ICCJ. Decizia nr. 386/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 386/2015
Dosar nr. 19074/3/2013/aI
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 23 mai 2013, reclamanta D.D. a chemat în judecată pe pârâta SC I.C.E.M. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor saîariale aferente lunilor martie şi aprilie si până ia data de 30 aprilie 2013 cele 12 salarii compensatorii negociate prin actul adiţional la Contractul individual de muncă din 13 februarie 2012, pentru un salariu tarifar de 2.200 lei şi spor de vechime de 25%, respectiv un venit brut de 33.000 lei, plata de daune interese reprezentând dobânda legală si actualizarea despăgubirilor la rata inflaţiei.
La data de 6 martie 2014, reclamanta D.D. a depus precizări la cererea de chemare în judecată, prin care a arătat că renunţă îa primele 2 capete de cerere şi anume, plata drepturilor saîariale de care a fost lipsită pe luna martie şi aprilie până la data de 30 aprilie 2013 şi anume, luna martie 2013 total salariu net în valoare de 1.335 lei, luna. aprilie 2013 total salariu net în valoare de 2,750 lei; plata concediului de odihnă neefectuat pe anul 2013 şase zile) în valoare netă de 444 lei, deoarece angajatorul a plătit aceste drepturi saîariale.
Prin sentinţa nr. 7861 din 25 iulie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de munca şi asigurări sociale, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta D.D. în. contradictoriu cu pârâta SC I.C.E.M. SA; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a 12 salarii compensatorii calculate la valoarea ultimului salariu al reclamantei, actualizate cu dobânda legala şi rata indicelui de inflaţie; a respins acţiunea sub aspectul celorlalte capete de cerere, ca neîntemeiată; s-a luat act că s-a solicitat achitarea cheltuielilor pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Institutul de SC C.M. SA, solicitând anularea în parte a sentinţei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu obligarea intimatei-reci amante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cererii de apel; încuviinţarea cererii de suspendare a executării provizorii a sentinţei apelate, formulată în temeiul art. 450 C. proc. civ., cerere pentru care se obligă la achitarea valorii cauţiunii al cărui cuantum va fi stabilit de către instanţa, în condiţiile art. 718 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Petentul a arătat că instanţa de fond, prin sentinţa civilă apelată, a admis în mod netemeinic şi nelegal cererile reclamantei şi a respins cererile şi apărările cu privire la obligarea pârâtului la plata celor 12 salarii compensatorii, actualizate cu dobânda legală şi rata indicelui de inflaţie.
Petentul a solicitat instanţei să admită cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei apelate, până la judecarea cererii de apel, respectiv până la pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale pe fondul cauzei.
Efectele acestei sentinţe nelegale şi netemeinice se răsfrâng în mod prejudiciabil în patrimoniul societăţii intimate SC I.C.E.M. SA, concretizându-se, în fapt, în obligaţia intimatei de a-i achita reclamantei drepturile salariale compensatorii, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, cât şi taxele şi impozitele datorate către bugetul de stat cu privire la aceste drepturi, fără ca aceasta să fi dovedit, în fapt şi în drept, temeinicia şi legalitatea acestei măsuri.
Prin încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 7861 din 25 iulie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulate de către petentul Institutul de SC C.M. SA.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a apreciat că împrejurările învederate de petent nu reprezintă temeiuri suficiente pentru a suspenda executarea sentinţei de fond în privinţa căreia legea a prevăzut caracterul executoriu şi sancţiuni severe pentru angajatorii care refuză punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive privind plata salariilor.
Criticile de nelegalitate aduse sentinţei de fond, chiar în condiţiile cercetării aparenţei dreptului, nu justifică admiterea cererii de suspendare, deoarece instanţa sesizată cu această cerere nu se poate substitui instanţei de control judiciar.
Faptul că instanţa de apel, în urma analizării motivelor de nelegalitate (şi/sau de netemeinicie} invocate, ar putea să schimbe soluţia instanţei de fond, nu justifică dispunerea suspendării în lipsa unor motive temeinice care să susţină necesitatea acestei măsuri.
Hotărârea instanţei de fond este, potrivit legii, executorie de drept, petentul având posibilitatea formulării unei cereri de întoarcere a executării silite, în cazul în care apelul declarat ar fi admis.
Posibilitatea permisă instanţei de apel de a dispune motivat, la cerere, suspendarea executării hotărârii impune motivarea distinctă a cererii şi probarea solicitării de către partea care o promovează.
Din analiza motivelor invocate în susţinerea cererii de suspendare a executării provizorii, curtea de apel a apreciat că o asemenea măsură cu caracter excepţional nu se impune a fi luată până la soluţionarea cererii de apel, întrucât desăvârşirea operaţiilor de executare anterior soluţionării căii de atac formulate nu este de natură să aducă prejudicii debitoarei apelante, care să fie imposibil de reparat în viitor.
Procedând la o analiză sumară a motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate de apelantă în privinţa sentinţei primei instanţe, curtea a considerat că motivele invocate nu impun intervenţia instanţei de apel şi înlăturarea caracterului executoriu al hotărârii atacate.
Împotriva acestei încheieri a declarai apel petentul Institutul de SC C.M. SA, solicitând admitere căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii apelate şi rejudecând pe fond, să fie încuviinţată cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei nr. 7861/2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea apelului, petentul a arătat că a formulat cererea de suspendare a executării prin cererea de apel depusă la data de 13 octombrie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 450 coroborate cu cele ale art. 718 alin. (6) C. proc. civ.
Analizând cererea, Înalta Curte constată următoarele;
În baza art. 450 C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, în alin. (3) al acestui articol prevăzându-se că, la judecata cererii de suspendare sunt aplicabile dispoziţiile art. 718 alin. (6) din C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziţii, la care norma care reglementează procedura de suspendare a executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.
În ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată ca, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciara prevede că „secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio alta cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel", în ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeaşi lege „Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii".
Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, Înalta Curte apreciază ca prezenta cale de atac este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Deşi potrivit art. 718 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speţă este pronunţată, în faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.
În reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de abilitare.
Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în economia textelor de lege nu există o prevedere care să confere expres înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere de suspendare a executării unei hotărâri.
În consecinţă, deşi potrivit dispoziţiilor legale citate anterior, hotărârea de suspendare a executării provizorii, pronunţată în apel, este atacabilă separat cu apel, în situaţia particulară în care această hotărâre a fost pronunţată de către curtea de apel, ea devine o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanţa imediat superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste considerente, calea de atac intitulată „apel" formulată de petenîul Institutul de SC C.M. SA împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată „apel" declarată de petentul Institutul de SC C.M. SA împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 noiembrie 2034 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Civil. Suspendare executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 421/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
