ICCJ. Decizia nr. 351/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 351/2015
Dosar nr. 6792/279/2011
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 98/COM din 10 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta SC R.&R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.008,37 RON, contravaloare servicii furnizate şi suma de 16.557,38 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere aferente sumei de 9.008,37 RON, de la data de 9 august 2011 până la plata efectivă a debitului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut tribunalul că reclamanta SC R.&R. SA a încheiat cu pârâta SC A. SRL. două contracte: contractul de furnizare servicii dedicate internet/comunicaţii de date IP şi acces la reţeaua SC R.&R. SA din 30 iunie 2005 cu actele adiţionale de modificare ulterioare şi contractul de furnizare de servicii de telefonie din 22 septembrie 2005. Ambele contracte au fost încheiate pe o durată de 1 an şi prelungite pe perioade succesive egale cu perioada iniţială, în condiţiile în care nu au fost denunţate în condiţiile pct. 6.1., pct. 6.2., pct. 6.3. din contractul din 30 iunie 2005, respectiv art. 5 din contractul din 22 septembrie 2005 (art. 2 din contracte).
Potrivit contractelor, reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de acces internet şi/comunicaţii de date (art. 1 din contractul din 30 iunie 2005) şi servicii de telefonie (voce) fixă (art. 1.2 din contractul din 30 iunie 2005), iar pârâta să achite contravaloarea serviciilor ce formează obiectele contractelor la termenele stabilite, conform prevederilor art. 3.5. din contract („Beneficiarul va achita contravaloarea facturii până la sfârşitul lunii pentru care a fost emisă factura aferentă abonamentului lunar, în numerar, la adresele indicate de către SC R.&R. SA sau prin transfer bancar în contul indicat de SC R.&R. SA. Data ultimei zile la care se poate face plata, fără a fi percepute penalizări, este data de 10 a lunii următoare celei pentru care a fost emisă factura”).
Conform art. 3.6 din contract, în cazul întârzierii plăţii mai mult de 5 zile de la data scadenţei de plată, SC R.&R. SA poate suspenda furnizarea serviciului către beneficiar, în ziua a 16-a de la data emiterii facturii, până când beneficiarul îşi achită toate restanţele de plată. Pe perioada suspendării serviciului de către SC R.&R. SA ca urmare a neefectuării plăţii de către beneficiar, beneficiarul nu va fi exonerat de plata abonamentului lunar.
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară IT şi a suplimentului la acest raport, întocmit de expert P.E., furnizarea de servicii Internet de către reclamantă a încetat pe data de 19 ianuarie 2009 (trafic 0 Mbps, din grafic, Anexa 3 la raport), din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost de peering, acesta poate avea titlu gratuit.
Traficul de peering rezultă din analiza comparativă a graficelor prezentate şi noţiunile teoretice. În luna decembrie 2008, atât pentru upload, cât şi download, se observă un salt (o creştere semnificativă). Din 19 ianuarie 2009, după întreruperea furnizării de servicii internet de către reclamantă, se observă că întreg traficul corespunzător a trecut pe legătura R._peering, aceasta crescând de la 160Mbps la 175Mbps, iar pe R._transit_internaţional o creştere nesemnificativă, de unde rezultă că din decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul era majoritar de peering.
Peeringul există, dar nu întodeauna se practică un aranjament/înţelegere cunoscută de tip „Sender Keeps AII” or „Bill and Keep”, dacă caracteristicile de trafic şi volumul de trafic este acelaşi.
Rămâne la înţelegerea partenerilor dacă valorile sunt egale să se compenseze, sau doresc să se factureze reciproc sau să fie facturată numai diferenţa de trafic dacă aceasta este mare, însă, părţile nu au făcut dovada existenţei unui contract de peering privat.
Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 48.102,28 RON, reprezentând contravaloare servicii furnizate şi neachitate, conform facturii din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.187,65 RON (din care a achitat suma de 1.634,16 RON, având un rest de plată de 14.553.49 RON), factura fiscală din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, factura fiscală din 22 ianuarie 2009, în valoare de 18.263,45 RON şi factura fiscală din 19 mai 2010, factura fiscală din 21 iunie 2010, factura fiscală din 19 iulie 2010, factura fiscală din 19 august 2010, de câte 5,00 RON, precum şi 88.269,10 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.
Pârâta contestă integral debitul solicitat de către reclamantă, motivând că factura din 18 noiembrie 2008 a fost achitată în integralitate, şi nu parţial, astfel cum susţine reclamanta, prin ordinul de plată emis în data de 12 decembrie 2008 de către Banca C.R., că reclamanta nu a prestat niciunul din serviciile la care s-a obligat prin contractul de furnizare servicii internet, şi care au fost prinse în factura din 18 decembrie 2008 şi factura din 22 ianuarie 2009, care nu i-au fost comunicate.
A reţinut tribunalul că acţiunea formulată de către reclamantă este întemeiată în parte.
Reclamanta a încetat furnizarea de servicii internet către pârâtă pe data de 19 ianuarie 2009, pentru neplata în termen a facturii din 18 noiembrie 2008, însă potrivit concluziilor expertizei contabile, pârâta a achitat, integral, factura din 18 noiembrie 2008, cu ordinul de plată din data de 12 decembrie 2008.
Mai mult, din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost de peering, aşa cum rezultă din analiza comparativă a graficelor prezentate şi noţiunile teoretice, care poate avea titlu gratuit.
Totodată, reclamanta nu a făcut dovada notificării prealabile a beneficiarului său despre sistarea serviciilor, această suspendare, fără o prealabilă notificare, în condiţiile în care pârâta achitase facturile emise, este abuzivă; mai mult, reclamanta susţine că a suspendat serviciile de acces internet, datorită neachitării facturii fiscale din 18 decembrie 2008 (scadentă la data de 31 ianuarie 2009) şi a facturii fiscale din 22 ianuarie 2009 (scadentă la 28 februarie 2009), facturi, aşa cum rezultă din conţinutul lor, scadente ulterior suspendării serviciilor.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă, întocmit de expert contabil T.A. , valoarea totală a facturilor emise de reclamanta SC R.&R. SA către pârâta SC A. SRL, în perioada 26 septembrie 2005-12 decembrie 2008 este în sumă de 472.250,85 RON.
Din suma de 472.250,85 RON, suma de 12.140,83 RON reprezintă servicii luna august 2006, facturate de două ori, refuzate la plată de către pârâtă, însă reclamanta nu a întocmit factură de stornare.
Diferenţa de 460.101,02 RON, reprezintă contravaloarea serviciilor primite cu TVA inclus, în sumă de 459.733,98 RON şi penalităţi în sumă de 376,04 RON.
În perioada 18 octombrie 2005-22 decembrie 2008, potrivit documentelor de plată, pârâta SC A. SRL a achitat către reclamanta SC R.&R. SA suma de 460.101,15 RON, reprezentând contravaloare servicii, potrivit contractului, inclusiv penalităţile calculate.
Cu privire la facturile în sumă de 48.102,28 RON, prima factură din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.167,65 RON, a fost achitată integral cu ordinul de plată din 12 decembrie 2008 la Banca C.R., în sumă de 16.187,65 RON şi este cuprinsă în valoarea de 472.250,85 RON, serviciile fiind pentru luna decembrie 2008.
Rezultă, aşadar, că pârâta a achitat reclamantei toate facturile emise în perioada 18 octombrie 2005-18 noiembrie 2008 (ultima factură achitată, din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.187,65 RON, cu ordinul de plată din data de 12 decembrie 2008).
Cu privire la factura fiscală din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, reprezentând acces internet pe luna ianuarie 2009, instanţa a reţinut că pârâta nu a beneficiat de întreg pachetul de servicii, furnizarea acestora de către reclamantă a încetat pe data de 19 ianuarie 2009, iar din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost de peering (cu titlu gratuit).
Întrucât părţile nu au încheiat un contract de peering privat, pârâta datorează pentru cele 18 zile din luna ianuarie, în care a beneficiat de serviciile reclamantei, suma de 9.008,37 RON, conform raportului de expertiză contabilă.
Cum reclamanta a încetat furnizarea serviciilor la data de 19 ianuarie 2009, pârâta nu datorează nici contravaloarea facturii fiscale din 22 ianuarie 2009, reprezentând acces internet pe luna februarie 2009.
Referitor la factura fiscală din 19 mai 2010, factura fiscală din 21 iunie 2010, factura fiscală din 19 iulie 2010, factura fiscală din 19 august 2010, de câte 5,00 RON, reprezentând mentenanţă, conform contractului de furnizare de servicii de telefonie din 22 septembrie 2005, instanţa reţine că obiectul acestuia din urmă îl constituie asigurarea accesului la serviciile de voce şi mesaje facsimile locale interjudeţene şi internaţionale în reţeaua SC R.&R. SA, precum şi alte reţele de telefonie fixă sau mobilă cu care SC R.&R. SA are contracte de interconectare în vigoare şi asigurarea beneficiarului dreptului de iniţiere numai de apeluri proprii, iniţiate numai de acesta, de pe liniile şi cu identitatea puse la dispoziţie de către SC R.&R. SA. Aşadar, serviciile de mentenanţă nu formează obiectul acestui contract.
Raportat la cele expuse, a reţinut tribunalul că acţiunea reclamantei este întemeiată doar în parte, pentru suma de 9.008,37 RON şi fiind admisă, în temeiul art. 969 şi art. 1073 C. civ. şi art. 46 C. com.
Cu privire la penalităţile de întârziere solicitate de către reclamantă, instanţa a constatat că cererea este întemeiată, în parte, doar la suma de 9.008,37 RON, datorată de pârâtă.
Conform art. 3.5 din contracte, beneficiarul va achita contravaloarea facturii în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia, iar potrivit art. 3.6, în cazul neefectuării plăţii la termen, SC R.&R. SA poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, până la data achitării integrale a sumei restante, iar cuantumul penalităţilor calculate de SC R.&R. SA şi datorate de către beneficiar poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Data facturii este 18 decembrie 2008, data scadenţei este 31 ianuarie 2009, iar suma rămasă de plată conform contractului este de 9.008,37 RON.
Numărul de zile întârziere până la data introducerii acţiunii este de 919 zile, iar valoarea penalităţilor este de 16.557,38 RON.
Totodată, pârâta datorează penalităţi şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului.
Urmare admiterii acţiunii, în parte, pârâta a fost obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, proporţional cu pretenţiile admise.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel pârâta SC A. SRL, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 96/2014 din 18 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău , secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În motivare, instanţa de apel a reţinut că, conform art. 3.6 din contract, în cazul întârzierii plăţii mai mult de 5 zile de la data scadenţei de plată, SC R.&R. SA poate suspenda furnizarea serviciului către beneficiar, în ziua a 16-a de la data emiterii facturii, până când beneficiarul îşi achită toate restanţele de plată. Pe perioada suspendării serviciului de către SC R.&R. SA ca urmare a neefectuării plăţii de către beneficiar, beneficiarul nu va fi exonerat de plata abonamentului lunar.
Furnizarea de servicii internet de către intimata reclamantă a încetat pe data de 19 ianuarie 2009 pentru neplata în termen a facturii din 18 noiembrie 2008, din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost de peering, între părţi neexistând un contract de peering.
Factura din 18 noiembrie 2008, a fost achitată însă cu ordinul de plată din data de 12 decembrie 2008, potrivit expertizei contabile efectuată în cauză, rezultând totodată din expertiză că pârâta a achitat reclamantei toate facturile emise în perioada 18 octombrie 2005-18 noiembrie 2008.
Pentru luna ianuarie 2009 a fost emisă factura din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, reprezentând acces internet pe luna ianuarie 2009.
Apelanta a susţinut că tribunalul a greşit, respectiv că deşi a reţinut că SC R.&R. SA a oferit în perioada decembrie 2008-19 ianuarie 2009 doar traficul de internet de peering, a considerat că ar fi fost executat obiectul contractului de furnizare servicii de internet încheiat cu SC R.&R. SA, argumentaţia instanţei de fond fiind contradictorie.
S-a apreciat că susţinerea apelantei nu este însă reală. Este adevărat că tribunalul a reţinut că potrivit concluziilor expertului, de obicei acest tip de trafic este gratuit, deoarece ar presupune o facturare reciprocă între operatorii de internet, având loc în schimb o compensare de trafic între clienţii celor două firme, însă prima instanţă a constatat că părţile neîncheind un contract de peering privat, apelanta pârâtă datorează c/val. serviciilor pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, dată la care furnizarea de servicii de internet a încetat.
Prin urmare prima instanţă nu a reţinut pe de o parte că traficul de internet de peering este gratuit şi cu toate acestea a obligat-o pe pârâtă la plata c/val. serviciilor din intervalul în care a operat acesta, formulând o argumentaţie contradictorie.
Instanţa de apel a reţinut că obligaţia plăţii c/val. serviciilor din intervalul în care a operat traficul de internet de peering incumbă apelantei deoarece în contractele încheiate de către părţi nu există nici o clauză cu privire la existenţa traficului de internet de peering, iar deosebit de acestea, între părţi nu a fost încheiat un contract de peering,intimata pârâtă furnizând pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009 servicii de internet conform contractului încheiat de către părţi.
În aceste condiţii, în mod corect tribunalul, având în vedere doar obligaţiile ce izvorăsc din contractul încheiat de către părţi, a reţinut că apelanta pârâtă datorează c/val. serviciilor pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009.
S-a apreciat că apelanta este în eroare când afirmă că instanţa ar fi intervenit peste voinţa părţilor extinzând obiectul contractului de furnizare de internet şi la alte tipuri de trafic a căror prestare şi contravaloare nu a fost negociat de către părţi. Din contră, prima instanţă a aplicat dispoziţiile contractului încheiat de către părţi, stabilind obligaţiile părţilor în raport cu clauzele acestuia.
În ce priveşte criticile apelantei care sunt în sensul că instanţa de fond a reinterpretat concluziile experţilor într-o manieră care sfidează logica juridică, că expertul contabil nu a concluzionat că SC A. SRL ar avea un rest de plată de 9.008,37 RON ci doar a arătat prin raportare la o situaţie ipotetică, faptul că factura din 18 decembrie 2008 nu este emisă în mod corespunzător, instanţa de apel Ie-a găsit de asemenea ca fiind neîntemeiate.
Expertul contabil a stabilit suma de 9.008,37 RON aferentă lunii ianuarie 2009, sumă pe care a apreciat-o că s-ar fi impus a fi plătită în locul sumei de 15.265,34 RON aferentă facturii din 18 decembrie 2008, în cazul în care ar fi trebuit achitate serviciile prestate de către intimata reclamantă.
Expertul contabil bazându-se pe concluziile expertului tehnic care sunt în sensul că în perioada decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009 traficul intern a fost de peering, tipic gratuit, a concluzionat că suma facturată este eronată.
Experţii sunt însă specialişti la care instanţa apelează pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa fiind cea care face o apreciere a probelor şi pronunţă soluţia în cauză. În acest context, instanţa analizând şi coroborând contractele încheiate între părţi cu celelalte probe inclusiv cu expertizele efectuate în cauză, a apreciat că apelanta pârâtă datorează c/val. serviciilor prestate de către intimata reclamantă pentru 1-19 ianuarie 2009, c/val. care a fost calculată de către expertul contabil ca fiind de 9.008,37 RON.
S-a constatat că sunt neîntemeiate şi criticile apelantei referitoare la calculul penalităţilor pentru suma de 9.008,37 RON, în sensul că acestea ar trebui să curgă de la data pronunţării primei instanţe.
Chiar dacă SC R.&R. SA a solicitat la plată întreaga valoare a facturii din 18 decembrie 2008, penalităţile curgând de la data scadenţei acesteia, faptul că instanţa a diminuat suma din factură la care a fost obligată apelanta pârâtă nu influenţează data scadenţei obligaţiei de plată.
Conform art. 3.5 din contracte, apelanta pârâtă trebuia să achite c/val. facturii în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia, iar potrivit art. 3.6, în cazul neefectuării plăţii la termen, SC R.&R. SA poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, până la data achitării integrale a sumei restante.
Suma restantă este de 9.008,37 RON aşa cum a reieşit din calculele efectuate atât de către expertul contabil cât şi de către instanţă şi cum data facturii este 18 decembrie 2008, data scadenţei este 31 ianuarie 2009, la momentul scadenţei facturii suma datorată devenind exigibilă şi de la această dată se impun a fi plătite şi penalităţile.
În raport de situaţia de fapt şi considerentele expuse, instanţa de apel constatând că hotărârea tribunalului este temeinică şi legală, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a menţinut motivarea contradictorie a instanţei de fond, dând o interpretare greşită a conţinutului contractului de furnizare servicii de internet, precum şi a probatoriului administrat în prezenta cauză.
Cu alte cuvinte, arată recurenta, deşi instanţa de apel reţine faptul că în contractul încheiat între părţi nu există vreo menţiune cu privire la aşa-zisele „servicii de internet de peering”, deci nu exista vreo convenţie a părţilor prin care SC R.&R. SA s-ar fi obligat să presteze un astfel de tip de serviciu şi nici recurenta să plătească contravaloarea acestui serviciu, totuşi peering-ul ar constitui obiectul contractului.
Consideră că raţionamentul expus de instanţa de apel suferă, întrucât atâta timp cât un tip de serviciu nu a fost agreat de părţi, nefiind inclus în contractul dedus judecaţii, nu poate fi considerat ca izvorăşte din contractul încheiat între părţi.
Recurenta arată că obiectul contractului de furnizare servicii internet este destul de clar, şi anume furnizarea de către SC R.&R. SA a serviciilor enumerate la pct. 1.2. din contract, printre care şi accesul la internet IP şi comunicaţii de date la standardul de calitate prevăzut în contract. Or, comunicarea de date la standardul stabilit de părţi nu a fost efectuată încă din data de 1 decembrie 2008, astfel cum se atestă prin concluziile raportului de expertiza tehnica în IT. Începând cu data de 1 decembrie 2008, a fost efectuat trafic de peering ce nu reprezintă un transfer de date propriu-zis, caracterizat prin protocoale IP, nemaifiind asigurate serviciile de internet la standardele agreate de părţi prin anexele la contract.
Consideră că SC R.&R. SA nu şi-a mai respectat obiectul contractului: faptul ca părţile nu au agreat un preţ aferent traficului de peering, nu înseamnă că instanţa de judecata se poate substitui voinţei părţilor, extinzând obiectul contractului de furnizare de internet şi la alte tipuri de trafic, a căror prestare şi contravaloare nu a fost negociat de părţi.
Recurenta nu înţelege cum este posibil ca pe de o parte, să se reţină faptul că „servicii de internet de peering” nu sunt menţionate în contract, nefiind stipulate în vreo clauză contractuală, iar pe de altă parte, să fie considerat executat obiectul contractului prin prestare în perioada 1 decembrie 2008-19 ianuarie 2009 de servicii de peering, deşi obiectul contractului vorbeşte doar de servicii de internet de tip IP.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că în condiţiile în care, toate rapoartele de expertiză efectuate în cauză au statuat faptul ca începând cu 1 decembrie 2008 SC R.&R. SA a încetat să mai livreze trafic de date, pe linia SC R.&R. SA fiind doar trafic peering, ce nu formează obiectul contractului încheiat de părţi, este profund greşită soluţia instanţei de apel privind obligarea recurentei la plata contravalorii unui serviciu pe care nu l-a solicitat şi nu l-a negociat cu intimata.
Mai mult, în cadrul concluziilor raportului de contabilitate, s-a reţinut în mod just faptul că reclamanta nu a respectat legea contabilităţii neefectuând nicio confirmare de sold şi emiţând facturile fără respectarea prevederilor contractuale.
De altfel şi instanţa de fond a reţinut faptul că SC R.&R. SA nu a notificat recurenta cu privire la sistarea serviciilor, iar suspendarea serviciilor a avut loc ca urmare a neplăţii unor facturi ce aveau data scadentă ulterioară suspendării serviciilor.
Aşadar, este evident faptul că SC R.&R. SA a profitat de poziţia sa dominantă pe acest tip de piaţă şi a ignorat orice prevedere contractuală şi legală ce viza modul de facturare a serviciilor furnizate, refuzând categoric să transmită către recurentă confirmările de sold ce i-ar fi permis societăţii să verifice modul de facturare aplicat de către reclamantă şi cuantumul debitului restant solicitat la plata de către aceasta.
Chiar recurenta a solicitat încetarea relaţiilor contractuale având în vedere slaba calitate a serviciilor prestate. În cadrul raportului de expertiza tehnica în IT este redată pe larg corespondenţa părţilor privind solicitările recurentei de remediere a deficienţelor constatate şi de încetare a relaţiilor contractuale, solicitări ignorate de SC R.&R. SA.
Într-un astfel de context, recurenta arată că instanţa de apel consideră că pârâta ar trebui să plătească penalităţi contractuale pentru un serviciu ce nu constituie obiectul contractului. Plata penalităţilor contractuale reprezintă o sancţiune stabilită prin acordul pârtilor pentru situaţiile în care o parte contractuală se afla în culpă, nu înţelege care a fost culpa sa, în condiţiile în care nu i s-au mai prestat serviciile contractuale pentru neplata unor facturi a căror dată de scadenţă era ulterioară momentului la care s-a dispus suspendarea serviciilor.
Ca atare, susţine recurenta, la data scadenţei facturii din 18 decembrie 2008, ce viza serviciile de internet aferente lunii ianuarie 2009, nu se putea vorbi de o sumă certă. Recurenta a contestat această factură, tocmai ca urmare a faptului ca nu au mai fost prestate serviciile aferente contractului începând cu data de 1 decembrie 2008, iar de la data de 19 ianuarie 2009 a încetat şi traficul de peering.
În condiţiile în care au fost omologate concluziile raportului de expertiză contabilă în cadrul cărora se retine faptul ca SC R.&R. SA nu a respectat obligaţiile impuse prin legea contabilităţii, nu a comunicat confirmările de sold, consideră nelegală soluţia instanţei de fond şi de apel privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi contractuale.
Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă, instanţa de control judiciar motivându-şi hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.
Criticile recurentei nu susţin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, însă argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, soluţia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările care au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.
Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, a permis instanţei de apel să concluzioneze că, în speţă, nu a fost încheiat niciodată un contract de peering privat, voinţa părţilor fiind de a încheia un contract de furnizare servicii internet, conform art. 1 din contractul din 30 iunie 2005 încheiat de părţi.
Recurenta-pârâtă susţine, reiterând aceleaşi argumente din cererea de apel, ideea conform căreia comunicarea de date la standardul stabilit de părţi nu a fost efectuată încă din data de 1 decembrie 2008 şi a fost efectuat trafic de peering ce nu reprezintă un transfer de date propriu-zis.
Contrar acestor susţineri, s-a constatat că standardele de calitate de furnizare a serviciilor au fost respectate, precum şi faptul că furnizarea de servicii de internet către reclamantă a încetat pe 19 ianuarie 2009, aşa cum a reieşit din probatoriul administrat, care nu mai poate fi reevaluat în recurs (raportul de expertiză tehnică, necontestat de recurenta-pârâtă).
Aşa cum în mod corect a constatat instanţa de apel, recurenta este în eroare când afirmă că instanţa ar fi intervenit peste voinţa părţilor extinzând obiectul de furnizare de internet şi la alte tipuri de trafic a căror prestare şi contravaloare nu a fost negociată de către părţi. Din contră, instanţa a aplicat dispoziţiile contractului încheiat între părţi, stabilind obligaţiile părţilor în raport cu clauzele acestuia.
Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse, recurenta solicită instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu să verifice decizia din apel în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acestui motiv, iar susţinerile sale neconfirmând nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună admiterea prezentului recurs.
Cu privire la penalităţile de întârziere, în mod corect instanţa de apel confirmând sentinţa primei instanţe, a menţinut obligarea pârâtei la plata acestora începând cu data scadenţei facturii din 18 decembrie 2008 (respectiv 31 ianuarie 2009) deoarece la acel moment suma datorată a devenit exigibilă.
Invocarea de către recurenta-pârâtă a aşa-ziselor înregistrări contabile greşite ale societăţii reclamante, nu are nicio legătură cu faptul că recurenta-pârâtă datorează penalităţi de întârziere pentru factura din 18 decembrie 2008.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, recurenta aduce în discuţie inclusiv nemulţumirea sa cu privire la considerentele sentinţei apelate, ori astfel de susţineri nu pot forma obiectul recursului, reclamanta fiind ţinut să formuleze critici la adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Totodată, simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări şi nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greşită a unor dispoziţii contractuale ori aplicarea greşită a legii.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-pârâtă, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL., menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL. împotriva deciziei nr. 96/2014 din 18 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 350/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 349/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
