ICCJ. Decizia nr. 460/2015. Civil

Decizii civile ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 460/2015

Dosar nr. 2539/119/2013

Şedinţa publică din 17 februarie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată de reclamanta A.C. împotriva pârâţilor B.E. şi O.S. au fost contestate în faţa instanţei Tribunalul Sfântu Gheorghe o serie de acte emise în favoarea pârâţilor în temeiul Legii nr. 10/2001.

Acţiunea a avut şi mai multe capete de cerere în pretenţii, rezultate din retrocedările efectuate în temeiul legii speciale, subsecvente însă temeiul principial care rezultă din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentinţa civilă nr. 176 din 13 februarie 2014, Tribunalul Covasna a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului O.S..

A luat act de renunţarea reclamantei la judecata capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulităţii parţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005 de notarul public P.M., cu privire la " clădirea P+1 cu destinaţie de depozit ", anularea în parte a încheierii de intabulare cu nr. 4764 din 23 mai 2005 cu restabilirea situaţiei anterioare de C.F. şi obligarea pârâtului O.S. la predarea către reclamantă a acestei clădiri, cu dezmembrarea terenului aferent construcţiei şi recunoaşterea unui drept de superficie pe durata existenţei construcţiei.

A admis în parte acţiunea reclamantei Societatea Cooperativă Meşteşugărească S. formulată în contradictoriu cu pârâtul O.S., aşa cum a fost precizată.

A obligat pârâtul O.S. să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 540.876 RON reprezentând contravaloarea muncii şi preţul materialelor în legătură cu edificarea clădirii P+1 notată în C.F. nr. 19161 Sfântu Gheorghe, nr. top 137 şi suma de 80.000 RON reprezentând contravaloarea investiţiilor aduse clădirii vechi - adăugire de 73 mp.

A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâţilor P.B.M.I.C. şi I.H.C., în calitate de moştenitori testamentari ai pârâtei B.E. în solidar cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai sus.

A respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

A compensat în parte cheltuielile de judecată în ceea ce priveşte onorariile de avocat suportate de către părţi, sens în care obligă pârâtul O.S. la plata către reclamantă a sumei de 22.809 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa acesta sentinţa, instanţa a reţinut următoarele.

Prin Sentinţa civilă nr. 1693 din 8 iulie 2011 instanţa a admis doar în parte acţiunea formulată, obligând pârâtul O.S. la plata despăgubirilor în cuantum de 118.066 RON reprezentând contravaloarea muncii şi preţul materialelor în legătură cu edificarea clădirii P+1 notată în CF nr. 19161 Sfântu Gheorghe nr. top 137 şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâţilor P.B.M.I.C. şi I.H.C. în solidar cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai sus, inclusiv a plusului de pretenţii până la 620.876 RON cât şi cererea reclamantei de obligare în solidar a pârâţilor la plata sumei de 751.300 RON reprezentând contravaloarea investiţiilor aduse clădirii vechi notate în cartea funciară de mai sus şi costul edificări clădirii P+1 din aceeaşi carte funciară.

Prin Decizia civilă nr. 6 din 27 ianuarie 2012 Curtea de Apel Braşov a desfiinţat sentinţa pronunţată de Tribunalul Covasna şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că, în raport de obiectul cauzei (contravaloarea investiţiilor pretins suportate de reclamantă la extinderea construcţiei care a aparţinut autoarei pârâţilor, precum şi la edificarea unei noi construcţii, în regim P+1) nu se poate pune problema puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare întrucât instanţele nu au avut în vedere extinderile pretinse de reclamantă, cu atât mai puţin edificarea unei noi construcţii, elemente dovedite ca stare de fapt a existenţei lor în cuprinsul probatoriului administrat în faţa primei instanţe (cercetare la faţa locului, expertiza tehnică de specialitatea construcţii, declaraţii martori).

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia civilă nr. 3156 din 6 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul a reţinut că acţiunea reclamantei, aşa cum a fost restrânsă în urma renunţării la judecata primelor trei petite, este una în despăgubiri, fondată în principal pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi în subsidiar pe teza îmbogăţirii fără justă cauză.

Astfel, reclamanta susţine în esenţă că restituirea în baza Legii nr. 10/2001 de care a beneficiat defuncta B.E. a fost una excesivă, în sensul că aceasta a redobândit în natură imobilul înscris în CF nr. 19161 Sfântu Gheorghe nr. top 137 dar nu în starea fizică din momentul exproprierii ci în condiţiile în care vechiul corp de clădire, respectiv fosta locuinţă, a fost substanţial îmbunătăţit şi extins, fiind realizată şi o nouă clădire de tipul P+1, ambele lucrări de construcţie fiind opera reclamantei, în mod direct sau prin contribuţia diverselor societăţi care i-au fost chiriaşe în acel imobil sau cu care aceasta a colaborat.

După ce a beneficiat de restituirea în natură a imobilului, defuncta B.E. l-a înstrăinat pârâtului O.S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 821 din 19 mai 2005 autentificat de BNP P.M.

În acest sens, reclamanta a înţeles să pretindă despăgubirile provenind din edificarea lucrărilor de construcţii de la dobânditorul subsecvent al imobilului în solidar cu moştenitorii lui B.E., pârâţii P.B.M.I.C. şi I.H.C..

Imobilul în litigiu a format obiectul unei restituirii în natură dispusă prin Sentinţa civilă nr. 1537 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna, definitivă prin Decizia civilă nr. 25/Ap din 28 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov şi irevocabilă prin Decizia nr. 1931 din 10 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia de casare nr. 6 din 27 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost tranşată în mod irevocabil problema puterii de lucru judecat a considerentelor avute în vedere la pronunţarea hotărârilor mai sus menţionate cu privire la investiţiile la corpul vechi şi ridicarea unei clădiri de tipul P+1.

Se impune precizarea că reclamanta a renunţat la a solicita valoarea îmbunătăţirilor realizate la clădirea propriu-zisă, respectiv cele efectuate în interiorul acesteia, conform notei de şedinţă depusă la dosar.

În acelaşi sens, instanţa reţine că în locul anexelor vechi a fost ridicată o construcţie P+1 în perioada anilor 1984 - 1985 a cărei valoare de circulaţie actualizată este de 671.300 RON, după scăderea investiţiilor efectuate de pârâtul O.S.

În ce priveşte acordul fostului proprietar al imobilului la realizarea adăugirii şi edificarea unui corp de clădire instanţa reţine că în anul 1983 fostul proprietar, Z.M., a dat o declaraţie prin care a arătat că este de acord cu construirea unei cantine pe imobilul în litigiu.

Construcţia a fost realizată de unităţi subordonate U.J.C.M. Sfântu Gheorghe, în baza unei autorizaţii de construcţie, lucrările fiind decontate pe bază de situaţii de lucrări acceptate de beneficiar, respectiv U.J.C.M. Sfântu Gheorghe, stare de fapt ce rezultă din concluziile expertului numit în cauză.

Instanţa a constatat că pe imobilul în litigiu, în afara construcţiilor deja existente şi care au făcut obiectul exproprierii, au fost realizate de către reclamantă o adăugire de 73 mp la clădirea veche (în perioada 1992 - 1993) şi o construcţie P+1 (în perioada anilor 1984 - 1985). În condiţiile în care reclamanta a renunţat la petitul privitor la constatarea dreptului de superficie, aceasta înţelege să solicite contravaloarea acestor construcţii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen, motivat pârâtul O.S. criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 611 din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de aderare la apel, denumită "apel incident", formulată de intimata-reclamantă Societatea Cooperativă Meşteşugărească S.

A admis în parte cererea de apel formulată de apelantul pârât O.S. împotriva Sentinţei civile nr. 176 din 13 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Covasna, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A respins pretenţiile reclamantei Societatea Cooperativă Meşteşugărească S. formulate în contradictoriu cu pârâtul O.S. privind plata despăgubirilor în cuantum de 80.000 RON cu titlu de investiţii aduse clădirii vechi pentru adăugirea de 73 mp.

A înlăturat din dispozitivul sentinţei obligaţia pârâtului la plata acestei sume şi a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat intimata-reclamantă Societatea Cooperativă Meşteşugărească S. să plătească apelantului pârât O.S. suma de 16.000 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel reprezentând onorariu avocat parţial şi suma de 1605 RON cheltuieli de judecată cu titlu de taxă de timbru aferentă pretenţiilor în cuantum de 80.000 RON.

A obligat apelantul pârât O.S. să plătească intimatei reclamante suma de 4000 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel, reprezentând onorariu avocat parţial.

Critica privitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia nu este fondată. Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia cu privire la acesta, mai cu seamă, pe clauzele contractuale inserate de părţi prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005. Acestea au fost corect interpretate de instanţa de fond. Din ele rezultă că, odată cu dobândirea proprietarii asupra imobilului în litigiu, cumpărătorul şi-a asumat obligaţia de a prelua eventualele litigii cu privire la imobil, fără a putea pretinde despăgubiri de la vânzătoare, cunoscând starea imobilului şi însuşindu-şi astfel consecinţele eventualelor litigii cu privire la imobil. Aceasta clauză este distinctă de răspunderea pentru evicţiune ce vine de la lege, fiind inserată în contractele de vânzare cumpărare ca şi clauza standard. Pe de altă parte, se poate observa şi faptul că, faţă de prima sentinţă pronunţată în speţă, acest pârât nu a promovat apel, pentru a critica soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Această sentinţă a fost desfiinţată de Curtea de Apel prin decizia 6/2012 pentru alte considerente ce nu vizează calitatea procesuală a acestui pârât.

În ceea ce priveşte restul criticilor formulate de apelantul pârât cu privire la neîndeplinirea condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, instanţa retine că, la fond, în raport cu temeiul de drept al despăgubirilor pretinse de reclamantă: îmbogăţirea fără justă cauză şi art. 494 c. civil, starea de fapt a fost corect reţinută, iar probatoriul administrat confirmă soluţia de admitere a pretenţiilor reclamantei, cu excepţia contravalorii construcţiei noi edificate cu suprafaţa de 73 mp - birouri şi grupuri sanitare în valoare de 80.000 RON conform expertizei.

În cauză sunt îndeplinite cerinţele restituirii îmbogăţirii fără justă cauză, iar criticile apelantei referitoare la acestea sunt nefondate.

Motivarea primei instanţe în acest sens se găseşte, în principal, la pag. 4 ultimele două aliniate şi pag. 5 a sentinţei, în care sunt arătate şi probele pe care se bazează constatările acesteia, cum sunt înscrisuri,expertiza tehnică de specialitate construcţii şi martori.

S-a apreciat greşit că este vorba de o "achiesare" a apelantului la plata sumei de 80.000 RON reprezentând investiţii la clădirile vechi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul O.S., solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., combinat cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea deciziei instanţei de apel atacate în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii intimatei-reclamante, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat pentru motivul de ordine publică, invocat din oficiu de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 1 C. proc. civ.

Analizând acţiunea introductivă rezultă că reclamanta A.C. a chemat în judecată pe pârâţii B.E. şi O.S., contestând în faţa instanţei Tribunalul Covasna o serie de acte emise în favoarea pârâţilor în temeiul Legii nr. 10/2001.

Acţiunea a avut şi mai multe capete de cerere în pretenţii, rezultate din retrocedările efectuate în temeiul legii speciale, subsecvente, însă, temeiului principal care rezultă din Legea nr. 10/2001.

Aşadar, acţiunea formulată de reclamantă, având mai multe capete de cerere a avut un temei juridic mixt, aşa cum rezultă şi din Decizia civilă nr. 3156 din 06 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, din precizările de acţiune formulate de reclamanta Societatea Cooperativa meşteşugărească S. (fostă A.), aflate la dosarul Tribunalului Covasna rezultă că temeiul juridic este întemeiat atât pe Legea nr. 10/2001, cât şi pe dreptul comun, dar capetele de cerere în pretenţii îşi au cauza juridică, tot în legea specială, fiind intrinsec legate de aceasta. Au fost indicate ca temei dispoziţiile art. 9, 10 alin. (3), 49, 53 şi 55 din Legea nr. 10/2001. S- a arătat că anumite imobile nu au intrat sub incidenţa dispoziţiei de retrocedare, conţinutul acesteia fiind interpretat în mod extins şi în consecinţă, după retrocedarea către foştii proprietari, aceştia nu erau îndreptăţiţi să înstrăineze.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a calificat corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de modificările operate în ce priveşte regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere şi norma tranzitorie din acest act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. XII din legea nr. 202/2010, Legea nr. 10/2001 a căpătat un alt conţinut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse numai recursului.

În conformitate cu dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile modificate din Legea nr. 10/2001 se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a legii.

În speţă, Sentinţa civilă nr. 1693 din 08 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Covasna în primul ciclu procesual a fost desfiinţată în calea de atac a apelului, prin Decizia civilă nr. 6 din 27 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, care a admis apelul, a dispus desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru evocarea fondului.

În rejudecare, Tribunalul Covasna a pronunţat Sentinţa civilă nr. 176 din 13 februarie 2014, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului O.S..

A admis în parte acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta Societatea Cooperativă Meşteşugărească S. formulată împotriva pârâtului O.S.

Aşadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 13 februarie 2014, s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă care, atât potrivit normei tranzitorii, cât şi potrivit dispoziţiei de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C. proc. civ. - rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.

O hotărâre desfiinţată în primul ciclu procesual, cum este Sentinţa civilă nr. 1693 din 08 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, nu este producătoare de efecte, astfel încât, prin raportare la ea nu se poate determina situaţia căilor de atac cărora le este supusă. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. desfiinţarea sentinţei echivalează cu inexistenţa sa din punct de vedere juridic, raportată la lipsa efectelor juridice asupra părţilor şi a litigiului dedus judecăţii. De altfel, şi această primă hotărâre era supusă căilor de atac prevăzute de Legea nr. 202/2010, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a acesteia.

Ratio legis, în situaţia dată, în conformitate cu dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, a fost aceea a suprimării unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă după intrarea în vigoare a noii reglementări.

Or, în speţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este Sentinţa civilă nr. 176 din 13 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Covasna este cea care produce efecte juridice şi în raport de care se analizează regimul juridic al căilor de atac.

Aşa fiind, textul de lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispoziţiile noi de procedură se aplică numai proceselor şi cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii, situaţie căreia s-ar fi subsumat cea din speţă, alegând ca moment de referinţă cel al pronunţării hotărârii de primă instanţă după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului şi de o cenzură a acesteia în recurs.

Aşadar, este lipsit de relevanţă faptul că în primul ciclu procesual cauza a parcurs cele trei etape procesuale, primă instanţă, apel şi recurs, conform reglementărilor în vigoare la momentul respectiv.

În consecinţă, instanţa anterioară a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinţei tribunalului este deschisă şi calea de atac a apelului. Acest raţionament a fost confirmat de orientarea jurisprudenţială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin mai multe decizii pronunţate în cauze similare a statuat asupra modalităţii în care trebuie aplicate dispoziţiile procesuale din Legea nr. 202/2010, raportate la C. proc. civ. din 1865.

Înalta Curte reţine că motivul invocat din oficiu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., interpretarea eronată a unor dispoziţii procesuale fiind de natură să provoace o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată decât în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, consecinţă a calificării greşite a căii de atac, instanţa a fost alcătuită într-o compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Luând în considerare motivul de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de instanţă, în rejudecare.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul formulat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, în recurs, la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul O.S. împotriva Deciziei nr. 611/Ap din 01 octombrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.

Trimite cauza, spre soluţionare, aceleiaşi instanţe, în complet de recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2015.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 459/2015. Civil		ICCJ. Decizia nr. 461/2015. Civil. Expropriere. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 460/2015. Civil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 460/2015. Civil