ICCJ. Decizia nr. 440/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 440/2015
Dosar nr. 690/117/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 690/117 din 20 februarie 2008, reclamantul G.I. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii CN A.D.N.R. SA şi Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004, să constate nulitatea absolută parţială a Hotărârii nr. 18 din 06 noiembrie 2007 emisă de Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind exproprierea imobilului arabil extravilan, în suprafaţă de 2.386 mp, în ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate cu titlul de despăgubiri, de 18.372,20 euro, echivalentul sumei de 61.469,71 lei; să fie obligat pârâtul Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 să emită o hotărâre opozabilă pârâtului de rangul 1 în vederea stabilirii unui cuantum corect al despăgubirilor, de 83.510 euro, echivalentul a 308.987 lei, la cursul B.N.R. de la data introducerii acţiunii (1 euro = 3,7 lei), cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată din 28 februarie 2008, reclamantul G.I. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii CN A.D.N.R. SA şi Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004, să constate nulitatea absolută parţială a Hotărârii nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind exproprierea imobilului arabil extravilan tarlaua 15, parcela 15, în suprafaţă de 5.955 mp, în ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate cu titlul de despăgubiri, de 46.161,50 euro, echivalentul sumei de 150.611,13 lei, pe motivul că preţul este cu mult sub preţul de piaţă; să fie obligat pârâtul Consiliul local Câmpia Turzii - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 să emită o hotărâre opozabilă pârâtului de rangul 1 în vederea stabilirii unui cuantum corect al despăgubirilor, de 208.425 euro, echivalentul a 711.172,5 lei, la cursul B.N.R. de la data introducerii acţiunii (1 euro = 3,7 lei), cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 128 din 13 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 690/117/2008, Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului G.I., a admis în parte acţiunea formulată de reclamant în Dosarul nr. 690/117/2008 împotriva pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA şi, în consecinţă, a anulat în parte Hotărârea nr. 18 din 06 noiembrie 2007 emisă de Consiliul local Câmpia-Turzii - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul total al despăgubirilor pentru exproprierea imobilului situat în Câmpia-Turzii teren arabil extravilan, în suprafaţă de 2.386 mp, la suma de 98.232 lei şi a obligat pârâtul să achite această sumă reclamantului. Totodată, instanța a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul G.I. în Dosarul nr. 797/117/2008, conexat la Dosarul nr. 609/117/2008, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA. De asemenea, tribunalul a respins ambele acţiuni formulate de reclamant, cu nr. 609/117/2008 şi cea conexată cu nr. 797/117/2008, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Câmpia-Turzii - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin procesul-verbal din 06 noiembrie 2007 emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 61.469,71 lei, reprezentând echivalentul a 18.372,20 euro, pentru imobilul expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafaţă de 2.386 mp, stabilindu-se, totodată, că persoana aparent îndreptăţită să primească despăgubiri este reclamantul G.D.I., ca persoană cu vocaţie de moştenitor după G.D.D. În cuprinsul hotărârii s-a menţionat că terenul expropriat, de 2.386 mp, este parte din suprafaţa totală de 2.801 mp.
Potrivit certificatului de moştenitor din 16 octombrie 2007 emis de B.N.P., L.C., reclamantul G.I. este moştenitorul defunctului G.D., în calitate de fiu, în masa succesorală fiind inclus şi terenul în litigiu, cuprins în titlul de proprietate din 2008 emis în favoarea defunctului.
În aceste condiţii, este evident că reclamantul, ca moştenitor al defunctului său tată, este persoana îndreptăţită la acordarea despăgubirilor stabilite conform Hotărârii nr. 18/06 noiembrie 2007, justificând pe deplin calitatea procesuală activă în cauză.
În ce priveşte dosarul conexat, s-a constatat că, prin Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 150.611,13 lei, reprezentând echivalentul a 46.161,50 euro, pentru imobilul expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafaţă de 5.995 mp, stabilindu-se totodată, că persoanele aparent îndreptăţite să primească despăgubiri sunt C.T., G.D.I. şi C.I.A.
Instanţa a apreciat că, în speţă, este incidentă ultimă ipoteză din art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data promovării acţiunii), în condiţiile în care, cum s-a reţinut prin încheierea din 17 aprilie 2008, comunicarea hotărârii nu a avut loc, astfel încât reclamantul, menţionat ca persoană aparent îndreptăţită la despăgubiri, justifică legitimare procesuală activă în cauză.
Pe fondul acţiunii, instanţa a statuat că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cu referire la acţiunile formulate de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor, conform alin. (1), (2) ale aceluiaşi articol, acestea se soluţionează în acord cu dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. Prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţia României au fost preluate în art. 1 din Legea nr. 33/1994 în realizarea asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, faţă de caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere. Ca atare, nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, care, potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cea stabilită în raport de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acest fel la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanța de fond a mai reținut că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că jurisprudenţa contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului; ea trebuie să fie, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (Hotărârea C.E.D.O. din 2 februarie 1986 - cazul James şi alţii împotriva Regatului Unit). Prin urmare, din dispoziţiile legale menţionate rezultă fără echivoc că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat.
Dintre cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză (în anul 2009 şi în anul 2013) instanţa de fond și-a însuşit concluziile celui din urmă, având în vedere conţinutul raportului, metoda de evaluare folosită - metoda comparaţiei directe, expunerea detaliată şi motivată a criteriilor folosite şi, nu în ultimul rând, faptul că reflectă valoarea de piaţă a terenului la o dată mult mai apropiată de cea a pronunţării hotărârii şi, implicit, a pagubei reale suferite de reclamant ca urmare a exproprierii.
Tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptăţit să obţină despăgubiri numai în ceea ce priveşte terenul arabil, în suprafaţă de 2.386 mp, nu şi pentru cel care a făcut obiectul acţiunii conexe nr. 797/117/2008.
A reţinut că, deşi în cuprinsul Hotărârii nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Câmpia-Turzii, arabil extravilan, în suprafaţă de 5.995 mp, stabilindu-se, totodată, că persoanele aparent îndreptăţite să primească despăgubiri sunt C.T., G.D.I. şi C.I.A., reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui teren ori a unui alt drept real.
În cauză, reclamantul s-a prevalat în susţinerea cererii sale de Titlul de proprietate din 25 aprilie 1994 şi de un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu numitul C.T. la data de 14 martie 1995. Prin titlul de proprietate amintit s-a reconstituit în favoarea beneficiarilor C.I. şi C.T., în calitate de moştenitori ai defunctului C.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6 ha 2.100 mp pe raza localităţii Câmpia-Turzii, din care suprafaţa de 7.200 mp în tarlaua 15, parcela 15, la care face referire Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007, respectiv din care s-a expropriat suprafaţa de 5.995 mp. Contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 1995, fiind un act sub semnătură privată, intervenit între reclamant, pe de o parte, în calitate de promitent cumpărător, şi C.T. (unul dintre beneficiarii T.P. nr. 5356/1994), pe de altă parte, în calitate de promitent vânzător, nu este apt să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului teren, nefiind încheiat în forma autentică impusă de lege, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
În aceste condiţii, reclamantul nu a devenit proprietar al terenului în litigiu şi nici nu a dovedit că deţine vreun alt drept real asupra acestuia, cerinţă impusă de art. 5 din Legea nr. 198/2004 pentru a putea beneficia de despăgubirile stabilite pentru exproprierea terenului; potrivit alin. 5 al acestui articol, „Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice şi/sau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”.
Faţă de admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local Câmpia-Turzii - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 la data de 26 martie 2009, tribunalul a respins ambele cereri formulate de reclamant, din 2008, în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a fost obligat să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamantul G.I., cât şi pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a stabilit despăgubiri la preţul de piaţă din momentul efectuării expertizei, deşi în art. 44 alin. (3) din Constituţia României raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei se prevede că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat. Prin urmare, instanţa de fond nu a justificat de ce a luat în calcul preţul de la data efectuării expertizei şi nu cel de la data exproprierii, încălcând astfel prevederile constituţionale. Tribunalul nu a explicat de ce nu a avut în vedere grilele notariale de la data exproprierii care indicau o valoare de 35 euro/mp, efectuându-se tranzacţii la acest preţ.
În privinţa calităţii de persoană îndreptăţită, reclamantul a considerat că are această calitate deoarece, pentru terenul în suprafaţă de 5.995 mp, oferta de despăgubire i-a fost adresată lui şi nu altor persoane. Calitatea de proprietar al terenului trebuie analizată în contextul vechiului C. civ., la momentul exproprierii, al legislaţiei şi al jurisprudenţei care admiteau existenţa drepturilor extratabulare. Comisia şi nici celelalte persoane fizice de la care reclamantul a cumpărat terenul nu au contestat calitatea acestuia de proprietar.
A susținut reclamantul că evaluarea terenului expropriat s-a făcut în moneda euro şi, cu toate acestea, tribunalul a dispus ca plata să se facă în lei.
În apelul pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA s-a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
S-a arătat că Hotărârea nr. 18/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Câmpia-Turzii este un act unilateral, care a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004; or, actele întocmite de comisie sunt supuse controlului de legalitate numai în ceea ce priveşte dreptul la despăgubire pentru expropriere şi cuantumul despăgubirii.
În privinţa cuantumului despăgubirii, s-a susținut că în mod greşit instanţa de fond a omologat concluziile raportului de expertiză evaluatorie, a aplicat şi a interpretat prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 875 A din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA şi a respins în întregime acţiunea formulată de reclamantul G.I., a înlăturată dispoziţia din sentinţă referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.900 lei cheltuieli de judecată în fond, a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.I..
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a reţinut că, față de obiectul propriu zis al pretenţiilor reclamantului, împrejurarea că în motivarea cererilor sale acesta a menţionat că depune o copie de pe un contract de vânzare cumpărare încheiat în luna mai 2007, prin care s-a înstrăinat un teren la un preţ de 35 euro/mp, nu poate să ducă la concluzia că partea în cauză a solicitat în mod efectiv acordarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate la valoarea de 35 euro/mp pretins arătată în grila notarilor publici sau la valoarea de circulaţie din momentul exproprierii.
De altfel, reclamantul nu a solicitat nici măcar ca probă evaluarea terenurilor expropriate la momentul exproprierii şi a menţionat doar în cuprinsul obiecţiunilor la expertiza evaluatorie că nu a găsit care este grila notarială pentru un teren liber de construcţii, ceea ce nu echivalează cu formularea unei cereri în sensul pretins de acesta. Mai mult decât atât, nu există o evaluare a fondului imobiliar al judeţului Cluj anterioară anului 2008 realizată pentru C.N.P. Cluj, iar, din grila întocmită în anul 2008, reiese că valoarea orientativă pentru 1 mp teren din extravilan Câmpia-Turzii este de 0,3 euro/mp şi nu de 35 euro/mp.
În aceste condiții, instanța de apel a calificat cererile reclamantului ca fiind cereri noi, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
A mai reținut instanța de apel că, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 17 aprilie 2008, tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deoarece din conţinutul acesteia reiese că se atacă hotărârea emisă în ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi este admisibilă o astfel de cerere formulată în temeiul Legii nr. 198/2004.
Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 reprezintă un act unilateral care a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004 şi art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, care, în alin. (3), statuează că „anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat”. Prin reglementarea sancţiunii revocării, legiuitorul a înţeles să deroge de la regimul general și, prin urmare, cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu este parte semnatară în hotărâre, aceasta nefiind un act bilateral. Legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, însă niciun motiv invocat de reclamant prin cererea introductivă de instanţă nu se încadrează în acestea.
Pe fond, instanța de apel a constatat că a cţiunea reclamantului în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii de 83.510 euro, echivalentul sumei de 308.987 lei, solicitată în baza Hotărârii nr. 18 din 06 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii, se soluţionează potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 în conformitate cu dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Astfel, în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile, stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar, care, potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cea stabilită în raport de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acest fel la data întocmirii raportului de expertiză.
Jurisprudenţa contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului. Aşadar, ea trebuie să fie, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (Hotărârea C.E.D.O. din 2 februarie 1986, cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit). Or, din dispoziţiile legale menţionate rezultă fără echivoc că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, iar această despăgubire trebuia calculată la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului imobilului.
Instanţa de apel a considerat că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 instituie obligativitatea determinării de către experţi şi de instanţa de judecată a valorii de despăgubire la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară şi nu la momentul pretins de reclamant, acela al exproprierii. Interpretarea dată de reclamant textului legal sus menţionat raportat la prevederile constituţionale şi cele ale Convenţiei este eronată pentru că niciuna dintre dispoziţii nu îngăduie, pentru determinarea justeţii cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul arătat imperativ de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum preţul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât preţul de la data hotărârii de expropriere.
Totodată, instanţa de apel a constatat, în considerarea sintagmei „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel” prevăzută în art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, aşa cum s-a conturat în jurisprudenţa Înaltei Curții de Casație și Justiție, că raportul de expertiză judiciară evaluatorie întocmit în cauză şi depus la data de 23 octombrie 2013 nu răspunde dezideratului edictat de legiuitor, întrucât comisia de experţi a stabilit valoarea despăgubirii de 98.232 lei (9,25 euro/mp) pentru terenul arabil extravilan tarlaua, în suprafaţă de 2.386 mp prin raportare la oferte de vânzare identificate prin internet (comparabilele A,B,C), care, dincolo de caracterul pur speculativ, sunt proprii unor terenuri situate în intravilanul altei unităţi administrativ teritoriale, fără a se raporta la contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate în proximitatea momentului întocmirii raportului şi care să aibă ca obiect terenuri agricole situate în extravilan Câmpia-Turzii, deşi a avut la dispoziţie în acest sens comparabila D. Aceasta din urmă comparabilă este reprezentată de contractul de vânzare cumpărare autentificat din 02 aprilie 2012 de B.N.P., V.A., care are ca obiect un teren arabil situat în extravilan Câmpia Turzii, al cărui preţ a fost stabilit la 6,25 euro/mp.
Or, din interpretarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă intenţia legiuitorului de a se recurge la administrarea probei cu expertiză pentru determinarea preţului de piaţă, fără însă a conferi acestui mijloc de dovadă o forţă probantă superioară celorlalte, precum proba cu înscrisuri.
În acest context, instanța de apel a considerat că îi revine sarcina stabilirii acestui preţ, astfel cum reiese în mod explicit din norma citată, precum şi din dispoziţiile art. 27 din acelaşi act normativ. Aceasta înseamnă că, în aprecierea probelor, instanţa de judecată poate da eficienţă doar acelor dovezi care conturează o anumită situaţie de fapt şi să le înlăture pe cele contrare, inclusiv raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate şi căruia nu i se poate recunoaşte o poziţie superioară în ierarhia mijloacelor de probă. Actele de vânzare cumpărare încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în aprecierea preţului de piaţă, în raport de care este posibilă cenzurarea altor mijloace de probă, precum raportul de evaluare ori ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau preţurile din anunţurile de mică publicitate din zonele locale.
Ţinând seama de împrejurarea că prin expertiza judiciară s-a stabilit valoarea despăgubirii de 98.232 lei (9,25 euro/mp) pentru terenul arabil extravilan, în suprafaţă de 2.386 mp prin raportare la oferte de vânzare identificate prin internet, fără nicio referire la tranzacţii autentice de vânzare cumpărare efectuate în proximitatea întocmirii raportului de expertiză, iar din singurul contract de vânzare cumpărare autentic depus la dosar, respectiv comparabila D, reiese că preţul unui teren arabil situat în extravilan Câmpia-Turzii este de 6,25 euro/mp, aşadar sub nivelul de 7,7 euro/mp stabilit prin Hotărârea nr. 18/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Câmpia-Turzii, instanța de apel a avut în vedere această din urmă valoare, dat fiind că, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Cum prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale menţionate cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a respins petitul din cererea introductivă de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri majorate, motiv pentru care a considerat că a rămas fără obiect critica reclamantului referitoare la evaluarea imobilului expropriat în moneda euro şi plata despăgubirii în lei.
Cât privește motivul de apel formulat de reclamant prin care acesta a apreciat că are calitatea de persoană îndreptăţită pentru a primi desăgubiri pentru terenul de 5.995 mp, tarla 15, parcela 15, instanța de apel a reținut că, deşi prin Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj - Consiliul local Câmpia-Turzii s-a aprobat acordarea de despăgubiri stabilindu-se că persoanele aparent îndreptăţite să primească despăgubiri sunt C.T., G.D.I. şi C.I.A., reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra acestui teren. Reclamantul s-a prevalat de Titlul de proprietate din 25 aprilie 1994 şi de un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu numitul C.T., la data de 14 martie 1995. Or, prin titlul indicat s-a reconstituit, în favoarea beneficiarilor C.I. şi C.T., în calitate de moştenitori ai defunctului C.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6 ha 2.100 mp pe raza localităţii Câmpia-Turzii, din care suprafaţa de 7.200 mp în tarlaua 15, parcela 15, la care face referire Hotărârea nr. 51 din 04 septembrie 2007, din care s-a expropriat suprafaţa de 5.995 mp teren. Pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 1995, fiind un act juridic sub semnătură privată intervenit între reclamant şi C.T. (unul dintre beneficiarii T.P. nr. 5356/1994), nu este apt să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului teren, nefiind încheiat în forma autentică impusă imperativ de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii convenţiei.
Instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 5 alin. (3) coroborat cu alin. 5 din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acţiunii, 28 februarie 2008, „ Dovada dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin mijloace de probă admise de lege, în funcţie de modalitatea de dobândire a drepturilor - convenţională, judiciară, legală, succesorală, înţelegând prin dobândire şi constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în baza unor legi speciale. Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive şi irevocabile. Eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator”.
În speță, reclamantul nu a dovedit că a dobândit calitatea de proprietar al terenului în litigiu (nici măcar extratabular) şi nici nu a probat că este titularul vreunui alt drept real asupra acestuia, cerinţă impusă de prevederile citate, sens în care pretenţiile din Dosarul nr. 797/117/2008 sunt neîntemeiate.
Conform art. 274 C. proc. civ., reclamantul, aflat în culpă procesuală, a fost obligat să plătească pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente fondului (onorariu expert).
Împotriva deciziei de mai sus, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G.I., solicitând admiterea recursului, rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea acţiunii introductive în întregime şi, pe cale de consecinţă, să se constatate nulitatea absolută parţială a hotărârilor emise de Consiliul local Câmpia-Turzii cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că soluția instanței de apel este greșită cu referire la modalitate de evaluare a imobilelor expropriate și momentul la care a fost efectuată această evaluare, precum și pentru că a constatat lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantului la despăgubiri pentru terenul arabil situat în extravilan Câmpia-Turzii, tarlaua 15, parcela 15, în suprafaţă de 5.995 mp, identificată cu nr. cad. 1433 şi nu a obligat pârâții la un cuantum de 208.775 euro, echivalent în lei la data plaţii (35 euro/mp).
Reclamantul a învederat că a dobândit un drept de proprietate extratabular asupra terenului arabil în suprafaţă de 5.995 mp, stare de fapt probată cu extrasul de carte funciară, de unde rezultă că proprietari tabulari ai terenului sunt C.T., G.D.I. şi C.A., dar și cu antecontractul de vânzare-cumpărare, ce atesta calitatea reclamantului de proprietar extrabular asupra terenului încă din anul 1997, act ce îşi produce efectele la momentul încheierii lui. În baza principiului tempus regit actum, calitatea reclamantului de proprietar trebuie analizată în contextul vechiului C. civ., în vigoare la momentul efectuării exproprierii, și a legislaţiei existente la acea dată, respectiv a jurisprudenței care admitea existența drepturilor extratabulare.
A mai arătat reclamantul că instanța de apel a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data promovării acţiunii, care stipulează că „În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii”.
În situația de faţă, chiar dacă reclamantul nu ar fi avut calitatea de proprietar asupra imobilului, ci ar fi fost doar un creditor al unei obligaţii de „a face”, tot se înscria în categoria persoanelor îndreptăţite la promovarea acţiunii în despăgubiri. Foştii proprietari ai imobilului nu mai aveau niciun interes să promoveze o astfel de acţiune și, practic, nici nu mai aveau cum, între aceștia și reclamant proprietatea fiind deja strămutată. Ca atare, în baza acţiunii oblice, reclamantul avea calitatea și interesul de a promova prezenta contestaţie, cu atât mai mult cu cât oferta de despăgubire pentru suprafața de 5.995 mp s-a efectuat către acesta şi nu către alte persoane.
Cât privește greşita evaluare a imobilelor, reclamantul a precizat că în mod greşit instanţa de apel a stabilit despăgubiri la preţul de piaţa din momentul efectuării expertizei.
Argumentul fundamental care justifică poziția reclamantului este dat de textul constituţional invocat chiar de instanţa de fond, art. 44 alin. (3) din Constituţia României, raportat la art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce rezultă din Hotărârea C.E.D.O. din 2 februarie 1986, cazul James şi alţii împotriva Regatului Unit, conform căruia „nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat”. Această despăgubire trebuie să fie prealabilă, textul citat fiind în sensul că „Exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai în baza unei despăgubiri juste şi prealabile”.
În aceste condiții nu există nicio rațiune pentru care la evaluare să fie luate în calcul preţurile de la data efectuării expertizei şi nu cele de la momentul producerii exproprierii, respectiv cele rezultate din grilele notariale de la data exproprierii, care indicau o valoare de 35 euro/mp, în condițiile în care între reclamant şi Statul Roman a existat un raport forţat de expropriere.
Reclamantul a susținut că, deși evaluarea tehnică judiciară s-a raportat la moneda euro, instanța a dispus ca plata să se facă în lei, fără însă a ţine cont de determinarea valorii despăgubirii în euro și de faptul că a intervenit criza economică pe parcursul soluționării procesului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, acesta a arătat că raporturile juridice dintre părți sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 198/2004, prevederi ignorate de către reclamant. Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 indică cele două ipoteze în care persoana expropriată se poate adresa instanţei de judecată, dintre acestea regăsindu-se în speţă cererea reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator în aplicarea dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Or, prevederile indicate instituie obligativitatea determinării de către experți şi de către instanţa de judecată a valorii despăgubirii la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară.
În cauză, a precizat pârâtul, în mod corect instanţa de apel a reţinut că interpretarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 făcută de reclamant raportat la prevederile constituţionale şi cele ale Convenţiei este eronată, în măsura în care niciunul dintre textele legale invocate nu îngăduie, pentru determinarea justeţei cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate.
Presupunând totuşi, că s-ar fi dovedit, prin probele administrate, necesitatea majorării cuantumului despăgubirilor, reclamantul nu şi-a probat calitatea de persoană îndreptăţită la plata despăgubirilor pentru terenul arabil situat în parcela 15, tarlaua 15 din extravilan Câmpia-Turzii. Actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată invocat nu poate constitui dovada dreptului său de proprietate, nefiind apt să transfere proprietate. Or, în acest context, în mod corect a apreciat instanţa de apel că dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 coroborate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 198/2004 impun ca proba proprietății să se facă prin înscrisuri autentice.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată și de prevederile art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, că în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865. De asemenea, instanţa de recurs constată că motivele de recurs astfel dezvoltate permit încadrarea acestora în critica de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În primul rând, Înalta Curte reţine că recurentul a criticat hotărârea recurată susţinând că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de apel validând soluția de stabilire a despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate în funcţie de preţul de piaţă din momentul efectuării expertizei.
Recurentul consideră că este îndreptăţit să primească preţul de piaţă al imobilului de la momentul exproprierii şi nu la data efectuării raportului de expertiză, întrucât nu este în culpă pentru că a intervenit criza economică şi pentru faptul că procesul s-a prelungit în timp, fiind privat de dreptul său de proprietate în această perioadă.
În acest sens, recurentul, în combaterea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, face trimitere la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acesta susţine că instanţa de apel trebuia să stabilească valoarea de 35 euro/mp pentru imobilele în litigiu, valoare consfinţită de Ghidul Notarilor Publici Cluj la momentul exproprierii.
Înalta Curte reţine, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, act normativ aplicabil în litigiul pendinte, în vigoare la data exproprierii că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară. Astfel, potrivit alin. (2) al normei menţionate, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză…”.
Prin urmare, dispoziţiile citate sunt clare şi instituie obligativitatea determinării de către experţii/instanţa de judecată a valorii despăgubirilor la momentul întocmirii raportului de expertiză. Normele în cauză, aplicabile în materia exproprierii, sunt cuprinse în legi speciale, ce cuprind dispoziţii exprese cu privire la momentul ce trebuie avut în vedere la efectuarea unei expertize evaluatorii.
Înalta Curte constată că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
În dreptul român, pornind de la dispoziţiile cuprinse în C. civ., exproprierea şi-a găsit o reglementare completă prin prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Constituţia prevede, în articolul menţionat, că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Aşadar, una din condiţiile esențiale ale exproprierii este reprezentată de existenţa unei drepte şi prealabile despăgubiri; despăgubirea trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, să acopere întreaga pierdere conferită de persoanele afectate; despăgubirea mai trebuie să fie prealabilă, adică să fie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa.
Aceste dispoziții ale legii fundamentale se regăsesc în art. 1 din Legea nr. 33/1994, care statuează că „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” şi art. 26 din acelaşi act normativ, care, la alin. (1), prevede că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar, la alin. (2), că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”. Legea nr. 33/1994 afirmă caracterul prealabil al despăgubirii ca o garanţie importantă acordată persoanelor îndreptăţite la despăgubire în vederea înlocuirii efective, în patrimoniul lor, a dreptului real pierdut în urma exproprierii cu o lichiditate, iar nu cu o simplă creanţă a cărei realizare ar fi incertă.
În speţă, Înalta Curte reţine că transferul dreptului de proprietate operează întotdeauna ulterior consemnării despăgubirilor la dispoziţia proprietarului sau titularului altui drept real, în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Constituţie. Contestarea deciziei de expropriere, sub aspectul caracterului just al despăgubirii, cu efectul consemnării acesteia pe numele expropriatului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, nu echivalează cu nerespectarea caracterului prealabil al despăgubirii. Despăgubirea, fiind astfel consemnată, este prealabilă măsurii exproprierii, iar, în privinţa cuantumului despăgubirii, expropriatul are la dispoziţie calea contestaţiei în justiţie, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională atunci când a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu referire la prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţia României.
În aceste condiţii, aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la speţă nu poate fi înlăturată pe motiv că aceste norme ar contraveni dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României, care impun să se acorde pentru expropriere o justă şi prealabilă despăgubire.
Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie determinat prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum preţul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul de la data hotărârii de expropriere.
Legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de experţii instanţei de judecată, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în funcţie de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii, cu respectarea imperativului constituţional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţia României.
Înalta Curte reţine că textul constituţional menționat nu îngăduie, pentru determinarea justeţei cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate, astfel cum corect a statuat instanţa de apel.
Înalta Curte apreciază, faţă de considerentele expuse anterior, că argumentele recurentului privind stabilirea despăgubirilor în funcţie de valorile înregistrate la momentul exproprierii sunt nefondate, în mod corect instanţa de apel reținând că suma propusă de expropriator, în funcţie de comparabilele pe care instanţa le-a avut la dispoziție, reprezintă valoarea reală a imobilului expropriat, în suprafaţă de 2.386 mp (Câmpia-Turzii).
Valoarea astfel determinată în cauză este conformă cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporționată faţă de acesta.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală cât priveşte interpretarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului de mai sus nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul subsidiar celui analizat, cu referire la moneda avută în vedere de instanţa de apel, nu mai poate face obiectul verificării de către instanţa de recurs, în lipsa stabilirii unui alt cuantum al despăgubirilor în procedura judiciară faţă de cea administrativă.
Cât priveşte cea de-a doua critică invocată de recurent, ce vizează soluţionarea greşită a cererii de acordare de despăgubiri pentru imobilul teren situat în extravilan Câmpia-Turzii, în suprafață de 5.995 mp, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 198/1994, sens în care nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data promovării acţiunii), „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia”.
Conform art. 5 alin. (1) - (3) din acelaşi act normativ, „(1) Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum şi de către orice persoană care justifică un interes legitim. (2) Cererea pentru plata despăgubirilor va conţine numele şi prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat. Cererea, împreună cu documentele doveditoare, originale şi/sau copii legalizate, va fi depusă, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), la sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul. (3) Dovada dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin mijloace de probă admise de lege, în funcţie de modalitatea de dobândire a drepturilor - convenţională, judiciară, legală, succesorală, înţelegând prin dobândire şi constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în baza unor legi speciale”.
În speţă, în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la promovarea acţiunii în despăgubiri, reclamantul a invocat dobândirea unui drept de proprietate extratabular, probat, în opinia sa, cu extrasul de carte funciară şi antecontractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1995.
Înalta Curte apreciază însă că înscrisurile de care recurentul se prevalează nu fac dovada dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra imobilului expropriat, de natură a conferi acestuia calitatea de proprietar/titular de drept real, indisolubil legată de cea de persoana îndreptăţită la despăgubiri, astfel cum rezultă şi din normele imperative ale Legii nr. 198/2004.
Cum a constatat şi instanţa de apel, actul juridic încheiat la 14 martie 1995 (act sub semnătură privată) între reclamant şi C.T., unul din beneficiarii din 1994, prin care se recunoaşte dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat în cauză, nu este apt să transmită dreptul de proprietate întrucât nu respectă cerinţa impusă în mod imperativ de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii convenției.
Prin înscrisul menţionat, ce reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, părţile semnatare s-au obligat să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, vânzarea-cumpărarea neputând fi considerată încheiată în lipsa îndeplinirii cerinţelor de formă prevăzute de legea în vigoare la perfectarea actului.
În cauză, recurentul nu a probat, în raport de prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938, dobândirea vreunui drept de proprietate extratabular în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat, menţiunile ce se regăsesc pe înscrisurile de la dosar făcând referire la deţinerea în fapt a imobilului de către reclamant, iar nu la efectul achizitiv ce s-ar produce în persoana posesorului în condiţiile şi cu respectarea cerinţelor din decretul menţionat.
Înalta Curte mai reţine că prin Hotărârea nr. 51 din 4 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004-Consiliul local Câmpia-Turzii au fost indicate persoanele aparent îndreptăţite să primească despăgubiri pe baza înscrisurilor aflate la dispoziţia comisiei, respectiv documentaţia tehnico-cadastrală înregistrată la O.C.P.I. din 8 august 2007, titlu de proprietate din 25 aprilie 1994, actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 14 martie 1995 şi actele de identitate.
Cu toate acestea, simpla menţionare a numelui recurentului în cuprinsul hotărârii în cauză nu semnifică faptul că acesta este îndrituit să primească despăgubiri pentru imobilul expropriat în măsura în care nu a depus nicio dovadă a dreptului său de proprietate sau a altui drept real.
Eliberarea sumelor consemnate în hotărârea de despăgubiri, respectiv contestarea cuantumului despăgubirilor acordate nu este posibilă decât în condiţiile în care se face dovada dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale asupra imobilului expropriat prin mijloace de probă admise de lege, în funcţie de modalitatea de dobândire a drepturilor-convenţională, judiciară, legală, succesorală.
Prin urmare, având în vedere argumentele de mai sus, nu orice persoană care se adresează instanţei de judecată, justificând un interes în promovarea acţiunii este şi îndreptăţită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului în situaţia în care oferta de despăgubire s-a efectuat către acesta.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva Deciziei nr. 875/A din 2 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva Deciziei nr. 875/A din 2 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 441/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
