ICCJ. Decizia nr. 373/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 373/2015
Dosar nr. 3244/97/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3244/97 din 28 iunie 2010, reclamanta B.F., a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin SC H. Bucureşti şi Sucursala Hi. Haţeg, solicitând:
- să se constate că are calitate de persoană expropriată, asupra terenului în suprafaţă de 10.531 mp, înscris în CF x, y, ... Subcetate, pe numele antecesorilor săi (bunici) M.V. şi T.T., ocupat de pârâta SC H. SA încă din anul 1989 expropriat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002;
- să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 268.540 lei, reprezentând valoarea terenului şi suma de 214.540 lei contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a acestuia în perioada 1989 - 2010, iar
- în subsidiar, suma de 96.543 lei, reprezentând folosul de tras pe perioada 2002 - 2010;
- să se stabilească cel mai scurt şi posibil termen de plată a despăgubirilor.
A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că având calitatea de descendentă (nepoată) a defuncţilor săi bunici pe linie maternă - M.V. şi pe linie paternă - T.T., precum şi a defunctului său tată - T.P., în calitate de moştenitoare este proprietară a terenului agricol, intravilan, în suprafaţă de 10.531 mp, situat pe raza localităţii Subcetate, preluat de pârât, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică şi fără a-i fi restituit în baza Legii nr. 18/1991, deşi a fost solicitat.
Terenul respectiv a fost ocupat integral şi efectiv de pârât, ca urmare a construcţiilor hidroenergetice şi apelor lacului de acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform legii.
În anul 1991, s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparţinut antecesorilor săi, în temeiul Legii nr. 18/1991, şi a fost emis Titlul de proprietate nr. 13990/5/31 iulie 1997, pentru suprafaţa de 19.348 mp., cu excepţia suprafeţei terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.
Deşi actul de declarare a utilităţii publice a fost emis (H.G. nr. 392/2002) şi a fost desemnată o comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor prin H.G. nr. 969/2002 nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul său juridic.
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 33/1994, art. 82, art. 111 - 112 şi art. 274 C. proc. civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) - (3) din Constituţia României şi art. 1 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta SC Hi. SA, a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepţie inadmisibilitatea acţiunii, prematuritatea acesteia, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, raportat la cadrul legal al exproprierii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, în condiţiile în care reclamantul nu a dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", apreciind că valoarea pretenţiilor pecuniare este nereală faţă de situaţia pieţei imobiliare în prezent.
Prin cererea de chemare în garanţie înregistrată la dosarul cauzei la acelaşi termen, pârâta a solicitat, ca în situaţia în care ar cădea în pretenţii faţă de reclamantă, Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat a-l despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor băneşti ale statului şi de entitate abilitată la efectuarea de plăţi în numele acestuia, unicul beneficiar al investiţiei şi singurul organism îndrituit a deţine dreptul de proprietate publică asupra unui atare imobil.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 60 şi următoarele C. proc. civ.
Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată. Prin Sentinţa nr. 115 din 27 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA Bucureşti din subordinea Ministerul Industriei şi Resurselor, împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A fost admisă excepţia tardivităţii invocării prescripţiei dreptului material la acţiune pentru folosul de tras, invocată de reclamantă.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru folosul de tras pentru perioada 1989 - 2007, ambele invocate de pârâtă.
S-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC Hi. SA Haţeg, faţă de care a fost respinsă acţiunea.
A fost admisă în parte, acţiunea civilă, precizată, introdusă de reclamanta B.F., împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA Bucureşti, prin administrator judiciar E.I. SPRL şi, în consecinţă, s-a constatat că reclamanta are calitate de persoană expropriată asupra terenului agricol în suprafaţă de 10.531 mp, arabil, situat pe raza localităţii Subcetate, expropriat pentru cauză de utilitate publică de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 392/2002, astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare judiciară executat în cauză de către comisia formată din experţii judiciari C.M., F.C. şi Z.V., parte integrantă a hotărârii.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii cu titlu de despăgubiri: suma de 268.540 lei, reprezentând valoarea terenului agricol expropriat şi suma de 96.543 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat acesteia pentru folosul agricol, nerealizat, în perioada 2002 - 2010 inclusiv.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.900 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Sub aspectul calităţii procesual active se constată că reclamanta este descendentă, în calitate de nepoată a defuncţilor M.V. şi T.T., (pe linie maternă, respectiv paternă) şi în calitate de fiică a defunctului său T.P.
Potrivit registrului agricol din 1959 - 1964 antecesorii reclamantei erau îndreptăţiţi la reconstituirea întregii proprietăţi agricole pe care au fost nevoiţi să o înscrie în CAP Sîntămărie Orlea, în anul 1962.
Prin titlul de proprietate din 31 iulie 1997 a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile de pe urma antecesorilor reclamantei, pe numele acestora, cu excepţia terenurilor afectate de lucrările hidroenergetice şi apele lacului de acumulare Sîntămărie Orlea.
Aşadar, reclamanta, în calitate de nepoată a defuncţilor M.V. şi T.T., are vocaţie la moştenirea acestora şi, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul şi dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile agricole, proprietatea familiei sale, motiv pentru a respinge excepţia lipsei calităţii procesual active.
În cauză, pârâta SC Hi. SA, a ridicat prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din 28 noiembrie 2012, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989 - 2007, invocând în susţinerea acesteia art. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, precum şi art. 3 din acelaşi act normativ, care reglementează termenul general de prescripţie de 3 ani, susţinând că acesta este aplicabil în cauză.
Prescripţia extinctivă şi consecinţele ei, sunt excluse în cazurile prevăzute de art. 21 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză, potrivit art. 2663 din Legea nr. 71/2011, între acestea fiind dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale.
Deci, apreciind că despăgubirile pentru expropriere, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 33/1994, sunt formate din valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare expropriate şi despăgubiri pentru prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripţiei extinctive, astfel că, în condiţiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, s-a respins excepţia prescripţiei extinctive.
Sub aspectul tardivităţii dreptului de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 136 C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 202/2010, prin care este instituită cu rang imperativ, prohibiţia invocării excepţiilor de procedură care nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 115 şi de art. 132 din acelaşi cod, respectiv, odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Or, în cauză, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului pentru folosul de tras, a fost invocată de către pârâtă după epuizarea probatoriului, ceea ce, evident, conduce la concluzia că această excepţie este tardiv invocată, consecinţele fiind, pentru pârât, cele prevăzute expres de art. 103 C. proc. civ., respectiv decăderea.
Tot în considerarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. şi văzând că, în cauză, a fost citat în calitate de pârât şi Sucursala "Hi." Haţeg, instanţa a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002 se impune respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.
Pe acelaşi argument juridic a fost admisă, de altfel, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, conform Încheierii de şedinţă din 17 noiembrie 2010.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", desemnând, la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea Ministerul Industriei şi Resurselor.
Prin Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării respectivului obiectiv de interes naţional, declarat ca atare, prin Hotărârea nr. 392/2002.
Potrivit art. 44 din Constituţia României nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, text de lege preluat în art. 1 din Legea 33/1994. Art. 26 din lege stabileşte că despăgubirea trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil şi prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat.
Cum, în cauză, expropriatorul şi expropriatul, respectiv persoana cu vocaţie la despăgubiri pentru terenurile dobândite în proprietate nu au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condiţiile în care procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor şi nici nu s-a găsit o soluţie amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului civil, instanţa a desemnat, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de evaluare, numind ca experţi judiciari pe C.M., F.C. şi Z.V.
Prin raportul de evaluare întocmit în cauză, experţii judiciari au identificat terenurile în litigiu, afectate de obiectivul de interes naţional, declarat potrivit H.G. nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăţi şi categorii de folosinţă, stabilind suprafaţa acestora la 10.531 mp, precum şi valoarea acestuia la 25,5 lei/mp pentru terenul arabil, potrivit variantei I din raportul de expertiză, iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol, anual, nerealizat, la suma de 10.217 lei/ha/an.
Ca atare, în considerarea concluziilor raportului de evaluare efectuat în cauză, parte integrantă a hotărârii, tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptăţită, pentru suprafaţa de 10.531 mp teren arabil, inundat, la despăgubiri în suma de 268.540 lei, reprezentând valoarea terenului şi în suma de 96.543 lei, pentru folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2010, având în vedere zona agricolă, categoria terenului (de luncă cu grad mare de fertilitate) şi culturile tradiţionale practicate pe aceste terenuri, în special cartofi şi porumb, la care se adaugă culturile de legume şi zarzavat pentru uz gospodăresc, după următorul calcul: 10.531 mp x 25,5 lei/mp = 268.540 lei; valoarea totală a acestuia fiind de 85.932,95 euro, la cursul de 4,2108 lei/euro, existent la data efectuării expertizei, iar valoarea folosului nerealizat, după următorul calcul: 1,05 ha x 10.217 lei/ha/an x 9 ani = 96.543 lei.
Cum declararea utilităţii publice a obiectivului de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", s-a făcut prin H.G. nr. 392/2002, instanţa a considerat că despăgubirile pentru pierderea potenţialului agricol, se justifică doar începând cu anul publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilităţii publice - hotărâre de Guvern sau hotărâre de Consiliul Judeţean, după cum obiectivul este de interes naţional sau local, constituie condiţie sine qua non pentru demararea procedurilor de expropriere.
În fine, s-a avut în vedere că, în cauză, s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a acestor despăgubiri, astfel că, instanţa, în temeiul art. 262 C. proc. civ. a obligat pârâta să achite despăgubirile cuvenite reclamanţilor, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Văzând şi dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi că sunt justificate, în cauză, cheltuieli de judecată în sumă de 4.900 lei, din care: 2.500 lei onorariu avocat şi 2.400 lei onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, apelanta a reiterat excepţiile invocate în faţa instanţei de fond. În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, apelanta susţine că prin cerere, reclamanta solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menţionate, pentru un teren ocupat anterior apariţiei acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivităţii legii. Reclamanta nu a probat preluarea terenului de la ea sau de la antecesorii săi în anul 1989. Conform susţinerilor pârâtei apelante, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafeţe de 685 ha teren situat în judeţul Hunedoara. În susţinerea acestei excepţii, apelanta invocă faptul că reclamanta putea beneficia de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.
În ce priveşte excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, apelanta susţine că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 şi nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanşate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Apelanta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive sub aspectul plăţii despăgubirilor, susţinând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de interes naţional, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor şi nu SC H. SA, care este întreţinută exclusiv prin fonduri proprii şi a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăţi.
Apelanta a invocat prin motivele de apel şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, susţinând că nu s-a făcut dovada unei vocaţii succesorale a acesteia pe terenul în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Se susţine că reclamanta nu a formulat întâmpinare la propunerea de preţ făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că a acceptat tacit oferta şi că nu a făcut dovada calităţii de proprietar, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor.
Altă critică formulată de pârâtă a vizat soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru folosul de tras solicitat de reclamantă pentru perioada 1989 - 2007, în sensul că fiind un drept patrimonial îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. De aceea, consideră că trebuie constatat prescris dreptul material la acţiune pentru folos de tras pe perioada 1989 - 2007. Această excepţie, a prescripţiei fiind una absolută, poate fi oricând invocată pe parcursul procesului civil, astfel că în mod nelegal a fost admisă excepţia tardivităţii invocării excepţiei.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, apelanta susţine că în mod greşit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Pe fondul cauzei, apelanta consideră acţiunea neîntemeiată întrucât reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar, ca urmare a declarării utilităţii publice a obiectivului hidroenergetic, pârâta a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, dar reclamanta nu a formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, preţul propus de aceasta a fost acceptat de reclamantă şi, în consecinţă, despăgubirile acordate de instanţă, bazate pe expertiza tehnică întocmită în cauză, sunt neîntemeiate.
Prin Decizia civilă nr. 46 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta SC H. SA şi a schimbat în parte sentinţa apelată, doar în ceea ce priveşte despăgubirile acordate, pe care le-a redus la 300.723,55 lei, reprezentând contravaloarea terenului şi a folosului de tras pe perioada 2007 - 2010.
S-a menţinut în rest sentinţa atacată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că terenurile în litigiu nu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989, prin acest decret aprobându-se efectuarea de lucrări de investiţii pentru obiectivul "Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria". Pentru executarea acestor lucrări, fostul CAP a avizat favorabil exproprierea unei suprafeţe de 59,92 ha teren, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de predare a terenurilor, prin care au fost identificate topografic suprafeţele expropriate, printre care nu figurează şi cele aparţinând antecesorilor reclamantei. Prin urmare, s-a reţinut că este nefondată susţinerea pârâtei în sensul că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989.
S-a constatat că imobilele în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002, prin care s-a declarat utilitatea publică de interes naţional a obiectivului, odată cu demararea procedurii, expropriatorul notificând proprietarii tabulari, M.V. şi T.T., ambii decedaţi.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, instanţa de apel a înlăturat argumentele apelantei pârâte în sensul că reclamanta putea beneficia de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât aceasta este anterioară exproprierii şi nu îşi poate produce efectele ultraactiv.
Referitor la excepţia prematurităţii, Curtea de apel a constatat că nu poate fi imputată reclamantei nici lipsa procedurilor prealabile stabilite de Legea nr. 33/1994 şi nici lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate şi ocupate de construcţiile hidroenergetice şi de apele lacului de acumulare din zona Bucium - Subcetate. Contrar susţinerilor apelantei, s-a reţinut că procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamanta fiind îndrumată să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA nu a fost primită, reţinându-se că aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului şi nu în nume propriu. Ca urmare, s-a considerat că în această calitate, pârâta justifică legitimarea procesuală, cadrul procesual sub aspectul părţilor fiind corect stabilit.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, instanţa de apel a constatat că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei a fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din imobile, cât şi prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de expropriere, după adoptarea H.G. nr. 392/2002 aceasta notificând pe T.P. şi M.V. cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor.
S-a constatat, astfel, că reclamanta a justificat legitimarea procesuală activă, dreptul său de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituţiilor administrative, astfel că aceasta are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, totodată că, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile în care calitatea pârâtei de reprezentant al Statului a fost stabilită printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr. 392/2002.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că, raportat la varianta de expertiză omologată, întemeiată pe valoarea de profit ca despăgubire pentru terenul ocupat de pârâtă, respectiv de 268.540 lei (25,6 lei/mp), au fost respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Curtea de apel a considerat ca fiind fondate criticile formulate de apelanta pârâtă cu privire la prescripţia dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă, prima instanţă pronunţând hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. În consecinţă s-a redus cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007 - 2011 la suma de 32.183,55 lei (1,05 x 10217 x 3 ani).
În condiţiile în care reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinţei, s-a constatat că este inadmisibilă formularea unor cereri şi pretenţii proprii cu ocazia dezbaterii apelului, ca urmare neanalizându-se cererea apelantei de acordare la zi a folosului de tras pe terenul în litigiu.
S-a considerat că aceeaşi este situaţia şi în cazul alegaţiilor referitoare la întreruperea sau suspendarea cursului prescripţiei extinctive, susţineri care au fost expuse doar în cadrul dezbaterilor, contrar art. 292 alin. (1) C. proc. civ., deşi, prin apelul declarat pârâta a criticat soluţia tribunalului cu privire la excepţia menţionată, intimata având posibilitatea să formuleze apărări faţă de acest motiv, prin întâmpinare.
Prin cererea înregistrată la 7 octombrie 2014, pârâta SC H. SA a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei civile nr. 46 din 5 iunie 2014, în sensul modificării valorii despăgubirilor reprezentând folosul de tras la care pârâta a fost obligată prin dispozitiv, la valoarea de 32.183,55 lei aşa cum a fost reţinută în considerentele deciziei şi nu la suma de 300.723,55 lei, cum din eroare s-a menţionat, înlăturarea menţiunii din dispozitiv în sensul că despăgubirile acordate privesc contravaloarea terenului şi modificării în cadrul considerentelor a perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile pentru folosul de tras la intervalul 2007 - 2010, conform numărului de ani (3) menţionaţi de instanţă în formula de calcul a contravalorii acestor despăgubiri.
Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu de la 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de pârâta SC H. SA, reţinând că instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor având în vedere două componente: contravaloare teren şi folos de tras pe perioada menţionată, în considerentele deciziei menţionându-se că se respinge critica referitoare la valoarea terenului, ceea ce înseamnă că a fost păstrată această valoare la nivelul stabilit de instanţa de fond.
La această valoare a terenului s-au adăugat despăgubirile calculate de instanţă pe perioada 2007 - 2010 la suma de 32.183,55 lei, perioada de trei ani fiind menţionată atât în calculul reţinut în considerentele deciziei, cât şi în dispozitivul care se execută şi conferă autoritatea de lucru judecat.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice Hi. SA criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu răspunde motivelor de critică invocate cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la caracterul exclusiv al căii procedurale prevăzute de Legea nr. 18/1991 - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta a învederat, în acest context, că preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989 de la Cooperativa Agricolă de Producţie, deci nu de la antecesorul reclamanţilor, astfel că pentru a fi supus exproprierii, terenul ar fi trebuit să fie redobândit, respectiv dreptul invocat ar fi trebuit reconstituit conform opţiunii exercitate de antecesorii reclamantei în baza Legii nr. 18/1991.
S-a concluzionat că, de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada deţinerii dreptului de proprietate asupra terenului la momentul exproprierii, nu poate fi aplicabilă Legea nr. 33/1994, acţiunea întemeiată pe aceste dispoziţii fiind inadmisibilă.
Recurenta a invocat, totodată, inadmisibilitatea acţiunii prin prisma caracterului special al normelor prevăzute de Legea nr. 1/2000 în raport cu exercitarea dreptului la acţiune al reclamantei.
Cea de-a doua critică invocată prin motivele de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a vizat greşita aplicare a legii de drept material ce reglementează aspectele succesorale şi interpretarea eronată a actelor depuse în dovedirea calităţii de moştenitoare a reclamantei.
În opinia recurentei, probatoriul administrat în speţă nu a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncţilor proprietari tabulari la data decesului, în contextul celor relevate de înscrierile în cartea funciară şi ţinând cont de aspectul colectivizării terenurilor agricole, astfel că a fost greşit soluţionată excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei sub aspectul plăţii despăgubirilor şi la respingerea cererii de chemare în garanţie formulate împotriva Ministerului Finanţelor Publice, recurenta a criticat soluţia instanţei de apel pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică şi a efectelor generate de actul prin care a fost declarată utilitatea publică - H.G. nr. 392/2002 faţă de calitatea de reprezentant a H., motiv de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, s-a susţinut că în mod eronat şi cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 213/1998, instanţa a schimbat natura relaţiilor contractuale dintre H. şi Statul Român, dând o interpretare greşită raportului juridic dedus judecăţii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi aplicând eronat legea materială, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii cu privire la calitatea de reprezentant a H., care nu acţionează în nume propriu, expropriatorul fiind Statul Român, iar obiectivul fiind declarat de interes naţional.
S-a precizat că H. nu este proprietară a obiectivelor hidroenergetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, proprietarul acestora şi al terenurilor pe care sunt amplasate fiind Statul Român, care le-a concesionat acestei societăţi, în vederea realizării unei activităţi de interes naţional.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta a criticat modul în care instanţa de judecată a soluţionat cererea de despăgubire, aplicând eronat art. 26 teza a II-a din Legea nr. 33/1994, sub aspectul daunelor acordate pentru lipsa de folosinţă a terenului. Astfel, s-a învederat că potenţialitatea obţinerii unui folos agricol nu poate echivala cu o lipsă de folosinţă efectivă, prejudiciul stabilit fiind unul eventual. În contextul în care reclamanta a stat în pasivitate de la momentul la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 în anul 1997 şi până la momentul introducerii acţiunii în anul 2010, mai exact timp de 13 ani, reiese fără echivoc că aceasta nu a intenţionat în niciun moment cultivarea terenului.
Intimata B.F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În Dosarul nr. 3244/97/2010/a1 aceeaşi recurentă, SC H. SA, a declarat recurs şi împotriva încheierii din 23 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, criticând-o ca nelegală, întrucât deşi instanţa de apel a modificat, conform reţinerilor din considerente, doar cuantumul despăgubirilor aferente folosului de tras, dispozitivul a privit şi despăgubirile aferente valorii terenului expropriat, ceea ce reprezintă o eroare materială.
La termenul din 27 ianuarie 2015, instanţa de recurs a dispus conexarea Dosarului nr. 3244/97/2010/a1 la Dosarul nr. 3244/97/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în raport de dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.
Examinând recursurile declarate de SC H. SA, prin administrator judiciar SC E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 46 din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a încheierii de şedinţă din 23 octombrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În soluţionarea cauzei sunt determinante aspectele legate de calitatea persoanelor juridice care au declarat căile de atac, apel şi recurs, raportate la calitatea de părţi în faţa primei instanţe, aspecte puse în dezbaterea contradictorie a părţilor de către instanţa de recurs la termenul din 27 ianuarie 2015.
Astfel, este neîntemeiată critica referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentei SC H., în raport cu Statul Român.
Examinând acţiunea introductivă, se constată că reclamanta B.F. a chemat în judecată Statul Român prin SC H. S.A. şi Sucursale Hi. Haţeg, judeţul Hunedoara, fiind, astfel, evident că s-a conferit calitate procesuală pasivă pârâtului Statul Român.
Instanţa de fond, Tribunalul Hunedoara, prin Sentinţa civilă nr. 115 din 27 martie 2013 a admis în parte acţiunea precizată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC H. SA Bucureşti, obligându-l la plata către reclamantă a sumei de 268.540 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea terenului agricol expropriat şi a sumei de 96.543 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat acesteia pentru folosul agricol nerealizat în perioada 2002 - 2010.
Deşi parte în proces a figurat Statul Român, apelul împotriva sentinţei primei instanţe a fost declarat de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hi. - H. SA.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 46 din 5 iunie 2014, a admis apelul declarat de SC H. SC, schimbând în parte sentinţa atacată doar în ce priveşte despăgubirile acordate, pe care le-a redus la 300.723,55 lei, reprezentând contravaloarea terenului şi a folosului de tras pe perioada 2007 - 2010, menţinând în rest hotărârea apelată.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia a declarat recurs aceeaşi societate - SC H. SA, invocând printre alte motive, lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Această persoană juridică poate declara calea de atac extraordinară a recursului, întrucât i-a fost admis apelul şi poate discuta calitatea sa de parte.
Însă, în raport de cadrul procesual determinat prin cererea introductivă, în faţa primei instanţe, unde, într-adevăr, calitate procesuală pasivă are Statul Român, nu societatea care a declarat căile de atac, dacă instanţa de recurs ar accepta argumentul invocat de SC H. SA, soluţia ar fi aceea de casare cu trimitere la instanţa de apel.
În măsura în care instanţa de apel a admis iniţial apelul şi a micşorat cuantumul despăgubirilor datorate, admiterea recursului, cu consecinţa casării cu trimitere pentru a se analiza calitatea procesuală a apelantei, ar avea semnificaţia înrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac, ceea ce ar conduce la încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil. În esenţă, instanţa de apel ar trebui să statueze dacă societatea apelantă avea calitatea să declare calea de atac (în raport de faptul că Statul Român figurase ca pârât la prima instanţă, fiind şi obligat la despăgubiri), înainte de a mai analiza aspectele de fond ale cauzei.
Întrucât calitatea de parte în proces constituie un aspect esenţial al constituirii raporturilor procedurale, de vreme ce recurenta din prezenta cauză putea să critice decizia recurată numai sub aspectul calităţii persoanei care a declarat apel, nu se mai impune analiza criticilor formulate în recurs pe fondul cauzei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile împotriva deciziei şi încheierii, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice "Hi" SA prin administrator judiciar SC E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 46 din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a încheierii de şedinţă din 23 octombrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 3244/97/2010/a1.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 380/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
