ICCJ. Decizia nr. 372/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 372/2015
Dosar nr. 2648/289/2007*
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2007, pe rolul Judecătoriei Reghin, reclamanta P.G.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O.A., să se constate că reclamanta este proprietara suprafeţelor de 2777 şi 346 mp teren din Apalina, pe care se află edificate casa parohială situată administrativ pe str. C. şi casa de cărămidă situată administrativ pe str. C., Apalina; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor menţionate; să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut ca motiv de radiere a dreptului de proprietate al pârâtei împrejurarea că Decretul nr. 358/1948 în baza căruia s-a intabulat dreptul acesteia, a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 126/1990, iar ca temei de drept al cererii de chemare în judecată au fost invocate prevederile art. 480 - 503 C. civ.
La termenul de judecată din 14 mai 2008, în faţa instanţei învestite cu acţiunea, reprezentantul reclamantei a precizat, cu privire la primul capăt de cerere, că este o cerere în realizare şi nu în constatare de drepturi.
Prin Sentinţa civilă nr. 341 din 18 martie 2009, Judecătoria Reghin a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, în raport de prevederile art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 126/1990.
Prin Sentinţa civilă nr. 1284 din 24 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei P.G.C.A., iar pe fond a fost respinsă acţiunea formulată de P.G.C.A., în contradictoriu cu pârâta P.O.A., obligând reclamanta la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia invocată, respectiv lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, tribunalul a arătat că reclamanta a justificat un interes în promovarea acţiunii, respectiv, redobândirea în proprietate a imobilului înscris în CF Apalina, sub nr. top x, y, z. Întrucât stabilirea calităţii de proprietar al imobilului reprezintă o chestiune care ţine de fondul cauzei, s-a considerat că acest aspect se impune a fi analizat în contextul stabilirii temeiniciei acţiunii şi nu pe cale de excepţie.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a constatat că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 480 - 503 C. civ., chiar dacă prin petitele acţiunii a arătat că doreşte constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară şi radierea dreptului de proprietate al parohiei pârâte. în consecinţă, s-a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în revendicare, ceea ce presupune compararea titlurilor părţilor.
S-a reţinut că, potrivit cărţii funciare Apalina, asupra imobilului de sub nr. x, y şi z (transcris din CF Apalina) este înscris dreptul de proprietate al pârâtei P.O. Română din Apalina, în baza Decretului nr. 358/1948, a Instrucţiunilor nr. 1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe Române din Ardeal şi a art. 45 din Legea nr. 115/1938 (potrivit art. 2 din Decretului nr. 358/1948, averea mobilă şi imobilă aparţinând comunităţilor locale - parohii) ale cultului greco-catolic revine Statului Român, care le va lua în primire imediat, înscrierea în cartea funciară având caracter constitutiv.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului nici anterior preluării de către statul român (conform relaţiilor furnizate de la Biroul de carte funciară reieşind că nu se mai găseşte CF Apalina din care s-a transcris imobilul).
Chiar dacă, din interpretarea prevederilor Decretului nr. 358/1948, reiese că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român din patrimoniul bisericii greco-catolice (dar nu expres al parohiei reclamante), iar din extrasul din fondul "Colecţia de evidenţă cadastrală Mureş" furnizat de Arhivele Naţionale reiese că în anul 1912 imobilele cu nr. top x, y şi z erau în posesia E.g.c. Apalina, instanţa a constatat că cererea reclamantei nu s-a întemeiat pe prevederile speciale ale legilor reparatorii (inclusiv cele referitoare la bunurile cultelor religioase), ci pe dreptul comun, fiind de esenţa acţiunii în revendicare dovedirea de partea care reclamă, a existenţei dreptului de proprietate.
Cum acţiunea în revendicare este o acţiune reală întemeiată pe dreptul de proprietate, prin care se cere probarea posesiunii unui bun de către cel care se pretinde proprietar al acestuia, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească dreptul ei de proprietate, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamanta P.G.C.A.
Prin Decizia nr. 168/A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta P.G.C.A.; a constatat că P.G.C.A. este proprietară asupra suprafeţelor de 2777 şi 346 mp teren pe care se află construcţiile: casa parohială din cărămidă acoperită cu ţiglă, compusă din 3 camere, bucătărie, antreu, hol, cămară, 1 bucătărie de vară situată în Apalina şi casa din cărămidă acoperită cu ţiglă cu două camere situată în str. C., înscrise în CF x1 Apalina sub nr. top x, y, z; a dispus radierea din CF x1 Apalina nr. top. x, y, z a P.O.A.; a dispus intabularea în CF x1 Apalina, nr. top x, y, z a P.G.C.A., a menţinut celelalte dispoziţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a revendicat două imobile, construcţii cu teren aferent, imobile înscrise în CF. x1 Apalina, sub nr. top. x, y, z. Conform copiei fidele a C.F. x1 Apalina, imobilele revendicate au fost transcrise din CF. x2 Apalina şi înscrise în favoarea P.O.A. Încheierea de înscriere datează din 29 ianuarie 1968 şi are la bază adresa din 29 ianuarie 1968, iar ca temei de drept Decretul nr. 358/1948.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a putut depune ca dovadă copia cărţii funciare nr. x2 Apalina, lipsind din inventarul biroului de carte funciară, însă, a constatat că imobilul a fost preluat de la reclamantă. Astfel, prin Decretul nr. 358/1948 toate formele de organizare a Cultului Greco-Catolic şi-au încetat existenţa, averea mobilă şi imobilă, a parohiilor Greco-Catolice fiind atribuită B.O.R.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamanta a făcut dovada existenţa Parohiei Greco-Catolice anterior anului 1948, cu copia evidenţei cadastrale, eliberată de Arhivele Naţionale şi cu evidenţele bisericeşti, depuse în cauză.
S-a mai reţinut că, deşi pârâta a dovedit existenţa unei organizări bisericeşti ortodoxe în Apalina, ca localitate distinctă, înglobată ulterior în municipiul Reghin, dreptul de proprietate asupra acestor imobile a fost dobândit prin transfer de la P.G.C. prin Decretul nr. 358 din 1948.
P.G.C.A. a fost reînfiinţată în anul 1991. După reînfiinţarea acestui cult religios, Statul Român a stabilit, prin Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004, că situaţia juridică a imobilelor ce au aparţinut B.G.C. va fi reglementată de comun acord prin comisii mixte alcătuite din reprezentanţii celor două culte, iar în caz de neînţelegeri, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.
Cele două părţi au convocat o astfel de întâlnire în anul 1997, însă nu s-a ajuns la o înţelegere.
Asupra cererii prin care reclamanta revendică aceste imobile, Curtea a constatat că P.G.C. a deţinut un drept de proprietate şi în această calitate trebuia să beneficieze de toate prerogativele prevăzute de art. 480 C. civ., prevederi în vigoare în acea perioadă.
Aceste imobile au fost transferate P.O.A. cu titlu gratuit, în timp ce reclamanta a pierdut dreptul de proprietate cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ. De altfel, ca măsură de reparare, Statul Român a îndreptăţit instituţiile B.G.C. să revendice imobilele pe care le-a deţinut, în situaţia în care, cele două organizaţii religioase nu ajung la un acord (art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, aşa cum a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004 şi apoi prin Legea nr. 182/2005).
Decizia a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâta P.O.A., care a susţinut nelegalitatea hotărârii, cu trimitere generică la dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. În susţinerea acestor motive de recurs s-au arătat următoarele:
- Instanţa de apel a apreciat în mod eronat probele existente în dosar din care rezultă că reclamanta a introdus în mod prematur acţiunea, încălcând procedura prealabilă prevăzută de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, în sensul că nu a fost convocată comisia mixtă pentru a se putea discuta problemele litigioase şi a se ajunge la o anumită concluzie, nefiind concludent procesul-verbal din 15 iunie 1997 (fără ştampilă şi fără semnături) depus de reclamantă;
- Instanţa nu a observat că dreptul la acţiune este prescris şi în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, privind prescripţia achizitivă, imobilul fiind posedat de pârâtă cu bună-credinţă mai mult de 10 ani, începând din anul 1990, excepţie care în mod greşit a fost respinsă de instanţa de fond. Pârâta posedă imobilele în litigiu din anul 1948, când cultul greco-catolic a fost scos în afara legii, iar bunurile aparţinând B.G.C. au fost trecute în patrimoniul B.O.R., în temeiul Decretului nr. 177/1948, întrucât, prin art. 1 din Decretul-lege nr. 126/1990, Biserica Unită cu Roma a fost recunoscută oficial şi s-a prevăzut modalitatea de restituire a bunurilor care au fost preluate în perioada regimului comunist, violenţa, ca viciu de consimţământ a încetat la data publicării acestui decret. Prin urmare, începând cu data de 14 aprilie 1990 a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani care s-a împlinit la data de 24 aprilie 1993, cu mult înainte de momentul învestirii instanţei de judecată;
- Instanţa nu a observat că P.G.C.A. a fost reînfiinţată la data de 5 decembrie 1995, conform adresei din 7 decembrie 1995 către Consiliul Local Apalina;
- Instanţa nu a observat că P.O.A. şi-a intabulat dreptul de proprietate în CF Apalina, nr. top x, y, z, la data de 29 ianuarie 1968, conform încheierii x1 CF în baza Decretului nr. 358/1948, art. 45 din Legea nr. 115/1938, instrucţiunile directoratului cultelor nr. 3811/1960 şi instrucţiunile nr. 1352/1950 date de Mitropolia Ortodoxă din Sibiu;
- Instanţa nu a observat că reclamanta, nu poate dovedi nici dreptul şi nici posesia dreptului de proprietate, având în vedere că acţiunea formulată de P.G.C.A. este o acţiune în revendicare, bazată pe art. 480 - 503 C. civ., prin care se cere probarea posesiunii bunului de cel care se pretinde că este proprietar al bunului, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească dreptul ei de proprietate. Reclamanta, nu se află în situaţia de a invoca prevederile art. 480 C. civ., practic acţiunea reclamantei este o acţiune de rectificare de carte funciară prin care se solicită anularea titlului pârâtei, intabulat în temeiul art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948. Reclamanta nu a făcut dovada că este proprietară de carte funciară sau că este succesoarea proprietarului de carte funciară de la care s-a preluat imobilul;
- Pârâta a fost intabulată în cartea funciară în baza unei încheieri pronunţate în materie necontencioasă, iar în temeiul art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
- Abrogarea în 1989 a Decretului-lege nr. 358/1948 şi recunoaşterea cultului greco-catolic prin Decretul-lege nr. 126/1990 nu pot duce la concluzia că, de jure, bunurile revendicate nu au ieşit niciodată din proprietatea reclamantei. Pârâta a dobândit proprietatea prin efectul legii, urmată de exercitarea timp de peste 40 de ani, a tuturor atributelor dreptului de proprietate. Nu poate fi ignorat nici faptul că, la data preluării, Biserica Ortodoxă a efectuat învestiţii şi reparaţii capitale la imobilul preluat.
- în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii în revendicare, iar motive de anulare a încheierii de întabulare din 1968 sau a titlului care a stat la baza întabulării nu există.
Prin Decizia nr. 847 din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta P.O.A. şi a modificat Decizia nr. 168/A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în sensul ca a admis apelul declarat de P.G.C.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1284 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, pe care a desfiinţat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, analizând criticile referitoare la calificarea dată obiectului acţiunii, că instanţele de fond şi apel nu au examinat cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite şi nu au analizat în fond pretenţiile reclamantei, astfel cum au fost formulate.
S-a considerat că, dată fiind ordinea în care reclamanta a formulat petitele acţiunii şi faţă de motivarea sumară a acestora, instanţa ar fi trebuit să lămurească natura şi raporturile dintre ele.
Astfel, s-a constatat că reclamanta a solicitat rectificarea cărţii funciare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei şi înscrierea dreptului său, însă nu a rezultat cu claritate care este temeiul juridic al cererii de rectificare. În speţă nu s-a lămurit dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii de revendicare, caz în care acţiunea în rectificare are caracter accesoriu faţă de acţiunea în revendicare, sau dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilităţii sau ineficacităţii actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei (astfel cum ar rezulta din considerentele acţiunii), caz în care s-ar impune cu prioritate examinarea acestor motive de rectificare, iar eventuala admitere a acţiunii în revendicare nu ar mai fi cauza, ci consecinţa rectificării.
S-a considerat că aceste aspecte ar fi trebuit clarificate încă din faza judecăţii în fond, făcând posibilă astfel invocarea de către pârâtă a apărărilor corespunzătoare.
Cu ocazia rejudecării cauzei la Tribunalul Mureş, secţia civilă, reclamanta a depus "întâmpinare", în finalul căreia a solicitat să se constate că este proprietara imobilelor de 2777 mp şi 346 mp pe care se află casa parohială şi casa de locuit şi să se dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea sa şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei.
La termenul de judecată din 12 martie 2013, instanţa a pus în vederea reprezentantului reclamantei să îşi precizeze cererea de chemare în judecată în sensul indicării cadrului procesual şi a obiectului cererii.
La termenul de judecată din 9 aprilie 2013, reprezentantul reclamantei a depus la dosar precizarea de acţiune prin care s-a arătat că se solicită constatarea faptului că este proprietara celor două suprafeţe de teren pe care se află două case, din care una parohială, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P.O. Apalina şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Prin Sentinţa civilă nr. 2173 din 29 octombrie 2013, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta P.G.C.A. împotriva pârâţilor P.O.A. şi Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâta P.O.A. a cheltuielilor de judecată de 8,655 lei.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, prima instanţă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, după trimiterea cauzei spre rejudecare, a apreciat că trebuie să se analizeze condiţiile de admisibilitate a acţiunii în revendicare, definită ca acţiune a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
S-a constatat că, în analiza drepturilor de proprietate ale părţilor trebuie să se pornească, conform îndrumărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la faptul că obiectul material al acţiunii îl reprezintă un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărţilor funciare.
S-a reţinut, în acest context, că reclamanta nu a tăcut o asemenea dovadă, pârâta posesoare opunând reclamantei dreptul său înscris în cartea funciară în anul 1968. Eventualul drept anterior de proprietate al reclamantei a fost radiat odată cu înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, iar valabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului nu face obiectul acţiunii, instanţa nefiind sesizată cu o asemenea cerere.
Ca o consecinţă a respingerii ca nefondate a acţiunii în revendicare, s-a considerat că nici cererea de rectificare a cărţii funciare nu este întemeiată.
Împotriva hotărârii menţionate a declarat apel P.G.C.A., solicitând admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.
În motivarea căii de atac promovate, apelanta a arătat că rectificarea cărţii funciare se impune ca urmare a abrogării Decretului-Lege nr. 358/1948 prin Decretul-Lege nr. 126/1990. În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 coroborat cu art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Apelanta a subliniat că înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a efectuat nu au fost valabile, întrucât Decretul nr. 358/1948 contravine Constituţiei din 1948 şi prevederilor art. 480 - 481 C. civ.
În memoriul de apel s-a mai arătat că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile pentru prescripţia achizitivă de 10 ani, iar prescripţia de 30 de ani nu operează, precizând totodată că s-a întrunit şi comisia mixtă, însă nu s-a ajuns la niciun consens.
Apelanta a invocat faptul că efectul abrogării Decretului nr. 358/1948 este dispariţia valabilităţii titlului de proprietate ai Statului Român şi nulitatea titlului subdobânditorului, P.O.A., precizând că a făcut dovada dreptului său de proprietate cu înscrisuri care atestă construirea casei parohiale şi Şcolii Confesionale G.C. în anul 1912.
Prin Decizia nr. 648A din 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins ca nefundat apelul declarat de reclamanta P.G.C.A. şi a obligat-o pe apelantă la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel, către intimata P.O.A.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă s-a conformat îndrumărilor din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, lămurind obiectul cererii de chemare în judecată şi reţinând că a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară, urmată de o cerere de rectificare a cărţii funciare cu caracter accesoriu.
Analizând acţiunea în revendicare, instanţa a constatat că, întrucât se revendică un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărţilor funciare, în analiza titlurilor părţilor trebuie să se dea eficienţă principiilor şi regulilor de carte funciară, nefiind aplicabile criteriile clasice de preferinţă utilizate în cazul revendicării unui imobil care nu este înscris în cartea funciară.
În acest sens, s-a constatat că în CF x3 Apalina, asupra imobilului de sub nr. top. x, y, z (transcris din CF Apalina) este înscris, în baza încheierii din 29 ianuarie 1968, dreptul de proprietate al Parohiei Ortodoxe Române din Apalina, în temeiul Decretului nr. 358/1948, a Instrucţiunilor Directoratului Cultelor nr. 3811/1960, a Instrucţiunilor nr. 1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal şi a art. 45 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
S-a reţinut, totodată, că reclamanta a probat cu extrasul din fondul "Colecţia de evidenţă cadastrală Mureş" că, în anul 1912, E.G.C. Apalina figura ca proprietar asupra imobilelor înscrise sub nr. top. x, y, z, însă dreptul său a fost radiat la momentul întabulării dreptului de proprietate al pârâtei.
S-a constatat că argumentele reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului, întemeiate pe neconstituţionalitatea Decretului nr. 358/1948 în raport cu Constituţia din 1948 nu sunt relevante, în contextul precizării cererii, de chemare în judecată ca fiind una în revendicare, în cadrul căreia are prioritate compararea titlurilor, iar reclamanta nu a dovedit existenţa titlului său.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta P.G.C.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a invocat într-o primă critică, întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, precum şi a obiectului cererii de chemare în judecată.
Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel a apreciat eronat că singurul petit principal al acţiunii este cel referitor la revendicarea imobilelor, iar petitul privitor la radierea dreptului de proprietate are numai un caracter subsidiar. S-a învederat că o astfel de interpretare dată cererii de chemare în judecată, încalcă dreptul de dispoziţie al reclamantei, prin ierarhizarea artificială a naturii capetelor de cerere, conducând la concluzia eronată că petitele privind rectificarea CF x1 Apalina nu pot fi admise atâta timp cât petitul principal este cel privind revendicarea, iar acesta la rândul său a fost respins motivat de faptul că în cartea funciară nu există drepturi reale înscrise în favoarea sa.
Recurenta a arătat că nicio dispoziţie C. proc. civ. nu impune reclamantului ierarhizarea petitelor după o anumită ordine sau limitarea acestora.
Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greşita interpretare a legii, respectiv a art. 17 şi 34 din Legea nr. 115/1938 de unificare a dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
S-a susţinut că prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, s-a urmărit pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să suplinească lipsa de consimţământ a intimatei pârâte P.O.R.A., în vederea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară.
Recurenta a arătat că instanţele de fond şi apel au nesocotit dispoziţiile art. 34 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 115/1938, ce stau la baza petitelor privind rectificarea şi restabilirea situaţiei de CF, bazându-şi hotărârile numai pe dispoziţiile art. 32 din lege potrivit cărora înscrierile în cartea funciară prezumă existenţa dreptului de proprietate.
Existenţa acestui drept este prezumată, însă, "ope legis" numai până la proba contrară, în speţă până la data la care se face dovada existenţei vreuneia dintre condiţiile prevăzute în cele trei puncte ale art. 34.
S-a susţinut că a intervenit abrogarea Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 al F.S.N. şi, ca atare, dreptul de proprietate înscris la poziţia B+1 din CF Apalina în favoarea P.O.A., pe lângă faptul că la momentul înscrierii nu era valabil, efectele juridice ale acestui act ce a stat la baza înscrierii dreptului în CF au încetat de drept la data de 31 decembrie 3989.
Examinând criticile invocate de recurenta-reclamantă raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica recurentei vizând ierarhizarea eronată a petitelor acţiunii având drept consecinţă aprecierea ca fiind accesoriu a capătului de cerere vizând rectificarea cărţii funciare este nefondată.
Instanţele de fond şi apel au calificat acţiunea reclamantei conformându-se deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dat îndrumarea de a se lămuri natura şi raporturile dintre capetele de cerere.
Procedând în acest sens, instanţele au avut în vedere precizarea în scris a obiectului cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat să se constate că este proprietara imobilelor în suprafaţă de 2777 mp şi 346 mp, pe care se află casa parohială şi case din cărămidă şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea sa şi radierea din CF x1 Apalina nr. top. x, y, z a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P.O. Română din Apalina.
O solicitare asemănătoare a fost făcută de reclamantă şi prin precizarea de acţiune din 9 aprilie 2013, depusă ca urmare a dispoziţiei instanţei de la termenul de judecată din 12 martie 2013 de a se indica cadrul procesual şi obiectul cererii.
Prin urmare, în temeiul art. 129 alin. (6) C. proc. civ. instanţa a analizat cererea reclamantului prin raportare la obiectul acesteia astfel cum a fost precizat, respectiv o acţiune în revendicare imobiliară, urmată de o cerere subsecventă de rectificare a cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierii acestui drept în favoarea sa (a reclamantei).
Nu se poate susţine că s-ar fi încălcat principiul disponibilităţii, odată ce instanţa, respectând îndrumarea dată prin decizia de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., şi având în vedere chiar precizarea acţiunii formulată de reclamantă a stabilit care este capătul de cerere principal şi care sunt cele subsecvente, operaţiune necesară şi obligatorie cel puţin pentru determinarea competenţei, conform art. 17 C. proc. civ.
În acest context, instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind corect că inversarea celor două capete de cerere în apel ar fi impus o analiză complet diferită a cererii de chemare în judecată şi a probatoriului administrat, echivalând cu schimbarea obiectului cererii în apel.
Nici critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs vizând încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1938 nu este fondată.
Instanţa de fond şi apel, în baza situaţiei de fapt necontestate în cauză de recurenta-reclamantă, au reţinut că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat, care să justifice redobândirea posesiei de la un posesor neproprietar, ci, dimpotrivă, pârâta a făcut dovada titlului pe care deţine bunul, reţinând efectul real constitutiv al înscrierii dreptului său real în cartea funciară în anul 1968.
Sistemul de publicitate al cărţilor funciare are la bază principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii, conform art. 17 - 18 din Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit căruia drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară şi principiul forţei probante a înscrierii, conform art. 32, care instituie două prezumţii relative, respectiv, dacă s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane se prezumă că acesta exista în folosul ei şi dacă s-a radiat un drept din cartea funciară se prezumă că acel drept nu există.
Argumentele reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului, întemeiate pe neconstituţionalitatea Decretului nr. 358/1948 în raport de Constituţia din 1948 nu pot fi examinate în contextul precizării cererii de chemare în judecată ca fiind una în revendicare, cu un petit subsecvent de rectificare a cărţii funciare, având prioritate compararea titlurilor, iar reclamanta nedovedind existenţa titlului său.
Abrogarea în 1989 a Decretului-Lege nr. 358/1948 şi recunoaşterea cultului greco-catolic prin Decretul-Lege nr. 126/1990 nu pot conduce de jure la concluzia că bunurile revendicate nu au ieşit niciodată din proprietatea reclamantei recurente şi că vechiul drept de proprietate a renăscut în patrimoniul acesteia.
Mai mult, prin Decretul-Lege nr. 126/1990, act normativ cu caracter special, s-a consacrat o procedură specială, în cadrul căreia comisia mixtă avea competenţa de a stabili situaţia juridică a lăcaşelor de cult, ţinând seama de dorinţa credincioşilor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata, că nu sunt întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.G.C.A. împotriva Deciziei nr. 648/A din 23 octombrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 371/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 373/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
