ICCJ. Decizia nr. 374/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 374/2015
Dosar nr. 33099/3/ 2010
Şedinţa publică de la 5 februarie 2015
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4724 din 10 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte cererea principală modificată şi precizată formulată de reclamanta-pârâtă SC P.G.C.I. SA, a admis în parte cererea reconvenţională modificată şi precizată formulată de pârâta-reclamantă SC M.R.F. SRL, a obligat pe pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 848.097,55 RON + TVA (200.567 euro + TVA) reprezentând rest de plată servicii de proiectare, a respins capătul de cerere principală privind instituirea unui privilegiu ca neîntemeiată, a dispus rezilierea contractului de proiectare din anul 2008 încheiat între reclamantă în calitate de proiectant şi pârâta reclamantă în calitate de client şi a respins capetele de cerere reconvenţională având ca obiect anularea unor procese verbale şi restituirea sumei de 412.699,41 euro ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că întregul contract a fost negociat pentru suma de 1.370.000 euro, reclamanta angajându-se să proiecteze un ansamblu de locuinţe format din UTR 1, UTR 2, UTR 3. Prin acordul neconstatat în scris, dar necontestat depărţi, s-a decis, pentru început, proiectarea UTR 2. Această împrejurare a generat neînţelegeri între părţi deoarece practic a fost modificat obiectul contractului prin reducerea substanţială, fapt ce impunea încheierea unui act aditional în care să fie indicată valoarea de proiectare numai pentru UTR 2.
Analizând valoarea lucrărilor executate de reclamantă, din probele administrate a rezultat că valoarea lucrărilor de proiectare (inclusiv DTAD, studii, dosare vânzări+film, avize şi verificare proiect) se ridică la suma de 584.068 euro.
În opinia instanţei, într-adevăr, în oferta financiară în care este detaliată modalitatea în care valoarea proiectării a fost de 1.370.000 euro, subsolurile apar la valoarea de proiectare 350 euro/mp. Deci valoarea corectă de proiectare a subsolurilor este de 158.174 euro + 13.974 euro.
În ceea ce priveşte valoarea baIcoanelor, aceasta este cea indicată de expertul desemnat de instanţă deoarece în ofertă nu apare valoarea de proiectare a acestora, iar expertul parte al reclamantei pârâte a extras valoarea de 500 euro din OAR - ed.2, deşi s-a prevăzut în preambulul ofertei ordinului arhitecţilor - onorarii 2005.
Faţă de considerentele expuse, instanţa a reţinut că valoarea de proiectare este următoarea:
- valoarea de proiectare suprateran (la o valoare de 500 euro/mp, conform ofertei) - 507.998 euro;
- valoarea de proiectare balcoane - 31.962 euro (la o valoare de 200 euro/mp, ghidului arhitectului 2005);
- valoarea de proiectare subsol 1, 2 - 158.174 euro (la o valoare de 350 euro/mp) + valoare subsol 3 de 13.974 euro (la o valoare de 350 euro/mp).
Privitor la proiectarea de către reclamanta pârâtă a trei subsoluri, în loc de două (aşa cum apare în oferta financiară), tribunalul a apreciat că reclamanta pârâtă nu a respectat voinţa părţilor şi pârâta nu poate fi obligată la plata valorii proiectării subsolului ALA - 13.974 euro în lipsa unui act adiţional însuşit de părţi. De asemenea, nu poate fi obligată pârâta decât la plata valorii de proiectare a unui singur subsol, pentru cel de al doilea neprobându-se acordul său.
Faţă de cele reţinute, instanţa a apreciat că valorii stabilite de expertul B.M.M. de 584.068 euro trebuie să i se adauge suma de 26.177 [52.354 euro / 2 rezultată din diferenţa dintre valoarea subsolurilor 1, 2 datorată (158.174 euro) şi cea stabilită de expert (105.820 euro), precum şi din faptul însuşirii proiectării numai a unui sigur subsol]. De asemenea, trebuie scăzută valoarea subsolului ALA (3) de 9081 euro.
Astfel, în opinia instanţei, reclamanta pârâtă a executat lucrări de proiectare complexă în valoare de 601.164 euro. În această valoare, aşa cum rezultă din calculul detaliat întocmit de expert, este inclusă valoarea DTAD - 20.858 euro, studii - 10.959 euro, dosare vânzări şi film, avize şi verificare proiect.
În factura fiscală, reclamanta a facturat servicii de proiectare prestate suplimentar, în temeiul art. 22 din contract, deşi niciun act adiţional nu s-a perfectat de către părţi.
Instanţa a fost de acord cu opinia expertului parte desemnat de reclamanta-pârâtă conform căruia desfăşurarea firească a proiectării nu permite evaluarea anticipată a unor spaţii, dar faţă de dispoziţiile contractuale sus menţionate şi obligaţiile asumate de proiectant (să informeze pe client asupra tuturor împrejurărilor neconform cu situaţia avută în vedere la contractare şi să participe la soluţionarea problemelor ivite pe baza de act adiţional, unde este cazul) s-a apreciat de instanţă că reclamanta trebuia să-I convoace pe client şi să-i prezinte spaţiile tehnice a căror prezenţă generează mărirea considerabilă a valorii proiectate. Expertul numit de instanţă a reţinut în răspunsul la obiecţiuni că prin ilustrarea de tema proiectantul trebuia să prezinte proiectul care urma să fie executat cu planurile tuturor nivelelor, cu faţade, secţiuni, plan învelitoare, planuri amenajări exterioare, reţele exterioare etc. Această prezentare, urmată de însuşirea ilustrării de temă nu a existat. Nu există nici un temei legal sau contractual care să permită instanţei să echivaleze avizarea PUD-ului cu însuşirea ilustrării de temă. Deşi tribunalul a admis că, în raport de art. 10 lit. g) din contract, pârâta putea invoca lipsa anumitor documente numai în termenul de 15 zile de la predarea acestora, nu a putut admite că predarea documentaţiei echivalează cu acordul tacit al pârâtei asupra lucrărilor şi valorii suplimentare de proiectare. Coroborând art. 11 lit. b) cu art. 22 din contract, tribunalul a reţinut că pentru lucrările suplimentare trebuia încheiat un act adiţional.
S-a apreciat că plata parţială a facturii nu echivalează cu recunoaşterea întregii valorii facturate atâta timp cât obiectul facturării este divizibil.
În executarea obligaţiei de plată a preţului, pârâta reclamantă a achitat sumele de 137.000 euro (avans) + TVA şi 263.597 euro + TVA, adică un total de 400.597 euro + TVA.
Aceste sume au fost imputate în mod corect de către reclamantă pentru plata facturilor (137.000 euro+ TVA) şi (parţial, cu un rest neachitat de 31.440,48 euro + TVA, valoarea totală a facturii fiind de 295.037 euro + TVA).
Potrivit raportului de expertiză analizat şi corectat de instanţă, valoarea executată a lucrărilor este de 601.164 euro + TVA, din care pârâta a achitat 400.597 euro + TVA. Prin urmare, ţinând cont de valoarea achitată deja de pârâta reclamantă, rezultă că aceasta mai datorează reclamantei pârâte doar suma de 200.567 euro+TVA.
Instanţa a apreciat ca întemeiată apărarea pârâtei privind greşita invocare de către reclamantă a art. 4 din contract pentru a justifica cererea de plată a lucrărilor suplimentare. Potrivit art. 11 lit. b) din contract, reclamanta pârâtă s-a obligat să convoace pe client pentru definitivarea şi însuşirea ilustrării de temă elaborată pe baza temei de proiectare. Aşadar, pentru lucrările suplimentare (un subsol + subsolul ALA) trebuia să existe acordul expres al pârâtei reclamante.
Faptul că reclamanta nu a finalizat UTR 2 nu poate fi imputat acesteia, în condiţiile în care pârâta reclamantă a solicitat în februarie 2008 suspendarea efectelor contractului, deci voinţa sa a fost de predare a lucrărilor executate, chiar nefinalizate.
Pentru ilustrarea de temă trebuia acordul expres al pârâtei, dar în ceea ce priveşte obiecţiunile pârâtei în sensul că proiectul tehnic şi detaliile de execuţie nu sunt complete, tribunalul a reţinut că la primirea documentaţiei pârâta trebuia să verifice documentele şi să comunice lipsurile. Faptul că planşele desenate pot fi înţelese doar de arhitect nu este pertinent din moment ce, prin contract, părţile au fixat un termen de 15 zile pentru verificare, timp în care pârâta putea apela la asistenţă de specialitate.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei reclamante, în sensul că proiectul nu este complet, instanţa a reţinut că prin procesele verbale din datele de 07 octombrie 2008 şi 27 martie 2009 i s-au comunicat pârâtei reclamante piese scrise şi desenate, conform borderourilor anexate. Conform art. 10 lit. g) din contract, pârâtei îi revenea obligaţia de a cere reclamantei în termen de 15 zile completarea eventualelor lipsuri din documentaţie, iar depăşirea acestui termen prezumă acceptarea lucrărilor.
În cauză, pârâta-reclamantă nu a formulat obiecţiuni, acest lucru însemnând că nu poate invoca eventuale lipsuri din documentaţie, fără să echivaleze cu dreptul reclamantei de a ignora voinţa părţii contractante şi de a proiecta lucrări suplimentare, care măresc substanţial valoarea contractului, fără acordul beneficiarului.
Prin urmare, deşi tribunalul a admis că, în raport de art. 10 lit. g) din contract, pârâta putea invoca lipsa anumitor documente numai în termenul de 15 zile de la predarea acestora, nu a putut admite că predarea documentaţiei echivalează cu acordul tacit al pârâtei asupra lucrărilor şi valorii suplimentare de proiectarea. Coroborând art. 11 lit. b) cu art. 22 din contract, tribunalul a reţinut că pentru lucrările suplimentare trebuia încheiat un act adiţional.
Totodată, s-a reţinut că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară, în derularea contractului reclamanta pârâtă nu a respectat obligaţiile contractuale şi că există o neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale de către reclamantă, impunându-se rezilierea contractului.
Tribunalul a precizat că, deşi raportul contractual a fost vătămat de către reclamantă, rezilierea produce efecte pentru viitor, aceasta fiind îndreptăţită să primească contravaloarea lucrărilor proiectate şi acceptate de către pârâtă. Din acest punct de vedere nu se poate reţine o contradicţie în soluţia instanţei întrucât refuzul de plată al pârâtei reclamante nu apare ca fiind unul nejustificat.
Analizând capătul de cerere privind anularea proceselor–verbale de predare primire tribunalul a constatat că în susţinerea nulităţii se invocă eroarea, însă, această eroare nu este probată. Aşa cum rezultă din contractul încheiat între părţi, pârâta avea la dispoziţie 15 zile pentru verificarea documentaţiei, timp suficient pentru verificarea documentelor de către un specialist. Împrejurarea că aceste verificări s-au efectuat tardiv nu poate constitui motiv de nulitate a acestor acte juridice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 414 din 05 noiembrie 2013 a admis apelul formulat de pârâtareclamantă SC M.R.F. SRL, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 649.831,65 RON + TVA (153.679 euro+TVA), reprezentând rest de plată servicii de proiectare. A fost obligată pârâta reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 17.824,80 RON cheltuieli de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 3.269 RON cheltuieli de judecată.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, faptul că documentaţia proiectului predat apelantei nu putea duce la obţinerea autorizaţiei de construire, susţinerile apelantei fiind confirmate de concluziile raportului de expertiză arhitectură efectuat în cauză de dna expert B., însă acest aspect nu are relevantă, câtă vreme, astfel cum a reţinut de altfel şi prima instanţă, prin convenţia pe care au încheiat-o părţile au convenit cât se poate de clar (art. 6 din contractul de proiectare din anul 2008) că plata lucrărilor de proiectare nu este condiţionată de obţinerea avizelor şi aprobărilor eliberate de autorităţile competente (deci nici de obţinerea autorizaţiei).
Aceasta cu atât mai mult cu cât apelanta însăşi recunoaşte, în motivele de apel, că nu a mai dorit autorizaţia de construire, de unde concluzia că nu poate reproşa intimatei neobţinerea unei autorizaţii de care ea însăşi nu mai era interesată.
S-a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile apelantei referitoare la faptul că nu a mai dorit autorizaţia este justificat de problemele de proiectare, câtă vreme potrivit art. 10 lit. g) din contract aceasta trebuia ca în termen de 15 zile de la primirea documentaţiei să semnaleze proiectantului (intimatei-reclamante) eventualele lipsuri, în caz contrar prezumându-se acceptarea în forma şi cu conţinutul predat, astfel că, atât timp cât a lăsat să treacă termenul de 15 zile fără a formula obiecţiuni nu mai poate invoca acum aceste neregularităţi.
Instanţa de apel a apreciat însă ca fiind întemeiate celelalte critici formulate de apelantă la pct. 1 din motivele de apel, respectiv cele referitoare la cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată de prima instanţă, deoarece valoarea corectă a lucrărilor de proiectare nu este cea reţinută de Tribunal, ci, după calculele instanţei de apel, este în cuantum de 619.047 euro.
Cu privire la suma de 79.087 euro valoarea de proiectare pentru un singur subsol s-a reţinut (aspect observat şi de către Tribunal) că în Oferta de proiectare părţile au stabilit valoarea de proiectare a subsolului la 350 euro/mp, iar nu la 220 mp, astfel cum a avut în vedere expertul B. în raportul său, de unde concluzia că valoarea de proiectare pentru cele 2 subsoluri este de 158.174 euro (conform modului de calcul al expertului parte al intimatei).
Instanţa de apel a apreciat că la valoarea de proiectare trebuie avută în vedere pentru subsol doar suma de 79.087 euro (adică 1/2 din 158.174 euro) pentru că Tribunalul a reţinut că pârâta nu poate fi obligată la plată decât pentru un singur subsol, nu şi pentru cel de-al doilea şi nici pentru subsolul ALA (pagina 10 sentinţă), iar reclamanta (singura interesată) nu a formulat apel pentru a critica această soluţie, astfel că soluţia primei instanţe în sensul că pârâta datorează plata doar pentru proiectarea unui singur subsol a intrat în puterea lucrului judecat.
Faţă de faptul că valoarea de proiectare corectă este de 619.047 euro, iar nu de 654.861 euro, astfel cum s-a reţinut în raportul de expertiză judiciară specialitatea arhitectură, s-a constatat că reiese, pe cale de consecinţă, că şi celelalte calcule ale expertului Barnaure trebuie refăcute, întrucât au pornit de la o bază greşită.
În consecinţă, s-a apreciat că valoarea PAC corectă este de 396.190 euro (iar nu de 419.111 euro cum a stabilit expertul B.), iar a PT de 99.047 euro (din care scăzându-se 2% se obţine 97.066 euro), astfel că valoarea proiectată (adică lucrările executate de intimată) este de 493.256 euro, iar nu cea retinută de Tribunal de 601.164 euro.
Suma de 493.256 euro a fost obţinută prin adunarea sumelor de 396.190 euro şi 97.066 euro la care s-a făcut referire mai sus.
Mergând mai departe cu calculul, s-a constatat că valoarea pentru avize şi verificare proiect este de 21.703 euro (4,4% din valoarea proiectată corectă de 493.256 euro, iar nu din cea reţinută de expert), astfel că reiese un total executat de 554.276 euro (493.256 euro + 21.703 euro, indicate mai sus, la care se adaugă celelalte sume avute în vedere şi de expertul B.: 20.858 euro DTAD, 10.959 euro studii şi 7.500 euro dosar vânzări +film).
În consecinţă, faţă de faptul că intimata reclamantă a executat lucrări în cuantum de 554.276 euro + TVA şi că apelanta a achitat 400.597 euro + TVA (după cum reiese din susţinerile concurente ale părţilor şi a reţinut şi prima instanţă), instanţa de apel a reţinut că apelanta mai datorează intimatei suma de 153.679 euro + TVA, într-un cuantum deci inferior celui avut în vedere de Tribunal, criticile apelantei fiind deci întemeiate în măsura acestei diferenţe.
Cât priveşte celelalte susţineri ale apelantei din cadrul pct. 1 al motivelor de apel, s-a reţinut că acestea nu sunt fondate, deoarece în privinţa subsolurilor în mod corect s-a făcut raportarea la suma indicată în Oferta de proiectare (350 euro/mp), în ceea ce priveşte detaliile de execuţie dintr-un total de 30% stabilit conform OAR 2005 s-a avut în vedere doar 15%, despre care expertul arată că a fost cuprins în PT + PAC (care au fost executate) şi, de asemenea, calculul a fost refăcut de Curte prin raportarea doar la un singur subsol, nefiind luate în seamă subsolurile 2 şi ALA.
Totodată, s-a apreciat ca nefiind fondate motivele de apel prin care se critică soluţia din sentinţă referitoare la respingerea cererii de anulare a procesului-verbal din data de 31 martie 2009.
S-a avut în vedere că prin cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, pârâta a solicitat, printre altele, anularea procesului-verbal de predare primire din 31 martie 2009, cu motivarea că la momentul predării nu a participat din partea sa nici un specialist, astfel că nu a putut verifica dacă documentele predate respectă tema de proiectare, aspect pe care l-a aflat abia mai târziu.
S-a apreciat că acest proces-verbal nu poate fi lovit de sancţiunea nulităţii întrucât nu este un act juridic susceptibil de anulare, respectiv nu constituie o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Procesul-verbal nu dă naştere unor drepturi şi obligaţii şi nici nu modifică sau stinge, prin el însuşi, un raport juridic civil concret. Prin intermediul său părţile doar au consemnat predarea unor înscrisuri (piese scrise şi desenate conform borderoului anexat) şi au procedat la întocmirea acestui înscris doar pentru a servi ca mijloc de probă.
Acest proces verbal este însă un mijloc de probă ca oricare altul iar partea care neagă cele consemnate în cuprinsul său nu poate invoca sancţiunea nulităţii, însă are posibilitatea de a administra probe contrarii pentru a dovedi că situaţia de fapt este alta decât cea consemnată în scris.
S-a reţinut că în cauză apelanta nu a putut face dovada unei alte situaţii decât cea reţinută în procesul-verbal (respectiv a faptului că documentele predate la 31 martie 2009 nu respectă tema de proiectare) întrucât faţă de conţinutul art. 10 lit. g) din convenţia încheiată între părţi şi de necontestarea în termenul de 15 zile a intervenit prezumţia acceptării lucrărilor în forma şi cu conţinutul predat.
Au fost apreciate ca nefondate şi motivele de apel referitoare la restituirea avansului achitat constatându-se că la art. 5 din contract părţile au convenit plata unui avans în cuantum de 10% din valoarea contractului, care a şi fost plătit, şi că acest avans a acoperit lucrările facturate de intimata reclamantă cu factura din 10 mai 2008, astfel cum reiese din situaţia detaliată prezentată de aceasta la dosar, reieşind astfel că în mod nefondat se susţine că această sumă a fost încasată necuvenit.
Faţă de susţinerea apelantei referitoare la faptul că, după raţionamentul primei instanţe, M.R.F. ar fi trebuit să achite atât 1.370.000 euro + TVA, cât şi avansul de 137.000 euro + TVA, câtă vreme de niciunde nu reiese o asemenea opinie a Tribunalului şi, mai mult, prima instanţă a constatat că avansul a fost imputat asupra plăţii datorate pentru prima factură emisă, instanţa de apel a reţinut că apelanta nu observă că suma la care a fost obligată la plată de către prima instanţă a fost stabilită tocmai prin luarea în seamă a avansului, pentru că dacă s-ar accepta opinia M.R. în sensul că avansul este datorat doar pentru partea din contract executată ar însemna ca, implicit, să se reţină că pârâta a achitat din totalul lucrărilor executate o sumă mai mică şi pe cale de consecinţă să fie obligată la plata unei diferenţe mai mari.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de apel a obligat pârâta la plata sumei de 12.169 RON taxă judiciară de timbru (corespunzător pretenţiilor admise de 649.931,65 RON), 5 RON timbru judiciar şi 5.650,80 RON onorariu avocaţial, reieşind deci un total de 17.824,80 RON şi că pârâta nu va fi obligată şi la plata sumei reprezentând onorariul expertului parte al reclamantei, considerând că aceste onorarii nu intră în categoria cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei decizii, atât reclamanta cât şi pârâta au declarat recursuri.
Recursul reclamantei SC P.G.C.I. SA a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor invocate, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel prin admiterea apelului formulat de către intimata M.R.F. şi prin schimbarea în parte a soluţiei pronunţate de către instanţa de fond în sensul obligării intimatei M.R.F. la plata către recurenta P. a sumei de 649.831,65 RON + TVA (153.679 euro + TVA), a acordat mai mult decât s-a cerut de către intimata M.R.F., instanţa pronunţându-se cu privire la aspecte nemenţionate în cuprinsul cererii de apel formulate de către intimata M.R.F. şi cu privire la care nu fusese investită.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu motivează în mod corect şi complet reţinerea sa cu privire la calculul valorii de proiectare, iar raţionamentul utilizat în acest calcul este contradictoriu.
Astfel, susţine recurenta, deşi valoarea de proiectare stabilită de instanţa de apel este mai mare cu 17.883 euro decât cea reţinută de instanţa de fond, în mod contradictoriu instanţa de apel înţelege să scadă valoarea la plata căreia a fost obligată intimata M.R.F. cu suma de 46.888 euro, iar nu să o mărească cu suma de 17.883 euro, astfel cum în mod logic şi legal ar fi trebuit să dispună, potrivit aprecierilor şi calculelor sale.
Mai mult decât atât, arată recurenta, în corectarea modului de calcul al valorii de proiectare şi a sumei la plata căreia a fost obligată intimata M.R.F., instanţa de apel în mod greşit confundă valoarea de proiectare cu valoarea de execuţie, valori despre care atât expertul desemnat de către instanţa de apel cât şi experţii parte ai părtilor au stabilit că sunt diferite.
În opinia recurentei hotărârea este lipsită de temei legal şi este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare şi cu aplicarea lor greşită, având în vedere inexistenţa unui probatoriu pe care să se întemeieze soluţia pronunţată de instanţa de apel, probatoriul administrat nerelevând valorile de calcul ale proiectării dispuse de către instanţa de apel, nefiind dispusă o nouă expertiză, iar în absenţa unei noi expertize tehnice specialitatea "Arhitectura" hotărârea recurată este lipsită de temei legal.
De asemenea, susţine recurenta, instanţa de apel nu a verificat obiecţiunile formulate de către intimata pârâtă la raportul de expertiză, aceasta validând prin neobiectare raportul de expertiză administrat în cauză în ceea ce priveşte valorile de proiectare care intră în calculul valorii de proiectare complexă şi algoritmul de calcul al acestora.
Instanţa de apel, susţine recurenta, a procedat în mod nelegal şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale prin extracţia unor valori din conţinutul raportului de expertiză tehnică specialitatea "Arhitectura", întocmit de expert B.M. şi modificarea acestora pornind de la un calcul matematic simplist, considerând fără temei că poate folosi în motivare raportul astfel corectat, fără a analiza materialul probator pe care au fost întemeiate concluziile expertului.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei de fond.
Recursul declarat de pârâta SC M.R.F. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor invocate, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că neobţinerea autorizaţiei de construire este vina pârâtei, pentru că nu a mai dorit autorizaţia din cauza problemelor de proiectare.
Recurenta apreciază că instanţa a stabilit în mod greşit valoarea de 805.791,24 RON + TVA, întrucât valoarea de proiectare avută în vedere de instantă a fost greşit scoasă din contextul expertizei.
În continuarea motivării recurenta a prezentat concluziile raportului de expertiză, şi modul de calcul susţinând că instanţa face un calcul cu totul greşit întrucât adaugă la valoarea de 584.068 euro, valoare ce cuprinde studiile preliminare, documentaţia DTAD, corect calculate, dar şi dosarele de vânzări şi valoarea avizelor şi a verificării, deşi acestea fin urmă au fost executate după suspendare.
Recurenta susţine că instanţa consideră în mod greşit că pârâta trebuia să îşi asume să achite proiectul executat, deşi acesta nu poate duce la obţinerea autorizaţiei de construire în varianta agreată de pârâtă şi pentru faptul depăşirii PUD-ului aprobat, neluând în calcul nici reauacredinţă a proiectantului, nici faptul că proiectul pe care îi obliga să-I plătească este complet nefolositor.
Ultima critică a recurentei este adusă sentintei instantei de fond, care, în opinia recurentei, trebuia să anuleze procesul-verbal din 31 martie 2009 şi reţinând greşit că nu a probat susţinerile.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii SC M.R.F. SRL de restituire a avansului achitat pentru restul proiectului pentru care a fost admisă rezilierea în sumă de 127.21,2 euro şi de anulare a procesului verbal de predare primire încheiat la 31 martie 2009.
Recursul reclamantei SC P.G.C.I. SA, va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a pune în discuţie încălcarea principiului disponibilităţii exprimat de altfel de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care obligă instanţa ca în toate cazurile să se pronunţe numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Ipoteza plus petita pusă în discuţie prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. respectiv obligarea intimatei M.R.F. la plata către recurenta P. a sumei de 649.831,65 RON + TVA (153.679 euro + TVA), nu poate fi reţinută, întrucât raţionamentul instanţei şi argumentele prezentate sunt în acord cu respectarea principiului disponibilităţii procesuale.
De altfel, critica recurentei nu constituie plus petita, întrucât instanţa de apel în virtutea caracterului devolutiv al apelului, analizând cauza în fond şi probele administrate îşi formează propria convingere şi poate admite sau respinge în tot sau în parte acţiunea. Astfel, instanţa de apel constatând că instanţa de fond a determinat în mod eronat valoarea corectă a lucrărilor de proiectare, în mod corect a apreciat că apelanta mai datorează intimatei suma de 153.679 euro + TVA (649.831,65 RON).
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează nemotivarea hotărâri judecătoreşti atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar, decizia atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând contrarietate între considerentele acestei hotărâri sau între aceasta şi dispozitiv, context în care nu pot fi primite criticile referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate, aspectele invocate de recurentă neconstituind contrarietatea hotărârii, în sensul acestui motiv de recurs.
Instanţa de apel a examinat în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse şi a respins argumentele invocate.
Pentru a exista contrarietate între considerente trebuie ca acestea să se excludă reciproc. Or, motivele invocate de recurentă nu sunt în situaţia de a se exclude reciproc dată fiind sinonimia termenilor invocaţi.
Faptul că în urma analizei probatoriului administrat şi a reanalizei calcului efectuat de către instanţa de fond, instanţa de apel a reţinut o altă valoare de proiectare, nu poate fi asimilat ipotezei prevăzută de dispoziţiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
Observând considerentele deciziei pronunţată de instanţa de apel, se constată că motivarea este convingătoare şi pertinentă şi, în fine, că argumentele aduse în sprijinul soluţiei de admitere a apelului sunt concludente şi la obiect. Prin urmare critica nu va fi reţinută.
Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri atunci "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
lndicarea generică a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nedezvoltarea acestui motiv în sensul precizării normelor legale încălcate sau greşit aplicate de instanţă nu îndeplineşte cerinţele legale pentru promovarea şi susţinerea acestei căi de atac.
Din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond care nu vizează nelegalitatea recurenta punând în discuţie situaţia de fapt, interpretarea probelor, a raportului de expertiză tehnică specialitatea arhitectură, a obiecţiunilor la concluziile raportului de expertiză, cu trimitere la fondul litigiului, urmărind ca pe această cale extraordinară de atac să se reconsidere judecata în fond.
De altfel, se observă că sub pretextul unei pretinse încălcări şi aplicări greşite a unor norme legale recurenta tinde la reanaliza probatoriului administrat, argumente ce constituie o chestiune de fapt şi care nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel ca instanţă devolutivă având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora.
Nu în ultimul rând, trebuie retinut că recursul nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, lucru firesc câtă vreme recurenta a beneficiat de o astfel de cale de atac.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Recursul declarat de pârâta SC M.R.F.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.
Prin criticile invocate recurenta, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situaţia sa particulară, care se circumscrie unei situaţii de fapt, ce nu poate determina modificarea solutiei pronuntate în apel.
În alţi termeni faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.G.C.I. SA prin administrator judiciar S.Q. Filiala Bucureşti SPRL împotriva deciziei civile nr. 414 din 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC M.R.F. SRL împotriva deciziei civile nr. 414 din 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronuţată în şedintă publică, astăzi 5 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 400/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 375/2015. Civil → |
|---|
