ICCJ. Decizia nr. 347/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 347/2015
Dosar nr. 607/98/2013
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 13 februarie 2013 sub nr. 607/98/2013, reclamanta B.S. NV, societate comercială cu sediul social în Gent, Belgia, cu adresa pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în str. M.R. sector 2, Bucureşti, România, în contradictoriu cu pârâta SC P.A.C. SA, cu sediul social în loc. S., com. P., jud. Ialomiţa, cu sediul ales în mun. Bucureşti, str. J.L.C., sector 2, a solicitat obligarea pârâtei SC P.A.C. SA la achitarea către B.S. NV a sumei de 987.500 euro+TVA, reprezentând diferenţa neachitată a preţului aferent contractului de vânzare-cumpărare din data de 24 martie 2009 încheiat între B.S. NV şi SC P.A.C. SA; achitarea către B.S. NV a dobânzii legale aferente sumei de 987.500 euro+TVA, calculată de la data de 29 martie 2012 până la data plăţii efective; restituirea de către SC P.A.C. SA a „Tools container” precum şi suportarea tuturor cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentei cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 1924/F din 6 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 607/98/2013 s-a admis în parte cererea reclamantei şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 987.500 euro+TVA reprezentând diferenţă de preţ neachitată şi a dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 29 martie 2012 şi până la data plăţii efective. S-a respins capătul de cerere privind restituirea „Tools container” ca neîntemeiat.
În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 54.759,86 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul din data de 24 martie 2009, pentru furnizarea unei staţii de incinerare a deşeurilor industriale din flux unic, cuptoare rotative de incinerare cu sistem de epurare umedă şi uscată a gazelor şi staţie de cogenerare pentru recuperarea energiei. Ulterior, prin notificarea din 1 iulie 2010 emisă de reclamantă conform art. 1.4 ultimul alin. din Anexa I la contract, părţile din prezenta cauză au convenit ca data începerii contractului să fie 30 iunie 2010.
În art. 1 din contract părţile au stabilit ca, în schimbul sumei de 6.750.000 euro, B.S. NV să proiecteze, să furnizeze, să livreze, să instaleze, să testeze şi să pună în funcţiune staţia pentru SC P.A.C. SA şi să realizeze toate serviciile, instruirea şi obligaţiile în conformitate cu termenii şi condiţiile cuprinse în toate anexele ataşate la contract.
În anexa I s-au stabilit termenii şi condiţiile contractului, în anexa II oferta pentru staţia de incinerare cu enumerarea elementelor componente, a termenelor de livrare şi a garanţiilor, iar în anexa III s-a stabilit graficul de plăţi.
Analizând graficul de plăţi, prima instanţă a reţinut că părţile au stabilit ca ultima plată să se facă la ultima livrare, o dată cu instalarea staţiei, dar înainte de începerea testelor şi de predare.
La data de 17 aprilie 2012 s-a întocmit de către reclamantă „Raportul de punere în funcţiune arderi de probă”, în care se menţionează că s-au făcut arderi de probă de vineri 13 aprilie 2012 şi până luni 16 aprilie 2012.
Ulterior, la 7 mai 2012, 8 mai 2012 şi 9 mai 2012 s-au realizat alte testări ale incineratorului, conform proceselor verbale încheiate la aceste date.
La data de 31 mai 2012 laboratorul de testare acreditat K. Kft. a întocmit raportul de testare asupra măsurării emisiilor de poluanţi provenite de la sursa fixă, incineratorul SC P.A.C. SA Slobozia, raport depus la dosar.
De asemenea, la 19 aprilie 2012 a fost emis de către reclamantă certificatul de instructaj al angajaţilor pârâtei.
Pârâta a invocat în apărare excepţia de neexecutare a contractului, întrucât nu s-a realizat punerea în funcţiune a instalaţiei, însă nu a depus nicio dovadă în acest sens, renunţând şi la proba cu expertiză încuviinţată de instanţă. Mai mult, ultima plată trebuia efectuată, conform graficului din anexa III, la instalarea incineratorului, înainte de punerea în funcţiune a acestuia, deci cele două obligaţii nu erau simultane. De asemenea, din înscrisurile depuse de reclamantă rezultă că incineratorul a fost pus în funcţiune, începându-se testarea acestuia. Nefuncţionarea corespunzătoare a instalaţiei ţine de obligaţia de garanţie a B.S. NV, obligaţie reglementată de art. 7 şi art. 8 din Anexa I, şi care este ulterioară terminării contractului şi plăţii preţului. Astfel, instanţa a apreciatcă excepţia de neexecutare invocată de pârâtă este neîntemeiată.
În drept tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Cum părţile au stabilit preţul total, precum şi graficul de plăţi, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare şi instalarea incineratorului, rezultă că obligaţia de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâtul fiind în culpă pentru neplată, chiar dacă nu s-a realizat predarea finală.
Referitor la rezilierea contractului, instanţa a constatat că în contract nu a fost trecut un pact comisoriu de gradul IV pentru ca rezilierea să opereze de drept, iar instanţa nu a fost sesizată cu un astfel de capăt de cerere, motiv pentru care contractul este în prezent în vigoare.
În ceea ce priveşte dobânda legală, instanţa a constata că, întrucât contractul a fost încheiat în 2009, când era în vigoare C. com., sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., care stabilesc că „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Cum părţile nu au stabilit în contract cuantumul dobânzii, acesta va fi cel prevăzut de O.G. nr. 13/2011, care în art. 4 prevede că „în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an”. Dobânda legală urmează a fi calculată de la data exigibilităţii datoriei, adică de la data ultimei livrări şi a instalării incineratorului, 29 martie 2012.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea „tools container”, instanţa a constatat că reclamanta, în motivarea cererii nu a arătat ce reprezintă acest „tools container” şi nu a indicat care este temeiul cererii de restituire, în contract nefiind prevăzută vreo clauză referitoare la acesta sau la obligaţia restituirii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC P.A.C. SA, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamatei.
Prin decizia civilă nr. 151 din 26 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC P.A.C. SA, împotriva sentinţei civile nr. 1924 din 6 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
Instanţa de apel, cu privire la excepţia de neexecutare a contractului, a reţinut că apelanta pârâtă nu administrat nicio dovadă în acest sens; dimpotrivă, deşi i s-a încuviinţat proba cu expertiză tehnică, fără nicio justificare pârâta a renunţat la probă, astfel încât susţinerea din apel, în sensul că nu s-ar fi impus proba testimonială (martorul C.V.L., specialist în automatizări, afirmând că întreaga instalaţie funcţiona) a fost înlăturată.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul din data de 24 martie 2009, contract la cheie pentru furnizarea unei staţii de incinerare a deşeurilor industriale din flux unic-cuptoare rotative de incinerare cu sistem de epurare umedă şi uscată a gazelor şi staţie de cogenerare pentru recuperarea energiei. Ulterior, prin notificarea din 1 iulie 2010 emisă de reclamantă conform art. 1.4 ultimul alin. din Anexa I la contract, părţile au convenit ca data începerii contractului să fie 30 iunie 2010.
În art. 1 din contract părţile au stabilit ca, în schimbul a 6.750.000 euro, B.S. NV să proiecteze, să furnizeze, să livreze, să instaleze, să testeze şi să pună în funcţiune staţia pentru SC P.A.C. SA şi să realizeze toate serviciile, instruirea şi obligaţiile în conformitate cu termenii şi condiţiile cuprinse în toate anexele ataşate la contract.
În anexa I s-au stabilit termenii şi condiţiile contractului, în anexa II oferta pentru staţia de incinerare cu enumerarea elementelor componente, a termenelor de livrare şi a garanţiilor, iar în anexa III s-a stabilit graficul de plăţi.
Din graficul de plăţi se observă că părţile au stabilit ca ultima plată să se facă la ultima livrare, o dată cu instalarea staţiei, dar înainte de începerea testelor şi de predare.
La data de 17 aprilie 2012 s-a întocmit de către reclamantă „Raportul de punere în funcţiune arderi de probă”, în care se menţionează că s-au făcut arderi de probă de vineri 13 aprilie 2012 şi până luni 16 aprilie 2012.
Ulterior, la 7 mai 2012, 8 mai 2012 şi 9 mai 2012 s-au realizat alte testări ale incineratorului, conform proceselor-verbale încheiate la aceste date.
La data de 31 mai 2012 laboratorul de testare acreditat K. Kft. a întocmit raportul de testare asupra măsurării emisiilor de poluanţi provenite de la sursa fixă, incineratorul SC P.A.C. SA Slobozia, raport depus la dosar.
De asemenea, la 19 aprilie 2012 a fost emis de către reclamantă certificatul de instructaj al angajaţilor pârâtei.
Această situaţie de fapt a fost în mod judicios reţinută şi de prima instanţă, care a constatat că pârâta nu şi-a achitat obligaţia efectuării ultimei plăţi, conform contractului (şi graficului prevăzut în anexa III, înscris contestat în calea de atac, însă fără a se dovedi ineficacitatea acestuia), la instalarea incineratorului, anterior punerii în funcţiune a acestuia. Dacă, ulterior instalării, s-a constatat funcţionarea necorespunzătoare, aceasta antrena obligaţia de garanţie a B.S. NV (potrivit art. 7 şi art. 8 din anexa 1 la contract), şi nu neefectuarea plăţii, în condiţiile convenite.
Aşadar, interpretând corespunzător prevederile art. 969 C. proc. civ., Tribunalul a reţinut în mod corect că părţile au stabilit preţul total, precum şi graficul de plăţi, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare şi instalarea incineratorului; rezultă că obligaţia de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâta fiind în culpă pentru neplată.
Şi cu privire la solicitarea de plată a dobânzii legale, dată fiind data încheierii contractului, anul 2009, s-a apreciat în mod legal că sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com. potrivit cărora „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Cum părţile nu au stabilit în contract cuantumul dobânzii, acesta este cel prevăzut de O.G. nr. 13/2011, care în art. 4 prevede că „în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.” Dobânda legală urmează a fi calculată de la data exigibilităţii datoriei, adică de la data ultimei livrări şi a instalării incineratorului, 29 martie 2012.
Cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a „tools container”, instanţa de fond constatând că reclamanta nu a arătat ce reprezintă acesta şi nu a arătat care este temeiul cererii de restituire (în contract nefiind prevăzută vreo clauză în acest sens), în mod temeinic a dispus respingerea respectivului capăt de cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC P.A.C. SA, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă şi schimbării în parte a sentinţei tribunalului, în sensul respingerii şi a capătului I al cererii introductive de instanţă formulate de reclamanta B.S. NV privind obligarea pârâtei SC P.A.C. SA la plata sumei de 987.500 euro+TVA reprezentând diferenţa de preţ neachitată şi dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 29 martie 2012 şi până la data plăţii efective, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici:
1. Prin decizia recurată, interpretând greşit actul juridic (contractul din data de 24 martie 2009 şi, cu specială privire Anexa III la acesta) dedus judecăţii, instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurenta învederează faptul că Anexa III la contract a fost înlocuită cu Anexa III/I, depusă în original, conform art. 139 alin. (1) C. proc. civ., la grefa instanţei de apel.
Or, conform Anexei III/I la contract, ultimele două plăţi a câte 481.250 euro fiecare, nu urmau să fie efectuate la instalarea staţie ci la testare parametrii (30 septembrie 2011) şi predare (30 noiembrie 2011).
Susţine că intimata-reclamantă B.S. NV nu şi-a executat la termen aceste obligaţii contractuale, predarea „la cheie” a instalaţiei fiind făcută la 26 august 2013 de către un alt contractor.
De asemenea, conform art. 4.4 din contractul din 24 martie 2009 „La finalizarea în condiţii satisfăcătoare a testelor de recepţie, B.S. NV va emite un certificat de testare de recepţie ce va fi semnat de SC P.A.C. SA”. Lipsa acestui înscris probator probează neexecutarea obligaţiilor contractului de către intimata -reclamantă, art. 4.7 din contract fiind vădit neîndoielnic: „Data eliberării certificatului de recepţie de SC P.A.C. SA către B.S. NV va fi data predării în condiţii acceptabile („data predării”)”.
2. A doua critică adusă deciziei recurate vizează aplicarea greşită a legii, iar legea greşit aplicată o constituie dispoziţiile „art. 969 C. proc. civ.”, „interpretate corespunzător” de curte.
Arată că acest text de lege, „aplicat şi interpretat corespunzător” de instanţa de apel, la fel ca şi prima instanţă de judecată a fondului, nu a existat, întrucât C. proc. civ. din 1865 s-a limitat a avea doar 735 de articole.
Dacă s-ar admite că ar fi vorba de o greşeală materială, deşi în dosarul cauzei nu există nici încheierea prevăzută de art. 281 alin. (2) C. proc. civ. şi nici o eventuală îndreptare făcută pe ambele exemplare ale hotărârii atacate, conform art. 281 alin. (3) din acelaşi cod, şi că textul de lege „intepretat” atât de instanţa de judecată a apelului cât şi de către prima, a fost art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit cu care „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.
Or, consideră recurenta, interpretarea corespunzătoare a prevederilor art. 969 C. civ. nu putea duce la concluzia că „Tribunalul a reţinui în mod corect că părţile au stabilit preţul total, precum şi graficul de plăţi, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare şi instalarea incineratorului: rezultă că obligaţia de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâta fiind în culpă pentru neplată”, având în vedere că nu aceasta a fost „puterea de lege” a convenţiei legal făcute între părţile contractante, ci conform Anexei III/I la contract, ultimele două plăţi a câte 481.250 euro fiecare, nu urmau să fie efectuate la instalarea staţiei, ci la testare parametrii (30 septembrie 2011) şi predare (30 noiembrie 2011).
Printr-o cerere modificatoare, depusă în cadrul termenului legal, recurenta-pârâtă face precizarea că, conform Anexei III/I la contract, ultimele două plăţi nu urmau să fie efectuate la instalarea staţiei, ci la predarea instalaţiei (30 noiembrie 2011)=481.250 euro, după 12 luni de la predare, (garanţia de bună executare)=506.250 euro, în total 987.500 euro.
Intimata-reclamantă B.S. NV a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepţiei nulităţii recursului şi în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs şi anume art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea deciziei este posibilă când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, se constată că prin interpretarea dată contractului, instanţa de apel nu a schimbat natura lui, ci interpretând clauzele stabilite de părţi Ie-a dat înţelesul şi finalitatea urmărită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare supus spre analiză.
Susţinerea recurentei conform căreia instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia în mod greşit pe Anexa III la contract, care nu mai reprezenta voinţa părţilor, nu poate fi reţinută întrucât instanţa de apel făcând o analiză detaliată, concretă şi corectă a contractului şi anexelor ataşate la contract, a apreciat în mod corect, cu aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., ca pârâta SC P.A.C. SA să fie obligată la plata sumei de 987.500 euro+TVA reprezentând diferenţă de preţ neachitată şi a dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 29 martie 2012 şi până la data plăţii efective.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. ce vizează aplicarea greşită a legii a fost raportat la aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. Înalta Curte, observă că trimiterea la aceste dispoziţii legale a fost făcută în scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi reanalizată de instanţa de apel.
În ce priveşte reţinerea de către instanţe a „art. 969 C. proc. civ.”, nu poate fi vorba decât de o eroare materială, fiind evident că instanţa s-a referit la art. 969 C. civ. conform căruia: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.”.
Se constată că potrivit art. 2 din contract, pârâta SC P.A.C. SA va achita preţul de cumpărare în conformitate cu Anexa III.
În faţa instanţei de fond, reclamanta a depus Anexa III la contract din care reiese că pârâta avea obligaţia de a achita toată valoarea contractului la momentul livrării şi instalării echipamentului, pârâta susţinând însă că „reclamanta nu a livrat în totalitate echipamentul, fapt care a pus această societate inclusiv în situaţia de a nu-l pune în funcţiune (...)”.
În faţa instanţei de apel, pârâta a recunoscut implicit că reclamanta ar fi livrat echipamentul, însă suma invocată de reclamantă ar fi trebuit achitată la predarea echipamentului şi depune o altă Anexă III, respectiv Anexa III/I.
Prin recurs, pârâta susţine iniţial că, potrivit Anexei III/I la contract, ultimele două plăţi nu urmau să fie efectuate la instalarea staţiei ci la testare parametrii (30 septembrie 2011) şi predare (30 noiembrie 2011), pentru ca ulterior, prin cererea modificatoare să susţină că trebuiau făcute la predarea instalaţiei (30 noiembrie 2011) şi după 12 luni de la predare, (garanţia de bună executare).
Înalta Curte, faţă de susţinerile contradictorii ale recurentei, constată că pârâta a contestat şi în apel graficul prevăzut de Anexa III, însă nu a dovedit ineficacitatea acestuia.
Recurenta-pârâtă susţine în recurs faptul că predarea „la cheie” a instalaţiei a fost făcută la 26 august 2013, astfel că indiferent de anexa contractului la care se raportează instanţa, pârâta admite că suma de 481.250 euro este exigibilă.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat că pârâta nu şi-a achitat obligaţia efectuării ultimei plăţi, conform contractului (şi graficului prevăzut în Anexa III), la instalarea incineratorului, anterior punerii în funcţiune a acestuia.
De asemenea, corect s-a reţinut şi faptul că, dacă ulterior instalării, s-a constatat funcţionarea necorespunzătoare, aceasta antrena obligaţia de garanţie a B.S. NV (potrivit art. 7 şi art. 8 din anexa 1 la contract), şi nu neefectuarea plăţii, în condiţiile convenite. În recurs, pârâta susţine că predarea echipamentului a fost realizată de către un alt contractor, prin urmare reclamanta nu are nicio obligaţie de garanţie pentru un echipament care ar fi fost instalat de un alt contractor.
Aşadar, interpretând corespunzător prevederile art. 969 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut în mod corect că părţile au stabilit preţul total, precum şi graficul de plăţi, iar ultimul termen de plată a fost fixat o dată cu ultima livrare şi instalarea incineratorului, rezultă că obligaţia de plată a întregii sume neachitate a devenit scadentă, pârâta fiind în culpă pentru neplată.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 8 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC P.A.C. SA împotriva deciziei civile nr. 151 din 26 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.A.C. SA împotriva deciziei civile nr. 151 din 26 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 349/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 320/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
