ICCJ. Decizia nr. 369/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 369/2015
Dosar nr. 3910/1/2014
Şedinţa publică din 3 februarie 2015
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 02 iunie 2008, reclamanta C.C.I.N.A. Constanţa i-a chemat în judecată pe pârâţii M. Constanţa prin P. şi P.M. Constanţa pentru ca, pe cale de contestaţie împotriva refuzului de a restitui imobilul situat în Constanţa, str. Cuza Vodă, sa se dispună obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului format din teren în suprafaţă de 281 mp. şi construcţii parter şi etaj, obligarea la masuri reparatorii prin echivalent bănesc, atribuirea unui teren de aceeaşi valoare cu cel deţinut anterior anului 1950, obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de circulaţie a terenului sau compensarea cu alte bunuri sau servicii şi valoarea construcţiilor, cu plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că, anterior anului 1949, fosta Cameră de Comerţ şi Industrie Constanţa a deţinut în calitate de proprietară imobilul dobândit prin actul, de vânzare cumpărare nr. 3498 din 06 iulie 1922 transcris la grefa Tribunalului sub nr. 3066/1922; dovada acestui fapt o constituie Registrul de proprietăţi al oraşului Constanţa din anul 1936 voi. II, în care acest imobil figurează ca proprietate particulară conform adresei nr. 134.402/22 noiembrie 2005 emisă de D.P.P.M. Constanţa; ulterior acest imobil apare trecut în Registrul matricol manual din perioada 1942-1950 preluat de la A.F., ca fiind proprietatea reclamantei, preluarea fiind abuzivă de către stat în temeiul decretului 266/1948, ca urmare a desfiinţării fostei C.C.I. Constanţa prin Decretul Prezidenţial nr. 74/i 949; în perioada comunistă;în acest imobil au funcţionat pe rând Liceul Comercial în perioada 1952-1966 şi Şcoala Populară de Artă în perioada 1966-1992.
În argumentarea acţiunii, reclamanta a mai susţinut că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a formulat notificare înregistrată cu nr. 2221 din 13 august 2001 la B.E.J. S.A., prin care a solicitat, restituirea în natură a imobilului; prin decizia civilă nr. 1209/C/2002 a Curţii de Apel Constanţa s-a constatat faptul că actuala C.C.I.N.A. Constanţa este continuatoarea fostei C.C.I. Constanţa înfiinţată în baza Decretului Domnesc 1363 potrivit legii nr. 1225 din 14 octombrie 1949.
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 20 februarie 2009, Tribunalul Constanţa a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâţii să înainteze dosarul C.C. S.D. în vederea acordării reclamantei măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, respingând celelalte pretenţii, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanta este continuatoarea fostei Camere de Comerţ şi Industrie Constanţa, aspect stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 1209/C/2002 a Curţi* de Apei Constanţa, iar conform art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, moştenitorii legali sau testamentari ai proprietarilor imobilelor ia data preluării în mod abuziv a acestora.
Reclamanta deţine un titlu valabil asupra imobilului în speţă, modul de dobândire fiind prin vânzare cumpărare de la o persoana fizică, actul de proprietate având nr. 3498 din 06 iulie 1922 transcris la grefa Tribunalului Constanţa sub nr. 3066 din 06 iulie 1922, imobilul în litigiu intrând în categoria celor preluate abuziv de către Statul român, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a ajunge la concluzia obligării pârâţilor să înainteze dosarul C.C.S.D. în vederea acordării reclamantei măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, tribunalul a apreciat că restituirea în natură este imposibilă deoarece în prezent terenul în suprafaţă de 281 mp este ocupat parţial de o alee de acces din spatele blocului MV 3A, respectiv 153,50 mp. (domeniu public) şi 7 garaje auto, respectiv 127,50 mp., fapt ce a reieşit din expertiza întocmită în cauză. Expertul a arătat că trenul este parţial ocupat de 7 garaje tip „S.” care aparţin unor persoane fizice, amplasate pe baza autorizaţiilor cu valabilitate de 3 ani, emise în anul 1992.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul de a se dispune restituirea în natură, în parte, a imobilului notificat, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 127,50 mp.
Prin decizia nr. 208/ C din 16 martie 201 1, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul obligării pârâţilor să restituie reclamantei, în natură, suprafaţa de teren de 127,50 mp identificata în Constanţa, strada Cuza Vodă, prin raportul de expertiză B.E., precizând că obligaţia de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă doar la diferenţa de teren de 153,50 mp ce nu poate fi restituită în natură, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 208/C/2011 a Curţii de Apel Constanţa a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 4893 din 27 mai 2012, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în legătură cu modalitatea de reparaţie prin restituire în natură, reclamanta a depus în recurs noi documente, relevând împrejurări de drept de natură să influenţeze situaţia de fapt a imobilului revendicat,
Instanţa de recurs a reţinut că din încheierea pronunţată de Tribunalul Constanţa, la 22 iunie 1993, în dosarul nr. 5344/1993 şi din raportul de expertiză efectuat în acel dosar rezultă că s-a admis o acţiune formulată de numitul S.I. şi s-a constatat că dimensiunile locative deţinute de acesta (care locuia în Str. Cuza Vodă) sunt de 210 rn2 suprafaţă totală din care 324,20 m: sunt ocupaţi de construcţia casei iar 16,92 m2 de construcţia unui garaj.
În acest context, Înalta Curte a stabilit că, având în vedere că expertul B.E., pentru suprafaţa de teren de 127,50 m2 - ocupată de 7 garaje, a indicat că nu se poate pronunţa asupra regimului juridic, concluzia instanţei în sensul că pentru 127,50 m2 se impune măsura restituirii terenului în natură, apare ca nelegală în raport de lipsa de claritate a demersului expertului şi, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs.
Înalta Curte a statuat că pentru aplicarea soluţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul solicitat prin notificare se impunea stabilirea situaţiei de fapt şi de drept a acestuia, delimitarea fostei proprietăţi a autorilor reclamantei faţă de vecinătăţile acesteia, cu precădere faţă de proprietatea privată din Str. Cuza Vodă. În imediata vecinătate, pentru care s-a recunoscut un drept de proprietate unei persoane fizice.
De asemenea, s-a constatat că reclamantei i s-a înrăutăţit situaţiei în propria cale de atac, deoarece prin notificarea supusă examinării aceasta a solicitat măsuri reparatorii pentru un imobil format din teren şi o construcţie demolată, prima instanţă a acordat despăgubiri băneşti pentru întreg imobilul, iar în soluţionarea apelului declarat numai de reclamantă instanţa de apel a tăcut o limitare a obiectului măsurilor reparatorii reducând despăgubirile băneşti numai pentru terenul imposibil de restituit în natură, cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
Cauza a fost reînregistraiă pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub acelaşi număr.
La 20 noiembrie 2013 instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliară pentru identificarea terenului în suprafaţă de 281 mp. situat în Constanţa, str. Cuza Vodă, în raport de încheierea pronunţată de Tribunalul Constanţa la 22 iunie 1993 în dosarul nr. 5344/1993 şi de constatările raportului de expertiză tehnică efectuat în acest dosar, referitoare la imobilul deţinut de numitul S.I., cu identificarea exactă a tuturor tipurilor de construcţii sau utilităţi care efectuează această suprafaţă.
Prin decizia nr. 65/ C din 3 iulie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia 1 civilă, a admis apelul reclamantei C.C.I.N. A.C., împotriva sentinţei civile nr, 223 din 20 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, având ca obiect contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi M. Constanţa prin P. şi P.M. Constanţa. A schimbat sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâţii să restituie reclamantei, în natură, suprafaţa de 78 mp. identificată în suplimentul la raportul de expertiză M.A.S., aflat la dosarul de apel în perimetrul 2 - X - 1 - E. A obligat pârâţii să facă propunere de acordare a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru suprafaţa de 141,18 identificată în schiţa anexă raportului de expertiză de la fila nr. 44 dosar apel în perimetrul 1- X - 1 - A - B - 4 şi pentru construcţia demolată. A respins restul pretenţiilor, ca nefondate. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 500 lei. A obligat intimaţii la 1.000 lei cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.
La pronunţarea soluţiei instanţa de rejudecare a avut în vedere următoarele considerente:
Conform raportului de expertiză, terenul care a aparţinut reclamantei, situat în Constanţa, str. Cuza Vodă nr. în suprafaţă de 281 mp. a fost identificat în perimetrul determinat de punctele 1-2-3-4; pe această suprafaţă de teren expertul a constatat existenţa a 7 garaje pe latura sud-vestică şi a unui spaţiu verde, iar pe latura nord-estică» a unei alei care facilitează accesul din str. Cuza Vodă către blocul x, precum şi a unei părţi a trotuarului aferent acestei alei.
Conform adresei nr. 69806 din 28 mai 2014 a D.P. din cadru P. Constanţa, terenul astfel identificat este proprietate privată a numitului S.I., domeniu public, alei şi domeniu privat.
Referitor la această suprafaţă care se pretinde a fi domeniul privat al oraşului, instanţa a reţinut că, în conformitate cu H.C.L.M. nr. 521/28 septembrie 2008 anexa 46, autorităţile au inclus aici şi suprafaţa aferentă garajelor 1-3 şi spaţiul verde care s~au dovedit a fi proprietatea privată a numitului S.I., conform încheierii din 22 iunie 1993 a Judecătoriei Constanţa din dosarul nr. 5344/1993, având ca obiect acţiune în constatare.
Teoretic, din suprafaţa de 281 mp mai pot face obiectul analizei posibilităţii restituirii în natură doar suprafeţele ocupate de garaje şi, respectiv, cele ocupate de alee şi trotuar deoarece suprafaţa cuprinsă în perimetrul A-E-3-B se găseşte, din anul 1993, în proprietatea privată a unei persoane fizice.
Cu privire la suprafaţa ocupată de garaje în perimetrul 2-E-X-I (însumând 78 mp., conform schiţei de la dosar), s-a constatat că pe acest teren se găsesc mai multe garaje (G4-G7) care au fost amplasate în baza unor autorizaţii de construire provizorie cu valabilitate un an, emise în anul 1992.
Potrivit art. I alin. (1) – (3) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile acestei legi.
În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. Iii [(art. 3 alin. (2) din Legea nr. 165/2013)].
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură; de asemenea, potrivit art. 9 alin. ( 1) imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natura în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Corespunzător, în temeiul art. 10 alin. (2), în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren ramase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi cea afectată altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şt rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
De aceea, pentru o parte din temui revendicat de reclamantă, trebuie aplicate dispoziţiile privind imposibilitatea restituirii în natură a suprafeţei afectate de servituţile legale alee de acces auto şi pietonală şi trotuar spre blocul x de pe str. Cuza Vodă (sunt vizate aici dispoziţiile art. 612 şi 613 C. civ. de la 1864).
Astfel, solicitarea de restituire în natură a suprafeţei aferente aleii de acces auto şi pietonală şi trotuar a fost respinsă, împreună cu suprafaţa aferentă proprietăţii lui S.I., aşa cum sunt identificate în schiţa de la dosar rejudecare apel în perimetrul cuprins între punctele L4-3-E-T- X-I. Instanţa de rejudecare a considerat că se poate restitui reclamantei doar suprafaţa de 78 mp. identificată între punctele X-2-E-I, avându-se în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 conform cărora se restituie în natură terenurile pe care s~au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile şi situaţia că cele 5 garaje au destinaţia de „construcţii provizorii”.
În acest context, având în vedere că, după cum chiar reclamanta a probat în recurs, o suprafaţă de teren se găseşte încă din anul 1993 în proprietatea unei persoane fizice, iar de această situaţie nu se face vinovată unitatea deţinătoare, rezultă că din totalul preluat abuziv de stat de 281 mp, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii de compensare prin puncte, conform Legii nr. 165/2013, corespunzător valorii terenului de 141,18 mp. (281 mp. minus 78 mp. restituiţi în natură minus 61,82 mp. aferent suprafeţei E-A- B-3) la care se adaugă valoarea construcţiei demolate, pentru care s-a reconstituit reclamantei dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, prin sentinţa civilă nr. 223 din 20 februarie 2009, iar această dispoziţie nu a făcut obiectul apelului reclamantei, prin care s-a contestat doar refuzul restituirii suprafeţei de 281 mp., astfel încât acordarea de măsuri reparatorii a trecut în autoritate de lucru judecat, în temeiul principiului tanium devolutum quantum apel fatum.
Împotriva acestei, decizii a declarat recurs reclamanta C. C.I.N.A. Constanţa, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâţilor să facă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru suprafaţa de 203 m şi pentru construcţia demolată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta reclamantă a criticat decizia atacată pentru următoarele aspecte;
1. Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât prin soluţia adoptată i-a înrăutăţit situaţia reclamantei apelante în propria sa cale de atac, încălcând astfel dispoziţiile art. 296 alin. (2) C. proc. civ.
Sub acest aspect s-a susţinut că deşi în primul ciclu procesual i-au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 281 mp, modificându-se modalitatea concreta de despăgubire, respectiv obligarea pârâţilor la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 127,50 mp şi acordarea de despăgubiri până la diferenţa de 28 1 mp, în re judecarea apelului, instanţa i-a acordat măsuri reparatorii numai pentru suprafaţa de 219,18 mp, respectiv 78 mp în natură şi 141,18 mp prin compensare prin puncte, neacordând despăgubiri pentru suprafaţa de 61,82 mp, ceea ce echivalează cu înrăutăţirea situaţiei apelantei în propria sa cale de atac.
2. Instanţa de apel a încălcat limitele deciziei de casare nr. 4893 din 27 mai 2012, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis cauza spre rejudecare numai în vederea efectuării unei noi identificări, complete a imobilului din Constanta, str. Cuza Vodă pentru a se determina cât din acesta se poate restitui în natură. Dosarul s-a trimis spre rejudecare în mod exclusiv spre a se determina suprafaţa care se poate restitui în natură din terenul de 281 mp, instanţa de casare considerând că pentru 127,50 mp este nelegală restituirea în natură, în raport de lipsa de claritate a demersului expertului şi, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs.
Curtea de Apel Constanţa, în rejudecare avea doar obligaţia de a realiza o noua identificare a terenului în litigiu pentru a se stabili exact suprafaţa liberă şi care se putea restitui în natură.
Instanţa de apel nu putea modifica întinderea dreptului de proprietate al reclamantei şi nici măsurile reparatorii în ansamblul lor, ci exclusiv modalitatea de individualizare a acestor măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
3. Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (l), art. 7 alin. (1), art. 18, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/200 şi ale H.G. nr. 250/2007.
Curtea a dispus în mod corect restituirea în natura în ceea ce priveşte suprafaţa de 78 m.p., dar masurile reparatorii trebuiau acordare pentru suprafaţa de 203 mp, iar nu numai pentru suprafaţa de 141,18 mp. Chiar dacă bunul nu mai exista în patrimoniul pârâţilor-intimaţi, respectiv suprafaţa de 61,82 mp pentru această suprafaţă trebuiau să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013.Din cele 7 garaje ce ocupa suprafaţa de 127,50 mp din proprietatea reclamantei de 281 mp, 3 garaje au trecut în proprietatea celor care le folosesc şi aveau calitatea de beneficiari ai autorizaţiilor de construire provizorii, pe cale judecătorească.
Prin încheierea din 22 iunie 1993 pronunţata de Judecătoria Constanţa, în dosar nr. 5344/1993, a fost admisa acţiunea formulata de S.I. în contradictoriu cu C.L. Constanţa şi s-a constatat că „dimensiunile locative deţinute de acesta sunt de 17,50 ml la strada, 12 m adâncime, suprafaţa totala fiind de 210 mp”. Instanţa a constatat ca „din aceasta suprafaţa 124,20 mp sunt ocupaţi de construcţia casei şi 16,92 mp de construcţia garajului”.
S.I. dobândise acest teren în anul 1912 prin contract de vânzare-cumpărare, act transcris la Grefa Tribunalului Constanta sub nr. 32/1912, în acest act menţionându-se suprafaţa de 210 coţi pătraţi ceea ce înseamnă 147 mp în loc de 210 mp.
Din raportul de expertiză efectuat în dosar nr. 5344/1993 de ing. B.D. rezultă că suprafaţa de teren proprietatea lui S. este de 210 mp, formată din 124,70 mp construcţie cărămidă şi beton şi 23,48 mp spaţiu acces interior, 16,92 mp garaj S. şi 18,37 mp garaj terţi.
În condiţiile în care casa şi spaţiul de acces interior ocupa 148,18 mp rezultă că diferenţa de 61,82 mp face parte atât din proprietatea lui S. conform hotărârii judecătoreşti şi este ocupata de 3 garaje, cât şi din terenul proprietatea recurentei.
Prin urmare, din 281 mp teren proprietatea reclamantei 61,82 mp nu se mai afla în prezent în proprietatea municipiului Constanţa ci în proprietatea unor terţe persoane, care nu sunt părţi în prezenta cauză.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 care impun acordarea de măsuri reparatorii sub forma compensării prin puncte pentru toate imobilele preluate în mod abuziv în perioada comunistă.
Înstanţa de apel nu s-a pronunţat în legătură cu motivul de apel vizând acordarea cheltuielilor de judecată, fond şi apel.
Cu privire la cheltuielile de judecată neacordate, recurenta subliniază faptul că în mod greşit s-a consemnat în încheierea de şedinţa din data de 06 februarie 2009 ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, pe când concluziile au fost formulate în sensul acordării acestora. Ca urmare a acestei consemnări instanţa de fond a luat act în dispozitivul sentinţei atacate despre faptul că nu se solicită cheltuieli de judecata,
Recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert în cuantum de 900 lei, cât şi onorariu de avocat, efectuate în fata Tribunalului Constanta, în primul ciclu procesual.
Astfel, instanţa de apel a apreciat în mod greşit în primul ciclu procesual că, în speţă, prin reprezentantul convenţional, reclamanta şi-a manifestat voinţa de a nu solicita în cadrul acestui proces cheltuielile de judecată, instanţa luând act de această solicitare în mod corect. Acest aspect a reprezentat motiv de recurs al reclamantei şi trebuia analizat în rejudecare de către instanţa de apel. În petitul cererii de chemare în judecată se află menţionat un capăt distinct de cerere prin care se solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constata că acestea sunt fondate, potrivit argumentelor ce succed.
Criticile de recurs referitoare la întinderea suprafeţei de teren pentru care recurenta reclamantă susţine că este îndreptăţită la masuri reparatorii sub forma compensării prin puncte potrivit Legii nr. 165/2013, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt fondate, în considerarea celor ce se vor arata.
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 20 februarie 2009 pronunţata în prima instanţa de către Tribunalul Constanţa i-au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii pentru întreg imobilul solicitat, în suprafaţă totală de 281. mp, modificându-se doar modalitatea concretă de despăgubire, respectiv obligarea pârâţilor la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 127,50 mp şi acordarea de despăgubiri până la diferenţa de 281 mp,
Împotriva acestei hotărâri a promovat calea de atac a apelului reclamanta, iar prin decizia nr. 208/ C din 16 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul, a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a obligat pârâţii să restituie în natură suprafaţa de teren de 127,50 mp identificată prin raportul de expertiză B.E. S-a stabilit că obligaţia de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă doar la suprafaţa de teren din domeniul public, ocupată de alei pietonale, de 153,50 mp, ce nu poate fi restituită în natură. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Reclamanta a promovat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 4893 din 27 iunie 2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a casat decizia, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Înstanţa de recurs a reţinut că, din încheierea pronunţată de Tribunalul Constanţa, la 22 iunie 1993, în dosarul nr. 5344/1993 şi din raportul de expertiză efectuat în acel dosar, rezultă că s-a admis o acţiune formulată de numitul S.I. şi s-a constatat că dimensiunile locative deţinute de acesta (care locuia în Str. Cuza Vodă) sunt de 210 m3 suprafaţă totală din care 1.24,20 m2 sunt ocupaţi de construcţia casei, iar 16,92 ni2 de construcţia unui garaj. Având în vedere că expertul B.E., pentru suprafaţa de teren de 127,50 m2, ocupată de 7 garaje, a indicat că nu se poate pronunţa asupra regimului juridic, concluzia instanţei în sensul că pentru 127,50 m2” se impune măsura restituirii terenului în natură, apare ca nelegală în raport de lipsa de claritate a demersului expertului şi, respectiv, în raport de înscrisurile depuse de recurentă în recurs. Pentru aplicarea soluţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte terenul solicitat prin notificare se impune stabilirea situaţiei de fapt şi de drept a acestuia, delimitarea fostei proprietăţi a autorilor reclamantei faţă de vecinătăţile acesteia, cu precădere faţă de proprietatea privată din Str. Cuza Vodă, în imediata vecinătate, pentru care s~a recunoscut un drept de proprietate unei persoane fizice.
Cu toate acestea, în rejudecarea apelului, instanţa i-a acordat măsuri reparatorii reclamantei numai pentru suprafaţa de 219,18 mp, respectiv 78 mp în natură şi 141,18 mp în compensare prin puncte, neacordând despăgubiri şi pentru suprafaţa de 61,87 mp, din perimetrul A-E-3-B, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, anexa nr. 2, aflată la dosar apel, ceea ce echivalează cu înrăutăţirea situaţiei apelantei în propria sa cale de atac.
Nu poate fi reţinută constatarea instanţei de apel în sensul că din suprafaţa de 281 mp mai pot face obiectul analizei posibilităţii restituirii în natură doar suprafeţele ocupate de garaje şi, respectiv, cele ocupate de alee şi trotuar deoarece suprafaţa cuprinsă în perimetrul A-E-3-B se găseşte, din anul 1993, în proprietatea privată a unei persoane fizice.
Chiar dacă suprafaţa de 61,87 mp nu mai există în proprietatea intimaţilor, recurenta reclamantă are dreptul Ia acordarea măsurilor reparatorii sub forma compensării prin puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013 întrucât acesteia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru întreg imobilul solicitat, necontestat de părţile litigante şi nu i se putea înrăutăţi situaţia în propria cale de atac.
Potrivit art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate, însă, crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În conformitate cu art. 336 din acelaşi cod dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., consacră astfel principiul neînrăutăţirii situaţiei părţii în propria sa cale de atac, care este una din regulile comune şi general valabile privitoare ia instituirea şi exercitarea cailor legale de atac.
Principiul non reformatio in peius este limitat de atitudinea procesuală a părţii şi se aplică în toate acele situaţii în care partea a atacat hotărârea pronunţată, caz în care, instanţa de control judiciar nu poate pronunţa o soluţie prin care să-i creeze reclamantului o situaţie mai grea decât aceea stabilită prin hotărârea atacată.
Principiul presupune neagravarea situaţiei unei părţi în propria cale de atac, astfel încât, instanţa de apel nu putea schimba hotărârea primei instanţe, în sensul de a constata dreptul reclamantei la despăgubiri pentru o altă suprafaţă de teren mai mică decât cea pentru care se stabiliseră deja măsurile reparatorii, respectiv 281 mp.
Constatând, prin urmare, că sunt fondate criticile formulate în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 61,87 mp, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
Motivul de recurs ce vizează cheltuielile de judecată aferente dosarului primei instanţe şi neacordate este fondat, urmând a fi admis.
Instanţa de apel s-a pronunţat la rejudecarea cauzei numai cu privire la cheltuielile de judecată constând în onorariu de expert în rejudecare, fără să mai analizeze motivul de apei vizând cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţei de fond, solicitate prin cererea, de chemare în judecată, acestea fiind dovedite cu chitanţa nr. 2538183 din 1 din 29 octombrie 2008 prin care s-a achitat onorariului pentru expertiza efectuată în cauză, în cuantum de 900 lei .
Faptul că în primul ciclu procesual, prin reprezentantul convenţional, reclamanta şi-a manifestat voinţa de a nu solicita în cadrul acestui proces cheltuieli de judecată nu are relevanţă în cauză.
Atâta vreme cât reclamanta a solicitat cheltuielile de judecată prin cererea introductivă de instanţă, numai partea personal şi expres putea renunţa la acordarea acestora şi nu avocatul acesteia, care putea face acest lucru numai în baza unui mandat special conform art. 69 alin. (l) C. proc. civ.
Prin urmare, în condiţiile în care nu exista o renunţare expresă formulată în acest sens de către reclamantă la dosarul cauzei, instanţa era obligată să se pronunţe şi asupra acestui capăt de cerere.
Faţă de cele mai sus redate şi cum acţiunea reclamantei a fost admisă, pârâţii, în calitate de parte căzută în pretenţii, vor fi obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 900 iei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosar prima instanţa, prin raportare la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
În consecinţă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi să dispună în sensul mai sus arătat, prin modificarea în parte a deciziei, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.C.I.N.A. Constanţa împotriva deciziei nr. 65/C din data de 03 iulie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia l civilă, pronunţată în dosarul nr. 4150/118/2008.
Modifică, în parte, decizia în sensul că;
Obliga pe pârâţi să facă propunere de acordare a măsurilor reparatorii de compensare prin puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru suprafaţa de 203 mp identificată în schiţa anexă raportului de expertiză de la dosar apel în perimetrul X-1-4-B-3- E-A-l şi pentru construcţia demolată.
Obligă pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosar prima instanţă,
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 370/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 368/2015. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
