ICCJ. Decizia nr. 349/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 349/2015
Dosar nr. 1623/1/2014
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 659 din 6 iulie 2009, Tribunalul Covasna a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie formulată de intervenienta Primăria comunei M.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantele D.C., în nume propriu şi în reprezentarea fiicei minore D.M. împotriva pârâtei SC H. SA Băile Herculane şi în consecinţă:
A constatat că reclamantele au dobândit prin accesiune, proprietatea asupra următoarelor construcţii şi amenajări efectuate de către pârâtă, pe terenul proprietatea reclamantelor înscris în cartea funciară în suprafaţă de 5755 mp: un bazin mare de apă termală cu pereţi de beton; un bazin mic de apă termală cu pereţi din beton; construcţie din cărămidă şi lemn, bufet cu terasă; alei şi trotuare cu rigolă de evacuarea a apei termale din cele două bazine; bazin vidanjabil cu pereţi de beton; construcţie anexă amplasată în partea dinspre oraş a terenului; reţea interioară de alimentare cu apă; utilajele toboganului de agrement format din două corpuri; împrejmuiri şi poartă de acces.
A respins cererea reclamantelor privind obligarea pârâtei să ridice toate construcţiile şi amenajările.
A dispus evacuarea pârâtei de pe terenul proprietatea reclamantelor în suprafaţă de 5755 mp.
A obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 4.339.696 RON despăgubiri civile, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data pronunţării hotărârii până la plata efectivă.
A obligat pârâta să plătească reclamantelor 52.969,47 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată în Dosarul nr. 886/2005 al Judecătoriei Caransebeş, reclamanta D.C., în nume propriu şi în reprezentarea fiicei minore D.M. a chemat în judecată pârâta SC H. SA Băile Herculane solicitând instanţei: să constate că reclamantele sunt proprietare prin accesiune imobiliară asupra construcţiilor şi amenajărilor edificate şi efectuate de către pârâtă în calitate de constructor de rea credinţă; să oblige pârâta să-şi ridice utilajele toboganului de agrement şi împrejmuirile cu poarta de acces precum şi orice alte construcţii şi amenajări pentru care antecesorul pârâtei nu a posedat autorizaţie de construire, chiar dintre cele menţionate la pct. 1 al cererii, pe cheltuiala sa sau, în caz de refuz al acesteia, să autorizeze reclamantele să le ridice pe cheltuiala pârâtei ori, în subsidiar, să dea eficienţă dreptului lor de a le însuşi cu exercitarea dreptului lor de a despăgubi pârâta constructoare de rea credinţă cu valoarea materialului şi manoperei din momentul edificării, reactualizată şi apoi diminuată cu amortizarea acestora; să oblige pârâta la plata chiriei pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii şi în continuare de la acest moment şi până la intrarea lor efectivă în posesia şi folosinţa terenului, construcţiilor şi amenajărilor care se află pe acest teren, pentru suprafaţa de teren proprietatea reclamantelor pe care o ocupă abuziv, în sumă pe care o vor preciza până la primul termen de judecată, raportat la chiria practicată de consiliul local Băile Herculane pentru suprafeţe de teren închiriate în aceeaşi zonă pentru desfăşurarea de activităţi comerciale.
În cauză, reclamantele, prin precizarea de acţiune au arătat că „nu mai doresc să-şi însuşească construcţiile şi amenajările din litigiu cu exercitarea drepturilor lor de a despăgubi pe constructor de rea credinţă cu contravaloarea materialelor şi manoperei folosite la edificarea acestora”.
Fiind reţinută buna credinţă a societăţii ca şi constructor, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 494 alin. (3) C. civ. respectiv că reclamantele au un drept de opţiune între două soluţii posibile: să-i plătească constructorului de bună credinţă contravaloarea materialelor şi preţul muncii sau să-i plătească o sumă de bani ce reprezintă sporul de valoare al terenului, ca urmare a edificării pe acesta a construcţiilor.
În această situaţie, cererea reclamantele proprietare, de demolare a construcţiilor, nu este admisibilă şi, pe cale de consecinţă nici cererea de obţinere a autorizaţiei de demolare.
De principiu, constructorul de bună credinţă, în calitate de titular al dreptului de creanţă, poate solicita instituirea dreptului de retenţie până la îndeplinirea obligaţiei de plată din partea proprietarului.
Ca urmare a precizării petitului I şi a renunţării la proba cu expertiza în construcţii, în cauză nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor prin aplicarea uneia din soluţiile posibile menţionate mai sus.
Sub acest aspect, societatea pârâtă nu a formulat vreo cerere reconvenţională şi nici măcar o cerere expresă cu privire la instituirea dreptului de retenţie.
Deşi în principiu dreptul de retenţie nu este condiţionat de stabilirea despăgubirilor, acesta nu poate fi dispus din oficiu ci doar în cazul formulării unei cererii exprese în acest sens.
Pârâta a formulat o astfel de cerere după închiderea dezbaterilor, prin concluziile depuse; ori, după închiderea dezbaterilor în fond, nu mai este admisibilă formularea vreunei cereri, sancţiunea în acest caz fiind că o astfel de cerere nu va fi luată în considerare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC H. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea cereri de chemare în judecată, iar în situaţia menţineri evacuării, instanţa să oblige reclamantele la despăgubiri şi restituirea unui drept de retenţie asupra construcţiilor.
Prin decizia civilă nr. 100/Ap din 13 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a constatat perimat apelul declarat de apelanta pârâtă SC H. SA împotriva sentinţei civile nr. 659 din 6 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Covasna.
Instanţa de apel a admis cererea de suspendare în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 18 martie 210 şi a dispus suspendarea judecăţi apelului până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/115/2010.
Această nouă cauză înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 527/115/2010 de care depindea soluţionarea prezentei cauze a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 187/2013, fiind constatată perimată acţiunea reclamantei SC H. SA.
Sentinţa mai sus amintită a rămas irevocabilă la 8 februarie 2013 prin nerecurare, conform menţiunii de la dosarul de apel.
La data de 13 februarie 2014 administratorul sechestru I.R., introdus în cauză de instanţa de apel prin încheierea din 18 februarie 2010, a formulat cerere de perimare a apelului, întrucât a trecut mai mult de 1 an de la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/115/2010 şi cauza nu a fost repusă pe rol.
Perimarea a fost invocată şi de intervenienta în interesul reclamantelor, SC S.I. SRL la data de 12 februarie 2014.
Chiar dacă la momentul cereri de constatare a perimării SC S.I. SRL a fost radiată din O.R.C. pe motivul închiderii proceduri falimentului, instanţa poate şi din oficiu să constate intervenirea perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestei interveniente, nu poate fi soluţionată într-o cauză în care a intervenit perimarea. Aceasta este o excepţie ce primează la soluţionare şi paralizează orice alte chestiuni de fond, invocate de părţi la termenul din 13 marte 2014, respectiv posibilitatea încheieri unei tranzacţii.
Instanţa de apel a reţinut că sesizarea celor două părţi, avocatul R.I. şi SC S.I. SRL, cu privire la constatarea perimării, este corectă, întrucât, partea interesată în repunerea pe rol a cauzei după încetarea motivului de suspendare, respectiv SC H. SA nu a făcut nici un demers judiciar timp de un an de zile de la soluţionarea Dosarului nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraş-Severin, în vederea continuării judecăţii prezentului apel.
S-a apreciat că sunt întrunite dispoziţiile art. 248 raportate Ia art. 250 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele invocate de apelantă prin nota de şedinţă din 13 martie 2013, prin care se susţine existenţa unor împrejurări mai presus de voinţa părţilor, care ar împiedica perimarea conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ., nu pot fi primite, deoarece ele nu justifică aplicarea art. 250 alin. (3) C. proc. civ.
Intenţia de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, nu este o măsură peste voinţa părţilor care ar fi suspendat cursul perimării, cu atât mai mult cu cât a fost adusă la cunoştinţa instanţei după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 248 C. proc. civ.
Invocarea contractului de comodat dintre SC H. SA şi SC M.M.D. SRL din 14 iulie 2009, depus de apelantă ca mijloc de probă pentru justificarea incidenţei art. 250 alin. (3) C. proc. civ., nu are relevanţă în speţă, nu reprezintă o tranzacţie între părţi, ci este doar încheiat cu o societate comercială care nu este parte în proces şi datează din 14 iulie 2009, deci după pronunţarea sentinţei civile nr. 659 din 6 iulie 2009, atacată cu prezentul apel la 25 august 2009.
Însemnătatea acestui contract putea fi adusă la cunoştinţă instanţei chiar prin cererea de apel.
În concluzie, instanţa poate constata chiar din oficiu, perimarea, în speţă fiind întrunite condiţiile art. 248 raportat la art. 250 alin. (1) C. proc. civ., drept pentru care, instanţa a constatat perimat apelul formulat de apelanta SC H. SA împotriva sentinţei civile nr. 659/2009 a Tribunalului Covasna.
În condiţiile art. 293 alin. (2) teza I C. proc. civ., apelul principal fiind constatat perimat, motiv ce nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel formulată de administratorul sechestru s-a constatat că a rămas fără efecte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC H. SA Băile Herculane, fără a proceda la indicarea tezei de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă arată că prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei cu privire la cererea de constatare a perimării depusă de B.A., un prim aspect se referea la lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia în acest dosar deoarece deşi a susţinut că este succesorul lui SC S.I. SRL, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu sunt relevante în acest sens.
Chiar dacă s-ar menţine cererea de constatare a perimării atât prin cererea pe care ar fi depus-o inclusiv avocatul R.I., sau prin invocarea din oficiu de către curtea de apel, apreciază că este necesar a se avea în vedere toate apărările cu privire la părţile principale procesuale, respectiv D.C. şi SC H. SA care şi-au exprimat dorinţa de continuare a procesului în condiţiile în care între acestea existau raporturi contractuale încheiate ulterior pronunţării în dosarul de fond.
Contractul de comodat depus la acest dosar de societatea pârâta SC H. SA prin care s-a realizat o tranzacţie pe o perioadă de 5 ani încă în vigoare evidenţiază modalitatea în care pârâta a fost împiedicată a manifesta diligenţe pentru repunerea pe rol în interiorul perioadei legale de repunere pe rol. Acest impediment se înscrie în prevederile art. 250 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce conduce implicit la lipsa vinovăţiei acesteia ce se înscrie şi în prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi priveşte faptul că societatea pârâtă nu a cunoscut despre existenţa unui contract de asistenţă juridică cu un onorariu de 10% în favoarea a două persoane, una fiind domnul avocat R.I. despre care s-a aflat ulterior depunerii acestei cereri de repunere pe rol care nu a fost făcută de reclamanta D.C. cea mai interesată parte procesuală.
Arată că în pledoaria orală a apărătorului reclamantei D.C. s-a menţionat despre înţelegerile care au intervenit între reclamantă şi pârâtă de natură a constitui un impediment posibil în privinţa repunerii pe rol de către apelanta-pârâtă, astfel încât deşi a evidenţiat depăşirea termenului legal a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce o va da în privinţa constatării perimării, solicitând totuşi cheltuieli de judecată contrar susţinerilor, astfel încât s-ar putea aprecia implicit că şi reclamanta D.C. a mandatat avocatul propriu să solicite aceste cheltuieli care pun sub semnul întrebării loialităţii în privinţa încheierii contractului de comodat şi în ceea ce o priveşte şi evident al participării acesteia la împiedicarea pârâtei de a depune cerere de repunere pe rol.
Mai susţine şi faptul că tranzacţia intervenită între reclamanta D.C. şi SC H. SA a reieşit fără dubii din chiar contractul de comodat existent între aceste părţi procesuale, precum şi din lipsa iniţiativei de repunere pe rol inclusiv a intimatei-reclamante D.C., nefiind necesară o tranzacţie conformă art. 271 C. proc. civ. pentru pronunţarea unei hotărâri de expedient aşa după cum eronat a interpretat avocatul R.I. în speţă nu se punea problema vreunei tranzacţii de asemenea gen, ci de apreciere a imposibilităţii constatării perimării conform motivelor arătate mai sus.
Precizează recurenta că apărările formulate în favoarea respingerii perimării şi continuării derulării procesului în faza apelului a avut o motivare legată în esenţă de evitarea unor demersuri viitoare de anulare a actelor frauduloase încheiate de persoane interesate de obţinerea unor venituri ilegale şi care în principal sunt externe reclamantei D.C. şi pârâtei SC H. SA.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 18 martie 2010, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta SC H. SA împotriva sentinţei civile nr. 659 din 6 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Covasna, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraş-Severin.
Dosarul nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraş-Severin, de care depindea soluţionarea prezentei cauze a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 187/2013, fiind constatată perimată acţiunea reclamantei SC H. SA, sentinţa rămânând irevocabilă la data de 8 februarie 2013 prin nerecurare, conform menţiunii de la dosarul de apel.
Cât timp de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 187 din 29 ianuarie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin, 8 februarie 2013, părţile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă acte de întrerupere a cursului perimării, în mod corect curtea de apel a făcut aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând perimat apelul pârâtei.
Astfel, potrivit textului menţionat, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în scopul reluării judecăţii, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării apelului pârâtei SC H. SA pe temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. şi momentul la care au încetat cauzele care au determinat suspendarea judecăţii, 8 februarie 2013, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de apel.
Criticile recurentei, potrivit cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la apărarea pârâtei referitoare la lipsa calităţii procesuale active a intervenientului B.A., succesor al SC S.I. SRL, care a invocat excepţia perimării, nu pot fi reţinute.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Perimarea este o excepţie ce primează la soluţionare şi paralizează orice alte chestiuni de fond (cum ar fi posibilitatea încheierii unei tranzacţii), instanţa de apel în mod corect constatând că excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intervenientei SC S.I. SRL nu poate fi soluţionată într-o cauză în care a intervenit perimarea, ca de altfel nici excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului B.A., cu atât mai mult cu cât perimarea a fost invocată şi de administratorul sechestru I.R., care avea calitate procesuală fiind introdus în cauză prin încheierea din 18 februarie 2010, această excepţie putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă.
Instanţa de apel a apreciat cu justeţe că invocarea de către pârâtă a contractului de comodat dintre SC H. SA şi SC M.M.D. SRL din 14 iulie 2009 pentru a justifica incidenţa art. 250 alin. (3) C. proc. civ., precum şi faptul că ea nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii, nu are relevanţă în speţă, întrucât acesta nu reprezintă o tranzacţie între părţi fiind încheiat cu o societate comercială care nu este parte în proces. Mai mult, s-a reţinut şi faptul că respectivul contract de comodat nici măcar nu s-a invocat în apel, deşi acesta a fost încheiat după pronunţarea hotărârii instanţei de fond şi înainte de declararea apelului.
Pe cale de consecinţă, încheierea unui contract de comodat între recurenta-pârâtă şi o terţă societate comercială asupra unora din bunurile litigioase nu poate constitui în niciun fel o împiedicare a pârâtei să solicite repunerea pe rol a cauzei în termenul legal de 1 an de când au încetat cauzele suspendării apelului.
Nici existenţa sau inexistenţa unui contract de asistenţă juridică încheiat între intimata-reclamantă D.C. şi un avocat, cu un onorariu de succes de 10% nu poate constitui o cauză de împiedicare a recurentei-pârâte să solicite repunerea pe rol a judecării apelului în termenul legal de un an, întrucât un astfel de contract este străin de recurenta-pârâtă. De altfel, intimata-reclamantă şi recurenta-pârâtă se află pe poziţii adverse de interese, iar nerepunerea pe rol a cauzei îi profita intimatei-reclamante datorită intervenirii perimării apelului din cauza lipsei de diligenţă a recurentei-pârâte.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că intenţia de rezolvare a litigiului pe cale amiabilă, nefinalizată însă, nu poate constitui o măsură peste voinţa părţilor care ar fi suspendat cursul perimării, cu atât mai mult cu cât a fost adusă la cunoştinţa instanţei după împlinirea termenului de un an.
Pe de altă parte, nu se poate reţine lipsa de culpă a recurentei în lăsarea pricinii în nelucrare, pentru că era în interesul său să solicite repunerea pe rol a cauzei, ea fiind partea al cărei apel a fost suspendat şi pentru a cărui judecată instanţa a apreciat, la momentul suspendării, că dezlegarea cauzei atârnă în tot sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care a făcut obiectul Dosarului nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraş-Severin.
În contextul arătat, de la data când a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 187/2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin (8 februarie 2013) şi până la data formulării cererii de perimare (13 februarie 2014), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie de perimare, astfel că nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea apărătorului intimatelor-reclamante D.C. şi D.M., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, va fi obligată recurenta-pârâtă SC H. SA Băile Herculane la plata sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H. SA Băile Herculane împotriva deciziei civile nr. 100/Ap din 13 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenta-pârâtă SC H. SA Băile Herculane la plata sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante D.C. şi D.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 347/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
