ICCJ. Decizia nr. 1532/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1532/2015
Dosar nr. 3101/3/2012*
Şedinţa publică din 9 iunie 2015
Prin cererea introductivă de instanţă din 7 mai 2009, astfel cum a fost precizată, la data de 26 martie 2010, reclamanţii B.I. şi B.M. au chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia la plata preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, aleea Alexandru, corp B, sector 1, în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001.
În motivare, reclamanţii au arătat că între SC H.N. SA, în calitate de mandatar al P.M. Bucureşti, şi ei s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, având ca obiect imobilul de mai sus, în baza Legii nr. 112/1995.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, succesorii foştilor proprietari ai imobilului au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului, nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare şi obligarea lor la predarea imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 12146 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea, în sensul că s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului din litigiu, dar au fost respinse capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare şi revendicarea. Prin decizia civilă nr. 1183 din 20 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul foştilor proprietari, iar ei, reclamanţii (B.I. şi B.M.) au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul.
Astfel fiind, reclamanţii au fost evinşi şi sunt prejudiciaţi cu contravaloarea imobilului.
Prin sentinţa civilă 5781 din 26 martie 2010, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă 937 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat hotărârea apelată şi a constatat competenţa materială a tribunalului în judecarea cauzei în primă instanţă, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., ca urmare a indicării de către reclamanţi a pretenţiilor la suma de 860.000 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 3101/3/2012 la data de 1 februarie 2012.
Pârâtul M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 892 din 25 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. şi a admis acţiunea în sensul că l-a obligat pe acesta la plata sumei de 372.681 lei (echivalentul a 85.448 euro), către reclamanţi.
Tribunalul a reţinut că potrivit art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată, restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către M.F.P. Prin derogare de la regula generală instituită prin prevederile art. 1337 C. civ., obligaţia de garanţie contra evicţiunii revine M.F.P., în materia imobilelor preluate abuziv şi care intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001. Aşa fiind, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P. a fost respinsă.
Prin sentinţa civilă nr. 12146/2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă 1183/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului din Bucureşti, aleea Alexandru, corp B.
Titlul de proprietate al reclamanţilor, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nu a fost însă anulat, operând astfel prezumţia de valabilitate a acestuia.
Prin urmare, reclamanţii au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului, în conformitate cu art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea 1/2009.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar B.M. apartamentul a fost evaluat la preţul de 372.681, lei echivalentul sumei de 85 444 Euro, în raport de care instanţa a admis acţiunea.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de expert.
Prin decizia civilă nr. 20/ A din 17 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a respins apelul declarat de pârât, ca fiind tardiv introdus, în raport de data comunicării sentinţei, 11 octombrie 2013 şi ştampila de pe plicul de înaintare a apelului de către pârât, 29 octombrie 2013.
Prin decizia civilă nr. 2195 din 17 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, în raport de noile probe din recurs precum că la poşta, plicul cuprinzând apelul declarat de pârât a fost depus la data de 28 octombrie 2013 şi nu 29 octombrie 2013, cum este imprimat pe plic.
Prin decizia civilă nr. 77/ A din 12 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P.B., în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi B.I. şi B.M., împotriva sentinţei civile nr. 892 din 25 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
A respins cererea de aderare la apel formulată de intimaţii reclamanţi B.I. şi B.M. şi a obligat pe apelantul pârât la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi.
În analiza apelului declarat de pârât, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Contractul de vânzare cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997 având ca obiect apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, str. aleea Alexandru, este supus nu numai acordului de voinţă al părţilor, ci şi dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cât şi Legii nr. 10/2001.
Conform art. 50 din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat sau restituirea preţului de piaţă al imobilelor, în acţiunile intentate de foştii chiriaşi ale căror contracte de vânzare cumpărare au devenit ineficiente, se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
Textul de lege suscitat reprezintă o normă dintr-o lege specială, cu caracter derogator de la dispoziţiile din dreptul comun, ce reglementează răspunderea pentru evicţiune instituită prin prevederile art. 1337 şi art. 1341 C. civ., în sarcina vânzătorului.
Prin dispoziţiile legale susmenţionate, M.F.P. a fost subrogat în obligaţiile M.B., astfel încât, urmare a evicţiunii provocată de un terţ, respectiv de fostul proprietar al imobilului, pârâtului M.F.P. este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Ca urmare, just a fost respinsă excepţia calităţii procesuale pasive .
Conform art. 501 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Prevederile legale suscitate nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, la data încheierii lor, ci contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiaşi legi, devenite caduce în urma operaţiunii de comparare a titlurilor de proprietate.
Într-o astfel de ipoteză se află raportul juridic dedus judecăţii, de vreme ce, prin sentinţa civilă nr. 12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost respins, ca prescris, capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, iar prin decizia civilă nr. 1183 A de la 20 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, i-a obligat pe reclamanţi să lase în deplină proprietate şi posesie foştilor proprietari apartamentul situat în Bucureşti, Aleea Alexandru.
Obligaţia de restituire a imobilului are la bază compararea titlurilor de proprietate şi nu constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţi cu statul, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Numai pentru cealaltă ipoteză a constatării nulităţii contractului, ca urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, doar dreptul la restituirea preţului actualizat, prin prevederile art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege, situaţie în care nu se află reclamanţii.
Prevederile art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, care au un conţinut aproape identic cu cele din art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instituie dreptul titularilor contractelor de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, la restituirea preţului de piaţă al imobilului dacă contractul de vânzare cumpărare a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, cu toate că a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Contractul de vânzare cumpărare din litigiu încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost desfiinţat implicit prin decizia civilă nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă, de vreme ce a devenit ineficient în urma operaţiunii de comparare a titlurilor de proprietate şi a preferabilităţii titlului de proprietate al foştilor proprietari, cărora reclamanţii au fost obligaţi să le predea imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.
Tribunalul nu a avut de soluţionat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi contract de vânzare cumpărare, căci acesta fusese soluţionat prin respingerea lui ca fiind prescris prin sentinţa civilă nr. 12146/24 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar instanţa a reţinut incidenţa excepţiei prescripţiei, fără a analiza pe fond criticile de nulitate.
Ca urmare, consideraţiile din decizia nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum că acelaşi contract de vânzare cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, exced dispozitivului aceleiaşi decizii prin care a fost menţinută dispoziţia de respingere ca prescris a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare.
Aceleiaşi consideraţii exced şi soluţiei date capătului de cerere privind revendicarea, căci admiterea ei a avut la bază operaţiunea de comparare a titlurilor de proprietate valabile ale ambelor părţi şi nu a unui singur titlu de proprietate valabil.
Or, în puterea lucrului judecat intră doar considerentele în lipsa cărora n-ar fi posibilă înţelegerea dispozitivului hotărârii, considerentele decisive, adică acelea care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, cât şi considerentele care tranşează fondul litigiului.
În speţă, consideraţiile privind încheierea contractului de vânzare cumpărare din litigiu cu nerespectarea Legii nr. 112/1995 nu susţin dispozitivul deciziei civile susmenţionate şi nu au intrat în puterea lucrului judecat.
Prin admiterea acţiunii în revendicare şi efectuarea operaţiunii de comparare a titlurilor de proprietate instanţa a stabilit implicit, cu autoritate de lucru judecat, valabilitatea contractului de vânzare cumpărare exibat de către reclamanţi, astfel încât dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care acordă doar dreptul la reconstituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, nu-şi au aplicare în cauză.
În speţă, sunt incidente dispoziţiilor art. 50 alin. (21) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care acordă dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului proprietarilor ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Valoarea imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul B.M. la nivelul sumei de 372.681 lei echivalentul sumei de 85.448 euro şi nu a fost contestată în condiţiile art. 212 C. proc. civ., pe calea obiecţiunilor la raportul de expertiză, de către pârât la următorul termen de judecată din 25 aprilie 2013.
Referitor la cererea de aderare la apel formulată de către intimaţii reclamanţi s-a reţinut că aceştia nu au declarat un apel principal pentru a putea obţine o reevaluare majorată a cuantumului valorii de circulaţie a imobilului din litigiu, astfel încât cererea având acest obiect este neîntemeiată.
În baza art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat să plătească reclamanţilor intimaţi suma de 1500 lei cheltuieli de judecată justificate cu chitanţa privind plata onorariului de avocat în faţa primei judecăţi la Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. Bucureşti, criticând-o pentru motivul că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în acţiunea în revendicare prin care s-a constatat în mod irevocabil faptul ca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu au fost respectate dispoziţiile imperative ale Legii nr. 112/1995.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că respectivele considerente referitoare la nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 exced dispozitivului aceleiaşi decizii sunt nelegale, de vreme ce în considerarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aspectele pe care aceasta le dezleagă nu mai pot fi contrazise sub nicio formă printr-o altă hotărâre iar principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială care se opun readucerii în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvată.
Deşi instanţa de apel a constatat că prin hotărârea dată în soluţionarea acţiunii în revendicare s-a reţinut irevocabil reaua-credință a reclamanţilor din prezenta speţa, totuşi încalcă puterea de lucru judecat a respectivei decizii şi apreciază în mod nelegal că în cauza sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Soluţia instanţei de apel este nelegală, cu atât mai mult cu cât, conform practicii constante a C.E.D.O., incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiţie şi contravine principiului securităţii raporturilor juridice ca element esenţial al preeminenţei dreptului.
În mod nelegal şi netemeinic instanţa de apel a considerat că reclamanţii B.I. şi B.M. sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând preţul de piaţă.
C.E.D.O. a stabilit că instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie.
În cauza de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri reprezentând preţul de piaţa al imobilului.
Valoarea imobilului în discuţie, stabilită prin expertiză, nu este corectă, detaliindu-se argumentele care susţin această critică.
Nu se poate reţine o culpă procesuală a M.F.P., care nu a dat dovada de rea-credință sau neglijentă şi nu se face vinovat de declanşarea litigiului, astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanţii intimaţi B.I. şi B.M. au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susţinând legalitatea deciziei atacate.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Premisele art. 501 din Legea nr. 10/2009 presupun încheierea actului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dar şi desfiinţarea prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a acestui contract, întrucât numai în aceste condiţii cumpărătorul pierde posesia în calitatea sa de proprietar.
Astfel, potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, vocaţie la obţinerea preţului de piaţă al imobilului au doar proprietarii în baza Legii nr. 112/1995, ale căror contracte au fost desfiinţate ca efect al admiterii acţiunii în revendicare formulate împotriva lor de proprietarul deposedat abuziv de stat, precedată fie de respingerea cererii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare, fie de neatacarea lui în justiţie.
Prin art. 8 din Legea nr. 1/2009, la art. 20 din Legea nr. 10/2001 s-a introdus alin. (21), din interpretarea căruia reiese că prin „desfiinţare” nu se înţelege doar situaţia când contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost anulat, ci şi cea a admiterii unei acţiuni în revendicare.
Ca urmare, prin art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a definit sintagma de „contract de vânzare-cumpărare desfiinţat”, în sensul că actul juridic fie a fost anulat, fie bunul a fost pierdut în urma unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost înlăturate ca urmare a admiterii, în parte, a acţiunii formulată de reclamanţii F.Ş.H., F.T. şi S.D.M. şi obligarea pârâţilor B.I. şi B.M. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, aleea Alexandru, compus din culoar, cameră, vestibul, cămară, bucătărie, baie, vestibul, în supafaţă utilă de 70,85 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor B.I. şi B.M.; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată privind pe reclamanţii F.Ş.H., F.T. şi S.D.M. şi pârâţii B.I., B.M., SC H.N. SA, M.B. prin P.G.; s-a luat act de renunţarea pârâţilor reclamanţi B.I. şi B.M. la judecarea cererii reconvenţionale formulată de aceştia şi a cererii de chemare în garanţie a M.F.P.; s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului în litigiu; s-a respins cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, ca prescrisă; s-a respins cererea de revendicare a imobilului, ca nefondată; au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor B. suma de 2750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1291 din 5 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul reclamanţilor F.Ş.H., F.T. şi S.D.M. împotriva sentinţei civile nr. 12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti; a fost schimbată, în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost obligaţi pârâţii B.I. şi B.M. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu; s-a respins cererea pârâţilor B. de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; au fost obligaţi pârâţii B. la 500 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost respinsă cererea pârâţilor B. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Astfel, prin decizia nr. 1291 din 5 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a soluţionat irevocabil litigiul în urma căruia reclamanţii din prezenta cauză au fost obligaţi să predea imobilul şi s-a reţinut de către instanţă că vânzarea acestuia a fost făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 dezlegare care se impune cu putere de lucru judecat în cauză şi determină modificarea deciziei în consecinţă, cu aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Efectele pozitive şi negative ale puterii de lucru judecat se produc atât în virtutea dispozitivului hotărârii, cât şi ale considerentelor pe care se sprijină soluţia adoptată, în care se regăsesc dezlegările în fapt şi în drept date problemelor soluţionate.
Nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii actului, chiar dacă nu a fost constatată într-un litigiu în care să i se verifice valabilitatea, a reprezentat un criteriu pentru care s-a dat preferabilitate titlului invocat de reclamanţi în celălalt proces, reprezentând un considerent care susţine şi pe care se sprijină soluţia. S-a reţinut în litigiul anterior şi că la data încheierii contractului în temeiul Legii nr. 112/1995 exista cerere de restituire în natură a imobilului, formulată de moştenitorii adevăratului proprietar în temeiul acestei legi, nesoluţionată, nefiind imposibil de aflat existenţa acesteia, cu influenţă asupra calităţii de proprietar a vânzătorului.
Deşi obiectul litigiului în care s-a dezlegat chestiunea în discuţie l-a reprezentat acţiunea în revendicare, modul de soluţionare a acesteia urmează a se impune, în manifestarea efectelor lucrului judecat, fiind rezultatul verificării de către o instanţă, cu toate garanţiile, respectiv urmare a unei dezbateri contradictorii şi respectării dreptului la apărare al părţilor.
Cu alte cuvinte, rezolvarea dată asupra unui aspect de către prima instanţă, indiferent dacă aceasta a fost făcută pe cale principală sau incidentală, dar cu respectarea garanţiilor procesuale, se impune în a doua judecată.
Reclamanţii B.I. şi B.M. nu au formulat un capăt de cerere subsidiar, prin care să solicite plata preţului actualizat al imobilului situat în Bucureşti, aleea Alexandru.
În această situaţie devine aplicabilă decizia în interesul legii nr. 1 din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție (M. Of. nr. 197/25.03.2015), obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., prin care s-a statuat că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate acorda reclamantului preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens.”
Având în vedere toate considerentele reţinute, cu aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi admis şi se va dispune modificarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 892 din data de 25 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă; se va schimba, în parte, sentinţa, în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii B.I. şi B.M. împotriva pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. Bucureşti; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. Bucureşti şi ale deciziei referitoare la respingerea cerererii de aderare la apel formulată de intimaţii reclamanţi B.I. şi B.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. Bucureşti împotriva deciziei nr. 77/ A din data de 12 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică, în parte, decizia, în sensul că:
Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 892 din data de 25 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Schimbă, în parte, sentinţa.
Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii B.I. şi B.M. împotriva pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. Bucureşti.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. Bucureşti şi ale deciziei referitoare la respingerea cererii de aderare la apel formulată de intimaţii reclamanţi B.I. şi B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1655/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1568/2015. Civil. Expropriere. Acţiune în... → |
|---|
