ICCJ. Decizia nr. 416/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 416/2015
Dosar nr. 20454/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 11 februarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 17 iunie 2014, reclamanta B.M. a contestat Decizia de invalidare nr. 757 din 27 martie 2014 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în dosarul de despăgubiri nr. 4485/FFCC din 23 februarie 2007 prin care a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri stabilită în favoarea autorului acesteia, B.L.O.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, că prin adresa nr. 1897/127/CIII din 26 iulie 2007 a fost validată propunerea Comisiei judeţene de fond funciar Mureş în sensul acordării de despăgubiri pentru suprafaţă de 4,83 ha de pe urma soţului său B.L.O. A mai arătat că în mod nelegal prin decizia contestată în cauză, propunerea Comisiei judeţene de fond funciar Mureş a fost invalidată, întrucât toate actele invocate a fi lipsă în dosarul de despăgubiri au fost depuse la dosar şi existau la data analizării acestora.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, precum şi pe cele ale art. 5 C. civ.
Prin Sentinţa nr. 1333 din 13 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 4 cu cele ale art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau a cererii depuse în baza Legii nr. 18/1991, care, în cauză, este Tribunalul Mureş.
Prin Sentinţa nr. 99 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul Mureş a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:
Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Textul de lege consacră în această materie o competenţă teritorială exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare aşa cum a apreciat Tribunalul Bucureşti care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Mureş.
Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Mureş şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Regula generală privitoare la competenţa teritorială reglementată de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Reiese deci, că ori de câte ori printr-o dispoziţie legală specială se prevede alte reguli de stabilire a competenţei teritorială a instanţelor, acestea se aplică cu prioritate.
Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conţine dispoziţii speciale referitoare la competenţa teritorială a instanţelor învestite cu soluţionarea deciziilor emise de entităţile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) "Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
"a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat decizia de invalidare nr. 757 din 27 martie 2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Întrucât, în cauză, decizia de invalidare contestată de reclamantă, a fost emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Prin urmare, în mod corect instanţele de judecată aflate în conflict de competenţă au identificat norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios ca fiind cea a art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 2013.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 417/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
