ICCJ. Decizia nr. 375/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 375/2015
Dosar nr. 1003/118/ 201 2 *
Şedinţa publică de la 5 februarie 2015
Asupra recursurilor de faţă:
E x aminând actele şi lucrările de la dosar constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, se cţ i a c ont e ncios administrativ şi fiscal , reclamanta SC S.E. S RL a chemat în judecată pârâţii Municipiul Mangalia prin primar , Consiliul Local Mangalia şi Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora să încheie actul adiţional la contractul de lucrări din 03 august 2007 , iar în caz contrar , hotărârea pronunţată să ţină loc de act adiţional încheiat, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 945 . 750 , 90 RON aferentă lucrărilor suplimentare efectuate în legătură cu actul din anul 2007 şi a dobânzii de drept conform normelor Băncii Naţionale a României , începând cu data semnării procesului-verbal de recepţie a lucrărilor suplimentare efectuate şi până la data prezentei cereri , cu cheltuieli de judecat ă .
Prin încheierea din data de 17 mai 2012 s-a constatat natura civilă - litigiu profesionişti a cauzei şi s-a înaintat dosarul s ecţiei a II- a civile din cadrul Tribunalului Constanţa spre competentă soluţionare .
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secţii la data de 02 iulie 2012 .
La data de 16 noiembrie 2012 reclamanta SC S. E. SR L a formulat precizări la obiectul acţiunii , arătând că pretenţia dedus ă judecăţii este de obligare a pârâţilor la încheierea actului adiţional c a urmare a lucrărilor suplimentare efectuate în baza contractului de lucrări din 03 august 2007 .
În drept , s-au invocat disp . art. 122 lit. e ) , i) din O.U.G. nr. 34 / 2006 .
Prin sentinta civilă nr. 923 din 25 martie 2013 a fost admisă acţiunea astfel cum a fost precizată, fiind respinsă cererea în privinţa dobânzilor solicitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:
Că, între autoritatea contractantă Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia şi pârâta SC S.E. SRL în calitate de executant a intervenit contractul de lucrări din 03 august 2007 şi cele două acte adiţionale din 28 noiembrie 2007 şi 29 februarie 2008 prin care acesta din urmă s-a obligat să execute lucrările de reabilitare şi modernizare sistem de iluminat public în Municipiul Mangalia - parţial Faza 1. Durata contractului s-a stabilit la 7 ani, începând de la data intrării în vigoare a contractului, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 45 de zile calendaristice, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor (art. 6.1 din contract). Executarea contractului a început de la data de 17 august 2007 (art. 7). Preţul contractului s-a convenit la suma de 7.606.491,73 RON cu taxare inversă (art. 5.1), modificat iniţial prin Actul adiţional din 28 noiembrie 2007 şi în final prin Actul adiţional din 29 februarie 2008, stabilindu-se în cele din urmă la valoarea de 7.663.915,29 RON la care se adaugă TVA de 1.456.143,91 RON plătibil în 84 de rate lunare egale.
Că, prin adresele din 18 martie 2008 şi din 19 martie 2008 pârâta Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia a solicitat reclamantei SC S.E. SRL transmiterea documentaţiei tehnică economică privind execuţia unor lucrări suplimentare care vor extinde reţeaua de iluminat public realizată prin proiectul "Reabilitare şi modernizare sistem de iluminat public în Municipiul Mangalia - parţial Faza 1", precum şi o ofertă privind executarea lucrărilor reprezentând comenzi suplimentare faţă de cele executate conform contractului. Prin adresa din 18 martie 2008 reclamanta a înaintat pârâtei solicitante devizul ofertă al obiectivului 3 - Mangalia faza 1 - Suplimentări.
Că, existenţa lucrărilor suplimentare executate de reclamanta SC S.E. SRL a fost atestată de Comisia de verificare alcătuită din delegaţi ai ambelor părţi contractante conform proceselor - verbale de constatare - verificare din data de 28 iulie 2010, respectiv 29 iulie 2010. În cuprinsul acestui din urmă proces-verbal s-a prevăzut valoarea situaţiilor de plată conform centralizatorului anexat de 945.750,90 RON (cu finanţare cu TVA), fără a fi constatate lipsuri sau deficienţe.
Instanţa a avut în vedere că, în general, asemenea modificări pot fi însă operate dacă sunt prevăzute în termenii iniţiali ai contractului sau dacă modificarea este cauzată de factori externi şi obiectivi şi că, contractul de achiziţie publică poate fi modificat fără organizarea unei noi proceduri de atribuire competitive, dacă modificarea nu este substanţială şi urmărindu-se asigurarea unui echilibru între dezideratul continuării în condiţii de eficienţă a executării contractului şi obligaţia asigurării liberei concurenţe şi egalităţii de tratament pentru toţi actualii şi potenţialii adjudecatari şi că O.U.G. nr. 34/2006 permite în mod expres autorităţilor să majoreze preţul unui contract de lucrări sau de servicii cu 20% din valoarea iniţială şi, "în cazuri temeinic motivate” cu până la 50%, toate acestea, prin organizarea unei simple proceduri de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, la finalul căreia se poate încheia un act adiţional la contractul iniţial.
Având în vedere că lucrările suplimentare sunt legate de contractul iniţial, valoarea maximă cumulată a lucrărilor suplimentare nu depăşeşte 20% din valoarea contractului iniţial, modificarea nu este substanţială - faţă de raportul de valoare între lucrările contractate iniţial şi lucrările suplimentare a căror necesitate a survenit ulterior, precum şi că atribuirea este făcută contractantului iniţial astfel cum rezultă din corespondenţa purtată între părţi, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale mai - sus amintite, sens în care autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare la finalul căreia se poate încheia un act adiţional la contractul iniţial.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar a reţinut că reclamanta SC S.E. SRL şi-a executat obligaţia de efectuare a lucrărilor suplimentare la contractul iniţial care au extins reţeaua de iluminat public realizată prin proiectul "Reabilitare şi modernizare sistem de iluminat public în Municipiul Mangalia - parţial Faza 1" (procesele-verbale de constatare - verificare din data de 28 iulie 2010, respectiv 29 iulie 2010) şi în considerarea efectelor contractului de lucrări din 03 august 2007, a reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor ce revin părţilor, a faptului că obligaţia ce revine uneia dintre părţi îşi are cauza juridică în obligaţia reciprocă a celeilalte plăţi, urmează a se obligă pârâţii la plata sumei de 945.750,90 RON cu titlu de lucrări suplimentare efectuate la contractul de lucrări din 03 august 2007.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata dobânzii începând cu data semnării procesului-verbal de recepţie a lucrărilor suplimentare efectuate şi până la data introducerii acţiunii, s-a constatat că aceasta nu a prezentat un mod de calcul al dobânzii solicitate şi nici nu a făcut dovada emiterii efective a facturilor în vederea efectuării plăţilor de către achizitor în conf. cu disp. art. 18 din contractul de lucrări din 03 august 2007 referitor la modalităţile de plată, considerente pentru care nu au fost acordate de instanţă.
Apelurile declarate de pârâţii Municipiul Mangalia - prin Primar şi Consiliul Local Mangalia prin Primar şi Serviciul public Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 138 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrative şi fiscal, care a reţinut următoarele:
Cu privire la criticile privind instanţa competentă să soluţioneze cauza s-a avut în vedere că acţiunea a fost formulată la data de 30 ianuarie 2012, dată la care competenţa de soluţionare a cauzei revenea secţiei comerciale a tribunalului, potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.
În ce priveşte procedura prealabilă s-au luat în considerare prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2006 şi s-a constatat că autoritatea contractantă a fost convocată la conciliere, însă apelanţii nu contestă existenţa concilierii prealabile în privinţa plăţii sumelor de bani, susţinerile lor fiind legate de încheierea actului adiţional la contract, caz în care nu poate fi separată solicitarea de plată a sumelor de bani de încheierea actului adiţional la contract, plata sumelor implicând şi materializarea înţelegerii părţilor.
Pe fondul cauzei, s-a ret,inut că, între autoritatea contractantă Serviciul Public Mangalia şi pârâta SC S.E. SRL în calitate de executant a intervenit contractul de lucrări din 03 august 2007 - modificat prin două acte adiţionale din 28 noiembrie 2007 şi 29 februarie 2008 - prin care acesta din urmă s-a obligat să execute lucrările de reabilitare şi modernizare sistem de iluminat public în Municipiul Mangalia - parţial Faza 1, că apelantele nu contestă că acest contract a fost executat şi că întreaga sa apărare (inclusiv obiectivele expertizei solicitate şi respinsă de instanţă ca neutilă cauzei) priveşte nelegalitatea încheierii unui act adiţional la contract pentru efectuarea unor lucrări suplimentare, nefiind îndeplinite cerinţele O.U.G. nr. 34/2006.
S-a considerat că, relevant în speţă este probarea existenţei solicitării autorităţii contractante de efectuare a unor lucrări suplimentare faţă de cele care au făcut obiectul contractului iniţial şi s-a constatat că o astfel de solicitare a existat, aşa cum rezultă din următoarele documente ulterioare finalizării contractului din 03 august 2007 (care prevedea un termen de finalizare a lucrărilor ce făceau obiectul contractului de 45 de zile - art. 6):
- adresa din 19 martie 2008 prin care se solicită oferta intimatei pentru realizarea unor lucrări suplimentare;
- adresa din 18 martie 2008 către SC E.D. SRL (proiectant) care dovedeşte şi că exista intenţia de extindere a reţelei de iluminat public, existând în acest sens şi o listă cu zonele în care se va realiza extinderea;
- adresa din 10 aprilie 2008 care cuprinde oferta se SC Z.E. SRL pentru lucrările suplimentare, cu devizele cu cantităţile de lucrări şi valoarea acestora;
- adresa din 26 iulie 2010 din partea autorităţii contractante prin care societatea intimată era invitată pentru verificarea lucrărilor executate;
- procesul verbal de constatare verificare încheiat în data de 28 iulie 2010 care constată executarea lucrărilor suplimentare, concordanţa cantitativă cu situaţiile de lucrări suplimentare prezentate de executant, starea de functionare;
- procesul verbal de constatare - verificare, completare la procesul verbal de constatare verificare din data de 28 iulie 2010 încheiat în data de 29 iulie 2010 care confirmă existenţa unui proiect tehnic executat de SC E.D. SRL, valoarea situaţiilor de plată.
În condiţiile în care autoritatea contractantă a solicitat intimatei transmiterea unei oferte pentru executarea unor lucrări suplimentare faţă de contratul iniţial, intimata a transmis această ofertă care a fost acceptată , fiind urmată de executare (confirmată de procesele verbale încheiate de către autoritatea contractantă cu participarea executantului), instanţa de apel a reţinut că, actul adiţional ce urmează a se încheia nu este decât materializarea înţelegerii părţilor care a fost finalizată prin executare, neavând relevanţă (faţă de obiectul cauzei) respectarea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, întrucât solicitarea de către autoritatea contractantă a efectuării de către intimată a unor lucrări suplimentare fără respectarea prevederilor legii privind achiziţiile publice (fapt de altfel susţinut de aceasta în tot cuprinsul cererii de apel) poate atrage sancţionarea acesteia în conformitate cu prevederile legale fără însă să înlăture obligaţia sa legală ce rezultă din contractul încheiat cu executantul lucrării, de plată a lucrărilor efectuate.
Împotriva deciziei, pârâtele au declarat recurs intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., aducând in susţinere următoarele argumente ce sunt comune ambelor recursuri:
1. Motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.
În argumentare, recurenţii fac trimitere la dispoziţiile art. 2 lit. c) şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 modificat prin O.U.G. nr. 77/2012 potrivit cu care, în cauzele în care contractul dintre părţi are natura juridică a unui contract administrativ, litigiile născute în legătură cu acesta sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, date fiind şi prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Redând conţinutul art. 286 alin. (1) aşa cum a fost modificat de pct. 68 al art. 1 din O.U.G. nr. 77/2012, publicată în M. Of. nr. 827/2012 se arată că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv "obligaţia" de a încheia act adiţional la un contract încheiat în temeiul O.G. nr. 34/2006", actul ce se solicită a fi încheiat este un act administrativ bilateral, iar acţiunea este inadmisibilă în raport de prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 pentru neefectuarea procedurii administrative.
Aşa fiind, recurentele consideră că potrivit Legii nr. 554/2004 şi O.U.G. nr. 34/2006 modificat prin O.U.G. nr. 77/2012, instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar pe cale de consecinţă, decizia atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă.
- lnvocând prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului concretizat în prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prevederile art. 261 C. proc. civ. şi dreptul la un proces echitabil conform art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi practica C.E.D.O., recurenţii arată că au solicitat administrarea unor probe care tindeau la dovedirea susţinerilor şi apărărilor lor.
Consideră că, în speţă, numai un specialist putea stabili în concret necesitatea efectuării lucrărilor suplimentare şi oportunitatea acestora în condiţiile existenţei contractului din anul 2007, precum şi dacă aceste lucrări puteau fi realizate de sine stătător de acelaşi sau alt agent economic în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi a normelor de transparenţă.
De aceea, apreciază că instanţa de apel a respins în mod greşit cererea sa privind efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, proba fiind una esenţială pentru soluţionarea justă a cauzei, respectiv în analizarea legalităţii încheierii unui act adiţional la contractul de achiziţie publică pentru efectuarea unor lucrări suplimentare şi dacă au fost îndeplinite condiţiile cerute de O.U.G. nr. 34/2006.
Faţă de aspectele învederate, recurenţii solicită casarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii spere rejudecare.
2. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 fără să aibă în vedere că lucrările invocate de reclamant nu au fost executate ca urmare a derulării contractului din anul 2007 şi nici ca urmare a apariţiei necesităţii unor lucrări suplimentare sau imprevizibile pentru care ar fi trebuit emise notificări şi să respecte procedura negocierii.
Mai mult, aceştia arată că pentru angajarea unor cheltuieli suplimentare era absolut necesar ca acestea să fie prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al autorităţii contractante, care la data elaborării caietului de sarcini şi a fişei de date a achiziţiei nu a avut în vedere executarea unor lucrări suplimentare.
Recurenta susţine că, în cazul în care s-ar aprecia că erau necesare lucrări suplimentare, condiţiile impuse de art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 trebuiau să fie îndeplinite cumulativ, iar în cauză acestea nu sunt îndeplinite în cazul a două dintre acestea, respectiv aceea ca atribuirea să fie făcută contractantului iniţial şi aceea ca lucrările sau serviciile suplimentare/adiţionale să nu poată fi, din punct de vedere tehnic sau economic, separate de contractul iniţial fără apariţia unor inconveniente majore pentru autoritatea de a contracta sau, deşi separabile de contractul iniţial, să fie strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia.
Se arată că cele două documente pe care se bazează intimata sunt neconforme cu realitatea şi nu emană de la autoritatea contractantă, neavând aplicată ştampila şi nici numărul de înregistrare al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia, iar lucrările suplimentare puteau fi separate din punct de vedere tehnic şi economic de contractul iniţial ceea ce înseamnă că trebuia organizată o nouă licitaţie publică sau în cazul în care ar fi fost posibilă negocierea fără publicarea unui anunţ de participare trebuia încheiat un act adiţional la contractul iniţial, situaţie care ar fi permis recurenţilor să prevadă în bugetul de venituri şi cheltuieli sumele necesare efectuării lucrărilor.
De asemenea, recurenţii apreciază că lucrările nu erau strict necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale şi că nu se confirmă veridicitatea acestora şi nici necesitatea acestora.
Recurentele au invocat prin actul depus la data de 31 octombrie 2014 prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 85 raportat la art. 105 C. proc. civ. prin aceea că odată cu deschiderea procedurii insolvenţei împotriva reclamantei aceasta trebuia citată prin administratorul special, ceea ce denotă că citarea acesteia nu s-a realizat cu respectarea normelor legale prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
De asemenea, acestea au invocat prin aceeaşi cerere şi lipsa unei motivări reale şi efective a soluţiei de respingere a probei cu expertiză, probă considerată de acestea ca fiind esenţială în dezlegarea pricinii.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Primul motiv de recurs întemeiat de recurenţi pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 2 lit. c) şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 modificat prin O.U.G. nr. 77 din 27 noiembrie 2012 nu este fondat.
Potrivit art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei, procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
Este adevărat că acest articol a fost modificat prin pct. 68 al art. 1 din O.U.G. nr. 77 din 27 noiembrie 2012, în sensul că litigiile anterior enunţate au fosta date în competenţa instanţei de contencios administrativ, însă aceste modificări au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2013, deci ulterior datei de 30 ianuarie 2012, data sesizării instantei astfel că, nu au incidentă în prezenta cauză.
În plus, potrivit art. III din acelaşi act normativ prin care sunt reglementate normele tranzitorii, contestaţiile, procesele şi cererile în materie de achiziţii publice, aflate în curs de soluţionare în faţa Consiliului sau, după caz, a instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a ordonanţei, continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute.
Prin urmare, instanţa a respectat prevederile legale în materie de competenţă, statuând corect că litigiul este de competenţa materială, în primă instanţă, a secţiei comerciale a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, respectiv a Tribunalului Constanţa.
În ce privinţa criticilor formulate pe fondul cauzei, ce ţin de interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 se constată că sunt fondate.
Potrivit prevederilor articolului menţionat - autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare când este necesară achiziţionarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care nu au fost incluse în contractul iniţial, dar care datorită unor circumstanţe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului şi, numai dacă se respectă, în mod cumulativ condiţiile: atribuirea să fie făcută contractantului iniţial, lucrările sau serviciile suplimentare/adiţionale să nu poată fi, din punct de vedere tehnic şi economic, separate de contractul iniţial fără apariţia unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deşi separabile de contractul iniţial, să fie strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia, şi dacă valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite şi a actelor adiţionale care vor fi încheiate pentru lucrări şi/sau servicii suplimentare ori adiţionale să nu depăşească 20% din valoarea contractului iniţial.
Rezultă că situaţiile în care autoritatea contractantă are dreptul de a apela la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sunt strict reglementate şi limitate expres la cazuri reglementate prin lit. a)-j) ale art. 122.
În cauza de faţă, reclamantele s-au prevalat de prevederile de la lit. i) ce reglementează situaţia necesităţii achiziţionării unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale ce nu au fost prevăzute în contractul iniţial, ceea ce înseamnă că indiferent de existenţa unei cereri sau nu din partea autorităţii contractante, instanţa trebuia să analizeze dacă aceste lucrări au devenit necesare datorită unor circumstanţe imprevizibile, să numească aceste circumstanţe şi dacă ele sunt necesare pentru îndeplinirea contractului.
În plus, instanţa trebuia să analizeze dacă sunt îndeplinite cumulativ şi celelalte condiţii privind persoana căreia trebuia făcută atribuirea, dacă valoarea lor nu depăşeşte 20% din valoarea contractului iniţial şi dacă lucrările nu puteau fi, din punct de vedere tehnic şi economic, separate de contractul iniţial fără apariţia unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deşi separabile de contractul iniţial, să fie strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia.
Cel puţin din punctul de vedere al celei din urmă condiţii instanţa şi al condiţiilor generale impuse de prima parte a textului de lege, instanţa nu a procedat la o analiză efectivă, ci doar s-a rezumat la a enumera o serie de acte din care ar fi rezultat că solicitările de lucrări suplimentare ar fi venit din partea autorităţii contractante, aspecte insuficiente a demonstra condiţiile impuse de lege.
Aşadar, instanţa avea a analiza în mod efectiv dacă modificările raportului contractual iniţial pot fi operate, dacă sunt prevăzute în termenii initiali ai contractului sau dacă modificarea este cauzată de factori externi şi obiectivi, dacă, contractul de achiziţie publică poate fi modificat fără organizarea unei noi proceduri de atribuire competitive, dacă modificarea nu este substanţială şi urmărindu-se asigurarea unui echilibru între dezideratul continuării în condiţii de eficienţă a executării contractului şi obligaţia asigurării liberei concurenţe şi egalităţii de tratament pentru toţi actualii şi potenţialii adjudecatari şi dacă sunt îndeplinite prevederile O.U.G. nr. 34/2006, tocmai prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii prin care s-a solicitat obligarea la încheierea unui act adiţional la un contract de achiziţie publică ce are i reglementare specială se impunea ca instanţa de apel să verifice respectarea prevederilor actului normativ anterior menţionat.
Aşa fiind, modul în care a procedat instanţa de apel echivalează cu o nejudecare a fondului pricinii, fiind de neînţeles reţinerea acesteia potrivit cu care - faţă de obiectul cauzei - nu ar prezenta relevanţă respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, în care reclamanta a solicitat perfectarea unui act adiţional la un contract de achiziţii publice, iar procedura de angajare reclamantelor într-un astfel de raport contractual este reglementată prin legi speciale.
Cu privire la criticile ce ţin de modul de apreciere asupra utilităţii administrării probei cu expertiză tehnică, apreciată ca fiind esenţială în rezolvarea cauzei, instanţa de recurs reaminteşte că aprecierea aparţine exclusiv instanţei devolutive în raport de circumstanţele concrete ale cauzei.
În fine, în privinţa motivelor invocate ulterior cererilor de recurs, motive apreciate de recurente ca fiind de ordine publică, se constată că acestea se subsumează de fapt prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce nu au acest caracter.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâte împotriva sentinţei, iar în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., constatând că instanţa de apel nu a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, şi fără a stabili complet situaţia de fapt, va casa decizia atacată cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, instanţa de apel va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, scop în care va administra probele pe care le va considera de cuviinţă a fi necesare şi utile cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia - prin Primar, Consiliul Local Mangalia şi Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia împotriva deciziei civile nr. 138 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 374/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 376/2015. Civil. Anulare act. întoarcere... → |
|---|
