ICCJ. Decizia nr. 354/2015. Civil. Rezoluţiune contract. Acţiune în constatare, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 354/2015
Dosar nr. 994/93/2012*
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 837 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în Dosarul nr. 994/93/2012 s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la primele două capete de cerere din cererea reconvenţională; s-au respins aceste două capete de cerere reconvenţională pentru autoritate de lucru judecat; s-a admis cererea principală formulată de reclamantul-pârât L.D. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant T.A. şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat din 6 octombrie 1995 de notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov.
S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant T.A. şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că a fost obligat reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL către pârâtul-reclamant, actualizată cu rata indicelui de inflaţie.
S-au respins, ca neîntemeiate, capetele trei şi patru de cerere reconvenţională şi cererea de obligare a reclamantului-pârât la restituirea sumei de 4.500.000 ROL, actualizată cu rata indicelui de inflaţie.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Cornetu la data de 5 decembrie 2007, reclamantul L.D. a chemat în judecată pârâtul T.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, încheiat la data de 6 octombrie 1995 între părţi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat din 6 octombrie 1995, a vândut pârâtului T.A., suprafaţa de 5700 mp situat în extravilanul comunei C., zona D., judeţul Ilfov, cu suma de 700.000 ROL şi că acesta s-a obligat să îi asigure întreţinere pe toată durata vieţii, respectiv locuinţa, îmbunătăţirile, asistenţă şi ajutor medical, iar la deces să îl înmormânteze potrivit datinilor creştineşti.
De la data încheierii acestui contract şi până în prezent, pârâtul nu şi-a îndeplinit niciuna din obligaţiile asumate prin contract, neasigurându-i hrană, locuinţă, asistenţă medicală.
În aceeaşi zi în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, pârâtul T.A. l-a pus să declare în scris că a primit suma de 450 ROL în schimbul renunţării la clauza de întreţinere.
Prin decizia civilă nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, ca urmare a apelului împotriva sentinţei civile nr. 2470 din 29 mai 2006, s-a constatat nulitatea acestui înscris sub semnătură privată încheiat la 6 octombrie 1995.
Pârâtul-reclamant T.A. a formulat întâmpinare conform art. 115-art. 118 C. proc. civ. şi cerere reconvenţională conform art. 120 C. proc. civ.
Prin cererea reconvenţională acesta a solicitat următoarele: - să se constate că suma de 4.500.000 ROL la nivelul anului 1995 a fost achitată de T.A. către L.P.; - să se constate că reclamantul a renunţat la dreptul de a fi întreţinut prin achitarea sumei de 4.500.000 ROL, conform propriei sale declaraţii şi să fie emisă o hotărâre care să aibă valoare de declaraţie încheiată cu respectarea formei ad validitatum; - să se constate faptul că contractul de vânzare-cumpărare din 6 octombrie 1995 este un act aparent şi pe cale de consecinţă; - să se constate că se află în domeniul simulaţiei şi să se constate faptul că voinţa părţilor a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare fără clauză de întreţinere, să fie emisă o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în suprafaţa de 5700 mp situat în extravilanul comunei C., zona D., judeţul Ilfov, să fie repuse părţile în situaţia anterioară, ca urmare directă a efectelor constatării rezoluţiunii şi ca efect al nulităţii înscrisului sub semnătură privată, iar reclamantul să restituie suma de 700.000 ROL şi 4.500.000 ROL la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportat la valoarea bunului imobil pentru care au fost înmânate aceste sume.
Pârâtul-reclamant a susţinut că la 6 octombrie 1995 s-a încheiat contractul în formă autentică, cu clauză de întreţinere, cu achitarea parţială a unui preţ de 700.000 ROL.
Părţile s-au înţeles în momentele premergătoare încheierii antecontractului în formă autentică şi cumpărătorul a mai achitat suma de 4.500.000 ROL, deoarece se dorea încheierea unui act de vânzare-cumpărare în formă simplă, fără clauză de întreţinere. De aceea, în declaraţia de mână, vizibil arată că a renunţat la clauza de întreţinere.
Pârâtul-reclamant a făcut referire la principiul conversiunii actelor juridice. În condiţiile în care un înscris este nul, acesta nu produce nici un efect, conform regulii: „Nullum est, nullum producit efectum”, care înseamnă înlocuirea actului nul cu un act juridic valabil sau principiul potrivit căruia manifestarea unei voinţe în cadrul unui act nul poate valora independent de soarta acelui act, ca alt act juridic.
Prin sentinţa civilă nr. 2805 din 12 noiembrie 2009, Judecătoria Cornetu a admis acţiunea reclamantului-pârât L.D. împotriva pârâtului-reclamant T.A., a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat la 6 octombrie 1995, a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată, a dispus revenirea părţilor în situaţia anterioară contractului şi obligarea reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL şi 4500.000 ROL la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportate la valoarea bunului imobil. A constatat că reclamantul pârât a primit de la T.A. suma de 4.500.000 ROL în 1995.
Prin decizia civilă nr. 274 A din 16 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, s-au admis apelurile formulate de părţi, s-a anulat sentinţa civilă atacată şi s-a stabilit competenţa de primă instanţă a Tribunalului Ilfov.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 27 aprilie 2012 sub nr. 994/93/2012.
Sub aspectul naturii juridice a actului încheiat de părţi, prima instanţă a constatat că amintitul contract este de întreţinere şi nu de vânzare-cumpărare, cum a fost denumit.
Din interpretarea clauzelor contractuale a reieşit că obligaţia principală, scopul principal urmărit de părţi la încheierea contractului, a fost prestarea întreţinerii de către pârâtul reclamant către reclamantul pârât. Stipularea în contract a unui preţ de 700.000 ROL apare ca irelevantă şi nu poate modifica natura juridică a contractului, în condiţiile în care obligaţia debitorului întreţinerii este certă.
În cazul neexecutării culpabile a obligaţiei de întreţinere sunt incidente dispoziţiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, anume art. 1020, art. 1021 C. civ., creditorul putând opta între a cere executarea contractului sau rezoluţiunea lui pentru neexecutare.
În speţă, reclamantul pârât a optat pentru rezoluţiunea contractului în caz de neexecutare.
Din probele administrate, ce au rămas câştigate judecăţii, conform art. 160 C. proc. civ., instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a se dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat de părţi, existând o neexecutare a obligaţiei de întreţinere din partea pârâtului reclamant, neexecutarea fiind imputabilă părţii debitoare a obligaţiei iar debitorul fiind de drept în întârziere, conform art. 1079 pct. 3 C. civ., deoarece termenele stipulate pentru executare au caracter esenţial.
Sub aspectul cererii reconvenţionale formulată în dosar prima instanţă a reţinut că pârâtul reclamant a solicitat să se constate faptul că suma de 4.500.000 ROL i-a fost achitată reclamantului pârât la nivelul anului 1995 şi că în schimbul ei, reclamantul pârât a renunţat la dreptul de a fi întreţinut.
A reţinut instanţa că în speţă există identitate de obiect, cauză şi părţi între cererea soluţionată irevocabil prin decizia civilă nr. 1541/2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi primele două capete de cerere reconvenţională, motiv pentru care în temeiul art. 166 C. proc. civ. şi al art. 1201 C. civ., a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins primele două capete din cererea reconvenţională pentru autoritate de lucru judecat.
În ceea ce priveşte capătul trei din cererea reconvenţională, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a se constata că actul de întreţinere autentificat în data de 6 octombrie 1995 este un act aparent, or că în realitate intenţia părţilor a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, invocat ca exprimând voinţa reală a părţilor, a fost încheiat ulterior şi nu anterior sau concomitent cu contractul de întreţinere, iar respectivul înscris nu îndeplineşte el însuşi condiţiile de validitate a oricărui act juridic, nulitatea sa absolută fiind constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Nici principiul conversiunii nu este aplicabil, deoarece din probele administrate nu a rezultat manifestarea de voinţă a părţilor în sensul conversiunii, una din condiţiile cumulative pentru a opera conversiunea, intenţia părţilor fiind analizată şi în considerentele deciziei civile nr. 1541/2007.
Referitor la capătul patru din cererea reconvenţională, s-a observat că nu există o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care reclamantul pârât să se fi obligat să înstrăineze către pârâtul reclamant imobilul teren în suprafaţă de 5.700 de mp, aşa încât nu există o neîndeplinire a obligaţiilor contractuale din partea reclamantului pârât sau un refuz al acestuia de a încheia actul în forma autentică, pentru a fi aplicabil art. 5 alin. (2) din Legea nr. 27/2005, Titlul X. Din contră, părţile au încheiat cu privire la terenul respectiv un contract de întreţinere autentificat în data de 6 octombrie 1995.
Instanţa a constatat că este întemeiată cererea formulată de pârâtul reclamant de repunere în situaţia anterioară ca efect al constatării rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere autentificat în data de 6 octombrie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, prin obligarea reclamantului pârât la restituirea sumei de 700.000 ROL către pârâtul reclamant, actualizată cu rata indicelui de inflaţie.
Nu a dispus însă repunerea în situaţia anterioară şi în sensul reîntoarcerii bunului în patrimoniul reclamantului pârât, deşi un astfel de efect se produce în temeiul legii ca urmare a desfiinţării retroactive a contractului translativ de proprietate, deoarece a apreciat nu a fost învestită cu o astfel de cerere de partea interesată, anume de reclamantul pârât.
A respins ca neîntemeiată cererea pârâtului reclamant de obligare a reclamantului pârât la restituirea sumei de 4.500.000 ROL, actualizată cu rata indicelui de inflaţie, faţă de cele reţinute cu privire la primul capăt din cererea reconvenţională.
Într-un prim ciclu procesual, apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 185/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Decizia a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1298/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, cu motivarea că nu a fost cercetată pe fond critica privind achitarea de către pârât, nu doar a sumei de 700.000 ROL, ci şi a sumei de 4,5 milioane ROL.
Prin decizia civilă nr. 311A din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a admis apelul declarat de apelantul pârât T.A. împotriva sentinţei civile nr. 837 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov.
A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost obligat reclamantul pârât la plata sumei de 4,5 milioane ROL către pârâtul reclamant T.A., sumă actualizată cu indicele de inflaţie din anul 1995 la zi.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere cu numărul de mai sus, reclamantul a vândut pârâtului un imobil în comuna C., judeţul Ilfov cu preţul de 700.000 ROL şi obligaţia pârâtului de a asigura reclamantului întreţinere pe toată durata vieţii acestuia din urmă.
Tot părţile au încheiat un înscris prin care reclamantul renunţă la clauza de întreţinere din contract, în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, sumă pe care pârâtul reieşea că a predat-o către reclamant, conform acestui ultim înscris încheiat de părţi. Prin hotărârea judecătorească irevocabilă, înscrisul amintit a fost constatat ca fiind nul.
În acest context faptic şi juridic, s-a constatat că deşi din punct de vedere juridic, respectivul înscris sub semnătură privată, constatat nul, nu produce efecte, din perspectivă probatorie a situaţiei de fapt referitoare la predarea sumei de 4,5 milioane ROL către reclamant, înscrisul nu a fost contestat.
Aşa fiind, s-a apreciat că prin efectul rezoluţiunii, contractului încheiat de părţi, dar şi consecinţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, suma de 4,5 milioane ROL, predată de pârât către reclamant în consideraţia vădită a prevederilor contractului iniţial, se impune a fi restituită de către reclamant, pârâtului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul şi s-a modificat în parte sentinţa în sensul celor de mai sus.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul T.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi casarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul-pârât L.D. astfel cum a fost formulată şi admiterea cererii reconvenţionale formulate de pârâtul reclamant.
Recurentul consideră că instanţa de apel în rejudecare a încălcat îndrumările deciziei Înaltei Curţi care a impus să se analizeze întreaga cauză şi să se stabilească în mod precis starea de fapt dedusă judecăţii şi nu numai capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani achitate.
Pe de altă parte, susţine că instanţa de apel în rejudecare nu a mai acordat cei 700.000 ROL şi s-a rezumat la cei 4.500.000 ROL, deşi ar fi trebuit să acorde aceste sume împreună.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentul pârâtul reiterează textual motivele de apel prezentate în faţa instanţei de apel în primul ciclu procesual, referitoare la faptul că în mod greşit s-a dispus rezoluţiunea contractului, în mod greşit s-a respins capătul 3 din cererea reconvenţională prin care pârâtul solicita să se constate că actul de întreţinere autentificat în data de 6 octombrie 1995 este un act simulat, precum şi cel prin care s-a susţinut că în cauză este aplicabil principiul conversiunii actului juridic şi cel prin care s-a susţinut că în cauză a operat novaţia; de asemenea, a reiterat criticile prin care a susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte capetele 1 şi 2 din cererea reconvenţională.
În continuare, recurentul-pârât critică şi combate considerentele reţinute de instanţa de apel în primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. 185A din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reiterând susţinerile din cadrul recursului formulat în primul ciclu procesual.
Astfel, critică modul de soluţionare a problemei de drept vizând simulatia şi raţionamentul ce a stat la baza respingerii conversiunii juridice solicitată a se constata în cauză.
De asemenea, subliniază că părţile se află exact în situaţia reglementată de art. 1175 vechiul C. civ., că în cazul unui act simulat, actul secret nu are impusă forma „ad validitatem” şi că instanţa de apel a analizat în mod greşit situaţia expusă, a conversiunii juridice câtă vreme un act care nu îndeplineşte forma autentică cerută de lege poate fi avut în vedere ca un act valabil care corespunde voinţei părţilor.
Mai arată recurentul că voinţa părţilor a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare şi că actul secret poate îmbrăca şi forma unui înscris sub semnătură privată.
Totodată, arată că la încheierea contractului cu clauză de întreţinere, pe lângă suma acordată şi necontestată de reclamant că nu ar fi primit-o cu titlu de preţ s-a promis şi întreţinere care apoi a fost transformată prin plata unui preţ ce însemna evaluarea întreţinerii, raportat la valoarea bunului transferat.
Intimatul-reclamant L.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Singura critică de nelegalitate formulată de recurentul-pârât şi care poate fi examinată din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin decizia nr. 1298 din 1 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurentul pârât T.A. împotriva deciziei nr. 185 A din 24 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că sub aspectul motivelor invocate privind condiţiile în care instanţa judecătorească ar putea dispune rezoluţiunea unui act juridic privind novaţia obiectivă ce ar fi operat în temeiul declaraţiei de renunţare la întreţinere, or privind modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport cu primele petite ale cererii reconventionale, recurentul nu a indicat şi nu a dezvoltat nicio critică în temeiul art. 304 C. proc. civ. prin raportare în concret la decizia atacată şi că invocarea generică a art. 304 pct. 6-pct. 9 C. proc. civ. nu poate suplini exigenţele căii de atac a recursului, cale de atac care nu urmăreşte rejudecarea în fond a pricinii.
Prin urmare, cele statuate de instanţa de apel în primul ciclu procesual privind rezolutiunea contractului, privind novaţia obiectivă ce ar fi operat în temeiul declaraţiei de renunţare la întreţinere, or privind modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport cu primele petite ale cererii reconvenţionale au rămas în mod irevocabil câştigate cauzei şi au intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi cenzurate sub aspectul nelegalităţii în cadrul recursului.
În aceste condiţii, instanţa de recurs a constatat că singura critică de nelegalitate, care a şi fost apreciată ca fiind fondată, se referea la necercetarea de către instanţa de apel a motivului de apel referitor la corecta repunere în situaţia anterioară a părţilor.
Astfel, instanţa de recurs a arătat că s-a considerat că nulitatea declaraţiei de renunţare la întreţinere a numitului L.D. din data de 6 octombrie 1995 pentru lipsa formei solemne, autentice (cum se reţine prin decizia civilă nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă) nu mai permite cercetarea celui de-al patrulea petit din cererea reconvenţională formulată de T.A. prin care, aşa cum s-a mai arătat, s-a solicitat să se restituie şi suma de 4.500.000 ROL, indicată că s-ar fi primit prin menţionata declaraţie, în situaţia în care s-ar dispune rezoluţiunea contractului părţilor de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
Instanţa supremă a constatat că această soluţie nu a fost examinată prin prisma motivului de apel invocat de pârâtul-reclamant, nemulţumit de raţionamentul primei instanţe, iar considerentele deciziei recurate prin care s-a arătat numai că apelantul nu a făcut dovezi în legătură cu achitarea acestei sume se îndepărtează de la prevederile art. 1169-art. 1170 C. civ. (de la 1864) şi de prevederile art. 292 C. proc. civ.
Înalta Curte a avut în vedere faptul că în cazul rezoluţiunii pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere creditorul are obligaţia de a restitui şi suma (ori sumele) de bani primită cu titlul de preţ în cazul în care pe lângă obligaţia întreţinerii s-a plătit şi o sumă de bani, sub acest aspect contractul de întreţinere (astfel cum a fost calificat de instanţe) neavând caracter aleatoriu, şi faptul că o corectă aplicare a sancţiunii rezoluţiunii în cazul de faţă presupune cu întâietate să se lămurească situaţia de fapt existentă între părţi, altfel neputându-ne afla în ipoteza unei corecte interpretări a actului dedus judecăţii inclusiv sub aspectul înscrisului sub semnătură privată întocmit de reclamantul-pârât L.D. în data de 6 octombrie 1995 şi constatat nul de instanţa judecătorească pentru lipsa formei autentice.
Instanţa de trimitere a judecat în limite precis stabilite, în sensul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât, reiterarea în recursul pendinte, a aceloraşi critici, privind situaţia de fapt existentă în cauză, încalcă puterea de lucru judecat şi este esenţial lipsită de orice temei legal, urmând a fi respinsă în consecinţă.
În speţă, instanţa de rejudecare a reţinut în mod corect că, deşi din punct de vedere juridic, înscrisul sub semnătură privată, prin care reclamantul renunţă la clauza de întreţinere din contract, în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, a fost constatat nul şi nu produce efecte, din perspectivă probatorie a situaţiei de fapt referitoare la predarea sumei de 4,5 milioane ROL către reclamant, înscrisul nu a fost contestat.
Aşa fiind, instanţa de trimitere a constatat în mod judicios că prin efectul rezoluţiunii, contractului încheiat de părţi, dar şi consecinţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, suma de 4,5 milioane ROL, predată de pârât către reclamant în consideraţia vădită a prevederilor contractului iniţial, urmează a fi restituită de către reclamant, pârâtului, făcând o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt pe deplin stabilită în speţă.
De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel în rejudecare, a menţinut dispoziţiile sentinţei tribunalului referitoare la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat în data de 6 octombrie 1995 la notariatul de Stat Sectorul Agricol Ilfov şi la obligarea reclamantului la plata către pârât a sumei de 700.000 ROL, sumă actualizată cu indicele de inflaţie.
Faţă de celelalte dezlegări ale deciziei de recurs pronunţată anterior în cauză, prin care s-au şi stabilit limitele de rejudecare, celelalte critici formulate de către recurent referitoare la modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate în cauză şi prin care a reiterat pretenţii care au primit soluţionarea în primul ciclu procesual, nu vor putea fi analizate, respectiv reanalizate în prezentul recurs, deoarece, pe de o parte, nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, încalcă puterea de lucru judecat a dezlegărilor date de instanţă în primul ciclu procesual parcurs în prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul T.A. împotriva deciziei civile nr. 311A din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 353/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 355/2015. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
