ICCJ. Decizia nr. 557/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 557/2015

Dosar nr. 474/1/2015

Şedinţa din camera de consiliu de la 20 februarie 2015

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 februarie 2015, petentul V.I.F. a solicitat strămutarea judecăţii dosarului nr. 6679/190/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud la o altă instanţă egală în grad, pe motive de bănuială legitimă.

Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic E. dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 11 iulie 2013, deci, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, ceea ce determină constatarea incidenţei în cauză a noii legi procesual civile, date fiind dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Astfel, art. 130 alin. (2) C. proc. civ., prevede că: „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”; însă, având în vedere că instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de strămutare se pronunţă doar asupra unui incident privitor la instanţa competentă, nefiind primă instanţă în sensul propriu al normei anterior citate, trebuie a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 247 alin. (1) referitoare la invocarea excepţiilor absolute, excepţii definite de art. 246 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 342 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia..”.

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată, aşa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aflat în faza apelului pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, instanţă ce se regăseşte în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Cluj.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 142 raportat la art. 247 alin. (1) şi art. 246 alin. (1) C. proc. civ., se constată că instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia se va dispune declinarea de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul V.I.F., cu domiciliul în municipiul Bistriţa, str. Aleea Heniu, jud. Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu intimata G.A. SA , privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. 6679/190/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 557/2015. Civil