ICCJ. Decizia nr. 407/2015. Civil. Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 407/2015
Dosar nr. 16233/3/2013
Şedinţa publică din 11 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6201 din data de 27 mai 2014 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu formulate de reclamanţii B.G.E., C.M., C.A.C., C.R., I.D.A., M.E., M.N., V.D.I., V.I.C., respectiv intervenienţii D.F., P.M.C., D.I.I.; s-a dispus obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la acordarea cu titlu de despăgubiri a sumelor echivalente sporului de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi în continuare pentru viitor prin includerea acesteia în indemnizaţia lunară de încadrare, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.
Împotriva sentinţei sus menţionate, a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cuprinsul motivării acestei căi de atac a fost formulată şi o cerere de suspendare a executării hotărârii primei instanţe, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 6201 din data de 27 mai 2014 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut că în cazul formulării unei cereri de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ., autorul acesteia are obligaţia de a depune o cauţiune în cuantumul prevăzut de art. 400 alin. (4) din acelaşi cod.
Această obligaţie există şi în speţa de faţă, dar nu a fost îndeplinită de către petenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Întrucât s-a solicitat suspendarea executării unei sentinţe prin care s-au stabilit anumite despăgubiri, petenta avea îndatorirea de a evalua pretenţiile admise prin respectiva hotărâre judecătorească şi în raport de cuantumul sumei de bani astfel stabilite, trebuia să facă dovada achitării unei cauţiuni de 10% din valoare acestei sume în conformitate cu prevederile art. 403 alineatul 4 C. proc. civ.
Deşi a fost legal citată, pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a înţeles nici să depună o cerere prin care să evalueze despăgubirile acordate şi nici să facă dovada achitării cauţiunii aferente.
Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 30 octombrie 2014 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinţei recurate.
Prin cererea de recurs, recurenta a invocat nelegalitatea încheierii din perspectiva în care curtea de apel, fără a pune în dezbaterea părţilor cuantumul cauţiunii ce urma să fie achitate precum şi posibilitatea invocării incidenţei normei care prevede scutirea pârâtei de la plata oricărei sume cu titlu de cauţiune, a respins cererea de suspendare pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a cauţiunii. Prin urmare, apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 300 alin. (3) şi art. 7231 C. proc. civ., reglementări care incumbă în sarcina instanţei de judecată obligaţia imperativă de a cita părţile în vederea stabilirii, în condiţii de contradictorialitate, a sumei ce urmează a fi achitată cu titlu de cauţiune.
În continuare, a invocat nelegalitatea încheierii şi din perspectiva raportării greşite a instanţei la dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. Astfel, susţine că aceste dispoziţii reglementează calea de atac căreia îi este supusă hotărârea prin care a fost soluţionată cererea de suspendare formulată în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ., precum şi a posibilităţii părţii de a solicita suspendarea provizorie a executării unei hotărâri judecătoreşti până la judecarea cererii de suspendare a hotărârii atacate . De asemenea, un alt argument în susţinerea nelegalităţii încheierii recurate este acela al eludării dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituţiile şi autorităţile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune.
La termenul de jucată stabilit pentru 11 februarie 2015, instanţa de judecată a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac exercitate şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.
Recursul nu este admisibil şi va fi respins, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 300 alin. (3) C. proc. civ., suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauţiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părţilor în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este cazul. Dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
La rândul lor, prevederile art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. dispun că, asupra cererii de suspendare formulată potrivit alin. (1) şi (2), instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat şi în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare prevăzută de prezentul articol.
Prevederile art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., la care fac trimitere dispoziţiile art. 300 alin. (3) din acelaşi cod, trebuie însă interpretate în concordanţă cu ansamblul normelor de procedură în cadrul căruia sunt situate aceste prevederi, şi anume, în Secţiunea a VI - a "Contestaţia la executare" din Cartea a V-a a codului intitulată "Despre executarea silită", adică acea ultimă fază a procesului civil în contextul căreia creditorul îşi poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite ori recunoscute într-un titlu executoriu.
Având în vedere că art. 303 alin. (3) C. proc. civ., prevede că dispoziţiile art. 403 alin. (3) C. proc. civ., se aplică în mod corespunzător, trebuie avută în vedere particularitatea generată de faptul că încheierea recurată este pronunţată într-un dosar de recurs.
În raport de dispoziţiile art. 316 şi 282 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care încheierile premergătoare nu se pot ataca decât odată cu fondul, şi de prevederile art. 377 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârile instanţei de recurs sunt irevocabile, se constată că şi încheierea în cauză pronunţată de instanţă în cadrul unui dosar de recurs are acelaşi caracter irevocabil.
Cum în speţă, suspendarea executorii hotărârii judecătoreşti a fost pronunţată în faza recursului de către o instanţă de recurs, care urmează să se pronunţate asupra conflictului dintre părţi printr-o decizie irevocabilă, şi deci nesusceptibilă de o altă cale de atac de reformare, tot astfel, şi hotărârea acelei instanţe prin care s-a respins o cerere de suspendare a executării deciziei pronunţate în primă instanţă, cerere accesorie recursului, este la rândul ei irevocabilă, calitate conferită de decizia prin care se va soluţiona recursul.
Dacă s-ar permite o interpretare contrară, în sensul în care, în speţă, recursul ar fi admisibil, s-ar ajunge la soluţia contradictorie că litigiul de fond să se finalizeze printr-o hotărârea dată pe fond de curtea de apel, în timp ce cererea accesorie de suspendare a executării unei hotărâri definitive data pe fond în acelaşi proces să poată fi finalizată de o instanţă ierarhic superioară curţii de apel.
Înalta Curte, având în vedere considerentele care preced, admite excepţia inadmisibilităţii invocate de instanţă, din oficiu, şi pe cale de consecinţă va respinge recursul, ca inadmisibil.
Ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii căii de atac exercitate de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii de şedinţă din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, criticile de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu mai pot fi supuse analizei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii de şedinţă din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 406/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 408/2015. Civil. Grăniţuire. Contestaţie... → |
|---|
