ICCJ. Decizia nr. 420/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 420/2015
Dosar nr. 4949/97/2007*
Şedinţa publică din 12 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 75 din 06 aprilie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru capătul de cerere privind acţiunea în revendicare imobiliară, a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului Local Gurasada şi a Primarului comunei Gurasada, invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâţii Consiliul Local şi Primarul comunei Gurasada, a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii reclamantei invocată de pârâtul K.P., a respins excepţiile lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului K.P., a admis în parte acţiunea reclamantei Parohia Ortodoxă Română Gurasada împotriva pârâţilor Comuna Gurasada şi K.P., a obligat pârâta Comuna Gurasada să plătească reclamantei suma de 163.227 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse la imobilul Dispensar Medical şi anexe, înscris în CF 882 Gurasada, top. 59 - 62, situat în Comuna Gurasada, str. Principală, nr. 6, a obligat pârâtul K.P. să plătească reclamantei suma de 10.652 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse la imobilul construcţie înscris în CF 402 Gurasada, top. 55, 56 situat în comuna Gurasada, str. Principală, nr. 5, judeţul Hunedoara, a respins în rest acţiunea reclamantei, cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei faţă de revendicarea imobilului situat în Gurasada, str. Principală, nr. 6, înscris în CF 882, nr. top. 59 - 62, a fost admisă, întrucât reclamanta nu a dovedit că este proprietara imobilului în litigiu.
Faţă de prevederile art. 1 alin. (2) lit. b), art. 28 şi 30 din Legea nr. 215/2001, a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliul Local şi Primarului comunei Gurasada, invocată în legătură cu cererea reconvenţională.
De asemenea, au fost considerate neîntemeiate excepţiile de inadmisibilitate a acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, faţă de prevederile art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea 10/2001, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că, în considerarea obligaţiilor care i-au revenit potrivit art. 969 şi 970 C. civ., reclamanta a suportat costul lucrărilor de amenajare şi îmbunătăţire pentru cele două imobile, valoarea acestor lucrări fiind de 163.227 RON. De aceea, în temeiul art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 131/2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul pârâţilor şi intervenientei, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre judecare instanţei competente, Judecătoria Deva.
Prin Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, a respins recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin DGFP Hunedoara, ca nefondat, a respins recursul pârâtei Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, ca tardiv.
Prin Decizia civilă nr. 28 din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins apelul pârâţilor Consiliul Local al Comunei Gurasada, Primarul Comunei Gurasada şi al intervenientei Comuna Gurasada.
Reclamanta Parohia Ortodoxă Română Gurasada a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune, ulterior precizată, având ca obiect obligarea pârâtei Comuna Gurasada, prin Consiliul Local Gurasada la plata de despăgubiri pentru investiţiile efectuate la imobilul din localitatea Gurasada nr. 6 şi obligarea pârâtelor Comuna Gurasada şi K.P., în solidar, la plata despăgubirilor pentru investiţiile efectuate la imobilul din localitatea Gurasada nr. 5.
Reclamanta şi-a justificat demersul judiciar prin caducitatea actului juridic încheiat la data de 29 iulie 1991, ce are drept consecinţă desfiinţarea contractului, riscul imposibilităţii de executare urmând a fi suportat de către partea care nu îşi poate executa obligaţiile şi care trebuie să-i restituie celeilalte părţi ceea ce a primit, prin echivalent.
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că imobilul înscris în CF 402 Gurasada, top 55, 56 situat administrativ la nr. 5, anterior anului 1990, a avut destinaţia de dispensar comunal, aspect necontestat. La numărul administrativ nr. 6, anterior anului 1990, s-a edificat o construcţie în roşu, pentru fostul CAP.
Prin înscrisul intitulat Convenţie, redactat la 15 martie 1991, locuitorii localităţilor Gurasada şi Gothadea, membrii ai Parohiei Ortodoxe Române şi, în acelaşi timp foşti membrii ai CAP, la acea dată în lichidare, şi-au manifestat voinţa neechivocă de a amenaja în fostul CAP, la acea dată o construcţie abandonată la faza "în roşu", un dispensar la standarde legale, pentru a obţine în schimb clădirea fostului dispensar pentru casă parohială.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 29 iulie 1991, părţile semnatare Comisia de Lichidare a CAP Gurasada (în baza art. 26 şi 28 din Legea nr. 18/1991, în forma iniţială), Comuna Gurasada, reprezentată prin primar (în baza art. 13 din Legea nr. 5/1990), Parohia Ortodoxă Gurasada şi Consiliul Local Gurasada au încheiat o convenţie prin care Parohia Ortodoxă Gurasada se obliga să amenajeze în fostul sediu CAP, proprietatea comunei Gurasada, un dispensar conform cerinţelor legale, urmând ca în schimb, în favoarea acesteia să fie cedată clădirea fostului dispensar, situat în localitatea Gurasada nr. 5, în vederea amenajării şi utilizării cu destinaţia de casă parohială.
În acest scop, Parohia Ortodoxă Gurasada s-a obligat să pună în funcţiune fostul sediu al CAP pe baza documentaţiei ce se va întocmi, astfel încât să se asigure funcţionalitatea normală conform Ordinului Ministerului Sănătăţii pentru următoarele cabinete cu anexele lor: cabinet consultaţii adulţi; cabinet pediatrie; cabinet stomatologic; punct farmaceutic şi adăpost pentru animale şi atelaje
Având în vedere cele stabilite de comun acord cu Direcţia Sanitară, Primăria comunei Gurasada şi Parohia Ortodoxă Gurasada, clădirea actualului dispensar uman a fost cedată pentru casă parohială numai după finalizarea lucrărilor, asigurarea funcţionalităţii şi recepţia definitivă a clădirii.
La data de 01 aprilie 1993, s-a încheiat procesul-verbal de recepţie ce atestă finalizarea lucrărilor de amenajare la imobilul de la numărul 6, enumerându-se toate lucrările efectuate, precum şi predarea imobilului fostului sediu al CAP Gurasada de către comuna Gurasada către Spitalul comunal Ilia. Prin acest proces verbal de precizează şi predarea imobilului situat la nr. 5 (fostul dispensar medical) către reclamantă, cu destinaţia de casă parohială.
În cuprinsul acestui proces-verbal se menţionează expres că imobilul este ridicat în roşu şi avea tencuite două încăperi, fiind terminat (finalizată construcţia) pe cheltuiala parohiei şi munca locuitorilor din comună. În baza acestei convenţii, reclamanta a folosit imobilul casă parohială situat administrativ la numărul 5 din comuna Gurasada, până în anul 2009, când, în baza Legii nr. 10/2001, fostul proprietar tabular a obţinut pe cale judiciară restituirea în natură a imobilului.
Astfel, în baza Sentinţei civile nr. 432/2007 a Tribunalului Hunedoara, pronunţată în Dosar nr. 9172/1/2006, Primarul comunei Gurasada a emis dispoziţie de restituire în natură a imobilului folosit de Parohia Ortodoxă Gurasada, începând cu anul 1993, cu destinaţia casă parohială.
În cursul demersului judiciar a fostului proprietar tabular K.P., demarat în temeiul Legii nr. 10/2001, în anul 2005, reclamanta a formulat cerere de intervenţie, solicitând în subsidiar şi despăgubiri pentru investiţiile realizate la cele două imobile, intervenţie disjunsă şi care face obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost precizată, arătată în cele ce preced.
Această cerere a fost justificată tocmai de imposibilitatea de executare a convenţiilor din 1991 şi 1992, de asigurare de către pârâta Comuna Gurasada a folosinţei imobilului de la nr. 5.
Prin decizia de casare s-a stabilit că prezentul litigiu este unul de drept comun, cum arată şi apelanta, prin concluziile scrise.
Pentru Comuna Gurasada, semnatară a convenţiei din 1991 şi a celei din 1993, temeiul juridic al despăgubirilor, reprezentând contravaloarea investiţiilor realizate la imobilele de la numerele 5 şi 6, îl reprezintă tocmai imposibilitatea de executare a convenţiilor, de asigurare a folosinţei imobilului de la numărul 5 pentru reclamantă, deci riscul contactului ce se suportă de către proprietarul imobilului, de către partea care nu-şi respectă obligaţiile.
Este adevărat că instituţia caducităţii actului juridic produce efecte numai pentru viitor. Este adevărat că reclamanta a invocat caducitatea convenţiilor încheiate în anul 1991 - 1993. Însă apelanta omite a observa că reclamanta a arătat expres, prin precizarea depusă în faţa instanţei de fond, calificarea juridică a cererii, respectiv imposibilitatea fortuită de executare a contractului, respectiv riscul imposibilităţii de executare a contractului.
Caducitatea este cauza de ineficacitate a contractului ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte datorită întrunirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi care este independentă de voinţa autorilor actului juridic.
În schimb, unul din efectele specifice contractului sinalagmatic ce decurge din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor este inopozabilitatea fortuită de executare a obligaţiei ce-i revine de către o parte, deci riscul contractului. Riscul contractului apare ca o consecinţă a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilităţii fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părţi. În speţă, deşi reclamanta şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul încheiat în anul 1991, realizând finalizarea construcţiei situate administrativ la numărul 6 pentru destinaţia de dispensar medical, începând cu anul 2009, pârâta-apelantă nu şi-a mai îndeplinit obligaţia asumată prin aceeaşi convenţie, de a asigura folosinţa imobilului situat administrativ la numărul 5 datorită restituirii acestui imobil fostului proprietar tabular, în baza Legii nr. 10/2001.
Corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, termenul de prescripţie începând să curgă de la data la care a intervenit imposibilitatea executării contractului de către apelantă, conform art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut numai în momentul emiterii dispoziţiei de restituire a imobilului în natură pârâtului K.P..
Criticile referitoare la calitatea procesuală a Primarului comunei Gurasada şi a Consiliul Local Gurasada nu pot fi primite, dat fiind faptul că reclamanta, prin precizarea de acţiune, a arătat expres că înţelege să se judece cu Comuna Gurasada, reprezentată prin primar şi Consiliul local.
Chiar apelanta arată că proprietarul imobilului situat administrativ la numărul 6 este comuna Gurasada, astfel corect a fost obligată această pârâtă la plata contravalorilor investiţiilor realizate de reclamantă.
Criticile privitoare la raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond sunt de neprimit. Instanţa de fond a încuviinţat şi administrat toate obiecţiunile formulate de către apelantă, expertul răspunzând pe larg acestor obiecţiuni. Cu evidenţă, referirile la dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, respectiv cheltuielile necesare şi utile, au vizat numai îmbunătăţirile efectuate la imobilul situat administrativ la numărul 5 şi restituit în natură persoanei îndreptăţite.
Susţinerile apelantei referitoare la edificarea imobilului situat administrativ la numărul 6 (fostul sediu CAP) de către diferiţi locuitori ai comunei, în mod voluntare, sunt de neprimit.
În cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 01 aprilie 1993 de către Comisia de recepţie a Direcţiei Sanitare a judeţului Hunedoara, Primăria comunei Gurasada şi Parohia Ortodoxă Română Gurasada se menţionează expres faptul că fostul sediul al CAP a fost terminată pe cheltuiala parohiei şi au fost efectuate următoarele lucrări: compartimentarea încăperilor pentru a corespunde noii destinaţii, executarea tencuielilor interioare şi exterioare, executarea pardoselilor din mozaic, placare cu faianţă, instalaţi apă-canal, executarea sobelor de teracotă, zugrăveli-vopsitorii, un grajd pentru cal şi şaretă, un grup social; fiind necesar a se executa tinichigerie şi împrejmuirea clădirii.
Acest înscris face dovada realizării investiţiilor de către reclamantă. De altfel, martorii audiaţi în faţa primei instanţe reiterează aceste menţiuni ale procesului-verbal de recepţie, confirmând efectuarea lucrărilor de către reclamantă. Prim urmare, susţinerile apelantei privitoare la munca voluntară a membrilor comunităţii sunt fără suport probator, chiar martorul propus de pârâta apelantă susţinând contrariul.
În concluzie, instanţa de fond corect a reţinut realizarea acestor lucrări de către reclamantă şi a obligat pârâta la plata contravalorii acestor lucrări conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Contrar susţinerilor apelantei, expertul nu a realizat lucrarea de expertiză având în vedere susţinerile reclamantei, fără alte puncte de referinţă. Aceste susţineri au constituit şi obiecţiuni la raportul de expertiză, încuviinţată de instanţa de fond. Astfel expertul, prin răspunsul la obiecţiuni a arătat expres că pentru evaluarea tehnică a lucrărilor la imobilele de la nr. 5 şi nr. 6 a avut în vedere un număr important de copii ale cheltuielilor cu materiale de construcţii, forţă de muncă, transport materiale, puse la dispoziţie de reprezentantul reclamantei.
Referitor la cererea reconvenţională şi cea de intervenţie în interes propriu a Comunei Gurasada, apelanta nu aduce critici concrete, ci arată că a solicitat, în subsidiar, obligarea reclamantei la compensarea contravalorii folosinţei imobilului cu amenajările cerute întrucât din 1991 până în anul 2009, când s-a făcut predarea imobilului, au trecut 18 ani, aşadar obligaţia asumată a fost de 10 ori achitată.
Aceste susţineri nu pot fi primite. Se recunoaşte asumarea obligaţiei de a asigura, reclamantei, folosinţa imobilului de la nr. 5 Gurasada. Or, tocmai această obligaţie începând cu anul 2009 nu a mai fost îndeplinită.
Obligaţia de asigurare a imobilului, contrar susţinerilor apelantei nu a fost îndeplinită. Faptul că până în anul 2009 acest imobil a fost folosit de către reclamantă nu constituie un temei pentru acordarea contravalorii folosinţei imobilului. Pe de o parte, începând cu anul 2009, imobilul a fost restituit proprietarului tabular. Pe de altă parte, corect a reţinut prima instanţă că între părţi nu s-a încheiat un contract de locaţiune pentru a fi îndreptăţită apelanta la contravaloarea folosinţei.
Mai mult, în cauză, nu s-a dovedit nici fapta ilicită a reclamantei, prejudiciul cauzat apelantei, legătura de cauzalitate, deci condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
Imobilul a fost folosit de către reclamantă în baza convenţiei încheiate în anul 1991 de către părţi, în schimbul finalizării construcţiei de la numărul 6. Conclusiv, prima instanţă în mod corect a respins cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Împotriva Sentinţei civile nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, şi a Deciziei civile nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, au formulat cereri de recurs, pârâţii Primarul Comunei Gurasada şi Consiliul Local Gurasada şi intervenienta Comuna Gurasada, prin care au formulat critici de pretinsă nelegalitate pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în primul ciclu procesual, s-a stabilit în mod irevocabil că litigiul de faţă este unul de drept comun şi nu este incidenţa Legea nr. 10/2001. Instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii, respingând apelurile.
Cu privire la calitatea procesuală a Primarului Comunei Gurasada şi a Consiliului Local Gurasada, s-a susţinut că cele doua instanţe inferioare au încălcat unul din principiile fundamentale ale dreptului - dreptul de proprietate poate fi dovedit cu extrasul de carte funciara. Nu exista dovada ca Primarului Comunei Gurasada şi Consiliul Local Gurasada sunt proprietari. Aşadar, nu există temei legal pentru ca aceste două părţi să cadă în pretenţii.
Primarul comunei Gurasada, Consiliul Local Gurasada şi comuna (Gurasada) sunt instituţii distincte, diferite care stau în proces ca entităţi separate cu atribuţii deosebite.
La data formulării acţiunii reclamantei, părţi în proces nu erau decât Primarul Comunei Gurasada şi Consiliul Local Gurasada.
Reclamanta, având în vedere dispoziţiile legii nu putea avea pretenţii decât de la proprietar, adică, dacă s-ar fi dovedit ca imobilul în litigiu ar fi în proprietatea publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale, Comuna Gurasada.
Reclamanta nu a făcut nici o dovadă în sensul stabilirii în mod legal a proprietarului imobilului.
Instanţele anterioare nici măcar nu motivează de ce au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor două instituţii de sine stătătoare, limitându-se a se referi la capacitatea procesuală a acestor două instituţii.
Or, aceasta constatare a capacităţii procesuale nu face altceva decât să întărească faptul cele trei instituţii pot şi trebuie să stea în proces în mod distinct, fiecare cu atribuţiile şi obligaţiile lor. Abia în anul 2010, Comuna Gurasada a intervenit în acest proces printr-o cerere de intervenţie, iar reclamanta nu a formulat niciodată pretenţii împotriva acestei părţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a stabilit că acţiunea principală este una de drept comun, în pretenţii, iar reclamanta nu beneficiază de prevederi speciale derogatorii, respectiv de dispoziţiile speciale în asemenea cazuri prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Aflându-ne în faţa unei acţiuni de drept comun, regula este ca termenul de prescripţie este de 3 ani - Decretul nr. 167/1958. Dreptul material la acţiune al reclamantei s-a născut în momentul în care reclamanta a predat acest imobil la Centrul de Sănătate Ilia, adică în anul 1991. În anul 2008, când reclamanta a formulat pretenţiile, dreptul său material la acţiune era prescris.
Fiind un litigiu de drept comun, acţiunea trebuia timbrată la valoare, reclamantei nici măcar nu i s-a pus în vedere acest lucru.
Pe fond, s-a susţinut că nici Primarul şi nici Consiliul local Gurasada nu au fost şi nici nu sunt proprietarii construcţiilor în discuţie. Proprietarul de carte funciară al imobilului de la nr. 6 Gurasada, în prezent, după predarea dispensarului medical, de către Centrul de Sănătate Ilia, este Statul Român
Nici măcar formal nu s-a cerut a se constata caducitatea Procesului-verbal din anul 1991, totuşi se invoca temeiul de drept privitor la aceasta instituţie a dreptului.
Caducitatea este o cauză de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic civil de orice efecte datorita intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale, independent de voinţa autorului actului. Dar spre deosebire de nulitate, caducitatea produce efecte doar pentru viitor.
Dacă reclamanta susţine ca dreptul ei la acţiune s-a născut în momentul când a eliberat imobilul de la nr. 5 Gurasada, adică în anul 2009, an în care procesul-verbal din 1991 a devenit caduc, atunci, este evident ca instanţele inferioare au aplicat principiul retroactivităţii actului juridic, efect însă care îi poate avea doar actele juridice nule nu şi cele caduce.
Instanţele nu mai aplică aceeaşi regula, a repunerii părţilor în situaţia anterioara, în ceea ce priveşte contravaloarea prestaţiei, a folosinţei imobilului de la nr. 5 Gurasada.
Cum însă nu putea constata nulitatea procesului-verbal în discuţie, ci doar caducitatea, trebuia să constate şi că aceasta nu poate produce efecte decât pentru viitor. În acest caz, nu putea acorda nici un fel de despăgubiri.
Hotărârile atacate sunt caracterizate de inconsecvenţă, contradictorialitate, lipsa de temei legal, aplicare şi interpretare greşita a legii şi a actelor deduse judecaţii.
În ceea ce priveşte imobilul de la nr. 6 Gurasada, reclamanta nu a contribuit cu nimic la edificarea acestui imobil, toate lucrările fiind realizate de către diferiţi locuitori din comuna Gurasada, în mod voluntar. Nici martorii audiaţi, nu au putut aduce lămuriri concrete asupra acestor aşa zise lucrări, respectiv nu s-a putut dovedi dincolo de orice dubiu nici ce lucrări au fost efectiv realizate de către reclamanta şi nici întinderea acestora.
Excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată.
În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).
Aşadar, scopul acestei căi de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susţinere care relevă pretinse erori ale instanţei de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, istoricul cauzei deduse judecăţii, toate cu consecinţe directe în planul configurării ori reconfigurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excedează analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret şi considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată în primă instanţă, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.
O situaţie de nelegalitate pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare, ceea ce în cauză s-a şi întâmplat, recurenţii-pârâţi invocând ipoteze concrete de pretinsă nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte a apreciat că se impune, cu prioritate, clarificarea aspectelor legate de cadrul procesual de investire, din perspectiva cauzei cererii de recurs, motiv pentru care a pus în vedere părţilor ca dezbaterile pe fondul cererii sa fie precedate de încadrarea criticilor în ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul formulat de pârâţii Primarul Comunei Gurasada şi Consiliul Local Gurasada şi de intervenienta Comuna Gurasada, prin primar, împotriva Sentinţei civile nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
S-a susţinut corect, în dezbateri, că recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, este inadmisibil, dat fiind dispoziţiile exprese ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care declară care sunt hotărârile judecătoreşti susceptibile de calea de atac a recursului. Sentinţa de primă instanţă a fost supusă apelului şi prin aceasta ea nu mai poate constitui obiect şi al cererii subsecvente de recurs.
Recursul formulat de pârâţii Primarul Comunei Gurasada şi Consiliul Local Gurasada şi de intervenienta Comuna Gurasada, prin primar, împotriva Deciziei civile nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter irevocabil că litigiul pendinte este un litigiu de drept comun, necăzând sub incidenţa Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel nu a nesocotit aceste dispoziţii ale decizii de casare, ci chiar a consemnat în mod neechivoc că reţinerile instanţei de fond privitoare la dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 vor fi înlăturate, respectiv că prezentul litigiu este unul de drept comun.
În egală măsură, s-a reţinut că reclamanta a invocat dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 pentru a justifica cererea de despăgubire pentru îmbunătăţirile realizate la imobilul din Comuna Gurasada nr. 5, restituită fostului proprietar tabular. Dar, întrucât reclamanta nu a avut calitatea de chiriaş a imobilului ci a folosit imobilul de la nr. 5 în baza convenţiei încheiate în anul 1991, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, ci principiul îmbogăţirii fără just temei faţă de proprietarul K.P., căruia i s-a mărit patrimoniul cu valoarea investiţiilor realizate de reclamantă.
Criticile referitoare la calitatea procesuală a Primarului Comunei Gurasada şi a Consiliului Local Gurasada, nu pot fi primite, întrucât, prin precizarea de acţiune, reclamanta a arătat expres că înţelege să se judece cu Comuna Gurasada, reprezentată prin Primar şi Consiliul local. Prin hotărârea de primă instanţă, Comuna Gurasada a fost obligată la despăgubiri şi nu Primarul sau Consiliul local Gurasada, în calitatea acestora de reprezentanţi ai Comunei Gurasada.
Primarul comunei Gurasada, Consiliul Local Gurasada şi comuna (Gurasada) sunt într-adevăr instituţii juridice distincte, care stau în proces ca entităţi separate, cu atribuţii deosebite.
Instanţa de apel a răspuns în mod clar motivului de apel care se referă la lipsa calităţii procesuale pasive a celor două instituţii juridice, situaţie în care nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
Instanţa de apel a reţinut că, pentru Comuna Gurasada, semnatară a convenţiei din 1991 şi a celei din 1993, temeiul juridic al despăgubirilor, reprezentând contravaloarea investiţiilor realizate la imobilele de la numerele 5 şi 6, îl reprezintă tocmai imposibilitatea de executare a convenţiilor, de asigurare a folosinţei imobilului de la numărul 5 pentru reclamantă, deci riscul contactului ce se suportă de către proprietarul imobilului, respectiv de către partea care nu-şi respectă obligaţiile.
În aceste condiţii, respectând cadrul procesual de învestire, din perspectiva temeiului juridic al pretenţiilor reclamantei, instanţa de apel nu avea de cercetat dacă unul sau altul din imobilele în litigiu s-ar afla în proprietatea publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale - Comuna Gurasada - acţiunea dedusă judecăţii nefiind una petitorie.
Instanţa de apel, în circumstanţele cauzei pendinte, a reţinut ceea ce era relevant pentru fiecare din părţile procesului, anume faptul că, în baza Sentinţei civile nr. 432/2007 a Tribunalului Hunedoara, Primarul comunei Gurasada a emis dispoziţie de restituire în natură a imobilului folosit de Parohia Ortodoxă Gurasada, începând cu anul 1993, cu destinaţia casă parohială, pârâtului persoană fizică.
Recurenţii-pârâţi au mai susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a stabilit că acţiunea principală este una de drept comun, în pretenţii, ignorând faptul că, într-un paragraf anterior, au invocat critici specifice unei acţiuni petitorii.
Critica referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nu este întemeiată, întrucât termenul de prescripţie începe să curgă, aşa cum corect s-a şi reţinut, de la data la care a intervenit imposibilitatea executării contractului de către apelantă, conform art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 - (1) prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea; (2) dispoziţiile alineatului precedent se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei. Dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la momentul emiterii dispoziţiei de restituire a imobilului în natură, pârâtului K.P.
Criticile referitoare la instituţia caducităţii şi la efectele acesteia asupra raporturilor dintre părţi, nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că instituţia caducităţii actului juridic produce efecte numai pentru viitor, respectiv că această instituţie este o cauza de ineficacitate a contractului ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte, datorită întrunirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi care este independentă de voinţa autorilor actului juridic.
Reclamanta în mod expres şi-a justificat demersul judiciar prin caducitatea actului juridic încheiat la data de 29 iulie 1991, ce are drept consecinţă desfiinţarea contractului, riscul imposibilităţii de executare urmând a fi suportat de către partea care nu îşi poate executa obligaţiile şi care trebuie să-i restituie celeilalte părţi ceea ce a primit, prin echivalent.
S-a reţinut corect că unul din efectele specifice contractului sinalagmatic ce decurge din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor este riscul contractului. Riscul contractului apare ca o consecinţă a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilităţii fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părţi.
În mod neechivoc s-a reţinut şi că, deşi reclamanta şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul încheiat în anul 1991, realizând finalizarea construcţiei situate administrativ la numărul 6 pentru destinaţia de dispensar medical, începând cu anul 2009, pârâta-apelantă nu şi-a mai îndeplinit obligaţia asumată prin aceeaşi convenţie, de a asigura folosinţa imobilului situat administrativ la numărul 5 datorită restituirii acestui imobil fostului proprietar tabular, în baza Legii nr. 10/2001.
Instanţele inferioare nu au aplicat principiul specific nulităţii actului juridic, ci caducităţii, însă cu luarea însă în considerare a unuia dintre efectele specifice contractului sinalagmatic ce decurge din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, riscul contractului.
Critica referitoare la obligarea reclamantei la compensarea contravalorii folosinţei imobilului, respectiv la aplicarea regulii repunerii părţilor în situaţia anterioară, nu este întemeiată, întrucât nici în apel şi nici în recurs, nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate.
Faptul că până în anul 2009, imobilul a fost folosit de către reclamantă nu constituie un temei pentru acordarea contravalorii folosinţei imobilului, întrucât între părţi nu s-a încheiat un contract de locaţiune pentru a fi îndreptăţită pârâta la contravaloarea folosinţei.
În cauză, nu s-a dovedit nici fapta ilicită a reclamantei, prejudiciul cauzat apelantei, legătura de cauzalitate, deci condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. Imobilul a fost folosit de către reclamantă în baza convenţiei încheiate în anul 1991 de către părţi, în schimbul finalizării construcţiei de la numărul 6.
Hotărârea instanţei de apel nu poate fi caracterizată ca fiind inconsecventă, contradictorie, lipsită de temei legal şi nici dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii pentru argumentele expuse deja în paragrafele anterioare.
Nu poate fi analizată nici o altă pretinsă critică de nelegalitate dacă nu indică una sau alta din ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - în mod concret norma de drept încălcată sau aplicată greşit.
Toate celelalte critici ale recurenţilor-pârâţi care fac referire la netemeinicia hotărârii, care ar fi evaluat greşit probele administrate, nu pot fi analizate, întrucât nesocotesc rolul şi funcţia recursului, cale extraordinară de atac. Formulând aceste critici, recurenţii-pârâţi tind, în mod nepermis pentru faza procesuală a recursului, la o reevaluare a probatoriului, arătând că instanţa a procedat la o apreciere greşită a probelor şi susţinând astfel, netemeinicia hotărârii din apel. Demersul recurenţilor-pârâţi sub acest aspect, ignoră faptul că în recurs se poate realiza doar o cenzură de nelegalitate, fără posibilitatea de a mai statua asupra faptelor pricinii, care sunt în competenţa exclusivă a instanţelor fondului.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul recurenţilor-pârâţi ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii Primarul Comunei Gurasada şi Consiliul Local Gurasada şi de intervenienta Comuna Gurasada prin Primar împotriva Sentinţei nr. 75 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul Comunei Gurasada şi Consiliul Local Gurasada şi de intervenienta Comuna Gurasada prin Primar împotriva Deciziei nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2015. Civil. Legea 10/2001. Drept de... | ICCJ. Decizia nr. 456/2015. Civil → |
|---|
