ICCJ. Decizia nr. 495/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 495/2015
Dosar nr. 4236/232/2014
Şedinţa din cameră de consiliu de la 18 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la data de 31 octombrie 2014 sub nr. 4236/232/2014 (disjunsă, din Dosarul nr. 42740/299/2014) creditoarea SC O.M.V. P. SA a solicitat, prin B.E.J., M. şi Partenerii în temeiul dispoziţiilor art. 622 alin. (3) şi art. 665 alin. (1) Noul C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorii O.G., P.N., P.N., P.Ş., P.Ş., P.T. şi P.F., încuviinţarea executării silite prin poprire asupra tuturor conturilor bancare prezente şi viitoare deschise la unităţile bancare având sediile principale pe raza Curţii de Apel Bucureşti, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 5761 din 25 mrtie 2011 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Judecătoria Găeşti a fost sesizată cu soluţionarea acestei cereri, în urma declinării de competenţă dispusă de Judecătoria sector 1 Bucureşti (instanţa iniţial învestită) prin sentinţa civilă nr. 15945 din 30 septembrie 2014, care a reţinut în considerentele sale că, în urma publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 524 din 16 iulie 2014) care a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. această normă legală şi-a încetat efectele, devenind incidente pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite norma generală regăsită în art. 107 C. proc. civ. care vorbeşte despre instanţa de la domiciliului debitorului.
Observând că domiciliul debitorilor este în Găeşti, judeţul Argeş, judecătoria sector 1 Bucureşti a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea SC O.M.V. P. SA, prin B.E.J., M. şi partenerii şi s-a dezinvestit în favoarea Judecătoriei Găeşti.
Prin încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 4236/232/2014 al Judecătoriei Găeşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni, reţinând că cererea de încuviinţare a executării silite a fost formulată de executorul judecătoresc pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti la data de 30 septembrie 2014, ulterior publicării în M. Of. al României a deciziei prin care s-a constatat neconstinaţionalitatea art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ., sens în care devine aplicabilă norma generală conţinută în art. 107 Noul C. proc. civ., potrivit căreia cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază ori îşi are sediul pârâtul. Observând însă că debitorii au domiciliile în circumscripţia Judecătoriei Topoloveni, iar nu în aceea a Judecătoriei Găeşti, s-a concluzionat că aceasta este instanţa competentă în soluţionarea cauzei. în acord cu norma legală aplicabilă speţei.
Prin sentinţa nr. 42 din 28 ianuarie 2015 pronunţată în acelaşi dosar, Judecătoria Topoloveni a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, reţinând că data înregistrării cererii creditoarei de încuviinţare a executării silite la executor, prevăzută de art. 664 alin. (1) Noul C. proc. civ., este 15 mai 2014, anterior publicării în M. Of. a deciziei prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ.
Această instanţă a considerat că este aplicabilă regula conform căreia competenţa rămâne câştigată instanţei legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competenţa este înlăturată, regulă consacrată de art. 25 alin. (2) Noul C. proc. civ.
Or, dispoziţia art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ. în forma în vigoare la dala de 15 mai 2014 prevedea că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul judecătoresc care face executarea, în speţă, Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenia de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma iniţială „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Dispoziţiile textului legal anterior citat au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 20.14, dată de la care statuarea conţinută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanţe, iar tot de la aceeaşi dată norma legală a art. 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi-a încetat efectele, urmând ca determinarea instanţei competente să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite să se realizeze în raport de norma generală regăsită la art. 107 C. proc. civ., care utilizează criteriul domiciliului debitorului.
Cum Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 07 iunie 2014 fusese publicată în M. Of. încă de la 16 iulie 2014 (aşadar, anterior sesizării Judecătoriei sector 1 cu soluţionarea prezentei cereri, respectiv 18 septembrie 2014), producându-şi efectele general obligatorii anterior primei dezînvestiri dispuse în cauză de către Judecătoria sector 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 15945 din 30 septembrie 2014 în favoarea judecătoriei de la domiciliul debitorilor implicaţi în procedura execuţională, se apreciază că revine acestei din urmă instanţe competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite a creditoarei SC O.M.V. P. SA.
Aceasta întrucât în stabilirea competenţei interesează nu data înregistrării cererii de executare silită ia biroul executorului judecătoresc cum greşit a reţinut judecătoria Topoloveni, în speţă, 15 mai 2014, ci data învestirii instanţei de judecată cu o atare solicitare, aceasta fiind în drept să-şi verifice competenţa de judecată în raport de cadrul normativ în vigoare ia data sesizării sale.
Nu în ultimul rând, se are în vedere că dispoziţia art. 107 Noul C. proc. civ. şi criteriul de determinare a instanţei competente pe care aceasta îi utilizează a fosi preluat şi consacrat legislativ şi prin norma art. 21 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea unor acte normative conexe publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 753 din 16 octombrie 20.14, ce a modificat alin. (1) al art. 650 C. proc. civ. în sensul că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se allă, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Cum potrivit actelor de la dosar domiciliile debitorilor se află toate în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Topoloveni, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţe, potrivit celor mai sus precizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 494/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 544/2015. Civil. Legea 10/2001. Cerere de... → |
|---|
