ICCJ. Decizia nr. 320/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 320/2015
Dosar nr. 41063/3/2012
Şedinţa publică de la 3 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6359 din 28 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA şi intervenientul forţat F.S. şi a obligat pârâta la plata sumei de 150.000 euro daune morale (în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii), 37.900 RON despăgubiri, la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă, precum şi la o prestaţie periodică în cuantum de 800 euro lunar (în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii) începând cu data formulării acţiunii şi până la încetarea stării de nevoie precum şi a sumei de 3.069 RON cheltuieli de judecată.
Faţă de actele dosarului şi sentinţa penală instanţa de fond a reţinut că s-a demonstrat existenţa unei fapte ilicite, existenţa legăturii de cauzalitate şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta, urmând a se analiza condiţia existenţei unui prejudiciu, în condiţiile dispoziţiilor art. 20 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că persoana vătămată se poate adresa cu acţiune civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de primă instanţă.
În ceea ce priveşte daunele morale s-a constatat că prin sentinţa penală s-a apreciat ca fiind reparatorie suma de 30.000 RON pentru suferinţele fizice şi morale pricinuite părţii în urma accidentului, însă doar până la momentul pronunţării sentinţei, 17 septembrie 2008.
A considerat instanţa că urmările accidentului, fizice şi psihice, se fac simţite în mod evident şi în prezent, motiv pentru care instanţa apreciază că daunele morale în cuantum de 150.000 euro nu reprezintă o îmbogăţire fără just temei, ci o despăgubire echitabilă cu rol de compensare a suferinţelor de ordin fizic şi psihic suferite de reclamantă, a efectelor tratamentelor şi internărilor succesive, precum şi faţă de imposibilitatea practicării profesiei de inginer şi desfăşurării activităţii de expert evaluator proiecte la Comisia Europeană.
Tribunalul a apreciat justificată acordarea unei prestaţii periodice în cuantum de 800 euro lunar motivat de imposibilitatea de a mai obţine venituri din efectuarea de expertize şi evaluări pentru Comisia Europeană întrucât, deşi prin sentinţa penală se reţine că din actele medicale nu rezultă o diminuare a capacităţii de muncă, tribunalul a apreciat ca din evaluarea medicală per ansamblu rezultă o paralizie nerv VI stâng, nerv cranian care acţionează ochiul stâng, având ca efect strabismul şi vederea dublă, deficienţa vizuală medie prin prezenta dispaziei, precum şi capacitate de muncă pierdută cel puţin pe jumătate, aspecte care deşi nu reprezintă o infirmitate fizică permanentă, şansele de recuperare sunt minime având în vedere perioada lungă de timp de la data producerii traumatismului cranio-cerebral şi instalarea parezei, fiind de natură a împiedica în mod evident activitatea reclamantei.
Pentru stabilirea prestaţiei periodice, tribunalul a avut în vedere două elemente: pe de o parte infirmitatea dobândită, iar pe de altă parte profesia şi activitatea desfăşurată de reclamantă anterior evenimentului, în condiţiile unui salariu/zi de 450 euro şi o diurna de 149,63 euro.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A.S. şi pârâta SC C.A. SA.
Apelanta A.S. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării pârâţilor la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În motivare, apelanta a arătat că instanţa trebuia să acorde despăgubirile morale în totalitate întrucât, deşi instanţa de fond prin aprofundarea acestui caz a reuşit să înţeleagă şi să ofere o reparaţie echitabilă, această reparaţie nu este integrală.
Apelanta-pârâtă SC C.A. SA a solicitat în principal: admiterea apelului şi în rejudecare, admiterea în parte acţiunii reclamantei până la concurenţa sumei de 30.000 RON, aşa cum a stabilit instanţa penală cu titlu de daune morale; în subsidiar a cerut admiterea apelului şi rejudecarea în sensul reducerii cuantumului daunelor materiale şi morale.
În subsidiar, a solicitat admiterea apelului şi, în rejudecare, să se dispună reducerea cuantumului daunelor materiale şi morale, impunându-se diminuarea daunelor materiale numai în măsura în care nu au fost dovedite cu documente fiscale şi în măsura în care nu au legătură directă cu vătămarea suferită. Suma de RON nu a fost dovedită cu chitanţe şi facturi, iar o mare parte din înscrisurile depuse, nu au legătură cu vătămarea suferită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 521/A din 25 iunie 2014, a admis apelul declarat de pârâta SC C.A. SA.
A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins cererile de acordare a daunelor morale în cuantum de 150.000 euro şi a prestaţiei periodice de 800 euro.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamanta A.S. împotriva aceleiaşi decizii.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, cu privire la ambele recursuri, că prin sentinţa penală s-a constatat că prin înscrisurile depuse s-a făcut dovada ca prejudiciul material suferit de A.S. este de 3.261,4 RON. S-a constatat de asemenea că partea vătămată a solicitat contravaloarea câştigului nerealizat, în cuantum de 40.000 euro, precizând că a avut calitatea de expert independent la Comisia Europeană, calitate în care participa la anumite sesiuni de evaluare, diurna depăşind suma de 400 euro/zi, însă ca urmare a accidentului, a devenit imposibil să exercite această activitate, întrucât a fost spitalizată o lungă perioadă de timp şi câteva luni a fost imobilizată la pat. Ulterior, programul intensiv de recuperare, investigaţiile şi tratamentele medicale au adus-o în imposibilitatea de a mai efectua aceste evaluări.
A stabilit instanţa penală că nu este întemeiată nici solicitarea acordării de despăgubiri periodice, în cuantum de 300 euro/lunar, motivate de partea vătămată prin limitarea capacităţii fizice de muncă şi imposibilitatea de a mai obţine venituri din efectuarea de expertize şi evaluări pentru Comisa Europeană, întrucât actele medicale nu demonstrează o reducere a capacităţii de muncă.
Relativ la daunele morale, instanţa penală a avut în vedere că accidentul a pricinuit părţii civile evidente şi îndelungate suferinţe fizice şi morale şi a considerat reparatorie suma de 30.000 RON acordată cu acest titlu.
Curtea a reţinut că soluţia primei instanţe de acordare a daunelor materiale sub forma unei prestaţii periodice în cuantum de 800 euro este netemeinică şi nelegală întrucât din înscrisurile depuse la dosarele de fond şi apel nu reiese că starea de sănătate a apelantei s-a înrăutăţit, rapoartele medicale recente relevând aceleaşi diagnostice ca cele avute în vedere la judecarea cauzei penale.
În condiţiile în care starea de sănătate a apelantei nu s-a modificat, nefăcându-se dovada ca de la pronunţarea primei hotărâri până în prezent ar fi intervenit alte consecinţe negative ale accidentului rutier suferit de aceasta, Curtea a constatat că sentinţa penală nr. 520 din 17 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului I Bucureşti are autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.S. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantei şi respingerea apelului pârâtei.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că argumentul esenţial al instanţei de apel potrivit căruia soluţia instanţei de fond care a analizat aceleaşi probe ca şi instanţa penală, dar a ajuns la o concluzie diferită, a fost pronunţată cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti şi dovedeşte o părere preconcepută şi deloc justificată asupra modului în care a fost privită problematica acestei cauze, negăsindu-şi locul între motivele care ar putea duce la soluţionarea corectă a pricinii.
Criticile recurentei-reclamante subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 998 şi art. 1201 C. civ. 1864, art. 20 alin. (3) şi art. 22 alin. (1) C. proc. pen., principiul reparării integrale a pagubei.
Arată recurenta că instanţa de apel, raportându-se la hotărârea penală în cauză, cu privire la care invocă autoritatea de lucru judecat, apreciază obsesiv că starea de sănătate a reclamantei nu s-a agravat, deducând de aici autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, că a reduce dreptul de a pretinde daune morale şi daune materiale numai la condiţia înrăutăţirii situaţiei medicale este evident împotriva principiului despăgubirii integrale ce se regăseşte şi în art. 998 C. civ. în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat a cauzei penale în faţa instanţei civile se rezumă la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. - art. 22 alin. (1) C. proc. pen.
Raportându-se la dispoziţiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen. recurenta precizează că daunele morale acordate prin hotărârea penală au avut în vedere elementele de fapt existente până la data pronunţării sale, inclusiv cuantumul acestor daune până la acea dată că ceea ce nu s-a avut în vedere, şi nici nu se putea, este perpetuarea în timp a acestor efecte după pronunţarea hotărârii.
În continuare recurenta-reclamantă arată că în raportul de completare a expertizei medicale se concluzionează, că „(...) prezintă sechele postraumatice ca urmare a accidentului rutier din 2006 la nivelul intervenţiei globului ocular stâng (pareză postraumatică de nerv VI stâng completă ireversibilă) ceea ce a dus la pierderea capacităţii de muncă cel puţin pe jumătate şi încadrarea în gradul III de invaliditate”.
Consideră recurenta că pentru a eluda aceste concluzii instanţa de apel face o confuzie nelegală între noţiunea de afecţiune ireversibilă, care conduce la concluzia perpetuării în timp a acestei afecţiuni, şi noţiunea penală de infirmitate fizică permanentă în sensul art. 182 C. pen., evident neaplicabilă în speţă şi acest motiv fiind străin de natura pricinii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Arată în continuare recurenta că elementul nou la care nu s-a referit şi nici nu se putea referi hotărârea penală care nu a judecat o infracţiune de natură a provoca o infirmitate permanentă îl constituie perpetuarea în timp a consecinţelor accidentului, nu înrăutăţirea situaţiei medicale la care se referă instanţa de apel ci concretizarea ei, acesta fiind şi motivul pentru care s-a solicitat şi obligarea pârâtei la o prestaţie periodică în cuantum de 800 euro lunar până la încetarea stării de nevoie.
Intimata-pârâtă SC C.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Recurenta-reclamantă s-a constituit parte civilă în procesul penal ce a format obiectul Dosarului nr. 10909/300/2007 al Judecătoriei sector 1 Bucureşti soluţionat prin sentinţa nr. 520 din 17 septembrie 2008 prin care instanţa penală a examinat atât latura penală cât şi latura civilă a faptei săvârşite la data de 16 februarie 2006, admiţând în parte acţiunea civilă formulată de prezenta recurentă şi obligând inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 3.261,4 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată aferente.
În reglementarea art. 20 C. proc. pen. o acţiune civilă poate fi iniţiată în faţa unei instanţe civile numai în ipotezele în care instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, sau când paguba a cărei reparaţie se pretinde a survenit după pronunţarea hotărârii penale.
Aşadar în pronunţarea hotărârii recurate instanţa de apel a apreciat în mod judicios asupra incidenţei principiului autorităţii de lucru judecat şi din perspectiva analizării materialului probatoriu care relevă faptul că după pronunţarea sentinţei penale starea de sănătate a recurentei-reclamante nu a suferit modificări în sensul agravării acesteia.
Apare evident astfel că problema daunelor morale şi materiale a fost tranşată de instanţă în cadrul procesului penal recurenta nemaiavând astfel posibilitatea de a-şi valorifica aceleaşi pretenţii în cadrul unei căi procedurale distincte, în respectarea principiului electa una via, non datur recursur ad alteram.
Din acest punct de vedere este de reţinut hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, raţionamentul instanţei exprimat în considerentele hotărârii fiind pe deplin concordant cu particularităţile speţei.
Pentru motivele arătate, nici critica subsumată art. 304 pct. 9 deşi extrem de lapidar formulată este nefondată, în speţă fiind respectat şi corect aplicat principiul autorităţii de lucru judecat.
În examinarea temeiniciei pretenţiilor privind daunele materiale sub forma prestaţiilor periodice şi cele morale instanţa de apel s-a pronunţat în mod corect şi cu privire la pretinsul caracter permanent al stării de infirmitate fizică, acesta fiind analizat prin raportare la probatoriul administrat care a relevat faptul că sechelele postraumatice prezentate de pacientă nu se încadrează în noţiunea de infirmitate fizică permanentă.
În speţă nu se poate vorbi, astfel cum pretinde recurenta, de o încălcare a art. 998 C. civ., întrucât, pe de o parte, acesta a fost avut în vedere în cadrul procesului penal în raport de care s-a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat iar, pe de altă parte, din situaţia de fapt relevată de probatoriul administrat, nu rezultă o modificare a stării de sănătate a recurentei care să permită iniţierea unui nou demers judiciar în raport de art. 998 C. civ.
Pentru raţiunile expuse mai sus se constată că instanţa de apel nu a făcut o aplicare greşită a art. 20 alin. (3) şi a art. 22 alin. (1) C. proc. pen.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A.S. împotriva deciziei nr. 521/A din 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 3 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 347/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 323/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
