ICCJ. Decizia nr. 544/2015. Civil. Legea 10/2001. Cerere de ajutor public judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 544/2015
Dosar nr. 801/39/2010
Şedinţa publică din 20 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoşani la data de 10 octombrie 2007, înregistrată sub nr. 4524/40/2007, reclamanţii U.I. şi U.F. au solicitat desfiinţarea dispoziţiei din 12 septembrie 2007 emisă de primarul mun. Botoşani, prin care s-a soluţionat notificarea din 2008, privind imobilul situat în mun. Botoşani.
După administrarea probelor, Tribunalul Botoşani prin sentinţa civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008 a admis în parte acţiunea, obligând primarul mun. Botoşani să emită o dispoziţie de completare a art. 1 din Dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în limita diferenţei dintre valoarea clădirii din str. X şi valoarea imobilului din str. I.C.B., plus valoarea sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile fiind calculate în raport cu data de 30 iunie 2007, corectată cu indicele de inflaţie de la momentul emiterii noii dispoziţii.
A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor băneşti pentru suprafaţa de 2.884 mp teren, respectiv de anulare a art. 2 din Dispoziţia nr. 6113/2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 31 mai 1986 reclamanţii au dobândit în proprietate doar casa cu anexe din mun. Botoşani, nu şi terenul aferent, care a trecut în proprietatea statului.
Prin urmare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească în baza Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii doar pentru construcţii, nu şi pentru terenul aferent acestora, care rămâne supus incidenţei dispoziţiilor legii speciale în favoarea înstrăinătorului, astfel cum s-a stabilit prin pct. 1.4 sub. c din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007.
Sentinţa a fost criticată în apel de către reclamanţi pentru insuficienta cercetare a fondului cauzei.
Prin Decizia nr. 81 din 19 mai 2009 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii U.I. şi U.F., împotriva sentinţei civile nr. 1512 din 30 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, în Dosarul nr. 4524/40/2007).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii.
Prin Decizia nr. 2384 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 81 din 19 mai 2009, care a fost casată în totalitate, cauza fiind trimisă instanţei de apel pentru rejudecare. În motivarea acestei decizii s-a reţinut că se impune verificarea posibilităţilor de acordare în compensare a celorlalte două imobile pe care reclamanţii le deţineau în calitate de chiriaşi, precum şi verificarea argumentelor invocate de pârât pentru neincluderea acestora în tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare, stabilindu-se, totodată, că este necesară efectuarea unei expertize pentru stabilirea limitelor compensării şi a valorii bunurilor ce pot fi atribuite cu acest titlu.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 801/39/2010 şi, faţă de indicaţiile din decizia de casare, a fost administrată proba cu expertiză şi supliment de expertiză.
Examinând apelul, prin prisma motivelor de apel, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a indicaţiilor din decizia de casare, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În considerarea probei cu expertiză şi supliment de expertiză efectuate în cauză, s-a dedus existenţa unei diferenţe valorice între valoarea imobilului expropriat, pe de o parte, şi valoarea despăgubirilor ce le-au fost acordate reclamanţilor în anul 1989 actualizate, cumulată cu valoarea imobilului atribuit în compensare prin dispoziţia contestată, pe de altă parte, în limita acestei diferenţe justificându-se acordarea de măsuri reparatorii.
Astfel, în cea ce priveşte valoarea imobilului expropriat situat în municipiul Botoşani, prin suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert M.I. au fost evaluate construcţiile la suma totală de 125.390 lei, din care casa de locuit 99.720 lei, grajdul (fosta bucătărie de vară) 3.570 lei, beciul 3.196 lei, şopronul cu garaj 5.847 lei, gardurile împrejmuitoare 3.457 lei, magazia 9.600 lei, rezultând valoarea totală a acestor construcţii de 125.390 lei.
Cu privire la suprafaţa de 2.884 mp teren, curţi şi grădină, aferentă construcţiilor din str. X, prin decizia de casare a instanţei de recurs s-a reţinut că pentru acest teren dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparţine vânzătorului pe considerentul că acesta ar fi fost proprietarul terenului la momentul trecerii în proprietatea statului.
În ceea ce priveşte despăgubirile acordate reclamanţilor cu ocazia exproprierii s-a reţinut următoarele:
Faţă de reglementările sus menţionate, avându-se în vedere împrejurarea că dispoziţia de soluţionare a notificării, emisă de entitatea notificată în anul 2007, a fost contestată în prezentul dosar şi că valoarea măsurilor reparatorii urmează a fi stabilită în prezenta cauză, pentru actualizarea despăgubirilor ce urmează a fi deduse din valoarea imobilului expropriat în vederea stabilirii întinderii măsurilor compensatorii indicatorul de referinţă îl constituie cursul leu/dolar din anul soluţionării cauzei, în calea de atac a apelului, soluţionare care oferă caracter definitiv dispoziţiei contestate.
Referitor la imobilul din str. X s-a reţinut că întrucât imobilul era demolat, iar în locul lui era construită o nouă clădire cu regim de înălţime P+2E, nu a fost evaluat, deci posibilitatea acordării acestui imobil în compensare fiind exclusă.
Aşa fiind, se conchide că nu se justifică acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X şi str. Y.
În consecinţă, s-a considerat că se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, în limita sumei de 14.200,46 lei.
Faţă de aceste dispoziţii, cum imobilul expropriat solicitat de reclamanţi nu mai poate fi restituit în natură şi nici compensarea cu alte imobile nu se poate realiza, a rezultat că aceştia nu pot beneficia decât de măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, pe care primarul, în baza dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost obligat să le propună prin decizia ce o va emite.
În consecinţă, pentru cele reţinute, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Botoşani, în sensul că a obligat primarul municipiului Botoşani să emită în favoarea reclamanţilor, în completarea dispoziţiei din 12 septembrie 2007, o dispoziţie cu propunere de măsuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013 în limita sumei de 14.200,46 lei, pentru imobilele clădiri situate în Botoşani, judeţul Botoşani, expropriate prin Decretul nr. 394/1988.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în cuantum de 1000 lei.
Astfel, din cuantumul total al cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocat de 3.000 lei (2.000 lei în recurs şi 1.000 lei în apel) va fi acordată doar suma de 1.000 lei, aferentă pretenţiilor admise.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 50/2008 „cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume”.
Reclamanţii au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata onorariului pentru expertiza în construcţii şi suplimentul la această expertiză, în sumă totală de 3.250 lei.
Aşa fiind, Curtea de Apel a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 1.083 lei reprezentând ajutor public judiciar, în limita pretenţiilor admise.
Împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii U.F. şi U.I. care au învederat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
În mod greşit instanţa a reţinut că a analizat cauza sub prisma motivelor de apel şi a indicaţiilor din decizia de casare, în realitate instanţa de apel necercetând fondul cauzei, impunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că „prin decizia de casare a instanţei de recurs s-a reţinut că pentru acest teren dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparţine vânzătorului pe considerentul că acesta ar fi fost proprietarul terenului la momentul trecerii în proprietatea statului.
Dat fiind faptul că la data respectivă erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 58/1974, care nu permiteau înstrăinarea terenurilor prin acte autentice, în contractul de vânzare cumpărare din 31 mai 1986 s-a menţionat că autorul pârâţilor le-a înstrăinat doar imobilele construcţii cu preţul de 95.000 lei şi că întreaga suprafaţă de 2.884 mp teren aferentă acestora a trecut în proprietatea statului conform actului normativ sus menţionat, însă vecinătăţile înscrise în contractul autentic individualizează în fapt limitele terenului în discuţie, astfel cum erau ele materializate la data respectivă prin garduri împrejmuitoare.
Se conchide, sub acest aspect, că singurii îndreptăţiţi la restituire a terenului sunt reclamanţii, în virtutea contractului de vânzare cumpărare din 31 mai 1986, terenul aferent construcţiilor trecând în proprietatea statului de la aceştia şi nu de la autorul pârâţilor.
Se mai menţionează că au stăpânit în fapt, ca proprietari, construcţiile şi terenul dobândit până în anul 1989 când întregul imobil a fost preluat de stat în baza Decretului de expropriere nr. 394/1988, în vederea construirii unui ansamblu de locuinţe.
Instanţa de apel nu reţine că în realitate decizia nr. 81 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava a fost casată în totalitate, sens în care instanţa era învestită cu rejudecarea apelului aşa cum a fost formulat, cu obligativitatea respectării indicaţiilor din decizia de casare, sens în care instanţa de apel nu ar fi analizat cel de-al doilea motiv de apel.
Se consideră că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte diferenţa valorică în limita căreia reclamanţii justifică îndreptăţirea la acordarea măsurilor reparatorii este de doar 14.200,46 lei, respectiv valoarea imobilului expropriat de 125.390 lei din care se deduc valorile însumate ale despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii de 50.071,15 lei şi ale imobilului din L.C.B., în cuantum de 61.118,39 lei, calculul instanţei de apel fiind greşit, valoarea măsurilor reparatorii fiind mult mai mare.
Potrivit suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert M.I., din suprafaţa totală de 2.884 mp teren curte şi grădină aferentă construcţiilor expropriate, evaluată prin raportul iniţial la valoarea de 140 euro/mp, a fost afectată de blocurile de locuinţe edificate ulterior anului 1989 doar suprafaţa de 1.367 mp teren, diferenţa de 1.517 mp teren fiind liberă, concluzionându-se că instanţa de apel a făcut un calcul greşit şi că în realitate valoarea actuală a imobilului expropriat, este de 1.898.542 lei, din care 125.390 lei reprezintă valoarea construcţiilor expropriate iar 1.773.152 lei reprezintă valoarea suprafeţei de 2.884 mp teren (echivalentul a 403.760 euro).
În ceea ce priveşte valoarea actualizată a despăgubirilor ce le-au fost acordate la momentul exproprierii, se consideră că, în baza procesului verbal din 24 ianuarie 1989 al Comisiei Judeţene de evaluare a bunurilor imobile şi terenurilor Botoşani pentru construcţiile expropriate li s-a acordat o despăgubire în sumă de 66.589 lei, iar potrivit raportului de expertiză contabilă această despăgubire a fost reactualizată la nivelul sumei de 15.479, 38 dolari SUA, prin raportarea cursului valutar din momentul exproprierii la cel din anul soluţionării notificării (2007).
Sub aspectul modului de calcul al despăgubirilor actualizate, indicatorul de referinţă îl constituie cursul leu/dolar din anul emiterii deciziei sau dispoziţiei prin care se soluţionează notificarea, prin urmare, valoarea totală a imobilului acordat în compensare prin dispoziţia contestată este de 60.947,41 lei.
Se mai învederează că în mod greşit instanţa de apel reţine că posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X şi str. Y este exclusă, având în vedere atât valoarea, cât şi imposibilitatea atribuirii în natură; în ceea ce priveşte valoarea, calculul făcut de către instanţă este greşit, valoarea fiind cea indicată de reclamanţi; referitor la imobilul din str. X, potrivit raportului de expertiză şi suplimentului la raport, o parte din acest imobil este proprietatea lui U.L.S., care l-a dobândit prin cumpărare (respectiv porţiunea identificată în contur verde în planurile de situaţie anexă la raportul iniţial), iar partea compusă din camerele 1, 2, 3, 7, 8, 9, holul nr. 5, vestibulul nr. 1, veranda şi terasa împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 848,63 mp aparţine în proprietate Municipiului Botoşani.
Examinând situaţia juridică a imobilului din str. X din perspectiva dezlegărilor cuprinse în decizia instanţei de recurs se arată că nu există nici un argument legal pentru neincluderea imobilului din str. X în tabelul bunurilor disponibile în contextul în care contractul de închiriere din 2009 si-a încetat valabilitatea la data de 9 mai 2014.
Sub aspect valoric, prin raportul iniţial de expertiză partea de construcţie care face parte din domeniul privat al mun. Botoşani (corespunzător variantei de identificare A) a fost evaluată la suma de 23.397 lei.
Prin urmare, valoarea totală a imobilului proprietatea mun. Botoşani, este de 74.517 lei.
Se consideră că este posibilă şi justificată acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X şi str. Y astfel cum au fost ele individualizate anterior, valoarea cumulată a acestora fiind de 85.506,12 lei.
Prin urmare, diferenţa dintre valoarea totală măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţiţi (respectiv 867.911,28 lei) şi valoarea bunurilor ce pot fi atribuite în compensare (respectiv 85.506,12 lei) este în sumă de 782.405,16 lei, motiv pentru care se solicită ca în limita acestei sume să li se acorde măsuri compensatorii.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerentele:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că se poate solicita modificarea unei hotărâri atunci când aceasta este dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau când aceasta este lipsită de temei legal. Recurenţii reclamanţi invocă în primul rând aplicarea greşită a prevederilor art. 315 C. proc. civ., criticând în esenţă neacordarea măsurilor reparatorii pentru terenul aferent construcţiilor din str. Y.
În cauză instanța de apel a interpretat în mod just dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., ale art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 precum şi art. 1 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013.
În ceea ce priveşte imobilul teren aferent construcţiilor în suprafaţă de 2884 mp, în mod corect s-a reţinut, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 315 C. proc. civ., că prin Decizia de casare nr. 2384 din 21 aprilie 2011, Înalta Curte a statuat că, relativ la acest teren, dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparţine vânzătorului care are calitatea de proprietar la momentul trecerii terenurilor (ce au intrat sub incidenţa Legii nr. 58/1974) în proprietatea statului, fiind tranşată irevocabil îndreptăţirea recurenţilor-reclamanţi exclusiv pentru construcţiile ce se găseau pe teren, ca efect al exproprierii, construcţii demolate ulterior.
Astfel, instanţa de apel a respectat dezlegările deciziei de casare şi în considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a soluţionat definitiv un aspect al litigiului.
Motivul de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi în ceea ce priveşte diferenţa valorică în limita căreia reclamanţii justifică îndreptăţirea la măsuri reparatorii prin echivalent nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate. Pe de o parte criticile reclamanţilor vizează premisa greşită, susţinută cu ignorarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul includerii şi a terenului în categoria imobilelor pentru care au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, iar pe de altă parte se susţin aspecte de netemeinicie a deciziei recurate ce nu pot fi supuse controlului de nelegalitate pe calea prezentului recurs, ele constituind nemulţumiri faţă de modul de calcul al cuantumului despăgubirilor la care se consideră îndreptăţiţi.
Totodată, având în vedere că la momentul exproprierii recurenţii au încasat o despăgubire pentru construcţiile expropriate Curtea de Apel a realizat o corectă aplicare a art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 raportat la dispoziţiile art. 11.4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 250/2007 conform cărora modul de calcul al despăgubirilor de rambursat se face prin raportarea la coeficientul de actualizare precizat la art. 1 alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002. Astfel, a stabilit că, pentru actualizarea despăgubirilor ce se deduc din valoarea imobilului expropriat, (construcţie, în cazul de faţă) în vederea stabilirii întinderii măsurilor reparatorii, indicatorul de referinţă este cursul leu/dolar din anul soluţionării cauzei, motiv pentru care se impune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, în limita sumei de 14.200,46 lei. S-a reţinut în mod just că, din sintagma folosită în art. 1 alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002 „cursul leu/dolar SUA din anul emiterii” se deduce că în mod corect pentru determinarea valorii dolarului la data efectuării calculului s-a avut în vedere cursul mediu B.N.R. pentru anul 2014 ( 1 dolari SUA = 3,2347 lei) şi nu cursul dolarului la data soluţionării cauzei.
Instanţa de apel a interpretat în mod just şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 considerând că singura măsură reparatorie care se impune în speţă, faţă de imposibilitatea restituirii în natură şi a compensării cu alte imobile, o constituie compensarea prin puncte, prevăzută în Legea nr. 165/2013, motiv pentru care a fost obligat primarul municipiului Botoşani la emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurii compensatorii pentru imobilele clădiri situate în Botoşani în limita sumei de 14.200,46 lei.
Nici susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind posibilitatea atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X şi str. Y nu pot fi primite. Corect s-a reţinut că imobilul din X a fost evaluat la 8.968 lei (construcţiile), iar terenul la suma de 12.729,45 euro, pentru imobilul din str. X că acesta este demolat, în locul lui fiind construită o nouă clădire, motiv pentru care nu este posibilă atribuirea în compensare, așa cum au solicitat recurenții-reclamanți. Cum măsurile reparatorii la care recurenţii sunt îndreptăţiţi în mod legal, se situează la nivelul pragului valoric de 14.200,46 lei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect instanţa de apel nu a validat atribuirea în natură, în compensare, a imobilului din str. X cu o valoare superioară sumei de 14.200,46 lei, în timp ce situaţia juridică actuală a imobilului din str. X (construcţie demolată urmată de ridicarea unei noi clădiri - P+2E) ce nu se încadrează în sfera de incidenţă a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu a mai impus în concret şi realizarea operaţiunii de comparare a celor două valori (măsuri reparatorii în echivalent cuvenite recurenţilor şi valoarea acestui imobil).
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamanţii U.F. şi U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, și se va menține decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii U.F. şi U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 495/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 545/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
