensul unei respingeri formale a acestor pretenţii.
Susţine contestatoarea că, deşi a susţinut că nu mai are posibilitatea de construire, conform art. 14 din O.G. nr. 43/1997, întrucât zonele de protecţie fac parte din zona drumului public, instanţa nu s-a pronunţat asupra daunelor produse proprietarului şi nu a luat in considerare faptul ca lăţimea terenului este de 36,43 m, astfel cum a fost determinată de raportul de expertiză întocmit în cauză precum şi faptul că întreaga lăţime a zonei ce a fost expropriată pentru autostradă este de 56,42 mp, deci exclusiv pentru construcţia autostrăzii.
Având în vedere că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare, respectiv cel cu privire la stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului, contestatoarea solicită, în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., admiterea contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
În sensul textului citat, greşeala materială se referă la aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
În speţă, contestatoarea nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci susţine că instanţa a apreciat în mod eronat cu privire la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, în raport de care urna să fie analizată H.G. nr. 213/2009 şi, pe cale de consecinţă, să stabilească dacă raportul de expertiză întocmit de expropriator trebuia să satisfacă cerinţa de a fi efectuat numai prin raportare la expertiza actualizată de C.N.P., potrivit art. 77 alin. (5) C. fisc.
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un „recurs la recurs”, prin care partea nemulţumită să tindă a repune în discuţie aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice, care protejează prezumţia de validitate a hotărârilor judecătoreşti irevocabile (cauza M. contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008).
Constatând astfel că pe calea contestaţiei în anulare nu au fost invocate motive prin care să fie imputate instanţei de recurs „greşeli materiale” în sensul considerentelor enunţate, acest motiv nu poate fi primit.
În ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocate, de asemenea, de către contestatoare, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Nici aceste prevederi legale nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susţinerile contestatoarei potrivit cărora, instanţa de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare, respectiv cel cu privire la stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut, faţă de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, pe baza probelor administrate, că nu s-a dovedit că porţiunea de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, nu ar putea fi utilizată conform destinaţiei sale agricole. De asemenea, s-a reţinut că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi, de nord şi de est, zona de protecţie a autostrăzii fiind inclusă în porţiunea expropriată, astfel încât nu există nici un motiv pentru care reclamanta să nu poată construi pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea legislaţiei aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas şi-ar fi pierdut din valoare.
Este nefondată şi susţinerea potrivit căreia instanţa nu ar fi răspuns criticii privind întinderea prejudiciului cuvenit urmare exproprierii, întrucât instanţa de recurs a argumentat soluţia sa prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare. Aceasta întrucât, în recurs, instanţa nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii atacată, prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată, după abrogarea motivului de recurs prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permitea atacarea unei hotărâri cu recurs când aceasta se întemeia pe o greşeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Se constată astfel, contrar susţinerilor contestatoarei, că instanţa nu a lăsat necercetat nici unul dintre motivele de recurs formulate de aceasta, întrucât motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare sau modificare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 304 C. proc. civ., ceea ce presupune încadrarea criticilor formulate de parte în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, din verificarea deciziei supuse contestaţiei în anulare rezultă că instanţa de recurs, statuând asupra încadrării în drept a recursului exercitat de contestatoare, în exercitarea obligaţiei prevăzute de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., a analizat toate criticile care au putut fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC T.T. SRL împotriva deciziei nr. 2121 din 2 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 368/2015. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 270/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
