ICCJ. Decizia nr. 406/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 406/2015
Dosar nr. 4139/1/2014
Şedinţa publică din 11 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii Ţ.C.A., Ţ.R.A., Ţ.C. şi pârâtul T.I. au declarat apel împotriva Sentinţei civile nr. 982 din 19 mai 2011, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi T.V. şi T.M.
Prin încheierea de şedinţă din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a acordat termen la data de 20 februarie 2014 în vederea discutării perimării şi pentru discutarea cererii de repunere pe rol formulată de reclamantul Ţ.C.A.
Împotriva acestei încheieri a declarat prezenta cale de atac reclamantul Ţ.C.A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând recursul, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de instanţă din oficiu la termenul din 11 februarie 2015, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător".
Potrivit art. 282 C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel sau recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
În cauză, recurentul a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care completul investit cu soluţionarea apelului a dispus amânarea judecării cauzei pentru ca părţile să poată fi citate în vederea discutării perimării şi pentru discutarea cererii de repunere pe rol formulate de apelantul Ţ.C.A.
Potrivit C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă instanţa [art. 268 alin. (2) C. proc. civ.] sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte [art. 268 alin. (3) C. proc. civ.].
Consecinţa practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârii se socoteşte că a fost făcut şi împotriva încheierilor premergătoare (art. 299 C. proc. civ.).
Prin urmare, încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală şi vor fi supuse recursului numai odată cu aceasta.
În consecinţă, recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus amânarea judecării cauzei nu poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere premergătoare, interlocutorie, care este supusă, cu privire la căile de atac, regimului juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C. proc. civ., fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea, câtă vreme este vorba de o încheiere care nu întrerupe cursul judecăţii
Având în vedere considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ţ.C.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ţ.C.A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 63011/3/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 405/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 407/2015. Civil. Suspendare executare... → |
|---|
