ICCJ. Decizia nr. 547/2015. Civil. Conflict de competenţă. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 547/2015
Dosar nr. 13983/299/2014
Şedinţa publică din 20 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 05 august 2011, înregistrată sub nr. 56280/3/2011 la Tribunalul Bucureşti, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor I.N.C.Ş.D.M.P.S. şi Ş.N.S.P.A. la următoarele: să lase reclamantului în deplină posesie şi liniştită posesie terenul de 579 mp, preluat abuziv din imobilul proprietatea sa, din Bucureşti, sector 1, prin construirea, înăuntrul proprietăţii sale, a unui zid despărţitor din prefabricate; sa plătească reclamantului contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 579 mp ocupate abuziv în modul menţionat; să plătească daune pentru distrugerea zidului despărţitor originar din beton, pe o lungime de cea. 28 metri; să plătească cheltuielile de regularizare a înscrierii imobilului teren în litigiu în registrul funciar şi planurile de cadastru; să efectueze reclamantul în contul pârâţilor următoarele lucrări specificate: desfiinţarea zidului despărţitor prin care 579 mp imobil teren a fost separat abuziv de proprietatea în litigiu; refacerea pe traseul originar a zidului despărţitor dintre cele două imobile din Bucureşti; repararea stricăciunilor serioase produse pe o porţiune de 7-9 metri a zidului despărţitor dintre imobilele menţionate.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că a constatat faptul deţinerii de către pârâţi a acestei suprafeţe de teren la momentul predării - primirii imobilului, conform procesului verbal din 22 martie 2011.
Tribunalul a pus în vedere reclamantului să-şi precizeze şi să-şi evalueze pretenţiile în mod distinct, astfel că, la data de 19 aprilie 2012, acesta a depus la dosar cerere precizatoare, în sensul că primul capăt de cerere - constând în revendicarea terenului preluat abuziv de stat este evaluat la suma de 25.000 lei, al doilea capăt de cerere - constând în plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului este evaluat la suma de 5,000 lei, ai treilea capăt de cerere - constând în plata de despăgubiri pentru distrugerea zidului despărţitor originar din beton este evaluat la suma de 1.000 lei, al patrulea capăt de cerere - constând în plata costurilor cadastrului, intabulării şi înregistrării fiscale este evaluat la suma de 500 lei, iar a! cincilea capăt de cerere - constând în plata costurilor reparării şi refacerii zidului originar este evaluat ia suma de 1.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 19 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a declinat competenţa materială a judecării cererii, astfel cum a fost precizată de către reclamant, având ca obiect acţiune în revendicare imobiliară - pretenţii, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti,
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut din conţinutul cererii precizatoare că nu există pretenţii cu valoare mai mare de 50.000 lei, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 25779/299/2012, iar, prin sentinţa civilă nr. 8749 din 17 aprilie 2013, această instanţă a admîs excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, a constatat existenţa unul conflict negativ de competenţă între Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, a suspendat judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Judecătoria a avut în vedere că obiectul principal al acţiunii II reprezintă revendicarea terenului în suprafaţă de 579 mp situat în Bucureşti, sector 1 şi câ din concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat de expert N.G. rezultă că valoarea de circulaţie a imobilului revendicat este de cea. 1.892.153 lei.
Prin urmare, ţinând seama de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., instanţa competentă este tribunalul. Pe de altă parte, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de obiectul capătului principal de cerere, iar împrejurarea că s-au formulat şi alte capete de cerere nu impietează asupra competenţei, dat fiind că sunt capete accesorii, care, faţă de prevederile art. 17 C. proc. civ., sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Prin sentinţa civilă nr. 27/F din 29 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a Ill-a civilă.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că acţiunea introductivă de instanţă are ca obiect principal revendicarea unui imobil a cărui valoare, stabilită prin expertiză preţuitoare, este de 1.892.153 lei. Curtea a constatat că soluţionarea capătului principal al acţiunii având ca obiect revendicarea, după valoarea imobilului revendicat, se încadrează în dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel încât competenţa în primă instanţă aparţine Tribunalului Bucureşti, iar cererile accesorii şi principale cererii, potrivit dispoziţiilor art. 18 C. proc. civ., sunt în competenţa aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.I.M.A. susţinând că a apreciat valoarea reală a acţiunii la cea. 60.000 de lei, sub limita de 500,000 lei. Astfel, acţiunea în revendicare imobiliară a fost precizată prin nota de completare din 17 aprilie 2013, în care reclamantul a arătat în mod expres că menţine capetele de cerere, precum şi că renunţă la capătul de cerere a) întrucât nu există o documentaţie privitoare la suprafaţa reală a terenului litigios (care nu poate fi reconstituită decât prin refacerea zidului despărţitor originar). Prin urmare, valoarea totală a lucrărilor specificate nu depăşea suma de 60.000 de lei.
Prin Decizia nr. 4124 din 27 septembrie 2013 pronvnţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins, ca nefondat, recursul declarai de reclamant împotriva sentinţei nr. 2/F/7 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauzele cu minori şi familie.
Prin sentinţa civilă nr. 195 din 13 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lIl-a civilă, în Dosarul nr. 5023/3/2014, a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul R.I.M.A., în contradictoriu cu pârâţii I.N.C.Ş.D.M.P.S. şi Ş.N.S.P.A., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Practicaua sentinţei nr. 195 din 13 februarie 2014 menţionează că: în Dosarul nr. 56280/3/2011, prin sentinţa civilă nr. 193 pronunţată la data de 13 februarie 2014, a fost disjuns prezentul dosar şi, Iară dezbateri, tribunalul reţine dosarul în pronunţarea asupra competenţei.
Considerentele sentinţei nr. 195 din 13 februarie 2014 menţionează:
La data de 04 februarie 2014, reclamantul a învederat tribunalului, prin cererea de precizare, că în ceea ce priveşte capătul principal al acţiunii iniţiale având ca obiect revendicarea imobiliară, a înţeles să renunţe la judecata acestuia, menţinându-şi doar petitele privind obligaţia de a face şi pretenţiile faţă de pârâţi, evaluate de către reclamant la suma de 60.000 lei, renunţarea fiind adusă la cunoştinţa instanţei, încă din faza judecăţii cauzei la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 193 din 13 februarie 2014, tribunalul a luat act că reclamantul a înţeles să renunţe la judecata cererii de revendicare a terenului în litigiu şi a disjuns cererile având ca obiect pretenţii şi obligaţie de a face formulate faţă de aceeaşi părţi, formând un dosar separat.
Având în vedere că vaioarea acestor cereri este de 60.000 lei, sub plafonul de 500,000 lei, prevăzut de art 1 lit b) C. proc. civ., tribunalul a declinat competenţa materială de soluţionare a acestora în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, competentă absolut din punct de vedere material să soluţioneze aceste cereri, nepunându-se problema ca, în raport de renunţarea reclamantului la cererea principală privind revendicarea, respectiv încetarea procesului sub acest aspect, împrejurare relevată de către reclamant încă din momentul aflării dosarului la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca tribunalul să fie competent material a le soluţiona în primă instanţă, aceste cereri fiind distincte şi de sine stătătoare,
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti sub nr. 13983/299 din 19 martie 2014.
Prin sentinţa civilă nr. 16502 din 06 octombrie 2014, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti invocată de către instanţa de judecată, din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat incidenţa conflictului negativ de competenţă între 2 instanţe de judecată ce se găsesc în circumscripţia aceleiaşi Curţi de Apel, a suspendat, din oficiu, îndeplinirea oricărei proceduri şi a dispus înaintarea prezentului dosar instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
A reţinut următoarele premise de fapt şi de drept;
- raportat îa actele procesuale ale părţilor, prin sentinţa civilă nr. 27/F din 29 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 25779/299/2012, Curtea de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă, a soluţionat conflictul negativ de competentă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, stabilind competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamant în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III -a civilă;
- regulatorul de competenţă a devenit irevocabil prin Decizia nr. 4124 din 27 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care această instanţa, la momentul soluţionării recursului, a avut în vedere nota reclamantului din 17 aprilie 2013, reţinând faptul că „la data când instanţa a luat concluziile părţilor privind excepţia necompetenţei materiale în raport de vaioarea terenului stabilită prin raportul de expertiză, reclamantul nu a învederat că renunţă la judecarea cererii având ca obiect revendicarea suprafeţei de 579 mp, solicitare pe care nu a făcut - o nici anterior, aşa cum susţine în cererea de recurs";
- de altfel, considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie vizează şi analizează nota de completare din 17 aprilie 2013 şi pretinsa renunţare la capătul de cerere şi preţuirea reclamantului la suma de 60.000 de lei;
- de altfel, prin nota din 04 februarie 2014 de la fila nr. 4 din Dosarul nr. 56280/3 din 19 noiembrie 2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, reclamantul a solicitat doar recalcularea taxei de timbru, arătând că îşi menţine cererea iniţială, şi, totodată, nu a formulat, în mod expres şi tară echivoc, o cerere de renunţare la judecarea capătului de cerere privind restituirea terenului, fiind doar menţionată, din nou, pretinsa nota de completare depusă în dosar la data de 17 aprilie 2013, notă avută deja în vedere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie m considerentele soluţiei sale;
- mai mult, instanţa de judecată a constatat că, în esenţă, capătul d) de cerere - fila nr. 4 Dosar nr. 5023/3/2014 al Tribunalului Bucureşti vizează, implicit, şi o solicitare/capăt de cerere privind constatarea unei folosinţe, fără temei/fără drept, a suprafeţei de teren de 579 mp, aspect ce atrage incidenţa şi a dispoziţiilor art. 18 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi alin. (1) din Legea nr. 146/1997;
- în aceeaşi ordine de idei, Tribunalul Bucureşti, secţia a lIl-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 193 din 13 februarie 2014, nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantului din 04 februarie 2014 privind, exclusiv, recalcularea taxei de timbru şi, în esenţă, a anulat, ca netimbrată, cererea în revendicare formulată de reclamant şi, în mod surprinzător, a disjuns cererile identificate cu pct. b, c, d, e, din cererea precizatoare formulată de reclamant, iar, în aceeaşi zi (13 februarie 2014) s-a format un nou Dosar (nr. 5023/3/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă), şi, deşi nu a fost pusă în discuţia părţilor prezente vreo excepţie de necompetenţă materiala a Tribunalului Bucureşti, acest dosar a fost decimat din nou către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 195 pronunţată tot în ziua de 13 februarie 2014.
Or, în atare condiţii, constatând că, ulterior şi pronunţării regulatorului de competenţă, astfel cum acesta a devenit irevocabil, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a nesocotit/nerespectat considerentele şi soluţia regulatorului irevocabil de competenţă, dar şi dispoziţiile procedurale şi regulamentare prevăzute de art. 17 C. proc. civ. („cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judecare cererea principală", indiferent de soluţia dispusă asupra cererii principale - renunţare sau anulare, ca netimbrată -având în vedere, totodată, şi conţinutul, raţiunea/scopul reglementării şi a dispoziţiilor art. 962 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005), art. 18, art. 181 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 99 alin. 4 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 („în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii"):, nefiind, de altfel, nici invocate/indicate, dovedite şi incidente vreunui din cazurile legal-procesuale privind disjungerea, în temeiul dispoziţiilor art. 1591 C. proc. civ., Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecat formulată de către reclamant, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. Astfel a constatat incidenţa conflictului negativ de competenţă între 2 instanţe de judecată ce se găsesc în circumscripţia aceleiaşi Curţi de Apel şi a suspendat, din oficiu, îndeplinirea oricărei proceduri şi a dispus înaintarea prezentului dosar instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Conflictul de competenţă s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 13983/299/2014, la data de 03 februarie 2014.
Prin sentinţa civilă nr. 114F din 05 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reţinând următoarele:
Codul de procedură civilă prevede regulile referitoare la competenţă, atât pe cele generale, cât şi pe eele speciale care derogă de la cele generale.
Potrivit regulii speciale instituite de art. 17 C. proc. civ.: „Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală".
În aplicarea acestui text legal, art. 99 alin. (4) din Hotărârea nr. C.S.M. nr. 387/2005 prevede: „(4) În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii".
Aşadar, ca urmare a disjungerii pe care a realizat-o, Tribunalul Bucureşti rămâne competent să judece cererile disjunse, din modul cum a fost formulată acţiunea înregistrată pe rolul său reieşind caracterul principal al revendicării în raport cu celelalte cereri. Cum art. 17 C. proc. civ. nu distinge, după cum cererea principală este soluţionată pe fond, sau prin renunţare, sau pe excepţia netimbrării, Tribunalul Bucureşti rămâne competent să judece cererile disjunse,
Împotriva sentinţei civile nr. 114/F din 05 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, civile a formulat recurs reclamantul R.I.M.A.
În motivarea recursului, reclamantul susţine că nu există o cerere principală de revendicare sau o altă cerere disjunsă cu capetele de cerere subsidiare, ci una singură, în speţă cea principală, susţinută în nota de şedinţă din data de 17 aprilie 2013.
Ca atare, se solicită reformularea celor arătate în prima frază de la pagina 7 a sentinţei, ţinând seama de faptul că art. 17 C. proc. civ. nu distinge situaţiile după felul cum cererea principală a fost soluţionată pe fond sau prin renunţare, astfel că în prezentul conflict de competenţă se aplică prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi tribunal, competentă este curtea de apel respectivă".
De asemenea, se solicită cercetarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, deoarece faptele de distrugere a unei împrejmuiri din zidărie şi construirea - cu coordonate diferite - a unei alte împrejmuiri, fără temei legal, constituie fapte penale, prevăzute de art. 219 şi 220 C. pen.
Recursul nu a fost încadrat în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinări.
Înalta Curte, la termenul din 20 februarie 2015, a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art, 137 alin. (1) C. proc. civ., şi pe care o va admite pentru considerentele care succed:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz5 menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care eritieile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, nu numai că recurentul-recl amant nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunui dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., sau vreun alt motiv de nemulţumire faţă de hotărârea atacată.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de curtea de apel apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea de atac a recursului, astfel cum este prevăzută de art. 3041 C. proc. civ., nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare.
Recurentul însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunţat doar prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora conflictul ivit între o judecătorie şi un tribunal din circumscripţia aceleiaşi curţi de apei se judecă de curtea de apel respectivă, ca în speţă, precum şi susţineri referitoare la aspecte ce privesc fapte penale din dosar, fără a se menţiona în constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, pentru a se putea exercita controlul judiciar în recurs.
Simpla redare a unei prevederi legale nu poate constitui un motiv de nemulţumire împotriva hotărârii recurate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei.
Mai mult, prin criticile din memoriul de recurs nu se regăsesc motive de ordine publică, cum de altfel, nici recurentul-reclamant, reprezentat de procurator la termenul de şedinţă din 20 februarie 2015, nu a înţeles să invoce astfel de motive.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantul R.I.M.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul R.I.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 114/F din 05 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 546/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 549/2015. Civil → |
|---|
